Objection to execution of recognized foreign sentence based on alleged prior conditional release

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 34 din 9 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare exercitată de contestatorul condamnat A. împotriva executării Sentinţei penale nr. 5 din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a reţinut că, prin contestaţia înregistrată pe rolul său la data de 25 aprilie 2018, sub nr. 225/57/2018, contestatorul condamnat A. a solicitat instanţei să constate că există o împiedicare la executarea Sentinţei penale nr. 5 din 31 ianuarie 2018, având în vedere că, anterior recunoaşterii hotărârii penale pronunţată de autorităţile judiciare din Germania, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt, şi transferului său în România, s-a dispus liberarea sa condiţionată, astfel încât, la acest moment, este încarcerat în mod nelegal. În susţinerea contestaţiei, contestatorul a depus la dosar fotocopii a două înscrisuri emise de autorităţile germane, vizând data transferului în România şi sumele de bani de care a beneficiat la acel moment. S-a mai reţinut că cererea formulată nu a fost întemeiată în drept.

În urma examinării actelor dosarului, Curtea a constatat că nu există nicio împiedicare la executarea sentinţei penale nr. 5 din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2018, în condiţiile în care, prin Sentinţa penală nr. 73 din 12 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 (definitivă prin neapelare), această instanţă a recunoscut hotărârea penală JKIV KLs 605 Js 39455/15 a Tribunalului de Land din Nurnberg-Furth din 3 noiembrie 2015, rămasă definitivă la data de 14 iulie 2016, prin care contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1734 zile închisoare, şi a dispus transferul acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, eliberarea din locul de deţinere din Germania şi îmbarcarea sa în avion fiind necesară pentru punerea în executare a acestei din urmă sentinţe.

S-a mai constatat că, la dosar, nu există nicio hotărâre prin care să se fi dispus de către autorităţile judiciare germane liberarea condiţionată a condamnatului, arătându-se, totodată, că nu pot fi primite susţinerile acestuia în sensul că a fost condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă, atâta timp cât singura sentinţă în acest sens este cea pronunţată la 3 noiembrie 2015 de Tribunalul de Land din Nurnberg-Furth care a fost recunoscută de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat contestaţie condamnatul A., fără a o motiva. Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. de Dosar x/2018, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din data de 27 septembrie 2018.

Premergător, Înalta Curte arată că, deşi la datele de 4 şi 11 iulie 2018, Penitenciarul Aiud a transmis la dosar două cereri în care contestatorul condamnat A. a precizat că doreşte să retragă contestaţia formulată, nu poate lua act de manifestarea de voinţă în sensul renunţării la demersul judiciar promovat, având în vedere că aceasta nu a fost făcută printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 415 C. proc. pen. la care face trimitere art. 4251 alin. (3) C. proc. pen.

Examinând, în continuare, contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru motivele arătate în continuare.

Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării pedepsei, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce ţin de executarea hotărârilor, iar nu şi de legalitatea şi temeinicia acestora.

Reglementând situaţiile în care se poate face contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale, legiuitorul a stabilit, în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că aceasta poate fi formulată când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a stabilit că împiedicarea la executare trebuie să fie determinată de cauze legale care opresc aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătoreşti, considerându-se că în ipoteza reglementată de textul de lege menţionat se încadrează, printre altele, emiterea greşită a mandatului de executare a pedepsei închisorii în cazul în care, prin hotărârea de condamnare, deşi se aplicase o pedeapsă rezultantă în urma contopirii, aceasta nu era executabilă, fiind menţinută liberarea condiţionată acordată pentru una din sancţiunile aplicate ce formase obiectul contopirii, egală în cuantum cu cea rezultantă (Sentinţa penală nr. 618 din 26 iulie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti), ori anularea, potrivit art. 154 alin. (13) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în urma recunoaşterii unei hotărâri străine şi dispunerii transferării persoanei condamnate în România, dacă, ulterior emiterii acestuia, statul emitent şi-a retras certificatul conform art. 13 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (Decizia nr. 1106 din 2 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Verificând, în acest context, actele dosarului, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa penală nr. 73 din 12 iulie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 (rămasă definitivă prin neapelare), Curtea de Apel Alba Iulia a recunoscut Hotărârea penală JKIV KLs 605 Js 39455/15 a Tribunalului de Land din Nurnberg-Furth din 3 noiembrie 2015, rămasă definitivă la 14 iulie 2016, prin care contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1734 zile închisoare, dispunând, totodată, transferarea acestuia în România în vederea continuării executării pedepsei şi deducând perioada arestării preventive şi durata executată începând cu 12 martie 2016 la zi. În baza acestei hotărâri, la 15 noiembrie 2017, a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 76/2017, condamnatul A. fiind transferat în România la data de 22 decembrie 2017.

Împotriva executării acestei hotărâri condamnatul A. a formulat contestaţie la executare, solicitând deducerea, din pedeapsa aplicată şi recunoscută, a duratei arestării din perioada 12 martie 2015 - 11 martie 2016.

Prin Sentinţa penală nr. 5 din 31 ianuarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia la executare formulată de condamnat şi, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a dedus din pedeapsa de 1734 zile închisoare aplicată acestuia prin Hotărârea penală JKIV KLs 605 Js 39455/15 a Tribunalului de Land din Nurnberg-Furth din 3 noiembrie 2015, rămasă definitivă la 14 iulie 2016, recunoscută prin Sentinţa penală nr. 73 din 12 iulie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, pe lângă perioada arestării preventive şi cea de la 12 martie 2016 la zi, şi durata executată în intervalul 12 martie 2015 - 11 martie 2016, dispunând anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 76/2017 şi emiterea unui nou mandat. Ca urmare, în cauză a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 5/2018 din 13 februarie 2018.

Se observă, astfel, că singura hotărâre de condamnare a contestatorului este cea pronunţată de autorităţile judiciare germane, care a fost recunoscută de Curtea de Apel Alba Iulia şi în a cărei executare se afla la momentul formulării cererii ce formează obiectul cauzei, emiterea de către această din urmă instanţă a mandatului de executare a pedepsei închisorii în condiţiile art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 neechivalând cu o dublă condamnare pentru aceeaşi faptă.

Pe de altă parte, din verificarea actelor dosarului nu a rezultat existenţa vreunei hotărâri pronunţată de autorităţile judiciare germane prin care să se fi dispus liberarea condiţionată a contestatorului, astfel cum susţine acesta, documentele depuse la dosar relevând data transferului în România şi sumele de bani de care a beneficiat la momentul transferului, iar nu faptul că ar fi executat întreaga pedeapsă într-un loc de deţinere din Germania.

Ca urmare, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că nu există nicio împiedicare la executarea Sentinţei nr. 5 din 31 ianuarie 2018, atâta timp cât eliberarea condamnatului din penitenciarul din Germania şi îmbarcarea sa în avion au fost necesare exclusiv în vederea transferului în România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 154 alin. (13) lit. a) din Legea nr. 302/2004, referitoare la anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii în situaţia în care statul emitent a retras certificatul conform art. 13 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 9 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 25 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 9 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 25 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM