Inadmissibility of execution appeal challenging preliminary chamber ruling and judicial costs

Asupra cauzei penale,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 39 din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentele A. şi B. prin mandatar A. împotriva Încheierii nr. 71 din data de 17 octombrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Suceava.

De asemenea, au fost obligate petentele la plata sumei de câte 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut următoarele:

Prin Încheierea nr. 71 din data de 17 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2017, a fost respinsă plângerea formulată de petenta A. împotriva Ordonanţelor nr. 47/II/2/2017 din 17 mai 2017 şi nr. 407/P/2015 din 6 aprilie 2017 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată şi s-a constatat că plângerea formulată de aceeaşi petentă pentru B. nu îndeplineşte condiţiile cerute pentru reprezentare.

A fost obligată petenta să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie petentele A. şi B. prin mandatar A., criticând-o pentru nelegalitate, pe considerentul că au fost în mod greşit obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 RON.

Pe parcursul soluţionării cauzei, la termenul din 29 ianuarie 2018, s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei în temeiul art. 47 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.

La termenul din 2 aprilie 2018 s-a invocat excepţia nulităţii absolute a actelor prin care a fost desemnată doamna procuror C. să participe la judecarea prezentei cauze.

Examinând excepţiile invocate precum şi contestaţia la executare prin prisma motivelor menţionate în scris şi susţinute oral de către mandatarul petentei A. şi în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Procurorii de şedinţă sunt desemnaţi să participe la şedinţele de judecată în baza atribuţiilor de serviciu şi a unei programări întocmite la nivelul instituţiei. Deşi s-a invocat excepţia nulităţii absolute a actelor prin care a fost desemnată doamna procuror C. să participe la judecarea prezentei cauze, nu s-a indicat care sunt aceste acte. De altfel criticile vizează în esenţă împrejurarea că acelaşi procuror a participat şi la soluţionarea cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Suceava, acest aspect fiind analizat cu ocazia soluţionării cererii de recuzare prin Încheierea din 6 decembrie 2017 pronunţată în Dosar nr. x/2017.

Astfel, excepţia a fost respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, dispoziţiile art. 597 şi următoarele C. proc. pen. sunt clare în sensul că aceasta aparţine instanţei de executare astfel încât excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Examinând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d), art. 600 alin. (1), art. 601 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea prevăd în mod expres şi limitativ cazurile în care se poate formula contestaţie la executare împotriva unei hotărâri penale.

Motivul invocat de către contestatoare nu se încadrează în niciunul dintre cazurile în care se poate formula contestaţie la executare.

Cum legea procesual penală este de strictă reglementare, în sensul că nu prevede posibilitatea contestării executării cheltuielilor de procedură către stat, s-a constatat că este inadmisibilă contestaţia la executare formulată de către petentele A. şi B. prin mandatar A.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că: "Recunoaşterea unor alte cazuri în care poate fi formulată contestaţia la executare, cum ar fi cele cu privire la executarea cheltuielilor judiciare către stat, respectiv exonerarea contestatorilor de la plata acestora, fără a fi prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept." (dec. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Sentinţa penală nr. 1140/2016).

Împotriva Deciziei penale nr. 39 din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie la executare contestatoarea A. prin mandatar D.

Examinând contestaţia formulată de contestatoarea A. prin mandatar D., în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază contestaţia formulată ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Art. 597 alin. (7) prevede că "Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare", iar la alin. (8) se arată că "Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător."

Aşadar, conform dispoziţiilor art. 597 alin. (8) C. proc. pen., decizia prin care prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva sentinţei dispuse în cazul contestaţiei la executare este definitivă. Prin urmare, contestatoarei nu îi este recunoscută calea de atac a contestaţiei împotriva deciziei penale din 04 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Înalta Curte constată că, prin Decizia penală nr. 39 din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentele A. şi B. prin mandatar A. împotriva încheierii prin care a fost respinsă plângerea formulată de petenta A. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror (Încheierea nr. 71 din 17 octombrie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori).

Contestaţia la executare reglementată de art. 598 C. proc. pen. are ca obiect înlăturarea unor deficienţe şi piedici intervenite cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri penale.

Având în vedere dispoziţiile anterior menţionate, temeiul şi motivele arătate în susţinerea contestaţiei, Înalta Curte constată că încheierea împotriva căreia petenta A. a exercitat contestaţia la executare nu este o hotărâre prin care s-a pronunţat o condamnare faţă de aceasta, a cărei executare să poată face obiectul procedurii contestaţiei la executare, ci este o încheiere pronunţată în procedura camerei preliminare, prin care nu s-a rezolvat fondul cauzei.

Astfel, prin încheierea pronunţată în procedura camerei preliminare, nu s-a rezolvat fondul cauzei şi nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare faţă de contestatoare, a cărei executare să poată face obiectul procedurii de faţă.

De altfel, în procedura camerei preliminare nu se pronunţă hotărâri care ar putea fi puse în executare, astfel încât să se poată formula o contestaţie împotriva executării hotărârii penale, potrivit art. 598 C. proc. pen.

Mai mult decât atât, contestatoarea a exercitat calea de atac a contestaţiei şi împotriva deciziei prin care a fost soluţionată contestaţia la executare, cale de atac nerecunoscută de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

În ceea ce priveşte invocarea de către mandatarul contestatoarei a art. 1 alin. (1) din Protocolul 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene raportate la art. 20 alin. (2) din Constituţie, instanţa constată că acestea privesc dreptul de a nu fi discriminat (art. 1 alin. (1) din Protocolul 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale (art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil (art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene) şi aplicarea tratatelor internaţionale privind drepturile omului, drepturi care nu i-au fost încălcate contestatoarei, aceasta a beneficiat de un proces echitabil, de dreptul de acces la instanţă, iar simpla împrejurare că soluţiile dispuse nu concordă cu opinia subiectivă a contestatoarei, nu poate fi asimilată vreunei încălcări a drepturilor acesteia şi, pe cale de consecinţă, nu este aptă să conducă la recunoaşterea altor căi de atac decât cele prevăzute de lege. Soluţionarea unor cauze se poate realiza numai prin modalităţile prevăzute de lege, respectiv accesul la justiţie prin realizarea drepturilor şi prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, precum şi având în vedere că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. prin mandatar D. împotriva Deciziei penale nr. 39 din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deoarece, prin formularea unei căi de atac pe care legea nu o prevede, contestatoarea se află în culpă procesuală (cu atât mai mult cu cât, în dispozitivul deciziei penale contestate, s-a menţionat în mod explicit caracterul definitiv al acesteia), în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de desfăşurarea prezentei proceduri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. prin mandatar D. împotriva Deciziei penale nr. 39 din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM