Admissibility of constitutional challenge: requirement of concrete nexus between contested legal norms and case resolution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded and rejected his new request to refer constitutional issues to the Constitutional Court as inadmissible, thereby upholding the lower court's refusal to hear his constitutional challenge and leaving the original conviction for fraud and unauthorized possession of a lethal weapon in force. The dispute centered on whether the Court of Appeal erred in rejecting the defendant's preliminary exception of unconstitutionality regarding specific provisions of the Criminal Procedure Code and Penal Code, which he argued violated his right to a fair trial and were applicable to his ongoing criminal proceedings. The court ruled that the challenged statutory provisions lacked a concrete, substantive connection to the specific issue of rejecting the constitutional referral, and that the defendant's arguments effectively sought the creation of new legal norms rather than a validity review, failing the cumulative admissibility requirements under Article 29 of Law No. 47/1992, including the requirement that the contested norm must have a direct impact on the resolution of the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 52 C. proc. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 159 alin. (2) C. pen, art. 322 din C. pen, art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen, art. 35 C. pen; Admissibility of constitutional challenge: requirement of concrete nexus between contested legal norms and case resolution: The dispute centered on whether the Court of Appeal erred in rejecting the defendant's preliminary exception of unconstitutionality regarding specific provisions of the Criminal Procedure Code and Penal Code, which he argued violated his right to a fair trial and were applicable to his ongoing criminal proceedings. The court ruled that the challenged statutory provisions lacked a concrete, substantive connection to the specific issue of rejecting the constitutional referral, and that the defendant's arguments effectively sought the creation of new legal norms rather than a validity review, failing the cumulative admissibility requirements under Article 29 of Law No. 47/1992, including the requirement that the contested norm must have a direct impact on the resolution of the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited as the legal basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Deliberând asupra chestiunilor prealabile şi asupra recursului;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prealabil examinării chestiunilor prealabile şi recursului, se impune menţionarea următoarelor aspecte cu privire la respectarea dreptului de apărare a recurentului:
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a ÎCCJ la data de 22 februarie 2018, ca o cauză având ca obiect "recurs excepţie neconstituţionalitate".
La cererea recurentului, Înalta Curte a acordat mai multe termene de judecată (27 februarie 2018, 13 martie 2018, 27 martie 2018, 10 aprilie 2018 şi, apoi, la data de 5 iunie 2018), toate aceste termene de judecată fiind acordate pentru pregătirea apărării şi pentru copierea, în urma mai multor cereri formulate de către acesta, a unui număr important de înscrisuri din volumele ataşate la prezenta cauză.
Înalta Curte a încuviinţat xerografierea tuturor înscrisurilor solicitate de recurent în mod gratuit, fără plata vreunei sume de bani, având în vedere starea de detenţie în care acesta se afla.
De asemenea, s-a încuviinţat cererea sa şi a fost acordat termen de grefă, astfel încât să se asigure acestuia posibilitatea de a studia actele şi lucrările dosarului la arhiva Înaltei Curţi.
Înainte de termenul din 5 iunie 2018 recurentul a depus un înscris prin care a precizat că invocă "chestiuni prealabile conform art. 52 C. proc. pen.".
În înscrisul respectiv a menţionat că înţelege să invoce "chestiuni prealabile, excepţii de neconstituţionalitate, cereri prealabile".
Astfel, a solicitat să fie sesizată Curtea Constituţională cu referire la art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 159 alin. (2) C. pen.
De asemenea, prin înscrisul depus s-a solicitat ca Înalta Curte, care soluţionează prezentul recurs, să se pronunţe ca o chestiune prealabilă şi cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei penale nr. 11/AP din 26 ianuarie 2018, în final solicitând ca instanţa de recurs să se pronunţe cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei penale nr. 11/AP din 26 ianuarie 2018 în sensul că se precizează în decizia respectivă că este definitivă, ori, în opinia sa, nu este definitivă şi ar fi supusă apelului.
Tot cu privire la decizia penală arătată, a menţionat că, în opinia sa, este nelegală şi netemeinică, întrucât s-a rejudecat doar apelul declarat de procuror, nu şi ceea ce a solicitat el.
A mai menţionat că aceeaşi decizie penală este nelegală şi netemeinică deoarece s-a dat cu încălcarea art. 321 şi art. 322 din C. pen. (cu privire la contestaţia în anulare împotriva Deciziei penale nr. 237/AP din 23 martie 2017 şi cu privire la eliberarea sa din arest preventiv din 2012).
A menţionat că înscrisul respectiv (Decizia penală nr. 11/AP din 26 ianuarie 2018), fiind un înscris oficial, ar atesta fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului şi, pe cale de consecinţă, completul de recurs să anuleze hotărârea judecătorească şi să dispună sancţionarea celor vinovaţi.
La finalul înscrisului, s-a solicitat "suspendarea pedepsei, executării, până la luarea unor decizii definitive şi să hotărâţi admiterea excepţiilor de neconstituţionalitate şi să dispuneţi casarea sentinţei, anularea hotărârilor de condamnare a mea, să dispuneţi rejudecarea fondului, astfel încât să am şi eu dreptul la apărare şi la un proces echitabil".
II. Examinând "chestiunile prealabile", cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi prezentul recurs, se constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 11/Ap din 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, care a pronunţat o decizie ca instanţă de apel, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., art. 35 C. pen., art. 244 C. pen., precum şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen.
Prin aceeaşi decizie, s-a admis contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. cu privire la Decizia penală nr. 237/Ap din 23 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosar nr. x/2014 pe care a desfiinţat-o. S-a anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2764/2016 din data de 23 martie 2017 emis de Judecătoria Braşov. S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 2125 din 17 noiembrie 2016 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, pe care o desfiinţat-o în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de armă letală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004.
Rejudecând în aceste limite, s-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor şi a înlăturat sporul de 6 luni închisoare, după cum urmează: - 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - faptă comisă în dauna persoanei vătămate B.; - 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - faptă comisă în dauna persoanelor vătămate:
Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D., Întreprinderea Individuală E., F., G., H., I., J. şi K.; - 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de armă letală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit.
f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de armă letală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004. În baza art. 33 C. pen., art. 34 alin. (1) lit.
b) C. pen., a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată de inculpat de la 5 septembrie 2017 la 26 ianuarie 2018. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În decizia anterior menţionată, s-a reţinut că la data de 15 septembrie 2017, condamnatul A. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov contestaţia în anulare privind Decizia penală nr. 237/Ap din 23 martie 2017, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2014 În motivare, condamnatul a arătat că judecata în apel a avut loc fără citarea sa, de peste 10 ani locuind la alte adrese din România şi străinătate decât cea menţionată în cartea de identitate. Un alt caz invocat, s-a referit la împrejurarea că unele fapte sunt prescrise, astfel că, se impune încetarea procesului penal pentru acele infracţiuni. De asemenea, condamnatul a arătat că judecata în apel a avut loc în lipsa sa, deşi prezenţa era obligatorie. Prin Decizia penală nr. 237/Ap din 23 martie 2017, pronunţată în Dosar nr. x/2014, Curtea de Apel Braşov s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 2125 din 17 noiembrie 2016 a Judecătoriei Braşov, hotărâre ce a fost menţinută. S-a reţinut şi că numitul A., în calitate de contestator, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., art. 35 C. pen., art. 244 C. pen., precum şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen. şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut că, pe parcursul derulării procesului penal, condamnatul A. a înaintat la dosar mai multe cereri pe care nu le-a susţinut oral în şedinţă publică, astfel că, la data de 23 noiembrie 2017 a fost repusă pe rol cauza pentru a fi pusă în discuţia părţilor solicitarea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a art. 35 C. pen., a art. 244 C. pen., precum şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen.
Cu referire la această cerere formulată de condamnat, instanţa a constatat că acesta a indicat doar textele de lege care să fie supuse controlului, fără a arăta care dispoziţii din Constituţie au fost încălcate. Or, s-a apreciat că, pentru a sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să examineze şi cerinţa implicită de admisibilitate ce se deduce din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Or, în speţă, cum condamnatul A. a invocat neconstituţionalitatea art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., art. 244 C. pen. şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen., fără a le raporta la exigenţele Constituţiei şi fără a prezenta argumente pertinente, s-a reţinut o legătură formală cu soluţionarea cauzei a textelor invocate, împrejurări în care nu poate fi admisă cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.
În acest sens, s-a reţinut că s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Deciziile penale nr. 355/2017 şi nr. 134 din 14 aprilie 2017 "instanţa trebuie să verifice şi măsura în care excepţia de neconstituţionalitate tinde, în mod real, la învestirea Curţii cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale cu exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Obligaţia de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992".
Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 C. pen. invocată de către condamnatul A., s-a constatat că prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei. Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Aşa fiind, cum excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 C. pen. este inadmisibilă, instanţa a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 11/Ap din data de 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a formulat recurs contestatorul A.
La termenul de judecată din 13 martie 2018, Înalta Curte solicitând lămuriri cu privire la calea de atac declarată şi intitulată "recurs", recurentul a precizat că prezenta cale de atac vizează şi decizia cu privire la contestaţia în anulare, iar raportat la menţiunea făcută, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii, respectiv calea de atac nu poate viza soluţia pronunţată de către instanţă în ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare, întrucât soluţia instanţei de ape este definitivă.
La termenul de judecată din 5 iunie 2018, recurentul condamnat invocat o nouă excepţie de neconstituţionalitate şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 159 alin. (2) C. pen.. Totodată, a invocat "chestiunea prealabilă" privind nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei nr. 11/Ap din 26 ianuarie 2016 şi a solicitat suspendarea executării pedepsei, anularea hotărârii de condamnare şi rejudecarea fondului.
În susţinerea motivelor de recurs, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., art. 35 C. pen., art. 244 C. pen., precum şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prev de art. 244 C. pen., precum şi aspecte
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată la termenul de judecată din 5 iunie 2018, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 159 alin. (2) C. pen.:
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii formulate la data de 5 iunie 2018 de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 159 alin. (2) C. pen., Înalta Curte reţine că, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În analiza acestor condiţii, în prezenta cauză, se reţine că excepţia a fost invocată de către condamnatul A. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2017.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, se constată că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Aşadar, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal.
În acest sens, Înalta Curte reţine că recurentul condamnat a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 159 alin. (2) C. pen., în calea de atac ce vizează recursul său formulat împotriva Deciziei penale nr. 11/Ap din 26 ianuarie 2018, cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire excepţiile de neconstituţionalitate a art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a art. 35 C. pen., a art. 244 C. pen., precum şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen.
Aşadar, Înalta Curte notează că sintagma "legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. Or, având în vedere cadrul procesual în care au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate, respectiv în recursul formulat de condamnat împotriva dispoziţiei de respingere a Curţii Constituţionale, soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate cu referire la procedura de judecare a contestaţiei în anulare, împăcarea, precum şi unitatea infracţiunii continuate, nu pot avea o înrâurire cu privire la soluţia ce s-a pronunţat în cauză, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, câtă vreme obiectul cauzei în care a fost invocată această excepţie îl reprezintă recursul formulat împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 159 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte "chestiunile prealabile" invocate de recurent, privind nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei penale nr. 11/Ap din 26 ianuarie 2018, în sensul că nu ar fi definitivă, că s-a judecat apelul declarat doar de procuror şi trebuia să se judece fondul, că sunt încălcate dispoziţiile art. 321 şi art. 322 C. pen., solicitând, totodată, suspendarea executării pedepsei, anularea condamnării sale şi rejudecarea fondului, astfel încât să aibă dreptul la apărare şi la un proces echitabil, Înalta Curte apreciază că acestea sunt solicitări care exced cadrului procesual şi nu pot fi analizate în acest cadru procesual, care vizează recursul împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare, dispoziţiile instanţei de fond cu privire la contestaţia în anulare formulată de condamnatul A., fiind definitive.
Nu în ultimul rând, se constată că, în mod real juridic, aceste aspecte (definite de recurent ca fiind "chestiuni prealabile") nu sunt dintre cele la care legiuitorul a făcut referire atunci când a formulat textul art. 52 din C. proc. pen.
Cu privire la cererea de recurs, cu referire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 11/Ap din data de 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte constată că este nefondată.
Se reţine că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia, şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea îndeplinirii cumulative a următoarelor cerinţe:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Examinând dispoziţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate cuprinsă în Decizia penală nr. 11/Ap din 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Astfel, referitor la îndeplinirea primelor două condiţii, Înalta Curte apreciază că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi vizează dispoziţii din C. pen. şi C. proc. pen. în vigoare.
Referitor la condiţia ca excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, se observă că instanţa de fond a analizat şi îndeplinirea acestei condiţii, constatând că asupra dispoziţiilor art. 35 C. pen. s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, iar asupra celorlalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul cererii de sesizare instanţa a reţinut că nu au făcut anterior obiectul unei decizii a instanţei de contencios constituţional de declarare a neconstituţionalităţii.
În ceea ce priveşte legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Astfel spus, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă este necesar să existe o legătură între problema de constituţionalitate şi fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cazul în speţă.
Drept urmare, condiţia legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcţie de incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă asupra soluţionării cauzei.
Astfel, se observă, pe de o parte că, dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a invocat contestatorul cu argumentele prezentate, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, nu au fost indicate textele din Constituţia României cu care vin în contradicţie.
Totodată, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul contestator este nemulţumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepţiile de neconstituţionalitate invocate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.
În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod judicios a reţinut că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, textele legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatată nefiind aplicabile contestatorului.
Prin urmare, Înalta Curte, constatând neîntemeiate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 11/Ap din data de 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.
În temeiul disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 159 alin. (2) C. pen.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la comunicare.
II. Respinge celelalte chestiuni prealabile formulate de condamnatul A.
III. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 11/Ap din data de 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 iunie 2018.
Procesat de GGC - LM