Domestic fire-setting: scope of cassation review and admissibility of indirect intent for influencing declarations

Deliberând, asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 117 din 25 aprilie 2016, Judecătoria Buftea a hotărât următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.. a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A..

În baza art. 194 alin. (1) lit. c) şi e) C. pen. cu referire la art. 199 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală săvârşită asupra unui membru de familie.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 19.01.2015 la data de 17.04.2015 şi a arestului la domiciliu de la data de 18.04.2015 la data de 05.09.2015.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. a menţinut măsura controlului judiciar a inculpatului A..

În baza art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Ilfov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) şi (2) din C. pen., a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen.. şi art. 83 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra necesităţii unei bune conduite viitoare şi asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la data de 09.03.2015 la data de 17.03.2015.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. a dispus ca măsura preventivă a controlului judiciar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. să înceteze de drept.

În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Ilfov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) şi (2) din C. pen. a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen.. şi art. 83 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra necesităţii unei bune conduite viitoare şi asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la data de 9 martie 2015 la data de 17 martie 2015.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. a dispus ca măsura preventivă a controlului judiciar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C. să înceteze de drept.

În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Ilfov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) şi (2) din C. pen. a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen.. şi art. 83 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra necesităţii unei bune conduite viitoare şi asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D. durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la data de 9 martie 2015 la data de 17 martie 2015.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. a dispus ca măsura preventivă a controlului judiciar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D. să înceteze de drept.

În baza art. 19 C. proc. pen.. şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 1357 si urm. C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă E. şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 1.000 RON, reprezentând daune materiale şi echivalentul în RON la data plăţii la cursul BNR a sumei de 50.000 euro, daune morale.

În baza art. 19 C. proc. pen.. rap. la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1357 din C. civ. şi art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, şi a obligat inculpatul A. la plata sumei de 13.190,09 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea civilă E..

În baza art. 19 C. proc. pen.. rap. la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1357 din C. civ. şi art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, şi a obligat inculpatul A. la plata sumei de 42,89 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea civilă E..

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen.. a obligat inculpaţii să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare astfel, inculpatul A. suma de 3.000 RON (2.000 RON în faza de urmărire penală şi 1.000 RON în faza de judecată) şi inculpaţii B., C. şi D. câte 1.500 RON fiecare (câte 1.000 RON în faza de urmărire penală şi câte 500 RON în faza de judecată).

Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, prin prisma acuzaţiilor şi a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 18 - 19 ianuarie 2015, aflaţi în locuinţa lor din oraş Voluntari, str. Revoluţiei nr. 7, bl. 1, sc. 1, ap. 20, jud. Ilfov, după ora 23:00, după ce cei doi copii minori, în vârstă de 5 şi respectiv 9 ani au mers în dormitorul lor la culcare, inculpatul A. şi soţia sa, persoana vătămată E., au început să se certe, agresându-se reciproc. Datorită zgârieturilor pe care persoana vătămată i le produsese pe mâini, inculpatul A. a mers de mai multe ori pe hol, la dulapul de lângă uşa de la bucătărie şi, dintr-o sticlă din plastic de 200 ml în care se afla spirt medicinal, şi-a turnat spirt pe ambele braţe pentru a-şi dezinfecta rănile.

În jurul orelor 03,00, după ce şi-a mai turnat odată spirt medicinal pe mâini, inculpatul a mers cu sticla de spirt în sufragerie şi a stropit-o pe persoana vătămată, care se afla în picioare, în mijlocul încăperii, golind sticla. Persoana vătămată s-a întors instinctiv cu spatele pentru a-şi feri faţa, astfel că inculpatul a stropit-o pe spate, pe umărul stâng şi pe păr. Din bucătărie inculpatul a luat o brichetă, a revenit în sufragerie şi a dat foc persoanei vătămate.

Inculpatul a luat-o imediat pe persoana vătămată şi a dus-o la baie, stingând focul cu apă, suferind şi acesta arsuri pe ambele braţe, după care a transportat-o la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti cu autoturismul de serviciu pe care-l folosea. De aici, cei doi au fost transportaţi, cu ambulanţe separate la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri.

Persoana vătămată a fost internată până la data de 09.02.2015 la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din mun. Bucureşti cu diagnosticul "arsuri prin flăcări grad II B - III trunchi posterior, hemifacie stâng, pavilion auricular stâng, parcelar ambele braţe circa 22% şi suspiciune de arsuri corneocojunctivale".

Potrivit raportului de expertiză medico-legală x/2015 întocmit de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală, persoana vătămată prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin arsură prin flacără, ce pot data din 19 ianuarie 2015 şi necesită circa 50 zile de îngrijire medicală. De asemenea, raportul de expertiză concluzionează că leziunile traumatice suferite la data de 19 ianuarie 2015 nu i-au pus persoanei vătămate în primejdie viaţa; din suplimentul de expertiză efectuat în faza cercetării judecătoreşti a rezultat că "alte aprecieri medico-legale cu privire la vreuna din consecinţele prevăzute de dispoziţiile art. 194 C. pen. vor putea fi efectuate după epuizarea tuturor mijloacelor de tratament medico-chirurgical". Expertiza şi suplimentul au fost avizate de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul INML "Mina Minovici", prin raportul x/1800/2016 din data de 29 februarie 2016, cu precizarea că gravitatea leziunilor traumatice suferite au fost apreciate prin 75 - 80 zile de îngrijiri medicale.

La data de 19.01.2015, inculpaţii B. şi C. au mers în vizită la spitalul unde era internată persoana vătămată E. şi au încercat să o determine să-şi schimbe declaraţia dată iniţial sau să renunţe la ea, promiţându-i în schimb că apartamentul în care locuia în acel moment cu familia, proprietatea fiicei patronului firmei unde este angajată îi va reveni ei, îşi va păstra actualul loc de muncă, iar soţul său îi va plăti pensie alimentară.

A doua zi, respectiv 20.01.2015 inculpatul C. a revenit la spital şi a discutat cu persoana vătămată, reiterând aceleaşi aspecte, arătându-i că va merge până îl va scoate nebun pe inculpatul E. şi acesta tot va scăpa şi va fi rău dacă persoana vătămată nu-şi va schimba declaraţia.

La data de 22.01.2014, inculpatul D. a mers în vizită la spitalul unde era internată persoana vătămată E. şi a încercat să o determine să-şi schimbe declaraţia dată iniţial sau să renunţe la ea, spunându-i acesteia că este mai bine pentru siguranţa sa şi a familiei, sugerându-i că soţul său ar putea să-i facă rău când va ieşi din închisoare, adică ar putea să o ucidă.

Argumentele judecătorului fondului, care a înlăturat, ca neverosimile, apărările inculpaţilor, au avut în vedere următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte explicaţia inculpatului A., cu privire la modalitatea în care partea vătămată E. a fost stropită cu spirt medicinal, judecătorul fondului a considerat că ipoteza susţinută de inculpat, că s-a ciocnit cu partea vătămată şi în momentul în care a ridicat mâna în mod reflex a lovit în uşă, sticla a căzut din mână, iar conţinutul acesteia vărsându-se pe spatele victimei şi pe mâna sa dreaptă, necesită două observaţii:

În primul rând, gestul "reflex" afirmat de inculpat, de a ridica mâna după ce s-a izbit de persoana vătămată este neveridic. Astfel, reflexul presupune o reacţie motorie spontană (tradusă în fracţiuni de secundă), inconştientă la un stimul produs de o modificare a mediului. Ori, ridicarea mâinii în care se afla sticla cu spirt de către inculpat după ce s-a izbit de soţia sa, elementar (nu este nevoie de expertiză sub acest aspect), este în contradicţie cu mecanica gestului reflex; prin ridicarea mâinii expui o zonă mai mare din corp; nu aceasta este reacţia spontană, inconştientă, pe care o presupun mecanismele de conservare.

În acelaşi timp, este greu de explicat în contextul propus de inculpat, cum după o ciocnire faţă în faţă cu victima, acesta a "eliberat" braţul cu care ţinea sticla (este de presupus că la o deplasare în faţă cu sticla în mână, primul lucru cu care a atins-o pe persoana vătămată ar fi fost chiar mâna în care ţinea sticla), pentru a declanşa "gestul reflex" de ridicare a mâinii; altfel spus, există o "întârziere" în efectuarea acestei mişcări, incompatibilă cu reacţia instantanee ce o presupune reflexul; ar fi fost posibilă o astfel de corelare sub aspectul timpilor de reacţie doar în ipoteza în care inculpatul s-ar fi deplasat la "întâlnirea" cu soţia sa cu braţul ridicat (ceea ce este iarăşi neverosimil); dinamica propusă de inculpat este mult prea "încărcată" şi nefirească, pentru a exprima adevărul.

În realitate, inculpatul a avut nevoie să recurgă la această explicaţie (ridicarea mâinii "în mod reflex"), având în vedere că persoana vătămată a fost stropită cu spirt şi pe păr, pe umăr, de la o înălţime inexplicabilă altfel, în lipsa intenţiei.

În fine, s-a apreciat că nu mai puţin veridică şi afirmaţia inculpatului cu privire la faptul că sticla de spirt a căzut din mână şi s-a golit pe spatele persoanei vătămate şi pe braţul său drept; sticla nu avea timp să se golească în cădere (contrazice legile fizicii, iarăşi, nu este nevoie de expertiză, se poate efectua un test simplu), doar dacă nu conţinea o cantitate nesemnificativă de spirt, însă această ipoteză este exclusă, raportat la zona extinsă pe care a fost iniţiată combustia persoanei vătămate (potrivit declaraţiei persoanei vătămate din data de 21.01.2015, sticla era plină mai mult de jumătate).

De asemenea, s-a apreciat de judecătorul fondului că Declaraţiile inculpatului sunt inconsecvente, în ceea ce priveşte poziţia în care se afla acesta şi victima în momentele premergătoare şi ulterioare incendierii (în argoul criminologic "nu-şi găseşte locul").

Astfel, în prima declaraţie inculpatul se plasează pe hol: "eu eram atunci pe hol, chiar în tocul din dreapta uşii de la sufragerie". În prima variantă de declaraţie, persoana vătămată a ieşit de la bucătărie "cu focul pe ea", a trecut pe lângă inculpat până în mijlocul sufrageriei. În forma pe care o prezintă în faţa instanţei (după ce a mai meditat asupra filmului evenimentelor), inculpatul se află în sufragerie, de unde nu a avut timp "să facă doi paşi" către baie, când "am văzut-o pe soţia mea venind în flăcări".

În prima "variantă" de declaraţie dată de către inculpat, comportamentul persoanei vătămate apare ca absolut ilogic; doar starea de panică în care aceasta (realmente) s-a aflat nu explică motivul pentru care aceasta iese din bucătărie, trece pe lângă inculpat (care, aşa cum a arătat, se afla pe hol), intră în sufragerie, după care este condusă de către acesta, în direcţia opusă, către baie. Astfel cum a rezultat din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, bucătăria şi sufrageria se află la un capăt al holului, baia şi dormitorul (în care dormeau copiii) se află la celălalt capăt. Prin urmare, drumul cel mai scurt de la bucătărie la baie nu trece prin sufragerie.

S-a arătat că în prima declaraţie nu este vorba despre un detaliu căruia inculpatul nu îi dă importanţa cuvenită; dimpotrivă, a arătat inculpatul că anterior a stins lumina în sufragerie, ori aceasta a presupus cu certitudine faptul că inculpatul ar fi trecut de zona uşii (din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, s-a observat că întrerupătorul în sufragerie se află plasat pe tocul din dreapta uşii, privind din interior - din păcate fotografiile de panoramare sunt lipsite de un punct focal).

De fapt, din declaraţiile inculpatului s-a reţinut preocuparea acestuia de a o "introduce" pe persoana vătămată şi în sufragerie, unde, astfel cum a rezultat din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, au fost găsite urme de ardere (păr, cenuşă); în realitate (inculpatul este conştient de acest lucru) în sufragerie, în mijlocul încăperii, s-a realizat combustia victimei.

Indiferent de locul în care se afla inculpatul, însă, în varianta de apărare pe care o propune acesta, nu poate fi totuşi explicată lipsa urmelor de ardere constatată în bucătărie, astfel cum a rezultat, de asemenea, din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în condiţiile în care urmele de ardere sunt prezente în sufragerie, pe hol şi în baie, practic traseul urmat de victimă.

În acest context instanţa a reţinut că inculpatul nu oferă o explicaţie verosimilă nici în ceea ce priveşte mecanismul de iniţiere a combustiei. Astfel, persoana vătămată, arată inculpatul, a mers să-i încălzească cafeaua în bucătărie, ori, în mod normal, partea de expunere la flacără, este de presupus că ar fi fost zona anterioară a corpului, zonă care nu fusese însă stropită cu spirt.

S-a mai arătat (însă coroborat cu ansamblul probator, şi nu ca o probă determinantă în sine) şi una din explicaţiile rechizitoriului cu privire la lipsa de credibilitate a declaraţiei inculpatului, faptul că spirtul medicinal este o substanţă extrem de volatilă; în contextul în care, după ce s-a produs stropirea "involuntară" cu spirt, persoana vătămată a mai stat o perioadă de timp cu inculpatul (s-au împăcat, au discutat, întâi pe canapea, apoi pe pat, etc.), era cu atât mai improbabilă declanşarea combustiei în circumstanţele menţionate de inculpat.

S-a apreciat că este neveridică şi improbabilă declaraţia inculpatului în ceea ce priveşte schimbările rapide de atitudine ce au premers incendierii victimei, atât în ceea ce-l priveşte, cât şi în ceea ce o priveşte pe aceasta din urmă.

Astfel, potrivit declaraţiei inculpatului, după aproximativ patru ore de certuri cu soţia sa, se hotărăşte să plece în control la agenţii de pază din subordine. În acest moment, inculpatul se află pe hol, unde îşi dezinfectează încă odată rănile produse prin zgâriere de către soţia sa. Între cei doi există o stare de tensiune care a atins deja un prag (inculpatul doreşte să plece de acasă, frustrat). Soţia sa îi spune ceva din sufragerie, inculpatul nu înţelege bine; se îndreaptă către sufragerie; în uşă se ciocneşte de soţia sa (neviolent), rezultând totuşi golirea sticlei de spirt pe spatele şi pe părul acesteia; brusc, cei doi se îmbrăţişează, se duc în sufragerie, întâi pe canapea, apoi pe pat, după care victima se oferă să-i încălzească cafeaua (ciocnirea involuntară din uşa sufrageriei a avut efectul unei "magii", salvând în mod fericit "seara romantică"). Apoi, suferind un accident casnic, şi după ce lucrurile "mergeau bine" (după cum pretinde inculpatul) persoana vătămată preferă să dea vina pe inculpat, afirmând că a incendiat-o cu intenţie.

Declaraţiile inculpatului cu privire la schimbările inexplicabile de atitudine, atât ale sale cât şi, mai ales, ale victimei, au fost apreciate ca neveridice, ieşind din tiparele unei cauzalităţi psihologice rezonabile.

Inculpatul a arătat că nu-şi explică schimbarea de atitudine a soţiei sale (de fapt, schimbările, trebuie folosit pluralul "... este o întrebare la care meditez de câteva luni ...", arată inculpatul).

În contrapondere, instanţa a reţinut că declaraţia persoanei vătămate este absolut coerentă şi credibilă şi, în acest context, fără sincope comportamentale; de altfel, aceasta relatează şi împrejurări de fapt favorabile inculpatului, respectiv, că acesta a dus-o la baie şi a stins-o (relatare care a condus şi la reţinerea instituţiei împiedicării rezultatului şi a schimbării încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat reţinută iniţial în sarcina inculpatului, în infracţiunea de vătămare corporală).

S-a apreciat că, dacă declaraţiile inculpatului ar fi reale, din indiferent ce motive persoana vătămată dorind să-i facă un rău acestuia, declarând mincinos, atunci, din nou, în această perspectivă, ar apărea ca ilogică afirmaţia acesteia privind caracterul decisiv al acţiunii inculpatului în ceea ce priveşte stingerea focului. În realitate, pur şi simplu, persoana vătămată relatează evenimentele astfel cum s-au desfăşurat.

Persoana vătămată a arătat că "la camera de gardă soţul meu a declarat că avem amândoi arsuri pentru că am luat foc de la o lumânare, în timp ce el îmi făcea frecţie".

Întrebat în cursul aceleiaşi zile (19.01.2015) cu privire la ce anume a declarat la camera de gardă, inculpatul a precizat faptul că nu îşi mai aduce aminte.

Martorul F., audiat la data de 19.01.2015, coleg de serviciu al inculpatului şi vecin de palier, a arătat că inculpatul a bătut noaptea la el la uşă şi i-a comunicat la acel moment faptul că "şi-a turnat nişte spirt şi când a aprins a luat foc". În faţa instanţei, martorul F. a arătat că inculpatul "... m-a rugat să am grijă de copii întrucât el s-a ars cu nişte spirt şi trebuia să plece la spital, nu mi-a spus mai multe. Abia dimineaţă am aflat că şi soţia acestuia avea arsuri".

S-a mai arătat că, chiar dacă "omisiunea" inculpatului de a-i comunica vecinului său faptul că de fapt urgenţa medicală o constituia starea soţiei sale nu reprezintă neapărat o probă de vinovăţie, totuşi, în contextul ansamblului probator, inocenţa inculpatului cu privire la cele întâmplate este marcată negativ de această eschivă de a relata celorlalţi "evenimentul casnic dramatic" pe care îl suferise persoana vătămată, astfel cum pretinde inculpatul că au stat lucrurile.

În fine, potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. x/27.01.2016 privind detecţia comportamentului simulat, s-a concluzionat că răspunsurile inculpatului A. la întrebările relevante (în noaptea de 18/19.01.2015 în sufragerie, i-ai dat foc soţiei tale E. Răspuns NU; în noaptea de 18/19.01.2015 ai stropit-o cu spirt în mod intenţionat pe soţia ta E. Răspuns NU; în noaptea de 18/19.01.2015 în sufragerie, soţia ta a luat foc în urma unei brichete aprinse de tine lângă aceasta Răspuns NU) au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În privinţa inculpaţilor B., C. şi D. a considerat că ansamblul probatoriu administrat în cauză demonstrează că aceştia au acţionat cu intenţie, prin corupere şi ameninţare, în vederea determinării persoanei vătămate să-şi schimbe declaraţia iniţială/să dea declaraţii favorabile inculpatului A..

S-a apreciat că, într-adevăr, aceştia şi-au oferit ajutorul persoanei vătămate cu procurarea de medicamente, alimente, lenjerie, situaţia copiilor, însă acest ajutor, materializat, de altfel, a constituit doar platforma de pe care inculpaţii au iniţiat demersurile de corupere şi intimidare a persoanei vătămate în sensul obţinerii de la aceasta a "iertării" soţului/inculpat A..

În acest sens, în cuprinsul hotărârii au fost redate pasaje considerate elocvente în acest sens, purtate în diverse zile, între coinculpaţi şi care atestă că sunt conştienţi de faptul că sunt în zona ilicitului penal; inculpatul B. îi spune inculpatului D.: "... adică e în stare să zică că am venit s-o influenţăm, că alea, ne mai dă ... ne mai trezim şi cu influenţarea martorului ...‚"; inculpatul D. îi spune inculpatului B. "... eu i-am spus la avocat ce am vorbit cu ea şi mi-a zis "mă, zice, să nu ... că acesta nu e nici un lucru ... dar zice să nu cu ameninţări şi cu ăstea, ăstea dăunează, să te aducă în faţa instanţei. Aşa că este datorie morală, nu e nicio problemă asta, numai să nu ameninţi sau ..." (discuţie din 25.01.2015, proces-verbal).

De aceea, judecătorul fondului a opinat că declaraţia părţii vătămate în ceea ce priveşte săvârşirea faptelor prin care inculpaţii B., C. şi D. au încercat să o determine să-şi schimbe declaraţiile/să dea declaraţii favorabile inculpatului A. se coroborează în mod armonios cu celelalte probe administrate în cauză, acordând acestora ponderea adecvată în reţinerea situaţiei de fapt.

În legătură cu încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul A., instanţa fondului a considerat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală săvârşită asupra unui membru al familiei, care a cauzat un prejudiciu estetic grav şi permanent şi care i-au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Sub acest aspect, judecătorul fondului a reţinut că inculpatul a pus în executare acţiuni apte să conducă la suprimarea vieţii persoanei vătămate, acesta având reprezentarea şi acceptând producerea rezultatului, acţionând deci cu intenţie directă. S-a opinat de judecătorul fondului că, deşi din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă că leziunile suferite de persoana vătămată nu au pus în primejdie viaţa acesteia şi au necesitat (în cele din urmă) 75 - 80 de zile de îngrijiri medicale, însă aceasta nu schimbă cu nimic intenţia inculpatului raportat la viaţa victimei.

În speţa dedusă judecăţii, s-a realizat punerea în primejdie a vieţii victimei în mod efectiv, real, concret. Actul de împiedicare al producerii rezultatului pe care îl realizează inculpatul nu modifică cu nimic atitudinea subiectivă a acestuia pe care a avut-o faţă de fapta săvârşită şi nici împrejurarea obiectivă că deja la momentul respectiv a fost creat un pericol iminent pentru viaţa persoanei.

În această perspectivă, aprecierea medico-legală, decisivă, astfel cum s-a arătat doar în ipoteza unei fapte praeterintenţionate, devine subsidiară în cauza de faţă. Punerea în primejdie a vieţii persoanei s-a produs în speţă în modul cel mai concret. Dacă dispoziţiile art. 34 C. pen. îl apără pe inculpat pentru încadrarea juridică de tentativă la omor calificat, actele îndeplinite până la momentul împiedicării producerii rezultatului se califică pentru încadrarea juridică de vătămare corporală în modalitatea punerii în primejdie a vieţii persoanei.

Pe de altă parte, judecătorul fondului, constatând amploarea vătămărilor suferite, fiind vorba de o suprafaţă mare de piele afectată, de faptul că persoana vătămată a suferit arsuri de gradul II şi III, care lasă semne permanente (este de notorietate, chiar în ipoteza unor grefe de piele), a reţinut că persoana vătămată a suferit un prejudiciu estetic grav şi permanent.

Potrivit datelor din actele medicale şi medico-legale, persoana vătămată fiind examinată la data de 23.12.2015, (la aproximativ 11 luni după momentul agresiunii, la momentul efectuării suplimentului de expertiză) s-au constatat următoarele: "- toracic posterior bilateral, continuându-se la nivelul braţului postero-intern 1/3 superioară cu 1/3 medie bilateral, lombar şi flanc bilateral pe o suprafaţă de 50/48 cm, zonă cicatricială hiperpigmentată rozată-cafeniu-vişinie, supraiacent cu zone cicatriciale roz-roşietice hipertrofice, indurate de 10/2,5-3 cm (discontinuă) scapular stânga şi hemitorace stâng posterior 1/3 medie cu axul mare vertical, toracic superior paravertebral dreapta de 1/0,4 cm, scapular dreapta de 2/1 cm şi 3/2 cm, hemitorace drept bazal postero-lateral de 7/2 cm, uşor oblică infero-lateral dreapta (afirmativ cu dureri şi jenă la mobilizare la nivelul acesteia); braţ drept posterior 1/3 medie zona cicatricială uşor hipertrofică roşcată-vişinie de 5/2 cm, braţ stâng postero-intern 1/3 medie cicatrice alb-rozată hipertrofică de 4/1,5 cm, deltoidiană stânga superior zona cicatricială albicios-cafenie de 5/4 cm, hipertrofică, cheloidă;

- coapsa stângă antero-lateral 2 zone cicatriciale roşcate dreptunghiulare cu axul mare vertica de 24/10 cm cea superioară şi 10/9 cm cea inferioară (post prelevare grefă tegumentară)".

Fiind vorba de o suprafaţă extinsă (metoda estetimetrică, unul din criteriile de apreciere a prejudiciului, este cantitativă) aproximativ 22% la nivelul trunchiului posterior, ureche stânga, hemifacies stâng, braţe parcelar, chiar dacă acestea se află în zone acoperite în mod normal de vestimentaţie, instanţa a reţinut ca incontestabilă, în mod obiectiv, aprecierea că persoana vătămată a suferit o modificare a aspectului fizic, cu caracter permanent, de natură să producă persoanei vătămate suferinţe psihice însemnate (aspectul subiectiv), punând-o pe aceasta într-o poziţie de inferioritate faţă de semenii săi şi împiedicând-o pe aceasta să se bucure deplin de participarea la viaţa socială.

Inculpatul A., prin apărător, a solicitat aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv, provocarea (în ideea că persoana vătămată E. i-a provocat inculpatului intenţionat zgârieturi/răni pe braţe şi spate).

Instanţa a constatat că în cauză nu este incidentă circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., nefiind întrunite condiţiile de aplicare ale acesteia.

Astfel, pentru a fi în domeniul de aplicare al circumstanţei provocării trebuie ca victima să aibă un comportament care să fie considerat atât de grav, încât să cauzeze făptuitorului o stare de puternică emoţie sau tulburare, sub imperiul căreia acesta să nu fie în stare să se abţină de la ripostă. Probatoriul administrat relevă faptul că zgârieturile au fost produse de către persoana vătămată pentru a se apăra de inculpatul ce dorea să întreţină relaţii sexuale cu aceasta.

Pe de altă parte, s-a apreciat că, deşi legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, pentru evaluarea puternicei tulburări este necesar ca faptele să aibă totuşi o semnificaţie apropiată. În speţă, zgârieturile produse de persoana vătămată (pe lângă cele arătate anterior, zgârieturile fiind produse de persoana vătămată pentru a respinge insistenţele sexuale ale inculpatului) nu se califică ca nivel de amplitudine pentru a "justifica" riposta incendierii persoanei vătămate. S-a arătat că nu sunt necesare alte dezvoltări, având în vedere faptul că acţiunile persoanei vătămate nu au fost dovedite ca fiind agresive.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a se reţine ca şi circumstanţă atenuantă atitudinea anterioară comiterii faptei şi eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, instanţa a reţinut că Noul C. pen. nu mai prevede aceste circumstanţe atenuante (cum o făcea vechiul C. pen., sub art. 74, împrejurări ce pot constitui circumstanţe atenuante), aspectele respective fiind valorificate în cadrul criteriilor generale de individualizare ale pedepsei.

La individualizarea sancţiunilor şi proporţionalizarea acestora, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 74 C. pen., instanţa a avut în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care vor fi evaluate după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, precum şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

La stabilirea în concret a cuantumului pedepsei ce a fost aplicat inculpatului A., instanţa a avut astfel în vedere gravitatea extrem de mare a faptei săvârşită de către acesta, rezultată din împrejurările şi modul de comitere.

Astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, inculpatul a pus în executare acte de natură să suprime viaţa soţiei sale, de o manieră ce relevă cruzime; de asemenea, împrejurările şi modul de comitere a faptei de către inculpat poartă marca unei mentalităţi în care valorile sunt percepute printr-o grilă personală, inadecvată social; este credibilă declaraţia persoanei vătămate care arată că în seara săvârşirii faptei, comentând o ştire la televizor, inculpatul i-a spus fiului cel mare "femeia trebuie bătută, să ştie de frică"; de asemenea, a arătat persoana vătămată faptul că începând cu anul 2007 - 2008, după ce relaţiile dintre soţi au început să se deterioreze, inculpatul o bătea "cel puţin odată pe lună"; la data de 18/19.01.2015, după mai multe ore de agresiuni fizice şi psihice asupra soţiei sale, având ca punct de pornire refuzul acesteia de a întreţine relaţii sexuale cu el, inculpatul aplică corecţia necesară, incendiind-o.

Astfel, valoarea socială lezată, viaţa şi integritatea fizică ale victimei, soţia sa, sunt bunuri de care inculpatul a apreciat că poate dispune după cum doreşte.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale, instanţa a reţinut că inculpatul este în vârstă de 38 de ani, are studii medii, căsătorit (procesul de divorţ este pendinte la Judecătoria Buftea), 2 copii minori. În favoarea inculpatului instanţa a reţinut lipsa antecedentelor penale, faptul că este bine integrat social, faptul că desfăşoară o muncă apreciată de colegi şi de şefi (astfel cum a rezultat din declaraţiile coinculpaţilor, a martorilor şi din înscrisurile depuse la dosar. În altă ordine de idei, instanţa nu exclude nici posibilitatea chiar ca natura muncii, la o agenţie de pază, unde violenţa fizică este valorizată într-un alt registru, să fi creat nişte distorsiuni în sistemul de valori ale inculpatului; a rezultat din convorbirile interceptate ale coinculpaţilor referirea în termeni tehnici la procedee de lupte).

În acelaşi timp, instanţa a avut în vedere şi atitudinea inculpatului, ulterior săvârşirii faptei, conducând-o imediat pe victimă la spital, şi contribuind în mod activ la diminuarea/limitarea consecinţelor faptei sale. În ceea ce priveşte împiedicarea rezultatului, faptul că inculpatul a stins-o cu apă pe victimă ulterior declanşării combustiei (solicitată de către inculpat ca circumstanţă atenuantă), această împrejurare, astfel cum s-a arătat, a fost deja valorificată, efectul acesteia exprimându-se prin limitele de pedeapsă mai mici ale infracţiunii de vătămare corporală, raportat la limitele de pedeapsă în cazul tentativei la omor calificat.

În final, atitudinea inculpatului de negare a faptei, până în punctul în care (fără totuşi să o spună în mod direct) sugerează că este vorba de o înscenare a victimei, sunt expresia unei slabe înţelegeri din partea acestuia a gravităţii faptei săvârşite şi a vinovăţiei, a slabei internalizări a unor valori etice elementare, aspect ce face necesar ca şi represiunea penală să fie ajustată în mod adecvat.

Punând în balanţă ansamblul acestor considerente, instanţa apreciază că pentru săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de vătămare corporală asupra unui membru de familie, o pedeapsă de 3 ani închisoare, în regim de detenţie, este în măsură să asigure scopul preventiv şi punitiv al sancţiunilor penale.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B., C. şi D., s-a apreciat că faptele acestora prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, având în vedere că în concret, starea de pericol pentru valoarea socială ocrotită a fost una ridicată. Din materialul probator a rezultat faptul că persoana vătămată a fost pe punctul de a accepta oferta formulată de inculpaţi, situaţie în care exista posibilitatea concretă, reală, ca tragerea la răspundere a inculpatului A. să fie îngreunată (sau chiar înlăturată).

Deşi aparent inculpaţii au afişat expresia compasiunii şi a grijii prieteneşti, totuşi acţiunile lor au vizat un singur aspect, obţinerea de la persoana vătămată a unor declaraţii favorabile inculpatului A.. De altfel, aşa cum a rezultat din interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, aceştia vorbeau foarte urât la adresa persoanei vătămate. Nu mai puţin, persoana vătămată a perceput foarte puternic acţiunile inculpaţilor, care au mobilizat energie şi resurse pentru atingerea obiectivului propus.

Inculpaţii nu au recunoscut nici un moment săvârşirea faptelor.

Aceştia sunt bine integraţi social şi nu au antecedente penale. Inculpatul B. este în vârstă de 35 de ani, este căsătorit, are doi copii minori, studii medii. Inculpatul C. este în vârstă de 35 de ani, căsătorit, un copil minor, studii superioare. Inculpatul D. este în vârstă de 36 ani, este căsătorit, un copil minor, studii medii. Toţi inculpaţii deţin (au deţinut) funcţii de conducere în cadrul SC G. SRL.

Punând în balanţă ansamblul acestor considerente, având în vedere şi posibilităţile de îndreptare ale inculpaţilor, instanţa a apreciat că pentru săvârşirea de către inculpaţii B., C. şi D. a infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., o pedeapsă de 1 an închisoare (la minimul special), este în măsură să asigure scopul preventiv şi punitiv al sancţiunilor penale.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei, în raport de criteriile anterior menţionate, instanţa a apreciat, în special faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor, astfel cum acestea au fost arătate anterior, că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără privarea de libertate a acestora.

Astfel, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., respectiv, pedeapsa stabilită este închisoarea de cel mult 2 ani, infractorul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii, inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi a cooperat cu organele judiciare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită nu este mai mare de 7 ani, instanţa a amânat aplicarea pedepselor de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în condiţiile art. 84 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 568/A din data de 10 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/94/2015* (2001/2016) în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 117 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/94/2015*.

A fost obligat fiecare apelant-inculpat la câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că soluţia de condamnare a inculpaţilor A., B., C. şi D. pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, aceasta acordând semnificaţia cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului şi printr-o interpretare obiectivă şi exhaustivă a întregului material probator administrat a reţinut şi a stabilit corect atât situaţia de fapt dedusă judecăţii, cât şi vinovăţia tuturor inculpaţilor trimişi în judecată, precum şi încadrările juridice a faptelor supuse judecăţii în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză.

S-a apreciat că hotărârea instanţei de fond este temeinic şi amplu motivată în fapt şi în drept, judecătorul fondului dând dovadă de rol activ, fiind administrate în cursul cercetării judecătoreşti toate probele necesare justei soluţionări a cauzei şi aflării adevărului, iar materialul probator existent este în măsură să justifice şi să susţină soluţia de condamnare pronunţată în fond.

Veridicitatea situaţiei de fapt reţinută de instanţa fondului este susţinută şi de caracterul convingător şi logic al argumentelor invocate de judecătorul fondului care înlătură apărările neveridice şi improbabile ale inculpaţilor.

Instanţa de apel a complinit motivarea primei instanţe sub următoarele aspecte:

Pe parcursul procesului penal inculpatul A. a oferit mai multe variante cu privire la împrejurările comiterii faptei, dorind să inducă fie ideea că soţia sa s-a autoincendiat pentru a-i face rău, ameninţându-l că "o să vezi ce zi de luni o să ai tu mâine", fie că aceasta şi-a dat foc accidental, când încerca să-i încălzească cafeaua. Ambele ipoteze sunt lipsite de orice logică şi suport faptic, în prima variantă pentru că inculpatul a declarat că după ce s-a zgâriat el şi soţia s-au împăcat, iar a doua variantă nu s-a putut produce în bucătărie pentru că acolo nu s-a evidenţiat nicio urmă de foc sau funingine şi nici la cercetările la faţa locului şi din planşele fotografice nu au fost găsite ceşti sau recipiente care să conţină cafea.

Această ultimă variantă, îmbrăţişată pe parcursul cercetării judecătoreşti de către inculpat, a suferit şi ea modificări şi adaptări (odată sticla de spirt s-a vărsat datorită îmbrâncelii sale cu victima, altă dată conţinutul sticlei s-a vărsat involuntar pe victimă), este neverosimilă indiferent de locul unde inculpatul încearcă să plaseze acţiunea - intrarea în sufragerie sau bucătărie - pentru că nu este posibil ca tot conţinutul acesteia să se fi vărsat pe spatele victimei, în condiţiile în care atunci când doi oameni se îmbrâncesc stau faţă în faţă.

De altfel, varianta îmbrâncelii a fost abandonată de inculpatul A., urmare a motivării instanţei de judecată investită cu soluţionarea propunerii de arest preventiv, care i-a demontat această apărare.

Nici ipoteza că victima a luat foc involuntar în bucătărie de la aragaz, în timp ce-i încălzea inculpatului o cafea nu este veridică, deoarece poziţia acesteia trebuia să fie cu faţa la aragaz. Or, victima a luat foc în zona spatelui şi a părului, adică exact zonele anatomice neexpuse către aragaz.

Prin urmare, susţinerea avocatului inculpatului A., de nemotivare a hotărârii primei instanţe este neîntemeiată, apărările acestuia fiind analizate succesiv, funcţie de modificările şi excplicaţiile date incidentului de acesta. În acest sens, judecătorul fondului a răspuns argumentat, pertinent şi convingător la fiecare din variantele propuse de inculpat, într-o manieră exhaustivă şi amănunţită. De altfel, optica CEDO, sub acest aspect, expusă în cauză este aceea că instanţele de judecată nu au obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor invocate de parte, chiar dacă acestea apreciază că sunt fundamentale pentru argumentaţia sa, instanţele putând să nu răspundă decât celor care sunt pertinente, adică susceptibile de a influenţa soluţia (a se vedea în acest sens cauza Van de Hurk contra Ţările de Jos, decizia din 19 aprilie 1994). Mai mult, Curtea Europeană subliniază că, garanţia care decurge din principiul unui proces echitabil în domeniul motivării hotărârea se limitează la exigenţa unei clarităţi suficiente a motivelor pe care se întemeiază judecătorii (cauza Hadjianastasion contra Greciei, hotărârea din 16 decembrie 1992).

În opinia instanţei de apel este inexplicabilă şi ilogică varianta deplasării inculpatului A. cu sticla de spirt de pe holul luminat unde tocmai "mi-am dat cu spirt pe mâini şi în zonele afectate de zgârieturi înspre sufragerie unde lumina era stinsă".

În plus, declaraţiile victimei puternic traumatizată fizic şi psihic, cu un grad de educaţie mediu sunt constante şi concordante cu celelalte mijloace de probă administrate şi care nu lasă loc de îndoială că urmele de ardere (păr şi cenuşă) au fost evidenţiate în sufragerie, pe hol şi în baie, exact traseul descris de aceasta.

Declaraţiile victimei, în sensul că inculpaţii B., C. şi D. au încercat să o determine să-şi schimbe declaraţiile sau să şi le nuanţeze în aşa fel încât să-l disculpe pe inculpatul A., se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice purtate de aceştia, a sms-urilor şi a înregistrărilor audio în mediul ambiental, care exclud conotaţiile date de aceştia demersurilor lor "că au avut în vedere doar sfaturi prieteneşti şi binele ambilor soţi". Acţiunile acestor inculpaţi nu au fost făcute nici în scopul medierii conflictului dintre soţii A., ci au vizat exclusiv doar scăparea colegului lor, lucru demonstrat şi de aprecierile făcute vis-a-vis de partea vătămată şi de suferinţele sale, demonstrând lipsa oricărei empatii şi o desconsiderare profundă şi deloc măgulitoare la adresa acesteia. Aprecierea judecătorului fondului, că aceştia au acţionat cu intenţie indirectă şi nu directă aşa cum era corect, nu înlătură caracterul ilicit penal al manifestărilor lor.

Conchizând sub acest aspect, instanţa de apel a considerat că inculpaţii A., B. şi C. nu au adus argumente valide, pertinente şi convingătoare care să înlăture şi să demonstreze lipsa de suport real sau precaritatea probelor de vinovăţie administrate pe parcursul procesului penal şi care sunt apte să convingă mai presus de orice îndoială că aceştia au săvârşit faptele imputate. Astfel că, este exclusă soluţia de achitare clamată de aceştia, prin avocaţii lor aleşi.

În privinţa încadrării juridice dată faptelor săvârşite de inculpatul A., s-a considerat chiar dacă raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în faza de apel conchide că sechelele cicatriceale tegumentare nu se pot încadra în noţiunea de "prejudiciu estetic grav şi permanent", în sensul art. 194 C. pen., părţii vătămate fiindu-i necesare cca. 100 zile de îngrijiri medicale, că este validă încadrarea juridică prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. c) şi e) C. pen. cu referire la art. 199 alin. (1) C. pen., în considerarea următoarelor argumente.

Sub aspectul incidenţei lit. e) art. 194 C. pen., s-a apreciat că, sub aspectul juridic, numărul de îngrijiri medicale şi aprecierea strict din punct de vedere medical, că leziunile suferite de partea vătămată E. nu i-au pus în primejdie viaţa, nu au relevanţă câtă vreme întregul context infracţional pledează către concluzia că acţiunile inculpatului A. au fost apte, reale şi concrete că conducă la suprimarea vieţii acesteia, desistarea acestuia făcând ca acţiunea să nu aibă rezultatul dorit şi acceptat de el. Astfel, s-a considerat, similar judecătorului fondului, că împiedicarea producerii acestui rezultat nu a înlăturat pericolul eminent pentru viaţa părţii vătămate, care deja era preexistent. Tot ce s-a întâmplat ulterior a depins pe de-o parte de intervenţia medicală, iar pe de altă parte, de constituţia părţii vătămate, respectiv de capacitatea organismului său de a răspunde la intervenţiile chirurgicale şi tratamentele la care a fost supusă.

Legat de incidenţa lit. c) a art. 194 C. pen. "prejudiciul estetic grav şi permanent" în accepţiunea instanţei de apel, înfăţişarea fizică a persoanei se constituie într-un drept subiectiv care a fost atins, lezat şi consumat când s-a comis fapta asupra sa, iar când repararea nu mai poate avea loc pe cale naturală, avem de-a face cu prejudiciul estetic. Cu alte cuvinte, ori de câte ori există o modificare morfologică sau estetică a aspectului fizic natural al persoanei de natură a-i crea un prejudiciu fizic real şi evident independent de posibilitatea lipsită de certitudine de ameliorare prin metode chirurgicale sau tratament şi de durată există un prejudiciu estetic grav şi permanent.

Or, după săvârşirea faptei suprafaţa afectată era de aproximativ 22% la nivelul trunchiului posterior, ureche stânga, hemifacies stâng şi braţe şi de arsuri de gr. II şi III.

În concret, influenţează funcţionarea pielii şi afectarea unei zone mai mici, deci inclusiv cea estetică, chiar dacă ea s-a putut corija, atenua şi ameliora prin intervenţii chirurgicale de grefare de piele, s-a înlocuit în mod artificial organul natural lezat. Prin urmare, în cauză nu este vorba de un prejudiciu estetic temporar ce s-a remediat de la sine, pe cale naturală, după cum poziţionarea sechelelor cicatriciale predominant la faţa posterioară a trunchiului (toraco-lombar bilateral) şi a braţelor (parcelar) şi morfologia acestora nu s-a realizat printr-un proces de vindecare normală şi totală şi nici nu a condus la o restabilire integrală şi armonioasă a regiunii anatomice traumatizate, nerealizând un proces de vindecare ireversibil. Astfel că, nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice împrejurarea că partea vătămată E., în urma grefei de piele şi a tratamentelor prelungite, care au condus la ameliorarea semnelor cicatriceale, dată fiind "morfologia şi topografia acestora" poate recurge la anumite artificii vestimentare pentru ascunderea acestora, cu atât mai mult cu cât acestea sunt vizibile la aproape doi ani de la data săvârşirii faptei. Pe de altă parte, este vorba de o femeie tânără în plină viaţă socială pentru care înfăţişarea fizică contează.

De aceea, concluzia raportului de nouă expertiză medico-legală nr. x/2016 care atestă că prin "morfologia şi topografia" sechelelor cicatriceale postcombustionale tegumentare "predominant la faţa posterioară a trunchiului (toraco-lombar-bilateral) şi a braţelor (parcelar) cu modificări clinice funcţionale nesemnificative, nu se pot încadra în noţiunea de "prejudiciu estetic grav şi permanent" în sensul prevederilor art. 194 C. pen., nu scoate fapta din sfera vizată de dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. c) C. pen.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că în cauză trebuie menţinută şi incidenţa acestei lit. a) art. 194 C. pen., constatând că prejudiciul estetic suferit de partea vătămată E. este ireversibil şi grav.

În ceea ce priveşte solicitările subsidiare ale apelanţilor-inculpaţi, legate de reindividualizarea pedepselor aplicate de instanţa fondului, s-a considerat că acestea au fost just cuantificate atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare, reflectând în mod echilibrat şi adecvat toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., motiv pentru care sunt apte şi eficiente pentru a asigura, pe de-o parte, reinserţia socială facilă a acestora, iar pe de altă parte, exemplaritatea pedepsei.

Contextul infracţional reţinut în sarcina inculpaţilor, nu justifică activarea în favoarea lor a niciuneia din circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen.

Nu este lipsit de relevanţă că niciunul dintre inculpaţi nu şi-a recunoscut vinovăţia, în ciuda probelor incriminatorii evidente şi incontestabile existente încă din momentul începerii anchetei penale, ceea ce demonstrează că aceştia sunt lipsiţi de repere morale normale necesare determinării unui comportament social adecvat, având percepţii greşite nu numai asupra modului de rezolvare a unor conflicte, chiar şi conjugale, ci şi asupra desfăşurării anchetei penale.

Sub acest aspect, s-a reţinut că toţi inculpaţii sunt angajaţii unei firme de pază şi protecţie, cu funcţii de răspundere, sarcini care ar fi trebuit să-i înveţe şi formeze către o rezolvare nonviolentă şi aplanativă a conflictelor şi nu la exacerbarea şi rezolvarea prin "mica înţelegere" a acestora.

Or, demersurile inculpaţilor arată o înţelegere greşită, perimată şi primitivă a vieţii de familie, perpetuarea acestor tipologii comportamentale făcând posibilă recurgerea la asemenea manifestări care trebuie sancţionate ca atare pentru a nu crea ideea greşită că problemele conjugale pot fi rezolvate prin violenţe şi apoi ascunse organelor de anchetă în numele "interesului familiei".

Nu este mai puţin lipsit de importanţă că inculpatul A. nu a fost obstrucţionat în demersul său infracţional nici de faptul că a acţionat împotriva soţiei sale, în timp ce cei doi copii minori dormeau în camera alăturată, iar unul dintre coinculpaţi l-a implicat pe fiul mai mare al soţilor A. în acţiunea de încercare de influenţare a mamei sale, ceea ce arată odată în plus profilul moral al acestora.

Instanţa de apel a reţinut că în acest cauză este vorba de persoane mature, angrenate social în funcţii care implică tocmai stăpânirea de sine şi rezolvarea conflictelor în limitele legii, ceea ce niciunul dintre inculpaţi nu a manifestat.

Astfel, s-a apreciat că, nimic din datele cauzei şi din profilul psiho-social al inculpaţilor nu justifică aplicarea art. 91 C. pen., adică suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A. sau renunţarea la aplicarea pedepselor, în cazul celorlalţi inculpaţi.

Conchizând, sub acest aspect, s-a apreciat că niciunul dintre apelanţii - inculpaţi nu poate beneficia de o reindividualizare, contextul infracţional reţinut în sarcina acestora înlăturând această opţiune pentru că, per a contrario, s-ar putea naşte ideea greşită că astfel de fapte nu sunt grave, fiind tratate cu clemenţă nejustificată de instanţă, aspect care ar putea constitui un factor criminogen, înfrângând astfel scopul preventiv şi disuasiv al pedepsei penale. Or, prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A., respectiv renunţarea aplicării pedepselor pentru inculpatul C. şi B., s-a considerat că tocmai exemplaritatea sancţiunii penale va fi diminuată sau dusă în derizoriu.

Împotriva Deciziei penale nr. 568/A din data de 10 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au formulat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea din 11 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 568/A din 10 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/94/2015* (x/2016).

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 568/A din data de 10 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/94/2015* (x/2016), se apreciază că sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, astfel cum rezultă din probele dosarului şi în principal din rapoartele de expertiză medico-legală întocmite la instanţa de fond şi de apel, care au concluzionat că nu s-a creat părţii vătămate un prejudiciu estetic permanent, iar leziunile traumatice produse nu i-au pus în primejdie viaţa.

În motivarea aceluiaşi caz de recurs în casaţie, inculpatul B. a susţinut, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât soluţia pronunţată de instanţa de apel se bazează pe reţinerea eronată a situaţiei de fapt, nu respectă prezumţia de nevinovăţie în interpretatea probelor, nu este motivată, în raport de criticile pe care le-a formulat în apel.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel a dispus menţinerea soluţiei de condamnare a acestuia, deşi judecătorul fondului a reţinut că ar fi săvârşit infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu intenţie indirectă, iar această infracţiune este incriminată doar în forma intenţiei directe, astfel că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin concluziile orale, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a solicitat să se analizeze incidenţa cazului de casare invocat, exclusiv, sub acest ultim aspect.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Cazul de casare menţionat nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

Criticile formulate de inculpaţii A. şi B. exced temeiului legal invocat, întrucât nu vizează lipsa de corespondenţă din elementele faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, ci reprezintă, în esenţă, critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut vinovăţia acestora, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Se constată că, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de vătămare corporală săvârşită asupra unui membru de familie, prev de art. 194 alin. (1) lit. c) şi e) C. pen. cu referire la art. 199 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, ale infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., instanţa de apel făcând referiri concrete şi corecte cu privire la realizarea elementelor constitutive ale acestor infracţiuni, astfel cum rezultă din considerentele redate în prezenta decizie.

Referitor la criticile invocate de inculpatul B. în sensul că, fapta nu este prevăzută de legea penală, întrucât instanţa de apel a dispus menţinerea soluţiei de condamnare a acestuia, pentru infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., deşi judecătorul fondului a reţinut că a săvârşit această infracţiune cu intenţie indirectă, iar această infracţiune este incriminată doar în forma intenţiei directe, se constată că, în realitate vizează lipsa laturii subiective a infracţiunii, invocându-se, în esenţă, că fapta nu a fost săvârşită forma de vinovăţie prevăzută de lege, aspect care nu poate fi analizat prin prisma cazului de recurs în casaţie menţionat.

Pe de altă parte, se constată că, instanţa de apel a analizat critica inculpatului B. - reiterată în calea de atac a recursului în casaţie - în sensul că judecătorul instanţei de fond a apreciat că a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, însă infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. Astfel, instanţa de apel a menţionat că, "aprecierea judecătorului fondului, că aceştia au acţionat cu intenţie indirectă şi nu directă aşa cum era corect, nu înlătură caracterul ilicit penal al manifestărilor lor" - apreciind, deci, că fapta a fost săvârşită cu intenţie directă.

Susţinerea inculpatului B., în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. poate fi săvârşită numai cu intenţie directă, se apreciază că este neîntemeiată, întrucât, în modalitatea alternativă a încercării de a determina - reţinută în prezenta cauză - această infracţiune poate fi săvârşită şi cu intenţie indirectă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, ambele instanţe, având în vedere probatoriul administrat în cauză - respectiv declaraţiile părţii vătămate E., înregistrările audio în mediul ambiental, ale convorbirilor telefonice şi sms-urile - au stabilit că inculpatul B. împreună cu inculpaţii C. şi D. au încercat să o determine pe partea vătămată să-şi schimbe declaraţiile sau să şi le nuanţeze, în aşa fel încât să-l disculpe pe inculpatul A., fiind excluse conotaţiile date de aceştia demersurilor lor "că au avut în vedere doar sfaturi prieteneşti şi binele ambilor soţi".

În raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, se constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul B. corespunde modelului legal incriminat de legiuitor prin infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând că sunt incidente cazurile de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 568/A din 10 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/94/2015* (x/2016).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 568/A din 10 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/94/2015* (x/2016).

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - CL