Cassation appeal dismissed in buying influence case where appellants challenged factual findings on imaginary interest

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 1492/F/18 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2015, s-au dispus următoarele:

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

S-a luat act că suma de 50.000 de euro, reprezentând suma de bani dată cu titlu de preţ al influenţei, a fost confiscată conform Sentinţei penale nr. 159 din 28 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 2126 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În baza art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, s-au majorat onorariile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, la suma de 500 de RON.

Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de 500 de RON pentru fiecare inculpat, au rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în valoare de 5.000 de RON, fiecare.

În acest sens, instanţa a reţinut că actele materiale exercitate de inculpaţii B. şi A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Sub acest aspect, fiind vorba despre o infracţiune instantanee, infracţiunea de cumpărare de influenţă s-a consumat în momentul în care pretinderea formulată de C. a ajuns, prin intermediul lui D., la cunoştinţa inculpaţilor B. şi A., aceştia acceptând să remită sumele de bani pretinse.

De altfel, activitatea infracţională a complicilor la infracţiunea de cumpărare de influenţă, respectiv a lui D. şi E., precum şi activitatea infracţională a autorului şi complicilor la infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv a lui C., D., E., F. şi G., au făcut obiectul Dosarului nr. x/2012, în cadrul căruia s-a dispus, cu autoritate de lucru judecat, condamnarea acestora prin Sentinţa penală nr. 159/28 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2126 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În drept, Tribunalul a reţinut că faptele inculpaţilor B. şi A. - care, în cursul lunilor februarie - martie 2012, prin intermediul lui D. şi E., i-au oferit lui C., la acel moment judecător, cu funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, suma de 60.000 de euro, iar în data de 14 martie 2012, au dat, cu ajutorul lui F., G. şi D., suma de 50.000 de euro, banii fiind găsiţi în data de 15 martie 2012, în urma efectuării percheziţiei domiciliare la cabinetul notarial al numitei G., pentru a cumpăra influenţa pe care C. lăsase să se creadă că o are asupra magistraţilor care aveau spre soluţionare Dosarele nr. x/2010 şi y/2010, ambele aflate în faza recursului pe rolul Curţii de Apel Timişoara, respectiv pentru a-i determina să respingă căile de atac formulate - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Având în vedere că, de la data săvârşirii infracţiunilor şi până în prezent a intrat în vigoare noul C. pen., s-a impus soluţionarea acestui conflict al legilor în timp, în scopul determinării legii penale aplicabile în acest dosar.

Infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 la data săvârşirii faptelor (anul 2012), din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare, continuă să fie incriminată şi în prezent de art. 292 din noul C. pen.

Referitor la condiţiile de tragere la răspundere penală, nu au intervenit modificări.

Potrivit legii vechi, este incriminată promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, pedeapsa fiind închisoarea de la 2 la 10 ani.

Potrivit art. 292 din noul C. pen., infracţiunea de cumpărare de influenţă constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În esenţă faptele incriminate sunt aceleaşi, pedeapsa fiind mai mică în cazul noilor dispoziţii, astfel că acestea reprezintă legea penală mai favorabilă.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor B. şi A., Tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gravitatea faptelor, apreciate de instanţă în contextul social şi economic actual, infracţiunile de corupţie constituind un fenomen de amploare care tinde să cuprindă tot mai multe sectoare ale vieţii sociale şi care trebuie combătut inclusiv prin metodele specifice ale organelor judiciare, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de lege, respectiv neîncrederea în modul în care autorităţile statului îşi desfăşoară activitatea, lăsând impresia că oricine are posibilitatea de a interveni în actul de justiţie şi de a "cumpăra" soluţii favorabile.

La stabilirea cuantumului pedepselor, instanţa a ţinut seama şi de rezonanţa deosebit de negativă a faptelor săvârşite de inculpaţi, însă a reţinut şi că, în concret, prin faptele acestora, inculpaţii nu au afectat buna desfăşurare a actului de justiţie, acesta urmându-şi cursul firesc.

S-a mai avut în vedere şi motivul săvârşirii infracţiunilor de către cei doi inculpaţi, care s-a reflectat, de altfel, şi în cuantumul pedepselor, aceştia încercând, pe alte căi decât cele legale, să asigure societăţii pe care o reprezentau poziţia dobândită prin preluarea activelor SC H. SA şi pătrunderea pe piaţa românească de profil.

De asemenea, s-a mai avut în vedere, la alegerea cuantumului pedepsei, şi atitudinea procesuală manifestată de cei doi inculpaţi, care nu au înţeles să coopereze în mod activ cu organele judiciare, aceştia fiind, de altfel, trimişi în judecată în lipsă. Aceeaşi atitudine au adoptat inculpaţii şi pe parcursul judecăţii.

Faţă de toate aceste criterii de individualizare a pedepselor, instanţa s-a orientat la aplicarea unor pedepse într-un cuantum care s-a reflectat în pedepse care să corespundă scopului acestora.

În acest sens, circumstanţele de ordin personal ale inculpaţilor, constând în lipsa antecedentelor penale şi faptul că sunt persoane integrate social, profesional şi familial, au fost avute în vedere de către instanţă la stabilirea cuantumului pedepselor între limitele speciale, în urma analizării tuturor elementelor circumstanţiale, în aşa fel încât balanţa să fie corect echilibrată între circumstanţele personale şi cele reale.

Prin urmare, instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, fiecare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare, având în vedere natura faptelor comise, precum şi urmările acestora, instanţa a considerat că se impune aplicarea faţă de cei doi inculpaţi a pedepselor complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

II. Prin Decizia penală nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii-inculpaţi B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 1492/18 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2015.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, efectuând propriul examen analitic asupra situaţiei de fapt, prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în fazele de cercetare judecătorească în primă instanţă şi în apel, analizate şi evaluate în mod coroborat, constată următoarele:

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul D. a declarat, în esenţă, că, anterior datei de 20 februarie 2012 s-a întâlnit cu martorul C., pe care îl cunoştea de 10 ani şi despre care ştia că este judecător în cadrul Curţii de Apel Timişoara, acesta din urmă pretinzându-i suma de 30.000 de euro, afirmând că va interveni la judecătorii care aveau spre soluţionare cele două dosare civile, pentru soluţionarea favorabilă a acestora. Martorul D. s-a mai întâlnit cu martorul C. şi ulterior datei de 20 februarie 2012, ocazie cu care acesta din urmă i-a spus că în dosare au intervenit alte persoane, astfel că suma pentru care poate obţine rezolvarea favorabilă a dosarelor a crescut la 60.000 de euro.

După câteva zile, martorul D. s-a întâlnit cu martorul E., reprezentantul societăţii I., căruia i-a spus că suma pretinsă de judecătorul C. pentru soluţionarea celor două dosare este 100.000 de euro, martorul D. comunicându-i celuilalt martor o sumă mai mare decât cea pretinsă de judecător întrucât îi era teamă că cetăţenii sârbi care conduc S.C. J., apelanţii-inculpaţi A. şi B., aspect confirmat prin înscrisurile în circumstanţiere aflate în cele două bibliorafturi depuse de către apelanţii-inculpaţi coroborate cu relaţiile comunicate de pe site-ul http://www.linkedin.com/pub/dimitrije-miki-aksentijevic/40/9b/13a, din care reiese faptul că cei doi sunt directorul şi, respectiv, angajatul K. din Londra - nu îi vor da această sumă. Martorul E. i-a spus martorului D. că le va comunica apelanţilor-inculpaţi acest lucru şi îi va da un răspuns.

În data de 4 martie 2012 martorul D. s-a întâlnit cu martorul C. căruia i-a transmis că apelanţii-inculpaţi pot să îi ofere suma pretinsă de el, respectiv 60.000 de euro, deşi apelanţii-inculpaţi îi spuseseră martorului că pot plăti doar 50.000 de euro.

În data de 10/11 martie 2012 martorul D. s-a reîntâlnit cu martorul E., cel din urmă spunându-i primului că apelanţii-inculpaţi sunt oameni de cuvânt şi vor respecta ce au promis, adică 50.000 "acum" şi 50.000 "după".

În data de 12 martie 2012, în urma unei discuţii telefonice martorul E. i-a spus martorului D. că apelanţii-inculpaţi vor să discute cu el.

Martorul D. a participat la o discuţie cu martorul E. şi cu inculpatul B., acesta din urmă spunându-i martorului D. că nu a adus banii, dar îi poate livra într-un cont sau în numerar în Serbia, în localitatea Biserica Albă. Martorul D. a convenit să se deplaseze în data de 14 martie 2012 la Hotelul din localitatea Biserica Albă, unde să se întâlnească cu cineva care îi va da suma de bani.

Martorul D. a mai precizat că suma de bani la care a făcut referire inculpatul B. urma să ajungă la lichidatorul judiciar pentru cumpărarea influenţei judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara care aveau spre soluţionare două dosare având ca obiect desfiinţarea contractului de licitaţie care a fost făcut pentru terenurile aparţinând SC H. SA şi, respectiv, schimbarea lichidatorului L., la solicitarea A.N.A.F.

Astfel, în data de 14 martie 2012, în jurul orei 16:00, ora României, martorul D., însoţit fiind de martorul M. care conducea autoturismul cu care s-au deplasat în Serbia, în localitatea Biserica Albă, s-a întâlnit la Hotel cu două persoane care i-au dat suma convenită. Martorul D. a luat suma de bani pe care a pus-o în buzunarul interior stânga al hainei şi, împreună cu martorul M., au revenit în România. În localitatea Nicolinţ cei doi martori au fost opriţi de către o maşină de poliţie şi somaţi să pună mâinile pe bord. Martorul D. a fost întrebat câţi bani are asupra sa, el spunând că are 50.000 de euro şi ceva bani personali, recunoscând că suma de 50.000 de euro era destinată martorului C., judecător la Curtea de Apel Timişoara, şi a decis să facă un denunţ împotriva acestuia.

Astfel, în seara aceleiaşi zile, martorul D. s-a întâlnit cu martorul C. care venise împreună cu soţia sa, martora G., ocazie cu care primul i-a spus celui de-al doilea că nu are decât 50.000 de euro, cel de-al doilea spunându-i primului ca "actele" să i le dea soţiei sale, la cabinetul notarial al acesteia, lucru care s-a şi întâmplat în seara respectivă.

Martorul D. a dedus că, atunci când a spus "actele", martorul C. se referea la suma de bani.

Împrejurarea potrivit căreia intervenţia - pe care inculpaţii B. şi A. intenţionau să o materializeze la judecătorii care soluţionau cele două dosare sus-menţionate, scop în care au oferit şi, în final, au remis efectiv suma de 50.000 de euro prin intermediul martorului D. - este reală, având un scop bine determinat, este confirmată de către martorul D. care a precizat că admiterea recursurilor aflate pe rolul Curţii de Apel Timişoara ar fi putut influenţa procesul de preluare a licenţei de către S.C. N., societate reprezentată de către inculpaţii B. şi A., pentru că astfel s-ar fi desfiinţat licitaţia.

Aspectele relatate de către martorul D. - referitoare la întâlnirile dintre acesta şi unul dintre apelanţii-inculpaţi, respectiv B., şi lichidatorul L. - este confirmată şi de către martorul E. Astfel, martorul E. a confirmat că suma pe care martorul D. a convenit-o cu apelantul-inculpat B., despre care se discutase anterior, era de 50.000 de euro.

Primirea, în data de 14 martie 2012, în localitatea biserica Albă din Serbia, de către martorul D. de la intermediarii apelanţilor-inculpaţi a sumei de 50.000 de euro şi flagrantul organizat în aceeaşi zi în localitatea Nicolinţ sunt susţinute întocmai şi de către martorul M. Astfel, martorul M. a relatat, în esenţă, că, în data de 14 martie 2012, s-a deplasat în localitatea Biserica Albă din Serbia împreună cu martorul D., martorul M. conducând autoturismul.

După ce au terminat de făcut cumpărăturile, martorul M. a intrat în autoturism, iar martorul D. s-a deplasat către o maşină care se afla la o distanţă de aproximativ 100 de metri, a intrat în acea maşină unde a stat două-trei minute. Apoi, cei doi martori au mai efectuat nişte cumpărături şi apoi au revenit în România.

În localitatea Nicolinţ, martorii M. şi D. au fost opriţi în trafic de către organele de urmărire penală.

Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra martorului D. a fost găsită, în buzunarul interior al hainei, suma de 50.000 de euro despre care acest martor a spus că este destinată unui judecător din cadrul Curţii de Apel Timişoara pentru soluţionarea unui dosar civil în care era implicată SC H. SA. Ulterior, martorul M. a auzit numele judecătorului ca fiind C.

Astfel, flagrantul organizat martorilor M. şi D. în data de 14 martie 2012, în localitatea Nicolinţ, DN 57, judeţul Caraş-Severin, a fost consemnat în procesul-verbal întocmit de către organele de urmărire penală (procesul-verbal şi planşele fotografice aferente aflându-se la filele 1-21 din volumul 4 al dosarului de urmărire penală), ocazie cu care s-a efectuat o percheziţie corporală asupra martorului D., asupra căruia s-a găsit, în buzunarul interior din partea stângă al hainei purtate de acesta, suma de 50.000 de euro. Despre suma de 50.000 de euro martorul D. a afirmat că reprezintă suma pretinsă de judecătorul C., vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, în schimbul intervenţiei pentru soluţionarea favorabilă a celor două dosare civile în care era implicată societatea lichidatoare O. IPURL. Suma de 50.000 de euro a fost primită de către martorul D. în data de 14 martie 2012, ora 16:00 (ora Serbiei), în localitatea Biserica Albă din Serbia, de la doi intermediari ai cetăţenilor sârbi B. şi A.

Despre întâlnirile dintre martorii D. şi C. a relatat şi martorul F., martorul F. relatând că martorul D. i-a spus că martorul C., despre care martorul F. cunoştea că este judecător, i-a solicitat iniţial suma de 30.000 de euro, apoi suma de 60.000 de euro pentru soluţionarea favorabilă a două dosare privind SC H. SA - n.n.: Dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2010 care se aflau pe rolul secţiei a II-a civilă din cadrul Curţii de Apel Timişoara, fiind repartizate spre soluţionare completului de recurs C1 compus din judecătorii P., Q. şi R., audiaţi ca martori în prezentul dosar. Din declaraţiile celor 3 martori - judecători a reieşit faptul că cele două dosare aveau ca obiect insolvenţa SC H. SA.

În data de 13 martie 2012, cu ocazia unei alte întâlniri pe care martorul F. a avut-o cu martorul D., acesta din urmă i-a comunicat faptul că a reuşit să facă rost doar de suma de 50.000 de euro, bani ce urmau a fi primiţi din Serbia, sens în care urma să se întâlnească cu două persoane la un hotel din localitatea Biserica Albă.

Remiterea efectivă a sumei de 50.000 de euro de către martorul D. către martorul C. - ca "preţ" al cumpărării influenţei de către inculpaţii B. şi A. în vederea intervenţiei martorului C. la judecătorii care soluţionau dosarele civile ce vizau SC H. SA, societate în raport de care cei doi inculpaţi au manifestat un interes real, efectiv, ca urmare a soluţionării favorabile a respectivelor dosare civile - este confirmată şi prin procesul-verbal întocmit în data de 14 martie 2012 de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A., secţia de combatere a corupţiei.

Astfel, în procesul-verbal sus-menţionat s-au consemnat seriile bancnotelor ce compun suma de 50.000 de euro înmânată de către martorul D. martorului C. în data de 14 martie 2012.

Procesul-verbal întocmit în data de 14 martie 2012 de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A., secţia de combatere a corupţiei se coroborează cu procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare întocmit în data de 15 martie 2012 de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A., secţia de combatere a corupţiei.

Astfel, cu ocazia efectuării, în data de 15 martie 2012, a percheziţiei domiciliare la sediul cabinetului notarial al martorului G., pe biroul din încăpere s-a găsit un plic conţinând mai multe bancnote, totalizând suma de 50.000 de euro. Procedându-se la examinarea bancnotelor, prin sondaj, cu lampa UV, s-a constatat că acestea poartă menţiunea "TRAFIC DE INFLUENŢĂ", aspect ce confirmă situaţia de fapt expusă de către martorul D. în declaraţiile date în cauză.

Întâlnirea din data de 01 martie 2012 de la Aeroportul Otopeni dintre martorii D. şi E. şi inculpatul B. este confirmată şi de către martorul L., întâlnire la care a participat şi acesta din urmă. Astfel, martorul L., de profesie practician în insolvenţă, a fost desemnat să reprezinte în instanţă, respectiv la Curtea de Apel Timişoara, interesele SC H. SA în Dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2010, în calitate de lichidator judiciar al acestei societăţi. Martorul L. a mai relatat că inculpaţii B. şi A. sunt, alături de martorul E., reprezentanţii societăţii ..., cu sediul în Zug, Elveţia, societate care s-a înscris în procedura de insolvenţă în ceea ce priveşte achiziţionarea terenurilor şi a licenţei de exploatare; martorul a mai precizat că, în final, N. a fost declarată câştigătoare, în contextul retragerii din competiţie a unei alte societăţi. Martorul L. a mai declarat că, în data de 6 martie 2012, a fost sunat de către inculpatul B. care i-a spus că vrea să vorbească cu el, dar să îl sune de pe un alt telefon, a doua zi, solicitare care i s-a părut dubioasă martorului, motiv pentru care martorul nu a mai revenit cu un telefon şi nu a mai răspuns apelurilor inculpatului.

Curtea a constatat că depoziţiile tuturor martorilor anterior prezentaţi - care, din punctul de vedere al legăturii acestora cu obiectul probaţiunii, constituie probe directe - se coroborează atât între ele, cât şi cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, probe care, astfel, dovedesc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.

De asemenea, Curtea a avut în vedere în soluţionarea prezentei cauzei şi Decizia penală nr. 2126/18 iunie 2013, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia Penală în Dosarul nr. x/2012, prin care s-au soluţionat căile de atac declarate în cauza ce a format obiectul dosarului soluţionat, în primă instanţă, de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală prin Sentinţa penală nr. 159 din 28 decembrie 2012.

În acest context, Curtea a remarcat împrejurarea că aspectele de fapt şi de drept analizate prin cele două hotărâri judecătoreşti sus-enunţate constituie, în esenţă, o chestiune prejudicială sui generis, aspecte determinate de contextul particular în care au fost comise infracţiunile pentru care apelanţii-inculpaţi din prezentul dosar au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă, context particular generat, aşadar, de legătura indisolubilă dintre faptele comise de către inculpaţii condamnaţi în Dosarul nr. x/2012 soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală şi faptele comise de către apelanţii-inculpaţi din prezenta cauză.

Curtea a mai reţinut că săvârşirea infracţiunilor de către cei doi apelanţi-inculpaţi rezidă nu numai din declaraţiile martorilor, ci şi în Decizia penală nr. 2126 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, cât şi din conţinutul convorbirilor purtate atât telefonic, cât şi în mediul ambiental de către inculpatul B. cu martorii E. şi D. şi cu o persoană rămasă necunoscută, precum şi de către martorii E., D., C., G. şi M.

S-a menţionat că, din conţinutul convorbirii purtate telefonic în data de 06 martie 2012 de către inculpatul B. cu martorul E., rezultă modul conspirativ în care inculpaţii B. şi A. au intenţionat să remită suma de bani cu titlu de cumpărare a influenţei, în vederea obţinerii unor soluţii favorabile în dosarele ce vizau SC H. SA, în sensul că, referitor la modalitatea de predare a banilor, inculpatul B. i-a comunicat martorului E. că, în urma discuţiei pe care a avut-o cu inculpatul A., acesta din urmă nu era de acord ca banii să fie aduşi într-o geantă, propunând varianta deschiderii unui cont bancar.

Relevantă - sub aspectul cuantumului sumei pe care cei doi apelanţi-inculpaţi au fost dispuşi să o remită în contul cumpărării influenţei: 50.000 de euro, al datei când urmau a fi remişi bani: 14 martie 2012, al persoanei care urma să primească banii de la inculpaţi, prin intermediari: martorul D., al locaţiei unde urma să se deplaseze martorul D. pentru a lua banii pe care apelanţii-inculpaţi urmau să îi remită prin intermediari: Hotelul din localitatea Biserica Albă din Serbia, prin intermediul unor persoane din Londra - este convorbirea purtată în mediul ambiental în data de 12 martie 2012 între inculpatul B. şi martorii D. şi E.

Demersurile efectuate în vederea găsirii unei locaţii, respectiv a unui hotel în localitatea Biserica Albă, unde intermediarii apelanţilor-inculpaţi urmau să remită suma de 50.000 de euro, sunt susţinute inclusiv prin convorbirea purtată telefonic în data de 12 martie 2012 de inculpatul B. cu o persoană rămasă necunoscută.

Remiterea efectivă a sumei de 50.000 de euro de către apelanţii-inculpaţi martorului C., prin intermediul martorului D., rezultă inclusiv din convorbirea purtată în mediul ambiental în data de 14 martie 2012 între martorii D., C., G. şi M.

În consecinţă, Curtea a constatat că faptele săvârşite de către apelanţii-inculpaţi B. şi A. constau în aceea că, în cursul lunilor februarie - martie 2012, prin intermediul martorilor D. şi E., i-au oferit martorului C., judecător - vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, suma de 60.000 de euro, iar în data de 14 martie 2012, i-au dat, prin intermediul martorilor D. şi G., suma de 50.000 de euro, banii fiind găsiţi în data de 15 martie 2012 la sediul biroului notarial al martorei G., în scopul cumpărării influenţei pe care martorul C. a lăsat să se creadă că o are asupra magistraţilor care aveau spre soluţionare Dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2010, respectiv martorii P., Q. şi R., dosare aflate în calea de atac a recursului, respectiv pentru a-i determina pe cei 3 magistraţi să respingă recursurile formulate.

În concluzie, analizând şi evaluând în mod coroborat ansamblul probatoriu administrat în toate cele 3 faze procesuale (urmărire penală, primă instanţă şi apel), astfel cum acestea au fost prezentate în considerentele ce preced, Curtea a apreciat - în deplin acord cu Tribunalul - că situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu în sarcina ambilor apelanţi-inculpaţi a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel că în mod corect a dispus Tribunalul condamnarea inculpaţilor, aplicând în mod just prevederile art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. referitoare la standardul probatoriu necesar constatării împrejurării că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de apelanţii-inculpaţi cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Astfel, Curtea a evidenţiat faptul că Tribunalul, în cuprinsul considerentelor sentinţei penale apelate, a expus situaţia de fapt reţinută în sarcina ambilor inculpaţi în urma analizării coroborate a probatoriului administrat în ambele faze procesuale, considerente pe care instanţa de control judiciar şi le-a însuşit în totalitate.

Analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă sub aspectul laturii obiective, Curtea a reţinut că elementul material constă în realizarea de către apelanţii-inculpaţi a acţiunilor de oferire şi, apoi, de remitere efectivă, prin intermediari, a unei sume de bani unui judecător care a pretins că are influenţă asupra altor judecători pentru a-i determina pe aceştia din urmă să îndeplinească un act contrar îndatoririlor acestora de serviciu, respectiv să pronunţe, contrar actelor şi probelor din dosare, soluţii favorabile inculpaţilor în dosarele pe care respectivii magistraţi le soluţionau.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a constatat că apelanţii-inculpaţi au săvârşit infracţiunile cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât au prevăzut rezultatul faptelor lor şi, prin modalitatea concretă în care au acţionat pe întreaga perioadă a desfăşurării evenimentelor, au urmărit producerea acelui rezultat, constând în determinarea judecătorilor în sensul de a pronunţa soluţii favorabile intereselor inculpaţilor, astfel că, prin faptele comise, inculpaţii au urmărit deturnarea justiţiei, ca valoare primordială a statului de drept, de la scopul în vederea căruia aceasta se înfăptuieşte.

Referitor la susţinerea apărătorului ales al apelanţilor-inculpaţi - în sensul că faptele reţinute în sarcina acestora nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât, dacă interesul urmărit de către cumpărătorul de influenţă a fi realizat este imaginar, iar nu real, fapta respectivă constituie fie infracţiunea de înşelăciune, fie infracţiunea de şantaj, în consecinţă, apărătorul ales solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Date fiind circumstanţele în care apelanţii-inculpaţi au oferit şi remis efectiv o sumă de bani, în scopul intervenţiei unui judecător la alţi judecători din cadrul instanţei pentru ca aceştia din urmă să pronunţe, în două dosare, soluţii favorabile apelanţilor-inculpaţi în privinţa procedurii de derulare a insolvenţei SC H. SA, societate în raport de care apelanţii-inculpaţi manifestau un interes real relativ la activele acestei societăţi şi nu numai, Curtea a constatat că interesul urmărit de către apelanţii-inculpaţi a fost unul real, efectiv, întrucât satisfacerea interesele lor economice în raport de această societate depindea de soluţionarea dosarelor în favoarea lor.

Prin urmare, Curtea nu a acceptat varianta de speţă invocată de către apărătorul ales al apelanţilor-inculpaţi, sens în care a remarcat faptul că situaţia expusă în considerentele Deciziei penale nr. 2287 din 25 august 1970, pronunţată de Tribunalul Suprem, nu corespunde, sub aspectul caracterului imaginar al pretinsei influenţe exercitate de către persoana condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, cu situaţia din prezenta cauză.

În consecinţă, având în vedere că soluţia pronunţată de către Tribunal, de condamnare a inculpaţilor, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., este temeinică şi legală, Curtea a constatat ca fiind nefondată solicitarea inculpaţilor de pronunţare a unei soluţii de achitare - în cauză nefiind incident niciunul dintre cele 5 cazuri de achitare prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza I sau a II-a, lit. c) şi lit. d) C. proc. pen. - întrucât, aşa cum s-a precizat pe parcursul considerentelor ce preced, din coroborarea ansamblului probatoriu administrat în cauză instanţa de control judiciar apreciază, în deplin acord cu prima instanţă, că acuzaţiile aduse prin rechizitoriu apelanţilor-inculpaţi au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, în sensul că inculpaţii au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor.

În acest context, Curtea a constatat, pe de o parte, că în cauză au fost administrate mijloace de probă din a căror analiză coroborată a rezultat săvârşirea de către ambii inculpaţi a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă - fiind, aşadar, exclus cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar pe de altă parte, că faptele sunt prevăzute de legea penală, constituind infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar inculpaţii au săvârşit faptele cu forma de vinovăţie a intenţiei prevăzută de lege pentru infracţiunile comise - fiind, aşadar, exclus şi cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În acelaşi timp, Curtea a apreciat ca fiind nefondate susţinerile expuse de către apărătorul ales al apelanţilor-inculpaţi în cuprinsul motivelor de apel, în sensul înlăturării, în baza art. 101 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 102 alin. (2) C. proc. pen., a probelor obţinute în urma transformării lui D. în denunţător, cu ocazia flagrantului şi al înlăturării probelor obţinute în urma activităţii de supraveghere tehnică în baza unor mandate de interceptare pretins a fi fost obţinute nelegal, pentru următoarele considerente:

Pe de o parte, solicitarea de înlăturare a unor probe din perspectiva nelegalităţii administrării lor a fost formulată în procedura de cameră preliminară desfăşurată în primă instanţă, sens în care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti s-a pronunţat prin încheierea din data de 23 iunie 2015, prin care, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de cei doi inculpaţi, prin apărătorul ales, încheiere care a rămas definitivă prin Încheierea nr. 1204/C din 28 octombrie 2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, încheiere prin care s-au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de către cei doi inculpaţi, prin apărătorul ales.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că aspectele invocate de către apărătorul ales al apelanţilor-inculpaţi referitor la martorul denunţător D. nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă administrat în cauză, în sensul că pretinsa provocare a acestui martor de către organele de urmărire penală nu a fost dovedită, din moment ce iniţiativa oferirii de către acest martor, în calitate de intermediar al apelanţilor-inculpaţi, a sumei de bani martorului (judecător) C., în scopul exercitării influenţei asupra altor judecători le-a aparţinut apelanţilor-inculpaţi şi martorului D. anterior prinderii în flagrant a acestui martor, în data de 14 martie 2012, în localitatea Nicolinţ, aspect ce rezultă din coroborarea materialului probatoriu expus în considerentele ce preced, împrejurare de fapt ce exclude - în mod categoric - existenţa vreunei provocări a organelor de urmărire penală în săvârşirea infracţiunilor.

Referitor la pretinsa nelegalitate a probelor constând în procesele-verbale prin care s-au transcris interceptările şi înregistrările convorbirilor purtate telefonic şi în mediul ambiental, Curtea a constatat că aceste probe au fost obţinute în mod legal, aspect ce rezidă inclusiv din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2012, adresă în care s-a precizat că mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar nu de către alte organe ale statului, împrejurare ce rezultă, de altfel, şi din toate procesele-verbale de transcriere a convorbirilor, aflate în volumul 5 al dosarului de urmărire penală - şi anume de către ofiţerii de poliţie judiciară şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul tehnic.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală au declarat recurs în casaţie inculpaţii B. şi A., prin apărător ales, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea cereri, s-a menţionat că fapta acestora, respectiv de a fi dat martorului C., prin intermediul martorilor D. şi G., suma de 50.000 de euro, în schimbul influenţei pe care acesta ar fi pretins că o avea asupra magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, învestiţi cu soluţionarea recursurilor în Dosarele nr. x/2010 şi y/2010, nu constituie infracţiune, date fiind circumstanţele în care s-a realizat pretinderea, care confirmă că subsemnaţii nu aveau un interes real de satisfăcut de la funcţionarii pe lângă care urma sa se facă intervenţia.

În acest sens, s-a menţionat că, pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenta şi, corelativ, a infracţiunii de trafic de influenta, este necesar ca influenta - reala sau presupusă - de care se prevalează o persoana, să se refere la un act ce intră în atribuţiile de serviciu ale unui funcţionar. Dacă acest interes nu există sau este imaginar, lipseşte obiectul intervenţiei implicate de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fapta constituind, fie infracţiunea de înşelăciune, fie aceea de şantaj, în funcţie de manoperele, respectiv metodele, folosite de autor în scopul obţinerii folosului material injust.

Invocând Decizia nr. 2287 din 25 aprilie 1970 a fostului Tribunal Suprem, secţia Penală, a arătat că în cuprinsul acesteia s-a reţinut că nu reprezintă infracţiunea de trafic de influenta (nn: şi, deci, implicit nici infracţiunea de cumpărare de influenta), ci înşelăciune ori şantaj, în funcţie de cercetările ulterioare dispuse în cauză, fapta persoanei care, în mod mincinos a alarmat o alta persoană că faţă de ea au fost formulate mai multe sesizări penale, iar în schimbul sumei de bani cerută pentru a o da unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul organului de politie va obţine nedeclanşarea cercetării penale.

Totodată, s-a învederat faptul că, se arată în doctrină că, în speţa citată, nu se poate retine infracţiunea de trafic de influentă decât dacă s-ar dovedi că au existat asemenea reclamaţii şi că solicitantul de trafic ar fi avut un interes să se intervină pe lângă funcţionarul invocat de inculpată. Dacă se va dovedi ca asemenea reclamaţii nu au existat, fapta inculpatei nu ar putea constitui decât înşelăciune. În plus, se arată că, verificarea cerută de instanţa supremă era necesară, deoarece exista şi posibilitatea ca afirmaţiile inculpatei să-l fi înfricoşat pe solicitant în aşa măsură încât, deşi nu era vinovat, să accepte sa plătească suma cerută.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, pretinsa influenţă a numitului C. a fost cumpărată ca urmare a confirmării mincinoase de către acesta a informaţiei pe care D. o obţinuse în legătură cu cele doua dosare, în sensul că persoane din cadrul Grupului Feroviar Roman au mituit judecătorii cauzelor, pentru a pronunţa hotărâri defavorabile societăţii H.

S-a menţionat că interesul de a cumpăra influenţa lui C. pentru a asigura că intervenţia reprezentanţilor Grupului Feroviar Roman la judecători va rămâne fără rezultat a fost, aşadar, imaginar, premisa care ar fi generat acest interes nefiind reală.

Cu privire la aplicabilitatea Deciziei nr. 2287 din 25 aprilie 1970 în speţa de faţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu poate accepta varianta de speţă invocată de către apărătorul ales al apelanţilor-inculpaţi, sens în care a remarcat faptul că situaţia expusă în considerentele Deciziei penale nr. 2287 din 25 august 1970, pronunţată de Tribunalul Suprem, nu corespunde, sub aspectul caracterului imaginar al pretinsei influenţe exercitate de către persoana condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenta, cu situaţia din prezenta cauza.

Împrejurarea că nu exista o identitate perfecta între situaţia de fapt din Decizia nr. 2287 din 25 aprilie 1970 şi situaţia de fapt din speţa de faţă nu justifică neaplicarea considerentelor de drept din speţa respectivă.

S-a menţionat că elementul comun al celor două speţe constă în existenţa unei activităţi de inducere în eroare anterioară traficului de influenţă, respectiv a cumpărării de influenţă.

În concluzie, s-a solicitat achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B. şi A., prin apărător ales, împotriva Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie şi s-a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2018.

Examinând actele dosarului şi decizia penală atacată, prin prisma criticilor formulate în cuprinsul recursului în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurenţii inculpaţi au apreciat că se impune achitarea lor.

Având în vedere criticile aduse deciziei atacate se constată că, în realitate, prin motivele de recurs în casaţie nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea circumstanţelor cauzei şi reinterpretarea probelor administrate, cu consecinţa stabilirii altei forme de vinovăţie decât cea avută în vedere de instanţa de apel.

Astfel, recurenţii-inculpaţi au precizat că, instanţa de apel a omis să analizeze corespunzător împrejurarea că pretinsa influenţă a numitului C., vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, a fost cumpărată ca urmare a informaţiilor mincinoase obţinute de la martorul D., în sensul că persoane din cadrul Grupului Feroviar Român mituiseră, în prealabil, judecătorii învestiţi cu soluţionarea cauzelor având ca parte societatea H. pentru pronunţarea unei soluţii nefavorabile acesteia.

Însă, analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă sub aspectul laturii obiective, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că elementul material constă în realizarea de către apelanţii-inculpaţi a acţiunilor de oferire şi, apoi, de remitere efectivă, prin intermediari, a unei sume de bani unui judecător care a pretins că are influenţă asupra altor judecători pentru a-i determina pe aceştia din urmă să îndeplinească un act contrar îndatoririlor acestora de serviciu, respectiv să pronunţe, contrar actelor şi probelor din dosare, soluţii favorabile inculpaţilor în dosarele pe care respectivii magistraţi le soluţionau.

Totodată, în considerentele Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală nu se menţionează faptul că inculpaţii au fost induşi în eroare sau constrânşi de martorul D. să ofere foloase patrimoniale pentru a contracara o posibilă soluţie nefavorabilă în instanţă ca urmare a mituirii judecătorilor Curţii de Apel Timişoara de partea adversă.

Or, se observă că prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpaţii critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei lor, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Pe de altă parte, invocarea de către inculpaţi, ca practică, a Deciziei penale nr. 2287 din 25 august 1970, pronunţată de Tribunalul Suprem, secţia penală, nu este relevantă cauzei, aceasta neconstituind izvor de drept. De altfel, acest aspect a fost analizat de Curtea Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sens în care s-a remarcat faptul că situaţia expusă în considerentele deciziei menţionate, nu corespunde, sub aspectul caracterului imaginar al pretinsei influenţe exercitate de către persoana condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, cu situaţia din prezenta cauză. În acest sens, s-a menţionat că, date fiind circumstanţele în care apelanţii-inculpaţi au oferit şi remis efectiv o sumă de bani, în scopul intervenţiei unui judecător la alţi judecători din cadrul instanţei pentru ca aceştia din urmă să pronunţe, în două dosare, soluţii favorabile apelanţilor-inculpaţi în privinţa procedurii de derulare a insolvenţei SC H. SA, societate în raport cu care apelanţii-inculpaţi manifestau un interes real relativ la activele acestei societăţi şi nu numai, s-a constatat că interesul urmărit de către apelanţii-inculpaţi a fost unul real, efectiv, întrucât satisfacerea interesele lor economice în raport de această societate depindea de soluţionarea dosarelor în favoarea lor.

Prin urmare, o analiză a existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, astfel după cum solicită inculpaţii, implică o cercetare în fapt, o analiză a probelor, activitate specifică judecării cauzei în fond şi în căile ordinare de atac şi nu a aspectelor de drept, de legalitate, aşa cum este prevăzut a se proceda în cazul recursului în casaţie.

Astfel, se reţine că recurenţii inculpaţi au contestat chiar situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, respectiv modul în care aceasta a apreciat probele, şi au solicitat stabilirea unei situaţii de fapt diferite faţă de cea reţinută de curtea de apel, care să conducă la pronunţarea unei soluţii de achitare.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate verifica doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de instanţa de apel, prin raportate la cazurile de casare invocate.

Or, în raport cu limitele recursului în casaţie, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanţa nu poate analiza starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casaţie, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Va obliga recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM