Tax evasion: Validity of relying on principal damage paid before first hearing to trigger administrative sanction under Article 10 of Law No. 241/2005 despite unpaid tax accessories

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 497 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2017 s-au dispus următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, în privinţa inculpatului A., din 2 infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată, săvârşite în concurs, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., într-o singură infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., respectiv, în privinţa inculpaţilor B. şi C., din 2 infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, săvârşite în concurs, prevăzute de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., într-o singură infracţiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 42 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 10 din Legea 241/2005 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea 255/2013), s-a încetat procesul penal faţă de inculpaţii: A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii de mai sus amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 397 alin. (1), raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat reparat prejudiciul cauzat părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad în sumă totală 151.730 RON, cu chitanţele seria X1 nr. X11 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpatul A.) şi seria X1 nr. X12 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpata B.). S-au respins restul pretenţiilor.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., s-a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra imobilului aparţinând inculpatei B., din jud. Arad

În baza art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 65 vechiul C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) vechiul C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) vechiul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului C. prin Sentinţa penală nr. 209 din 9 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1336/A din 8 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, în componentele sale de:

- 6 pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 817 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la data de 12 decembrie 2014;

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 915 din 29 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la data de 14 mai 2015.

În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 85 vechiul C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 817 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la data de 12 decembrie 2014, precum şi a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 915 din 29 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la data de 14 mai 2015.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 72 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa de mai sus, perioada executată din Sentinţa penală nr. 209 din 9 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1336/A din 8 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, din 3 noiembrie 2016, la 1 noiembrie 2017, când s-a liberat condiţionat prin Sentinţa penală nr. 5441 din 26 octombrie 2017, pronunţată de judecătoria Timişoara, în Dosar nr. x/2017, rest neexecutat 306 zile.

În baza art. 35 alin. (2), raportat la art. 65 vechiul C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) vechiul C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) vechiul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 39/2015, în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti, s-a comunicat extrasul dispozitivului acesteia organelor fiscale competente în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal inculpaţii.

În baza art. 13 din Legea 241/2005 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri s-a comunicat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 1.200 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus virarea sumei de 160 RON, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu pentru inculpatul C., din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 22 mai 2016 în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la această instanţă la data de 24 mai 2017, au fost trimişi în judecată inculpaţii: A., pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, în concurs real, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (comisă în calitate de administrator al SC D. SRL), respectiv de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (comisă în calitate de administrator al SC E. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen. B., pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, în concurs real, prevăzute de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (comisă în calitate de contabil al SC D. SRL), respectiv de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (comisă în calitate de contabil al SC E. SRL), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen. şi C., pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, în concurs real, prevăzute de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (comisă în relaţia cu SC D. SRL), respectiv de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (comisă în relaţia cu SC E. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut în sarcina inculpatului A., că, în calitate de administrator al SC D. SRL Arad, în perioada august - decembrie 2011, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de facturi fiscale emise de către SC F. SRL şi SC G. SRL, în valoare totală de 239.160 RON, reprezentând achiziţii de bunuri, fără ca acestea să aibă la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 77.149 RON, iar în calitate de administrator al SC E. SRL Arad, în perioada august - decembrie 2011, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de facturi fiscale emise de către SC F. SRL şi SC G. SRL, în valoare totală de 243.602 RON, reprezentând achiziţii de bunuri, fără ca acestea să aibă la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 74.581 RON.

În sarcina inculpatei B., s-a reţinut că, în calitate de contabil al SC D. SRL Arad, în perioada august - decembrie 2011, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii facturile fiscale, notele de recepţie şi bonurile de consum privind consumul mărfurilor achiziţionate de la furnizorii acesteia SC F. SRL şi SC G. SRL, cunoscând că mărfurile nu au intrat efectiv în gestiunea societăţii, cu scopul de a-l ajuta pe administratorul acesteia, inculpatul A. să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă totală de 77.149 RON, iar în calitate de contabil al SC E. SRL Arad, în perioada august - decembrie 2011, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii facturile fiscale, notele de recepţie şi bonurile de consum privind consumul mărfurilor achiziţionate de la furnizorii acesteia SC F. SRL şi SC G. SRL, cunoscând că mărfurile nu au intrat efectiv în gestiunea societăţii, cu scopul de a-l ajuta pe administratorul acesteia, inculpatul A. să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă totală de 74.581 RON,

În sarcina inculpatului C., s-a reţinut că, în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011, în calitate de administrator al SC F. SRL, a emis facturi fiscale către SC D. SRL în valoare de 174.238 RON, în scopul deducerii în mod nelegal de către administratorul acesteia, inculpatul A., de cheltuieli nereale şi TVA, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 52.206 RON, iar în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011, în calitate de administrator al SC F. SRL, a emis facturi fiscale către SC E. SRL în valoare de 174.238 RON, în scopul deducerii în mod nelegal de către administratorul acesteia, inculpatul A., de cheltuieli nereale şi TVA, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 52.206 RON.

Analizând actele şi probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, respectiv: vol. I - convertor valutar; declaraţii de martori; proces-verbal prelevare probe de scris; verificări Primăria mun. Arad; proces-verbal de verificare; încheiere OCPI; procese-verbale predare-primire documente contabile; certificate de cazier judiciar; declaraţiile inculpatului A.; declaraţiile inculpatului C.; declaraţiile inculpatei B.; fişă SEIP H.; istoric societăţi comerciale; declaraţii 394 SC F. SRL şi SC G. SRL; deconturi de TVA SC G. SRL; deconturi de TVA SC F. SRL; verificări I.T.M.; contracte de prestări servicii contabile; proces-verbal; vol. II - proces-verbal de control/anexe; fişă cont furnizor/facturi şi chitanţe fiscale SC G. SRL; proces-verbal ridicare înscrisuri; fişă cont furnizor/facturi şi chitanţe fiscale SC F. SRL; Încheiere nr. 769 din 19 septembrie 2012; istoric societăţi comerciale; ordonanţă/raport de constatare SC D. SRL; vol. III - proces-verbal de control/anexe; Raport de inspecţie fiscală x din 23 ianuarie 2013/anexe; ordonanţă/raport de constatare SC D. SRL; vol. IV - memorii documente de evidenţă contabilă SC E. SRL; fişe cont furnizori (SC G. SRL, SC F. SRL) ai SC E. SRL; fişe calcul impozit pe profit; balanţa sintetică SC E. SRL; facturi şi chitanţe fiscale, note de recepţie şi bonuri de consum SC G. SRL - SC E. SRL; facturi şi chitanţe fiscale, note de recepţie şi bonuri de consum SC F. SRL - SC E. SRL şi în cursul judecăţii, respectiv: constituire de parte civilă; chitanţe achitare prejudiciului de către inculpaţii A. şi B.; declaraţie inculpat C.; declaraţii inculpaţi A. şi B.; declaraţie martor I.; declaraţie martor J.; declaraţie martor K.; declaraţie martor L., instanţa a reţinut următoarele:

În cursul lunii noiembrie 2012, SC D. SRL, administrată de inculpatul A., a fost supusă unui control inopinat din partea organelor fiscale, în urma căruia s-a constatat faptul că în anul 2011, în evidenţa contabilă a societăţii, au fost înregistrate facturi de achiziţie de mărfuri de la SC F. SRL şi SC G. SRL, care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul deducerii nelegale de cheltuieli şi TVA şi a diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat.

În urma probelor administrate în cauză, s-a constatat faptul că, în perioada 01.08.2011-30 septembrie 2011, inculpatul A., în calitate de administrator al SC D. SRL, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a unui număr de 35 facturi fiscale, emise de inculpatul C., în calitate de administrator al SC F. SRL, reprezentând achiziţii de materiale de construcţie în valoare de 174.238,90 RON, din care TVA este în sumă de 33.723,68 RON, fără ca operaţiunile în baza cărora au fost emise aceste facturi să fi avut loc în realitate, în scopul deducerii în mod nelegal de cheltuieli şi TVA. Facturile au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC D. SRL de către contabila societăţii, inculpata B., care a procedat totodată şi la întocmirea bonurilor de consum şi a notelor de recepţie, cunoscând faptul că în acestea nu sunt consemnate operaţiuni reale.

La rândul său, inculpatul C., în calitate de administrator al SC F. SRL, a emis în numele societăţii cele 35 de facturi fiscale, cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul A. să-şi diminueze obligaţiile fiscale de plată către bugetul de stat, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna acestuia.

În ceea ce priveşte SC F. SRL, administrată de inculpatul C., din constatările organelor fiscale a rezultat că şi această societate a fost supusă unei inspecţii fiscale, în urma căreia s-a constatat faptul că societatea nu avea în gestiune bunurile livrate către SC D. SRL şi nu a pus la dispoziţia organelor de control fiscal evidenţa contabilă a societăţii, nedepunând nici declaraţiile fiscale obligatorii. De asemenea, potrivit bazei de date, nici o societate de pe teritoriul naţional nu a raportat operaţiuni comerciale cu SC F. SRL şi nici aceasta, la rândul ei, nu a făcut astfel de raportări. Mai mult decât atât, facturile emise de SC F. SRL şi înregistrate în evidenţa contabilă a SC D. SRL au fost achitate integral în numerar, valoarea fiecărei facturi fiind inferioară sumei de 5.000 RON, această practică fiind des întâlnită în cazul operaţiunilor nereale, plăţile figurând doar scriptic.

Prin emiterea de către inculpatul C., în calitate de administrator al SC F. SRL de facturi reprezentând vânzări de mărfuri către SC D. SRL, urmată de înregistrarea acestora de către inculpaţii A. şi B. în evidenţa contabilă a societăţii, fără ca operaţiunile să fi avut loc în realitate, în scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat, în dauna acestuia a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 56.206 RON, din care 33.724 RON de natura TVA şi 22.482 RON de natura impozitului pe profit, prejudiciul fiind determinat prin deducerea de TVA şi cheltuieli nereale aferente acestor achiziţii.

Din cuprinsul actului de control şi al sesizării penale a mai rezultat faptul că, în perioada 1 noiembrie 2011 - 31 decembrie 2011, inculpatul A., în calitate de administrator al SC D. SRL a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a acesteia şi a unui număr de 14 facturi fiscale reprezentând achiziţii de materiale de construcţii, în valoare de 64.922 RON, din care TVA este în sumă de 12.565 RON, de la SC G. SRL, fără ca operaţiunile să fi avut loc în realitate, în scopul deducerii în mod nelegal de cheltuieli şi TVA. Societatea G. SRL a fost administrată de numitul H., în prezent decedat.

Facturile au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC D. SRL de către contabila societăţii, inculpata B., care a procedat, totodată, şi la întocmirea bonurilor de consum şi a notelor de recepţie, cunoscând faptul că în acestea nu sunt consemnate operaţiuni reale.

În ceea ce priveşte relaţia cu această societate, la fel ca şi în cazul celei anterioare, în urma controlului fiscal efectuat, s-a constatat faptul că SC G. SRL nu avea în gestiune bunurile livrate către SC D. SRL, societatea nefuncţionând la sediul social declarat, nepunând la dispoziţia organelor de control fiscal evidenţa contabilă a societăţii, iar potrivit bazei de date, nici o societate de pe teritoriul naţional nu a raportat operaţiuni comerciale cu SC G. SRL şi nici aceasta, la rândul ei, nu a făcut astfel de raportări. Mai mult decât atât, SC G. SRL nu a depus în perioada de referinţă nici declaraţiile fiscale obligatorii, iar facturile emise de SC G. SRL şi înregistrate în evidenţa contabilă a SC D. SRL au fost achitate integral în numerar, valoarea fiecărei facturi fiind inferioară sumei de 5.000 RON, această practică fiind des întâlnită în cazul operaţiunilor nereale, plăţile figurând doar scriptic.

Examinând natura bunurilor achiziţionate de la SC G. SRL, s-a observat că acestea sunt similare celor achiziţionate de la SC F. SRL, respectiv acelaşi gen de materiale de construcţii. Ca atare, din probele administrate în cauză, a rezultat că operaţiunile comerciale aferente facturilor fiscale emise în numele SC G. SRL nu au avut loc în realitate, aceste facturi fiind emise în scopul deducerii în mod nelegal de către administratorul SC D. SRL de cheltuieli şi TVA. Prin înregistrarea acestora în evidenţa contabilă a SC D. SRL, inculpaţii A. şi B. au cauzat în dauna bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 20.943 RON, din care TVA este în sumă de 12.566 RON, iar impozitul pe profit este în sumă de 8.377 RON.

În perioada ianuarie - februarie 2013, organele de inspecţie fiscală au efectuat un control fiscal şi la SC E. SRL, societate administrată tot de inculpatul A.. La fel ca şi în cazul celeilalte societăţi administrate de inculpat, şi în evidenţa contabilă a acesteia, în toamna anului 2011, au fost înregistrate achiziţii de mărfuri de la SC F. SRL şi SC G. SRL, fără ca operaţiunile comerciale să fi avut loc în realitate, în scopul deducerii nelegale de cheltuieli şi TVA şi a diminuării pe această cale a obligaţiilor de plată către bugetul de stat.

Astfel, în perioada 1 august 2011 - 30 septembrie 2011, inculpatul A., în calitate de administrator al SC E. SRL, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a unui număr de 35 de facturi fiscale emise de inculpatul C., în numele SC F. SRL, reprezentând achiziţii de materiale de construcţie în valoare de 174.238,90 RON, din care TVA este în sumă de 33.723,66 RON, fără ca operaţiunile în baza cărora au fost emise aceste facturi să fi avut loc în realitate, în scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat. Facturile au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC E. SRL de către contabila societăţii, inculpata B., care a procedat, totodată, şi la întocmirea bonurilor de consum şi a notelor de recepţie, cunoscând faptul că în acestea nu sunt consemnate operaţiuni reale.

La rândul său, inculpatul C., în calitate de administrator al SC F. SRL, a emis în numele societăţii cele 35 de facturi fiscale cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul A. să-şi diminueze obligaţiile fiscale de plată către bugetul de stat, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna acestuia.

Argumentele pentru care achiziţiile de mărfuri de la SC F. SRL au fost reţinute ca nereale în cazul SC D. SRL, inclusiv modul de înregistrare contabilă, sunt valabile şi în cazul SC E. SRL, cu observaţia că în ambele cazuri perioada emiterii facturilor (august - septembrie 2011) şi valoarea acestora (174.238 RON) sunt identice.

Prin înregistrarea de către inculpaţii A. şi B. în evidenţa contabilă a SC E. SRL de facturi emise de inculpatul C. în numele SC F. SRL, reprezentând achiziţii de mărfuri, fără ca operaţiunile să fi avut loc în realitate, în scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat, în dauna acestuia a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 52.206 RON, din care 33.724 RON de natura TVA şi 22.482 RON de natura impozitului pe profit, prejudiciul fiind determinat prin deducerea de TVA şi cheltuieli nereale aferente acestor achiziţii.

În perioada 1 noiembrie 2011 - 31 decembrie 2011, inculpatul A. a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a SC E. SRL şi a unui număr de 15 facturi reprezentând achiziţii de materiale de construcţii în valoare de 69.363,41 RON, din care TVA este în sumă de 13.425 RON, de la SC G. SRL, societate administrată de numitul H., în prezent decedat. La fel ca şi în cazul achiziţiilor similare făcute de la această societate de către SC D. SRL, operaţiunile consemnate în aceste facturi nu au avut loc în realitate, fiind înregistrate în evidenţa contabilă a SC E. SRL în scopul deducerii nelegale de cheltuieli şi TVA şi a diminuării masei profitului impozabil. Şi în acest caz, facturile au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC E. SRL de către contabila societăţii, inculpata B., care a a procedat totodată şi la întocmirea bonurilor de consum şi a notelor de recepţie, cunoscând faptul că în acestea nu sunt consemnate operaţiuni reale.

Prin înregistrarea de către inculpaţii A. şi B. în evidenţa contabilă a SC E. SRL, de facturi reprezentând achiziţii de mărfuri de la SC G. SRL, care nu au avut loc în realitate, în dauna bugetului de stat a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 22.375 RON, din care 13.425 RON de natura TVA şi 8.950 RON de natura impozitului pe profit, prejudiciul fiind determinat prin deducerea de TVA şi cheltuieli nereale aferente acestor achiziţii.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca reprezentant legal al Statului Român, s-a constituit parte civilă în faţă de inculpaţii A., B. şi C. pentru suma de 495.793 RON, care să fie actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi conform Codului de procedură fiscală, până la data plăţii efective a prejudiciului.

Inculpaţii A. şi B. au achitat integral prejudiciul reţinut în sarcina lor, solicitând aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

În drept, texte legale incidente în cauză în vigoare la data săvârşirii faptei - articolul 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005:

"(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive."

- art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la momentul săvârşirii faptei):

"(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."

- articolul 5 C. pen.:

"(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."

Cât priveşte încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, instanţa a reţinut, în sarcina fiecărui inculpat, o singură infracţiune, de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, din următoarele considerente:

Din conţinutul Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională precum şi din jurisprudenţa CEDO, s-a desprins concluzia că, în cazul infracţiunii continuate se are în vedere: unitatea juridică a faptelor ilicite, care este stabilită, atât prin elemente obiective, cât şi prin elemente subiective, şi anume: autorul să comită un anumit număr de fapte ilicite, contra aceleiaşi valori sociale şi, adesea, victima este aceeaşi; este necesar să existe cel puţin o asemănare a "modus operandi" sau alte circumstanţe materiale care să unească faptele respective într-un întreg; între actele distincte, să existe o legătură temporală; toate faptele să prezinte aceeaşi intenţie sau acelaşi "desen infracţional", chiar dacă nu toate au fost plănuite dinainte; actele distincte trebuie să întrunească, în mod explicit sau implicit, elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni.

Toate aceste elemente se regăsesc şi în cauza de faţă. Astfel,

- chiar dacă societăţile comerciale sunt diferite, acestea aparţin inculpatului A., care este administratorul lor;

- perioada în care au fost săvârşite faptele, în cazul ambelor societăţi (august - decembrie 2011) este aceeaşi;

- intenţia sa, este aceeaşi-aceea de a înregistra în evidenţa contabilă facturi fiscale reprezentând achiziţii, fără ca acestea să aibă la bază operaţiuni reale, iar scopul a fost, de asemenea, acelaşi-sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale;

- subiectul pasiv este acelaşi, respectiv, statul prin organele sale reprezentative.

S-a constatat că, corelativ schimbării încadrării juridice pentru faptele comise de inculpatul A., în calitate de autor, se impune schimbarea încadrării juridice şi faţă de inculpaţii B. şi C., care au fost complici, astfel:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, după cum urmează: în privinţa inculpatului A., din 2 infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată, săvârşite în concurs, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., într-o singură infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen. în privinţa inculpaţilor B. şi C., din 2 infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, săvârşite în concurs, prevăzute de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., într-o singură infracţiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 42 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

În raport cu starea de fapt descrisă mai sus, întrucât, până la primul termen de judecată, inculpaţii A. şi B. au acoperit integral prejudiciul reţinut în actul de sesizare, s-au constată în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Văzând că art. 10 din Legea 241/2005 s-a modificat începând cu data de 1 februarie 2014, prin Legea 255/2013, în sensul că, "în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate", tribunalul a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., conform cărora, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, legea penală mai favorabilă în cauză, fiind varianta Legii nr. 241/2005 în vigoare la data săvârşirii faptei.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 255/2013), instanţa a dispus încetarea procesul penal faţă de inculpaţii A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

Întrucât prejudiciul cauzat şi recuperat prin infracţiune este mai mic de 50.000 euro, inculpaţilor li se poate aplica câte o sancţiune administrativă.

La individualizarea sancţiunii, instanţa a avut în vedere atitudinea corespunzătoare adoptată de cei doi inculpaţi pe parcursul procesului penal, faptul că persoane tinere, bine integrate social şi familial, fără antecedente penale.

Referitor la acţiunea civilă, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad s-a constituit parte civilă pentru suma de 495.793 RON, care să fie actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi conform Codului de procedură fiscală.

Instanţa a reţinut prejudiciul astfel cum a fost calculat în faza de urmărire penală, în raport cu care s-a făcut încadrarea juridică şi, în raport cu care au fost trimişi în judecată inculpaţii, motiv pentru care, în baza art. 397 alin. (1), raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a constatat reparat prejudiciul cauzat părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în sumă totală 151.730 RON, cu chitanţele seria X1 nr. X11 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpatul A.) şi seria X1 nr. X12 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpata B.). Va respinge restul pretenţiilor.

În privinţa inculpatului C., prima instanţă a reţinut că faptele acestuia, care, în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011, în calitate de administrator al SC F. SRL, a emis facturi fiscale către SC D. SRL în valoare de 174.238 RON, în scopul deducerii în mod nelegal de către administratorul acesteia, inculpatul A., de cheltuieli nereale şi TVA, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 52.206 RON, iar în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011, în calitate de administrator al SC F. SRL, a emis facturi fiscale către SC E. SRL în valoare de 174.238 RON, în scopul deducerii în mod nelegal de către administratorul acesteia, inculpatul A., de cheltuieli nereale şi TVA, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 52.206 RON, întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prima instanţă a constatat că acesta nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, susţinând că nu el a comis fapta şi că, la dosar nu există nici o probă în acest sens, învederând că a cesionat societatea la data de 2 august 2011, către martorul L. Fiind audiat în faţa instanţei, martorul-propus de inculpat, a declarat că nu îl cunoaşte pe inculpatul C., că denumirea societăţii F. nu-i spune nimic, că nu a semnat nici un document şi nu a desfăşurat nici o activitate în numele acestei societăţi. Martorul a mai susţinut că "doar am semnat acele hârtii pentru preluarea unei societăţi", pentru care a primit suma de 100 euro, de la "cei doi domni" . De asemenea, un alt martor propus de inculpat, I., a susţinut că inculpatul C. i-a propus să intre asociat la SC F., cu un procent de 30% din firmă, care să-şi stabilească sediul la domiciliul său. A declarat că nu cunoaşte dacă această societate a desfăşurat activităţi. Aşadar, apărarea inculpatului a fost contrazisă de întreg probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza judecăţii, astfel cum a fost descris mai sus, la starea de fapt.

Prima instanţă a arătat că deşi ceilalţi doi inculpaţi au beneficiat de cauză de nepedepsire, aceasta nu îi profită şi inculpatului C., achitarea prejudiciului fiind o cauză personală de nepedepsire. Mai mult, inculpatul a mai beneficiat de dispoziţiile art. 10 din Legea 241/2005, în varianta veche.

Astfel, prin sentinţa penală 436 din 29 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2013, dosar în care inculpatul C. a fost cercetat pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus încetarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, fiindu-i aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON. Faptele pentru care a fost cercetat în acest dosar au fost comise în trimestrele II şi III ale anului 2011.

Dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, atât în varianta veche, cât şi în varianta actuală, prevăd că "dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1)". Or, faptele pentru care a fost cercetat în prezentul dosar au fost comise în perioada ianuarie 2011 - septembrie 2012, astfel că nu mai poate beneficia de cauza de nepedepsire.

La stabilirea pedepsei inculpatului C., prima instanţă a ţinut seama de dispoziţiile art. 74 C. pen., privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorului, evaluată în conformitate cu împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, prima instanţă a avut în vedere că, pe parcursul prezentului proces penal, inculpatul se afla în executarea altui mandat, că este căsătorit, cu doi copii minori, că prejudiciul a fost recuperat, prin plata acestuia de către ceilalţi doi inculpaţi, cât şi gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, aceasta având ca şi consecinţă diminuarea veniturilor datorate bugetului de stat, aspecte pentru care s-a orientat pentru o pedeapsă spre minimul special prevăzut de lege.

Din fişa cazierului judiciar a mai rezultat că acest inculpat a mai suferit două condamnări cu suspendare condiţionată şi o condamnare cu executare în detenţie a pedepsei, dispunându-se, totodată, anularea suspendării condiţionate a celor două pedepse anterioare.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 817 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la data de 12 decembrie 2014, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendare condiţionată pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., faptele fiind săvârşite în cursul lunilor octombrie şi decembrie 2011.

Prin Sentinţa penală nr. 915 din 29 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la data de 14 mai 2015, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendare condiţionată pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) vechiul C. pen., u aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., faptele fiind săvârşite în perioada ianuarie 2010 - august 2012, în calitate de fost administrator la asociaţiile de proprietari din municipiul Arad.

Prin Sentinţa penală nr. 209 din 9 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1336/A din 8 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, inculpatul C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru complicitate la evaziune fiscală, fapte comise în perioada iunie 2011 - ianuarie 2012. Conform adresei înaintate de Penitenciarul Timişoara, inculpatul a fost pus în libertate condiţionată din executarea acestei pedepse la data de 1 noiembrie 2017.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin hotărârile menţionate mai sus, au fost săvârşite în situaţia concursului de infracţiuni, cu cele cercetate în prezenta cauză, respectiv înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, motiv pentru care, prima instanţă a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului C. prin Sentinţa penală nr. 209 din 9 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1336/A din 8 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, în componentele sale de:

- 6 pedepse, de câte 1 an şi 4 luni închisoare, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 817 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la data de 12 decembrie 2014;

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 915 din 29 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la data de 14 mai 2015.

În consecinţă prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei atât pe latură penală cât şi pe latură civilă conform dispozitivului sentinţei penale atacate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 497 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2017 au declarat apel inculpatul C., Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi partea civilă DGRFP TIMIŞOARA - AJFP Arad înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 18 decembrie 2017 sub nr. .../108/2017.

În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a arătat că sentinţa penală apelată este nelegală atât în ce priveşte schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, respectiv din două infracţiuni de evaziune fiscală săvârşite sub forma autoratului sau a complicităţii, în formă continuată aflate în concurs, într-o singură infracţiune de evaziune fiscală, cât şi sub aspectul soluţiei de încetare a procesului penal în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A. şi B.. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., a susţinut că sentinţa este netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei şi al sporului aplicat.

Prin apelul declarat, partea civilă DGRFP TIMIŞOARA - AJFP Arad a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei penale atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de constituire de parte civilă a subscrisei pentru suma de 495.793 RON şi a cererii de instituire a sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii asupra bunurilor şi a conturilor inculpaţilor A., B. şi C. precum şi a părţilor responsabile civilmente SC D. SRL şi SC E. SRL

Inculpatul C. în motivarea apelului a solicitat achitarea sa potrivit art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi respingerea acţiunii civile. A arătat că a cesionat părţile sociale şi a renunţat la orice calitate deţinută în societatea F. începând cu 1 august 2011, astfel încât starea de fapt reţinută de către instanţă este greşită. De asemenea, a menţionat că nu a emis cele 35 de facturi fiscale pentru a-l ajuta pe inculpatul A. şi nu există probe în acest sens.

Prin Decizia penală nr. 99/A din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, inculpatul C. şi partea civilă DGRFP Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 497 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpatul apelant şi partea civilă apelantă la plata sumei de 100 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus plata sumei de 360 RON reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că şi-a însuşit starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care rezultă vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată în cazul inculpaţilor A. şi B. şi respectiv complicitate la evaziune fiscală în formă continuată în cazul inculpatului C.

S-a constatat că vinovăţia inculpaţilor rezultă din declaraţiile inculpaţilor A. şi B., care au recunoscut fapta imputată achitând prejudiciul stabilit prin rechizitoriu, declaraţiile martorilor, înscrisuri contabile, raport de constatare şi din care rezultă faptul că inculpatul A. în calitate de administrator al SC D. SRL Arad, în perioada august - decembrie 2011, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de facturi fiscale emise de către SC F. SRL şi SC G. SRL, în valoare totală de 239.160 RON, reprezentând achiziţii de bunuri, fără ca acestea să aibă la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 77.149 RON, iar în calitate de administrator al SC E. SRL Arad, în perioada august - decembrie 2011, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de facturi fiscale emise de către SC F. SRL şi SC G. SRL, în valoare totală de 243.602 RON, reprezentând achiziţii de bunuri, fără ca acestea să aibă la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 74.581 RON.

De asemenea, inculpata B., în calitate de contabil al SC D. SRL Arad, în perioada august - decembrie 2011, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii facturile fiscale, notele de recepţie şi bonurile de consum privind consumul mărfurilor achiziţionate de la furnizorii acesteia SC F. SRL şi SC G. SRL, cunoscând că mărfurile nu au intrat efectiv în gestiunea societăţii, cu scopul de a-l ajuta pe administratorul acesteia, inculpatul A. să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă totală de 77.149 RON, iar în calitate de contabil al SC E. SRL Arad, în perioada august - decembrie 2011, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii facturile fiscale, notele de recepţie şi bonurile de consum privind consumul mărfurilor achiziţionate de la furnizorii acesteia SC F. SRL şi SC G. SRL, cunoscând că mărfurile nu au intrat efectiv în gestiunea societăţii, cu scopul de a-l ajuta pe administratorul acesteia, inculpatul A. să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă totală de 74.581 RON.

Inculpatul C., în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011, în calitate de administrator al SC F. SRL, a emis facturi fiscale către SC D. SRL în valoare de 174.238 RON, în scopul deducerii în mod nelegal de către administratorul acesteia, inculpatul A., de cheltuieli nereale şi TVA, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 52.206 RON, iar în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011, în calitate de administrator al SC F. SRL, a emis facturi fiscale către SC E. SRL în valoare de 174.238 RON, în scopul deducerii în mod nelegal de către administratorul acesteia, inculpatul A., de cheltuieli nereale şi TVA, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 52.206 RON.

S-a reţinut că susţinerea inculpatului C. privind achitarea sa potrivit art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi respingerea acţiunii civile pe motiv că a cesionat părţile sociale şi a renunţat la orice calitate deţinută în societatea F. începând cu 1 august 2011 şi nu a emis cele 35 de facturi fiscale pentru a-l ajuta pe inculpatul A., este nefondată.

Astfel, activitatea infracţională imputată inculpatului C. a vizat perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011 şi chiar dacă acesta a cesionat părţile sociale şi a renunţat la orice calitate deţinută în societatea F. începând cu 1 august 2011, până la acea dată a avut calitatea de administrator în drept, iar ulterior de administrator în fapt aşa cum rezultă şi din depoziţiile martorilor L. şi I. cât şi din celălalt material probator administrat. De altfel, martorul L. confirmă faptul că renunţarea la calitatea de administrator a inculpatului C. s-a realizat doar fictiv, deoarece martorului nu-i spune nimic denumirea societăţii F. care i-a fost cedată, nu a desfăşurat nicio activitate şi a semnat documentele de preluare a acesteia, deoarece a primit de la inculpat suma de 100 euro.

De asemenea. critica procurorului privind greşita schimbare de încadrare juridică a faptelor într-o singură infracţiune în formă continuată este nefondată.

S-a arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017 s-a constatat că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din C. pen. prevăd soluţia incompatibilităţii infracţiunii continuate cu pluralitatea de subiecţi pasivi. Urmare a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv", din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., Curtea Constituţională a reţinut că unitatea subiectului pasiv încetează să mai fie o condiţie esenţială a infracţiunii continuate şi redevine un simplu criteriu de stabilire a unităţii rezoluţiei infracţionale, lăsat la aprecierea organelor judiciare.

În cauză, sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de lege în cazul infracţiunii unice continuate, deoarece activitatea infracţională s-a desfăşurat în aceeaşi perioada în cazul ambelor societăţi care au aparţinut inculpatului A., rezoluţia infracţională a fost unică şi a vizat înregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor fiscale reprezentând achiziţii, fără ca acestea să aibă la bază operaţiuni reale, iar scopul a fost, de asemenea, acelaşi, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Cât priveşte subiectul pasiv, aceasta este acelaşi, respectiv, statul prin organele sale reprezentative. De asemenea, în mod corect prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune, de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată neputând fi reţinute argumentele procurorului potrivit cărora ar fi existat rezoluţii infracţionale diferite în condiţiile în care scopul a fost acelaşi ca de altfel şi activitatea infracţională ce a vizat înregistrări în contabilitate a unor facturi fără ca acestea să aibă la bază operaţiuni reale.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a cauzei speciale de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data comiterii faptei, cu privire la inculpaţii A. şi B., critica procurorului este nefondată.

S-a susţinut că aceste dispoziţii legale nu erau incidente, deoarece inculpaţii nu au achitat până la primul termen de judecată şi obligaţiile de plată accesorii, invocându-se decizia nr. 17/2015 pronunţată de ÎCCJ.

Potrivit Deciziei nr. 17/2015 pronunţată de ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii şi în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 C. proc. pen. s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la momentul săvârşirii faptei):" În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."

În cauză, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la momentul săvârşirii faptei) cu privire la cei doi inculpaţi, deoarece înainte de primul termen de judecată aceştia au achitat prejudiciul. În ceea ce priveşte cuantumul acestuia, prejudiciul este cel calculat în faza de urmărire penală, în baza căruia s-a efectuat încadrarea juridică şi, în raport cu care au fost trimişi în judecată inculpaţii, motiv pentru care nu poate fi reţinut un alt prejudiciu, respectiv cel înscris în cererea de constituire de parte civilă.

De asemenea, plata prejudiciului până la primul termen de judecată, vizează prejudiciul stabilit în faza de urmărire penală, or procurorul în acest caz nu a menţionat ca prejudiciu în actul de sesizare şi alte obligaţii fiscale, iar instanţa de judecată trebuie să constate doar dacă s-a efectuat plata prejudiciului fixat şi nu poate stabili o altă sumă.

Obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală se poate realiza în situaţia în care acesta nu a achitat până la primul termen prejudiciu, în caz contrar ar însemna ca niciun inculpat nu mai poate beneficia de dispoziţiile art. 10, deoarece prejudiciul pe care trebuie să-l achite până la acel termen nu este cel stabilit prin actul de sesizare, fiind incert şi urmând a fi stabilit ulterior.

Prejudiciul stabilit prin rechizitoriu, în sumă totală 151.730 RON a fost achitat cu chitanţele seria X1 nr. X11 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpatul A.) şi seria X1 nr. X12 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpata B.) până la primul termen de judecată, astfel încât în mod corect a fost respinsă şi cererea părţii civile privind restul pretenţiilor formulate în cauză.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului C. curtea a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C. pen.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

S-a reţinut că la stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la patrimoniu, valoarea prejudiciului, faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior atât la pedepse cu suspendare condiţionată cât şi cu executare, motiv pentru care nu se impune modificarea cuantumului pedepsei de 2 ani închisoare aplicată, aceasta fiind corect individualizată prin orientarea spre minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte sporul de 6 luni aplicat de către prima instanţă, s-a constatat de către instanţa de apel că aceasta a fost corect stabilit raportat la numărul mare de infracţiuni săvârşit de către inculpat în concurs potrivit dispoziţiilor C. pen. din 1968, lege penală mai favorabilă pentru inculpat.

Astfel, executarea pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie de către inculpatul C. este de natură să realizeze scopul pedepsei, critica procurorului privind majorarea cuantumului acesteia şi a sporului aplicat potrivit C. pen. din 1968, spor facultativ, este nefondată.

Referitor la soluţionarea acţiunii civile, critica părţii civile privind obligarea la întreaga sumă menţionată în cererea privind constituirea de parte civile este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 C. proc. pen. obiectul acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părţii vătămate, iar potrivit art. 1357 C. civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei. Prejudiciul constă în consecinţele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce priveşte existenţa sa şi posibilităţile de evaluare.

S-a mai reţinut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs; cât şi cel viitor, care este sigur că se va produce şi este susceptibil de evaluare; însă nu şi prejudiciul eventual. Astfel fiind, se constată că în cauză prejudiciul stabilit în faza de urmărire penală, în funcţie de care s-a stabilit şi încadrarea juridică a faptelor, a fost integral achitat până la primul termen de judecată de către inculpaţii A. şi B., motiv pentru care în mod corect au fost respinse celelalte pretenţii ale părţii civile pentru considerentele arătate cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, inculpatul C., partea civilă DGRFP Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 497 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Deciziei penale nr. 99/A din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, privind pe inculpaţii A. şi B.

În motivarea recursului în casaţie s-a arătat că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la cei doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi respectiv, complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prin încheierea din data de 30 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 99/A din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a trimis cauza la Completul 8 în vederea soluţionării şi s-a fixat termen la data de 27 iunie 2018, apoi pentru astăzi, 5 septembrie 2018.

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţă de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

Alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede că, cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Raportat la dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., privind scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că, în speţă, motivele recursului în casaţie au fost invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi în calea de atac a apelului, acestea fiind analizate de instanţa de apel şi respinse în mod temeinic şi motivat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpaţii A. şi B. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen. (inculpatul A.) şi de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 42 alin. (2) din vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen. (inculpata B.).

În baza art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 10 din Legea 241/2005 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea 255/2013), s-a încetat procesul penal faţă de inculpaţii: A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii de mai sus amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 397 alin. (1), raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat reparat prejudiciul cauzat părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad în sumă totală 151.730 RON, cu chitanţele seria X1 nr. X11 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpatul A.) şi seria X1 nr. X12 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpata B.).

Prin cererea de recurs în casaţie, Ministerul Public a susţinut că în mod greşit s-au aplicat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 cu privire la inculpaţii A. şi B., întrucât aceştia nu au achitat, până la primul termen de judecată, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, fiind invocată Decizia nr. 17/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii.

Prin Decizia nr. 17/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 C. proc. pen. s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În considerentele deciziei s-au avut în vedere dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. c) din C. proc. fisc. - creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenului prevăzut de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează, iar conform, art. 141 alin. (2) din C. proc. fisc., titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Art. 119 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevede că pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiei de plată se datorează, după acest termen, dobânzi şi penalităţi de întârziere, iar art. 120 alin. (1) stabileşte că dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiei de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

În ce priveşte Legea nr. 241/2005 în baza căreia au fost condamnaţii inculpaţii A. şi B., prevede la art. 10 că în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că instanţa de fond a fost sesizată la data de 24 mai 2017 cu Rechizitoriul nr. x/2013 din data de 22 mai 2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, fiind fixat primul termen de judecată la data de 21 septembrie 2017, iar cu adresa din data de 5 iulie 2017, partea civilă Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a depus la dosar constituirea de parte civilă pentru suma de 495.793 RON, "urmând a fi actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi conform Codului de procedură fiscală până la data plăţii efective a prejudiciului".

Se mai constată că prejudiciul stabilit prin rechizitoriu în sumă de 151.730 RON a fost achitat de cei doi inculpaţi cu chitanţele seria X1 nr. X11 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpatul A.) şi seria X1 nr. X12 din 14 septembrie 2017 (pentru suma de 75.865 RON, achitată de inculpata B.) până la primul termen de judecată.

În cauză, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la momentul săvârşirii faptei) cu privire la cei doi inculpaţi, deoarece înainte de primul termen de judecată aceştia au achitat prejudiciul stabilit în cauză.

În ceea ce priveşte cuantumul sumei datorate, acesta este cel calculat în faza de urmărire penală, în baza căruia s-a stabilit încadrarea juridică şi în raport cu care au fost trimişi în judecată inculpaţii, motiv pentru care nu poate fi reţinut un alt prejudiciu, respectiv cel înscris în cererea de constituire de parte civilă.

Deşi prin actul de trimitere în judecată s-a precizat că prin ordonanţa din data de 22 mai 2017 în cauză s-a dispus disjungerea cercetărilor având ca obiect faptele de evaziune fiscală comise în relaţia SC M. SRL cu SC D. SRL şi SC E. SRL, cercetările fiind continuate într-un alt dosar, procurorul de caz nu a menţionat ca prejudiciu în actul de sesizare şi alte obligaţii fiscale în sarcina inculpaţilor, astfel că instanţa de judecată trebuie să constate doar dacă suma stabilită a fost achitată.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 99/A din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, privind pe inculpaţii A. şi N. este nefondat, urmând ca în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. să fie respins.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 99/A din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, privind pe intimaţii inculpaţi A. şi N.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi N. şi inculpatul C., în sumă de câte 360 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM