Cassation appeal against aggravated smuggling conviction dismissed as impermissible re-evaluation of merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal, leaving the conviction of 3 years and 4 months' imprisonment for aggravated smuggling and the solidary civil liability for 32,617 RON in force. The defendant challenged the lower court's decision arguing under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure that he was convicted for an act not provided by criminal law, claiming he lacked knowledge of the goods' provenance and illegal nature. The court held that this ground applies only to incriminated hypotheses not foreseen by law or decriminalized acts, rejecting the argument as an impermissible request to re-evaluate the merits and evidence, which fall outside the scope of cassation review limited to legality.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 76 C. pen, art. 112 lit. f) C. pen, art. 269 C. pen, art. 74 C. pen; Cassation appeal against aggravated smuggling conviction dismissed as impermissible re-evaluation of merits: - B., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravată prev. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportata la art. 76 C. pen., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni, cu executare în regim de detenţie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 306/A din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 798 din data de 3 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
- A., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravată prev. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art. 76 C. pen., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni, cu executare în regim de detenţie şi,
- B., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravată prev. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportata la art. 76 C. pen., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni, cu executare în regim de detenţie.
În temeiul art. 397, coroborat cu art. 19 - 20 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi au fost obligaţi cei doi inculpaţi, în solidar, să plătească acesteia suma de 34.617 RON, la care, s-a hotărât a fi adăugată dobânda legală şi penalităţi de întârziere, începând cu naşterea datoriei vamale (18 iunie 2016), până la data plăţii efective.
În temeiul art. 112 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a cantităţii de 3.000 pachete ţigări aflate în camera de corpuri delicte a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş.
În temeiul art. 272 coroborat cu art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de câte 160 RON fiecare, reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. x/2016 din data de 3 noiembrie 2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010, reţinându-se că la data de 18 iunie 2016, aceştia au deţinut şi transportat cantitatea de 3000 pachete de ţigări introduse ilegal în România din Ucraina.
Cei doi inculpaţi s-au prezentat în faţa instanţei şi au dat declaraţii, însă nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.
Inculpatul A. cu o ocazia audierii sale la termenul de judecată din 4 aprilie 2017 a precizat că nu îşi explică cum au ajuns acele ţigări să fie depozitate în grădina bunicii sale, fiind de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Inculpatul B. cu o ocazia audierii sale la termenul de judecată din 4 aprilie 2017, de asemenea, a precizat că nu îşi poate explica cum au ajuns acele ţigări să fie depozitate în grădina bunicii sale, fiind de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Instanţa a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost dovedite atât prin probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de constatare; - procesul-verbal de cercetare la faţa locului; - planşele cu fotografii judiciare; - dovezile de ridicare a bunurilor; - Adresa nr. 29324/2016 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş; - declaraţiile martorilor C. şi D.; cât şi în cursul judecăţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A. şi B.
Inculpatul A. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev. de art. prev. de art. 270 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în infracţiunea prevăzută de art. 269 C. pen., respectiv infracţiunea de favorizarea făptuitorului şi condamnarea lui fie cu amânarea aplicării pedepsei, fie suspendarea sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 306/A din data de 20 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 798 din 3 octombrie 2017 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei .
A fost desfiinţată sentinţa doar sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, au fost obligaţi inculpaţii să plătească în solidar părţii civile ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - D.G.R.F.P. Cluj - A.J.F.P. Maramureş suma de 32.617 RON cu dobânda legală şi penalităţile de întârziere aferente începând cu data de 18 iunie 2016 până la data plăţii efective.
Au fost menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 180 RON s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că în baza probelor administrate în cauză s-a reţinut o corectă stare de fapt dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăţia inculpaţilor fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
S-a reţinut că din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, dovezile de ridicare a bunurilor, declaraţiile martorilor C. şi D., rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi.
Menţiunile din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante potrivit cărora martorii D. şi C. au fost anunţaţi de patrula de frontieră de pe autospeciala dotată cu aparatura de termoviziune (deservită de agenţii E. şi F.) cu privire la faptul că două persoane se deplasau de la râul Tisa spre interior, transportând colete voluminoase, se coroborează cu declaraţiile martorilor arătaţi, care procedând la interceptarea acestora au constatat că traficanţii ajungând în dreptul imobilului aparţinând bunicii inculpatului A., au abandonat cele patru colete şi au intrat în imobil.
Martorii - agenţi de poliţie de frontieră au constatat apoi că în imobil erau cei doi inculpaţi care au fost identificaţi, au identificat urme la geamul şi camera dinspre locul în care au fost abandonate coletele, o pereche de pantaloni şi cizme sub patul în care a fost găsit inculpatul B. şi în încăperea alăturată.
Instanţa a reţinut că participarea inculpatului A. la comiterea infracţiunii de contrabandă este dovedită prin procesul-verbal de constatare din care rezultă că pe aparatura de termoviziune au fost identificate două persoane, de declaraţiile martorilor D. şi C. care i-au urmărit, încercând să-i oprească, de găsirea şi identificarea inculpaţilor în imobilul lângă care au fost abandonate coletele.
Mai mult, la intrarea în imobilul în care au fost găsiţi şi identificaţi cei doi inculpaţi, agenţii de poliţie au constatat direct (deşi era noapte în jurul orei 03:00) că inculpatul A. nu prezenta aspectele fizionomiei ale unei persoane care tocmai se trezise, încercând să-i inducă în eroare pe agenţi în ce priveşte prezenţa inculpatului B. în imobil.
În aceste condiţii, fiind dovedită participarea inculpatului A. la infracţiunea de contrabandă, cererile de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de favorizare a infractorului respectiv din infracţiunea de contrabandă în forma agravantă în infracţiunea de contrabandă în forma simplă, apar ca nefondate.
Instanţa de control judiciar a reţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate în raport de criteriile prev. de art. 74 C. pen., atât în ce priveşte cuantumul acestora cât şi în ce priveşte modalitatea de executare, ele fiind în măsură să asigure realizarea scopului urmărit prin aplicarea lor.
Curtea de Apel a reţinut, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă ( de la 5 la 15 ani), de pedeapsa aplicată la minimul prevăzut de lege, urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (câte 3 ani şi 4 luni), de dispoziţiile art. 91 lit. a) C. pen. potrivit cărora suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu se poate dispune pentru pedepse mai mari de 3 ani, că legalmente singura modalitate de executare a pedepselor este privarea de libertate.
În latura civilă, având în vedere că în cursul judecăţii apelului s-a achitat parţial prejudiciul în limita sumei de 2.000 RON, apelurile inculpaţilor au fost admise conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., şi s-a dispus obligarea inculpaţilor în solidar, la plata către partea civilă ANAF, a sumei de 32.671 RON cu dobânda legală şi penalităţi aferente începând cu data de 18 iunie 2016 şi până la plata efectivă, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Împotriva Deciziei penale nr. 306/A din data de 20 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 27 aprilie 2018 (data poştei) prin apărător, avocat G., inculpatul A., a declarat recurs în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatului B., Autorităţii Naţională a Vămilor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi A.N.A.F. Bucureşti.
În cuprinsul cererii sale inculpatul A. a invocat ca temei de drept cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:
"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În concret inculpatul A. a susţinut că nu a cunoscut conţinutul coletelor, provenienţa acestora şi nu a urmărit comercializarea lor, lipsind în acest fel situaţia premisă care să confere caracter penal faptei reţinute în hotărârea de condamnare.
S-a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei şi, în rejudecare, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I - "fapta nu este prevăzută de legea penală" pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravată prev. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art. 76 C. pen., având în vedere faptul că împotriva inculpatului s-a pronunţat o soluţie definitivă de condamnare pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27 iunie 2018, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 3 octombrie 2018, cu citarea recurentului inculpat, a intimatului inculpat B. şi a părţii civile.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel instanţa a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile formale prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen.
S-a reţinut astfel că recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 306/A din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Definind scopul recursului în casaţie, art. 433 C. proc. pen. abilitează instanţa competentă -Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate şi să sancţioneze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazului de casare strict şi limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
Recursul în casaţie formulat de inculpatul A. vizează dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:
"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.
Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.
Înalta Curte constată că inculpatul pe calea recursului în casaţie a reiterat apărări susţinute şi în faţa instanţei de apel care au fost analizate şi asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat prin decizia recurată.
În realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casaţie de faţă să se procedeze la o reapreciere a probatoriului, lucru care nu este posibil, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Împrejurarea semnalată de apărătorul ales al recurentului inculpatului, în sensul că în partea introductivă a Deciziei nr. 306/A este înserată data 20 februarie 2018, iar în minuta a fost trecută data corectă a pronunţării de 27 februarie 2018, nu constituie un motiv de nulitate şi nu poate fi examinat în cale extraordinară a recursului în casaţie fiind vorba de o eroare materială.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 306/A din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu - parţial pentru recurentul inculpat A. în suma de 65 RON şi integral pentru intimatul inculpat B. în sumă de 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 306/A din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 octombrie 2018.
Procesat de GGC - LM