Drug trafficking conviction: Cassation allowed to quash appellate sentence and reduce imprisonment for non reformatio in pejus violation.

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2002 din data de 11 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., zis "B.", la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi j) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) cu referire la art. 66 lit. a), b), d), j) C. pen. aplicabilă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la executarea pedepsei.

În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 112 lit. f) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,23 gr cocaină, rămasă după analiza de laborator, depusă la Camera de Corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. XX din 28 iunie 2017: 1,97 gr cocaină, rămasă după analiza de laborator, depusă la Camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. YY din 28 iunie 2017, în vederea distrugerii ca păstrarea de contraprobe.

S-a luat act că suma de 900 RON, utilizată la efectuarea cumpărării autorizate de droguri, provenită din fondul DIICOT a fost recuperată integral.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv în perioada 12 iunie 2017 - 11 iulie 2017, aplicată prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 218 din 11 iulie 2017 ca urmare a măsurii controlului judiciar sub care s-a aflat.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice.

În temeiul art. 399 C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii controlului judiciar dispusă în cauză la rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, inculpatul A., solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, urmare reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul suspendării sub supraveghere, conform art. 91 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2002 din data de 11 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:

S-a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a înlăturat interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) şi j) C. pen., precum şi interzicerea aceloraşi drepturi, ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii.

În temeiul art. 424 alin. (2) raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a revocat măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 218 din data de 11 iulie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti.

Împotriva Deciziei penale nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 9 martie 2018, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie.

Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen., a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, care a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi în temeiul art. 439 alin. (3), art. 440 şi art. 448 alin. (1) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a cererii de recurs în casaţie, întrucât efectul aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002 constă în reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă şi nu a pedepsei efectiv aplicate.

Dosarul având ca obiect recursul în casaţie declarat de inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 mai 2018 sub nr. 23580/3/2017, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., a fost stabilit la data de 20 iunie 2018, fără citarea părţilor.

Cu prilejul examinării admisibilităţii, în principiu, a cererii de recurs în casaţie, prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Astfel, s-a învederat că greşita aplicare a legii rezultă din nereducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi a art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 an şi 7 luni şi 4 ani închisoare, iar pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. este orientată spre maximul special, ceea ce conduce la concluzia agravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În reglementarea C. proc. pen. în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Recursul în casaţie reprezintă mijlocul procedural de înlăturare a aspectele de nelegalitate, în scopul repunerii deciziilor în parametrii de legalitate şi în contextul jurisprudenţei constante asumate.

Inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegală, întrucât pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare este aplicată spre limita specială maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi a art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în contextul cazului referitor la nelegalitatea pedepsei, când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau care rezultă din principiile de drept aplicabile. Pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu stabilirea şi aplicarea cuantumului pedepsei cu ignorarea limitei minime sau maxime deduse din incidenţa tuturor cauzelor sau stărilor de reducere sau agravare a pedepsei, ori din limitele pe care principiul non reformatio in pejus le generează (Decizia nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; Decizia nr. 144/RC din 27 aprilie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; Decizia nr. 203/RC din 17 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; Decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; Decizia nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; Decizia nr. 142/RC din 25 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; Decizia nr. 459/RC din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Potrivit principiului non reformatio in pejus, inculpatului nu-i poate fi agravată situaţia în propria cale de atac. În cauză, inculpatul A. a fost singurul participant care a exercitat calea de atac a apelului. În acest context al aplicării principiului non reformatio in pejus, instanţa de apel nu putea pronunţa o hotărâre defavorabilă sau care să îngreuneze situaţia singurului apelant.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în speţă, prin Sentinţa penală nr. 2002 din data de 11 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi j) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. Această pedeapsă aplicată de prima instanţă este în cuantumul minimului special prevăzut de lege.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 2002 din data de 11 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a făcut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă s-a dispus condamnarea inculpatului A. la aceeaşi pedeapsa principală în cuantum de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi s-a înlăturat interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) şi j) C. pen., precum şi interzicerea aceloraşi drepturi, ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

Analizând regimul sancţionator al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 se constată că această infracţiune este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 de ani. În cauză, fiind reţinute dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, fiind situate între 3 ani şi 4 luni şi 8 ani închisoare.

În continuare, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind efectele cauzei legale de reducere a pedepsei, limitele de pedeapsă de la 3 ani şi 4 luni la 8 ani închisoare se reduc la jumătate, fiind de la un an şi 8 luni închisoare la 4 ani închisoare.

Or, dat fiind faptul că instanţa de apel a reţinut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei şi având de soluţionat numai apelul inculpatului nu putea modifica, în defavoarea acestuia, aspectele legate de limitele individualizării judiciare.

Principiul non reformatio in pejus interzice crearea unei situaţii mai grea pentru cel ce a declarat apel (art. 418 C. proc. pen.). O situaţie mai grea poate fi rezultată din modificarea limitelor ori condiţiilor individualizării judiciare.

Ca urmare, instanţa de apel urma a stabili pedeapsa, ca şi instanţa de fond, în cuantumul minimului, însă dedus din aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei.

În apelul exclusiv al inculpatului modalitatea de individualizare în cuantumul minimului trebuia păstrat, transpunându-se minimul de 3 ani şi 4 luni în cel rezultat din cauza legală de reducere, omisă de la evaluare de către instanţa de fond, de 1 an şi 8 luni. Pedeapsa aplicată fiind rezultatul exclusiv al calculului aritmetic, fără alte posibilităţi de reindividualizare, aducerea pedepsei principale în matca de legalitate se realizează direct de instanţa de recurs, fără a fi oportună sau necesară trimiterea spre rejudecare, în apel.

În apel, intervalul de individualizare ar fi devenit 1 an şi 8 luni - 4 ani închisoare, numai dacă ar fi existat şi apel al procurorului, declarat pe aspectul individualizării judiciare, ce ar fi permis reevaluarea modalităţii de stabilire a cuantumului pedepsei, în interiorul intervalului determinat de reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază întemeiată cererea inculpatului, de casare, în parte, a Deciziei penale nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi aplicarea unei pedepse în limite legale, respectiv de un an şi 8 luni închisoare.

Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii atacate întrucât pedeapsa a fost aplicată inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiindu-i stabilit un regim sancţionator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanţa poate evalua incidenţa principiilor ce au influenţă asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabileşte limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanţe (în acest sens fiind şi Decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 a ICCJ, secţia penală).

Înalta Curte notează că în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie instanţa se raportează pentru stabilirea pedepsei într-un cuantum legal la pedeapsa aplicată de prima instanţă respectiv la minimul special, ca fiind singurul criteriu de stabilire a pedepsei în limite legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, înlăturând greşita aplicare a legii:

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 1 (un) an şi 8 luni închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 2002 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul x/2017 şi va dispune emiterea unui nou mandat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, înlăturând greşita aplicare a legii:

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 1 (un) an şi 8 luni închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 2002 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul x/2017 şi dispune emiterea unui nou mandat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM