Statute of limitations for criminal liability unaffected by trial suspension due to defendant’s permanent incapacity

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 925 din 4.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este reprezentată de Noul C. pen. şi în consecinţă:

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracţiunile de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), c), e), g), i) şi alin. (3) C. pen. cu referire la art. 146 C. pen. şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. în:

- infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. (faptă din data de 19.11.1999);

- infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. (faptă din data de 19.11.1999);

- infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă din 28.10.1999);

- infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. c) C. pen. (faptă din data de 17.10.1999);

- infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. (faptă din data de 22.10.1999);

- infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 17 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 C. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. (faptă din data de 19.11.1999), a infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. (faptă din data de 19.11.1999), a infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă din 28.10.1999, a infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. lit). c C. pen. (faptă din data de 17.10.1999), a infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. (faptă din data de 22.10.1999) şi a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 26 noiembrie 1999 - 11 februarie 2000.

S-a mai constatat că latura civilă a cauzei a fost soluţionată definitiv prin Sentinţa penală nr. 1051/20.11.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Prin Decizia penală nr. 1384/A din 11.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017) s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 925 din 4.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/3/2003.

Împotriva Deciziei nr. 1384/A din 11.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017) a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Prin încheierea din 14 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1384/A din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017), privind pe inculpatul A..

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 1384/A din 11.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

În motivarea recursului în casaţie, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susţinându-se, în esenţă, că în mod greşit instanţele au constatat încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Din actele dosarului rezultă că, inculpatul A. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. x/1999 din 21 iunie 1999 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), c), e), g), i) şi alin. (3) C. pen. cu referire la art. 146 C. pen. şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 republicat, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. .

La termenul de judecată din 19.01.2003, în Dosarul nr. x/303/2003 al Tribunalului Bucureşti, familia inculpatului A. a învederat instanţei că acesta se află în Spania, că autorităţile judiciare de acolo au declanşat procedurile judiciare împotriva sa, iar în cursul activităţilor de urmărire, asupra acestuia s-a tras cu arma, suferind răni grave, fiind astfel internat într-o clinică din Spania.

De la acest termen, în paralel cu cercetarea judecătorească, s-au declanşat procedurile pentru a se stabili, dacă autorităţile române au declanşat procedura de extrădare a inculpatului, şi dacă în urma unei expertize medico-legale se constată imposibilitatea participării inculpatului la proces, din cauza stării de sănătate, şi aplicarea disp. art. 303 din C. proc. pen. referitoare suspendarea judecăţii.

Cu adresa din 18.05.2004 MAI - Biroul Naţional Interpol a comunicat instanţei că, inculpatul a fost arestat provizoriu de autorităţile spaniole, în vederea extrădării, către România.

Prin încheierea din 23 iunie 2006, ca urmare a concluziilor raportului de expertiză medico-legală, efectuată prin comisie rogatorie, s-a dispus în temeiul disp. art. 303 alin. (1) din C. proc. pen. suspendarea cauzei, până când inculpatul va putea participa la judecată, fixându-se termen pentru verificarea subzistenţei cauzei de suspendare, la data de 1.09.2007.

După suspendare, s-a dispus o nouă expertiză medico-legală, prin comisie rogatorie, care a constatat aceiaşi imposibilitate a inculpatului A. de a participa la proces, din motive de boală, situaţie în care, la termenul din 04.11.2009 a fost menţinută dispoziţia de suspendare luată în şedinţa din 23.06.2006.

În continuare, instanţa de judecată a procedat periodic la verificarea subzistentei cauzelor care au dus la suspendarea procesului penal cu privire la inculpatul A..

Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală depuse la dosarul cauzei, inculpatul A. prezintă o hemiplegie stângă, care îl împiedică să aibă autonomie, având nevoie de asistenţă permanentă a unor terţi pentru activităţile vieţii de zi cu zi. Din punct de vedere psihic, prezintă o tulburare severă cu diminuare a capacităţii cognitive şi intelectuale, aceste sechele nu s-au modificat în timp, starea sa fiind ireversibilă. Având în vedere sechelele psihice (amnezie, dezorientare şi tulburarea concentrării) persoana examinată poate asista la proces din punct de vedere fizic, dar nu se va putea colabora la acesta.

Aceste concluzii au fost menţinute şi în rapoartele medico-legale întocmite ulterior de Institutul de Medicină Legală din Alicante - Spania.

În raportul întocmit la data de 14 noiembrie 2014 s-a reţinut că, inculpatul prezintă leziuni produse prin împuşcare cu afectare craniană severă în anul 2003, care determină un ansamblu de sechele psihomotorii severe; deficit important de atenţie, concentrare amnezie anterogradă şi retrogradă severă, hemiplegie stângă inflexibilitate cognitivă. Sechelele de care suferă inculpatul au caracter cronic şi ireversibil cu repercusiuni grave în capacitatea de participare în cadrul unei proceduri judiciare, având în vedere că există o afectare severă a capacităţii de depunere a mărturiei şi a declaraţiilor, precum şi de înţelegere a naturii acţiunilor juridice şi a consecinţelor lor. Având în vedere timpul scurs de instaurare se poate estima că starea actuală nu va prezenta îmbunătăţiri notabile pentru ca în viitor acesta să dispună de capacităţi suficiente de interes pentru acţiunile şi procedurile judiciare în curs de desfăşurare.

În raportul de expertiză medico-legală întocmit la data de 28 iulie 2015, se menţin aceleaşi concluzii, precizându-se în plus că, sechelele cronice ireversibile şi permanente cu caracter fizic şi în special psihic determină o capacitate nulă de menţinere a atenţiei pentru un anumit timp, o compresie a naturii actelor juridice şi dependenţă permanentă faţă de terţe persoane. S-a menţionat că, în concordantă cu numeroasele rapoarte de medicină legală emise până la acea dată, starea sa fizică şi mentală este permanentă şi nu poate fi îmbunătăţită.

Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 153 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală dacă sunt împlinite termenele statuate de art. 154 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 155 alin. (4) C. proc. pen., termenele prevăzute la art. 154, dacă vor fi depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

În cauza privind pe inculpatul A. nu se poate reţine existenţa unei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei, judecarea cauzei fiind suspendată în baza art. 303 din C. proc. pen. anterior, respectiv art. 367 alin. (1) din actualul C. proc. pen.

Art. 156 C. pen. stabileşte că este suspendat cursul termenului prescripţiei răspunderii penale pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.

Astfel, atunci când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată, instanţa dispune prin încheiere suspendarea judecăţii, până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.

Se apreciază că, existenţa unei boli grave şi permanente nu poate fi inclusă în categoria cauzelor prevăzute de art. 156 C. pen., neputând echivala cu o dispoziţie legală sau împrejurare de neprevăzut, aceasta din urmă referindu-se la catastrofe naturale sau alte împrejurări asemănătoare.

În mod corect s-a constatat încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabile, prin analogie, dispoziţiile prevăzute de art. 155 alin. (4) din C. pen., referitoare la prescripţia specială, în sensul că termenele prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. au fost depăşite cu încă o dată, în raport de data săvârşirii faptelor.

În acest sens, se reţine că, art. 155 din C. pen. prevede că prescripţia răspunderii penale intervine oricâte întreruperi ar exista, dacă termenele prevăzute de art. 154 C. pen. sunt depăşite cu încă o dată, însă nu face precizări cu privire la situaţia suspendării termenelor generale de prescripţie.

Însă, raportat la efectele întreruperii cursului prescripţiei şi efectele suspendării aceluiaşi curs, se constată că, dacă în cazul întreruperii, astfel cum este aceasta prevăzută de art. 155 C. pen., începe să curgă un nou termen de prescripţie, în cazul suspendării termenului general de prescripţie, cursul termenului doar se suspendă, urmând ca acesta să-şi reia cursul după încetarea cauzei de suspendare.

Ca atare, din punct de vedere a efectelor produse de cele două instituţii apte să influenţeze calcularea termenelor de prescripţie, întreruperea cursului prescripţiei generează efecte mult mai grave pentru infractor, din perspectiva calculării termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Raportat la raţiunea stabilirii unui termen maxim în care poate interveni prescripţia răspunderii penale, se apreciază că intenţia legiuitorului român a fost aceea de a exclude orice situaţie de natură a aduce atingere acestui termen, inclusiv a situaţiilor de întrerupere a cursului prescripţiei. Astfel, termenul de prescripţie specială nu poate fi influenţat de suspendare, aşa cum nu poate fi influenţat de întrerupere.

În prezenta cauză, cu privire la infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) C. pen. şi cea de conducere fără permis prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., maximul special al pedepsei este de 5 ani, ceea ce conduce la concluzia că termenul prescripţiei speciale este de 10 ani, termen care s-a împlinit la data de 18 noiembrie 2009.

În ceea ce priveşte infracţiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) şi (2) C. pen., maximul special al pedepsei este de 7 ani, astfel că termenul prescripţiei speciale a fost împlinit la data de 18 noiembrie 2015.

De la data săvârşirii faptelor s-a scurs o perioadă de aproximativ 18 ani, perioadă de timp ce coincide şi cu împlinirea termenelor de prescripţie specială a răspunderii penale, ce face ineficientă aplicarea unor sancţiuni inculpatului A., care, în raport de diagnosticul ireversibil stabilit prin rapoartele de expertiză medico-legală efectuate în străinătate, nu are capacitatea psihică de a înţelege consecinţele faptelor sale, înţelegere ce ar conduce la reeducarea sa.

Dreptul penal român recunoaşte principiul prescriptibilităţii răspunderii penale cu excepţia infracţiunilor prevăzute de art. 153 C. pen., iar neluarea în considerare a dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din C. proc. pen. ar conduce la concluzia inacceptabilă a imprescriptibilităţii infracţiunilor de furt şi conducere unui vehicul fără permis de conducere.

Pe de altă parte, se apreciază că, o altă interpretare, ar conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu care orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1384/A din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017), privind pe inculpatul A.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1384/A din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017), privind pe inculpatul A.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV