Drunken driving: suspension of execution vs. suspension under supervision and validity of driving prohibition

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 371/PI din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. proc. pen. durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. proc. pen. durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a nu conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de apel Timişoara, secţia penală, a avut în vedere următoarele:

Prin Rechizitoriul din 18.12.2017 dat în Dosarul nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a reţinut în fapt că la data de 11.10.2017, în jurul orelor 12:00, inculpatul A., avocat în Baroul Mehedinţi, având în aerul expirat o cantitate de 0,75 mg/l alcool pur şi o alcoolemie de 1,90 g ‰, a condus autoturismul marca E., cu nr. de înmatriculare (...), pe drumurile publice din oraşul Sântana, jud. Arad, fiind oprit de către organele de poliţie.

Inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, iar în urma rezultatului indicat de către etilotest (0,75 mg./l), inculpatul A. a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii gradului de îmbibaţie alcoolică.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie numărul 546/A/12.10.2017 al Institutului de Medicină Legală Timişoara, inculpatul A. a avut la ora 12:40 o alcoolemie de 1,90 gr.‰, iar la ora 13:40 a avut o alcoolemie de 1,75 gr.‰.

În cauză a fost audiat martorul ocular B., care a declarat că a văzut când maşina condusă de inculpatul A. a fost oprită de poliţie, iar inculpatului i s-a solicitat să sufle în etilotest. Martora a precizat că inculpatul a suflat în aparatul etilotest de mai multe ori, acesta indicând eroare, fiindu-i pus în vedere de către lucrătorul de poliţie că este nevoie de o suflare constantă pentru ca aparatul etilotest să indice valoarea corectă, lucru ce s-a întâmplat până la urmă, valoarea afişată de etilotest fiind aceea de 0,75 mg./l.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptei, astfel cum a fost ea descrisă mai sus. El a indicat că în dimineaţa zilei de 11.10.2017, în jurul orelor 09 - 10 a băut aproximativ 500 - 600 ml de lichid de pe castraveţii muraţi, lichid ce conţinea oţet şi a mâncat 3 castraveţi muraţi, neconsumând altă mâncare începând cu ora 18:00 a zilei de 10.10.2017; a mai precizat că în noaptea de 10 - 11.10.2017, în jurul orelor 01:00 - 02:00 a băut ţuică şi votcă, aproximativ 700 ml. În cuprinsul declaraţiei date în calitate de suspect, inculpatul A. a arătat că a suflat de 3 ori în etilotest, rezultatul indicat fiind 0, iar de abia a 4 a oară rezultatul indicat de aparat a fost 0.75 mg./l. Tot inculpatul a invocat faptul că el a fost oprit în trafic în jurul orelor 11:15, când a şi fost testat cu aparatul etilotest, dar a fost supus recoltării de probe biologice după un interval nejustificat de mare, adică la ora 12:40.

Referitor la susţinerile inculpatului A. parchetul a făcut următoarele precizări: testarea sa cu aparatul etilotest din data de 11.10.2017 şi prezentarea lui la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge s-a făcut cu respectarea procedurilor legale, între cele două proceduri scurgându-se un interval minim de timp, contrar celor susţinute de către inculpat. Astfel, potrivit datelor stocate în evidenţa aparatului etilotest, date prezentate într-o variantă detaliată, proba validă a fost furnizată de inculpatul A. la ora 12:07, iar prima probă de sânge i-a fost recoltată la spital la ora 12:40, acest ultim aspect nefiind contestat de către inculpatul A..

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului că a suflat de patru ori în etilotest şi de 3 ori valoarea indicată de aparat a fost 0, aceasta se explică prin aceea că în acele prime 3 situaţii, în intervalul orar 12:04 - 12.06, inculpatul nu a respectat indicaţiile poliţiei şi a suflat insuficient, din rapoartele generate din memoria etilotestului reieşind că timpul de suflare în aceste 3 cazuri a fost de 0,3 secunde, 1,4 secunde, respectiv 1,8 secunde, toate însoţite de menţiunea "short blow" - suflare scurtă, de abia a patra oară, când timpul de suflare a fost corespunzător, de 4,9 secunde, testarea s-a realizat cu succes. Deci este evident, contrar celor susţinute de inculpat, că primele trei testări au indicat valoarea 0 din cauza suflării insuficiente, nu din cauză că inculpatul nu consumase alcool.

Întrucât inculpatul A. a contestat rezultatul alcoolemiei sale din data de 11.10.2017, rezultat stabilit potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie numărul 546/A/12.10.2017 al Institutului de Medicină Legală Timişoara, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize, punându-se în vedere experţilor argumentele invocate de inculpat, faptul că a consumat lichid de pe castraveţi şi că a suferit anterior o intervenţie chirurgicală la stomac.

Astfel, prin raportul de expertiză medico legală nr. 2717/a12/29.11.2017 privind estimarea retroactivă a alcoolemiei al IML Timişoara, s-a stabilit că valoarea alcoolemiei inculpatului este cert consecinţa consumului de alcool, concluziile detaliate ale raportului de expertiză fiind elocvente în acest sens:

- pentru determinarea specifică a consumului de alcool, reprezintă valori reale, obiective şi reproductibile, ale alcoolemiilor sus-numitului la momentul prelevării mostrelor de sânge; diferenţele mici între valorile obţinute prin metoda clasică, analitică şi cea gaz - cromatografică, ţin doar de specificitatea şi acurateţea fiecărei determinări în parte şi nu au o semnificaţie relevantă la cazul de faţă (metoda clasică analitică, oficială - presupune o marjă de eroare admisibilă în jurul valorii de 0,10 g‰);

- valorile mari ale alcoolemiilor sus-numitului, determinate prin ambele metode de analiză în mostrele de sânge prelevate, atestă fără dubiu un consum de alcool de către acesta, consum ce a putut avea loc până cel mai târziu cu 45 de minute anterior recoltării primei probe de sânge;

- nerecunoaşterea consumului de alcool nu permite stabilirea fazei toxico-cinetice a alcoolului în organismul sus-numitului (absorbţie/eliminare) la momentul opririi în trafic şi prin urmare nu există posibilitatea de a efectua un calcul retroactiv al alcoolemiei acestuia;

- se precizează că alcoolemiile găsite la analize nu pot fi numai rezultatul consumului a 500 - 600 ml de lichid de pe castraveţi muraţi şi a trei castraveţi muraţi şi nici rezultatul unor probleme de metabolizare consecutive unei operaţii de stomac în antecedente. În mod cert aceste alcoolemii sunt rezultatul unui consum de băuturi alcoolice, la un moment anterior recoltării mostrelor de sânge, de către numitul A..

În cursul cercetării penale a fost audiat şi martorul C., lucrătorul de poliţie care l-a oprit în trafic pe inculpat; acesta a declarat că în momentul opririi inculpatului, acesta era singur în maşină, iar din interiorul autovehiculului emana un miros puternic de alcool. Martorul a susţinut că inculpatul A. a suflat de trei ori insuficient în etilotest, astfel încât rezultatul acelor trei testări a fost insuficient, de abia a patra testare, cea înregistrată cu nr. 450 în memoria aparatului (n. proc.: astfel cum reiese din conţinutul procesului-verbal de constatare şi de asemenea din raportul detaliat) fiind validă.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a concluzionat că probele administrate în cauză, astfel cum au fost exemplificate în starea de fapt de mai sus, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile martorilor B. şi C., buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie numărul 546/A/12.10.2017 al Institutului de Medicină Legală Timişoara şi raportul de expertiză medico legală nr. 2717/a12/29.11.2017, privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, al IML Timişoara se coroborează între ele, contrazic vădit cele susţinute de inculpatul A. şi conduc la concluzia certă că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care prin rechizitoriul mai sus menţionat, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

În etapa camerei preliminare, inculpatul A. a formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea actelor de urmărire penală, instanţa pronunţându-se cu privire la acestea prin încheierea finală de cameră preliminară din 29.01.2018, prin respingerea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpat, constatând legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 18.12.2017 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/P/2017, dispunând începerea judecăţii cu privire la inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Această încheiere a rămas definitivă prin încheierea nr. 301 din 4.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, menţionată mai sus.

În cauză a fost anexat dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut următoarele:

Acuzaţia adusă prin actul de sesizare a instanţei este aceea că inculpatul A., avocat în Baroul Mehedinţi, la data de 11.10.2017 a condus autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare (...) pe drumurile publice din oraşul Sântana, jud. Arad, având o alcoolemie de 1,90 grame ‰ (prima recoltare), respectiv 1,75 grame ‰ (a doua recoltare).

Această stare de fapt a fost stabilită printr-un întreg ansamblu de mijloace de probă, respectiv: buletinul de analiză toxicologică alcoolemie întocmit de IML Timişoara, declaraţiile martorilor B. şi C., rezultatul testării cu aparatul etilotest marca Draeger, expertiza medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei întocmită de IML Timişoara, precum şi declaraţia inculpatului A., probe care urmează a fi analizate în continuare.

Din procesul-verbal de constatare întocmit de lucrătorul de poliţie C. din cadrul Postului de poliţie Sântana, jud. Arad, rezultă că la data de 11.10.2017, orele 12:00, a oprit pe raza oraşului Sântana, pe DJ 792/C, autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare (...), condus de inculpatul A.; în prezenţa martorului B. a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Clinic Sântana unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul declarând că în seara zilei de 10.10.2017 a consumat aproximativ 200 - 300 grame de votcă.

Trebuie remarcat faptul că la data menţionată mai sus inculpatul A. se afla sub puterea măsurii preventive a arestului la domiciliu, iar pentru data de 11.10.2017, orele 10:30 - 16,00 s-a emis de către Poliţia Oraşului Ineu un itinerariu de deplasare pe ruta Beliu - Ineu - Pâncota - Sântana - Arad - IPJ Arad şi retur, inculpatul deplasându-se în baza acestui document, la chemarea organelor de poliţie.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. x a rezultat că inculpatul A. a prezentat o alcoolemie de 1,90 grame ‰ (prima recoltare), respectiv 1,75 grame ‰ (a doua recoltare), aceasta fiind proba principală din care rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Din declaraţia martorului C. rezultă că, în calitate de lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Sântana, a oprit în trafic autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare (...), condus de inculpatul A., a simţit un miros puternic de alcool, a decis să-l testeze cu etilotestul, fiind martor ocular numita B., rezultatul fiind de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Din declaraţia martorei B. rezultă că a fost oprită la intrarea în oraşul Sântana de către organele de poliţie, iar după verificarea documentelor, acestea au oprit un alt autoturism, conducătorul acestuia a fost supus testării cu aparatul etilotest de mai multe ori, ultimul rezultat fiind de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că a consumat lichid de pe castraveţii muraţi, precum şi trei castraveţi muraţi şi s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei cu nr. 2717/A12/29.11.2017 de către IML Timişoara, prin care s-a concluzionat că între valorile obţinute prin metoda clasică analitică şi cea gazcromatografică nu există o diferenţă relevantă în cazul de faţă, valorile mari ale alcoolemiilor inculpatului atestă fără dubiu un consum de alcool care a putut avea loc până cel târziu cu 45 minute anterior recoltării primei probe de sânge; nerecunoaşterea consumului de alcool nu permite stabilirea fazei toxicocinetice a alcoolului în organismul inculpatului în momentul opririi în trafic şi nu există posibilitatea de a efectua un calcul retroactiv al alcoolemiei.

Prin aceleaşi concluzii s-a arătat că alcoolemiile inculpatului nu pot fi numai rezultatul consumului de 5-600 ml lichid de pe castraveţi muraţi şi a trei castraveţi muraţi şi nici rezultatul unor probleme de metabolizare consecutive unei operaţii de stomac, în mod cert fiind rezultatul unui consum de băuturi alcoolice la un moment anterior recoltării mostrelor de sânge de către numitul A.

Inculpatul în cursul urmăririi penale nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, însă în faza judecăţii, în faţa instanţei a recunoscut integral acuzaţiile aduse, arătând că doreşte să uzeze de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, prev. de art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa admiţând cererea formulată întrucât sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de legea procesual penală, respectiv inculpatul prin declaraţia pe care a dat-o la termenul de judecată din 24.05.2018 a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, dorind ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar mai mult decât atât, infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. nu se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că din coroborarea întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale cu declaraţia de recunoaştere a săvârşirii faptei de către inculpatul A. în faţa instanţei, rezultă că inculpatul a săvârşit infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, constând în aceea că la data de 11.10.2017 a condus autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare (...) pe drumurile publice din oraşul Sântana, jud. Arad, având o alcoolemie de 1,90 grame ‰ (prima recoltare), respectiv 1,75 grame ‰ (a doua recoltare), fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, aceasta fiind o infracţiune de pericol.

Instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă dincolo de orice dubiu vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., infracţiunea fiind consumată cu forma de vinovăţie a intenţiei, neexistând nici un element care să conducă la o eventuală deculpabilizare a inculpatului, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată în speţa de faţă, motiv pentru care se impune sancţionarea penală a inculpatului.

În legătură cu modalitatea de comitere a faptei invocată de apărătorul inculpatului, că ar fi fost solicitat de către organele de poliţie pentru a da o declaraţie de martor într-un alt dosar, cunoscându-se că acesta sub influenţa băuturilor alcoolice, instanţa a constatat că este un element circumstanţial care nu are niciun fel de legătură cu vinovăţia inculpatului, responsabilitatea aparţinând în întregime inculpatului care a cunoscut faptul că se află sub influenţa băuturilor alcoolice, având posibilitatea să se deplaseze la sediul IPJ Arad cu un alt mijloc de transport sau cu maşina proprietate personală condusă de o altă persoană.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunii, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, gradul ridicat de alcoolemie al inculpatului, dar şi circumstanţele personale ale acestuia, care nu are antecedente penale iar în faţa instanţei a avut o atitudine sinceră, uzând de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, suferă de diferite afecţiuni medicale, are o situaţie familială stabilă, iar raportat la toate aceste elemente instanţa a constatat că se impune stabilirea unei pedepse puţin peste limita minimă prevăzută de legea penală în urma reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, respectiv 9 luni închisoare.

Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, procurorul a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ca modalitate de executare a acesteia, iar inculpatul a solicitat amânarea aplicării pedepsei conform disp. art. 83 C. pen.

Instanţa a constatat că inculpatul se află la prima abatere de la legea penală, a avut o atitudine sinceră în faţa instanţei şi că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 83 C. pen. cu privire la cuantumul efectiv stabilit de instanţă, care poate fi cel mult 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar raportat la posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, iar mai mult decât atât, pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. nu depăşeşte 7 ani, iar inculpatul nu s-a sustras de urmărire penală sau judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, motiv pentru care instanţa a optat pentru instituţia amânării aplicării pedepsei.

În aceste condiţii, instanţa a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani potrivit disp. art. 84 alin. (1) C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar în această perioadă inculpatul va trebui să respecte măsurile obligatorii de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) C. pen., iar pe lângă acestea instanţa a instituit obligaţia prev. de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. în sarcina inculpatului, respectiv de a nu conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere.

Instituirea acestei obligaţii este esenţială în opinia instanţei, cu toate că inculpatul atât personal cât şi prin apărător au solicitat să nu fie instituită întrucât inculpatul are nevoie de dreptul de a conduce autoturismul pentru deplasarea de la localitatea de domiciliu, Beliu, în localitatea Arad, unde lucrează în prezent, dar şi pentru a transporta la controale medicale aparţinătorii familiei care suferă de diverse afecţiuni medicale, întrucât tocmai această interdicţie va contribui pe deplin la conştientizarea faptei săvârşite de către inculpat, de a urca la volanul unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, cu atât mai mult că deplasarea trebuia să o facă la sediul IPJ Arad, fiind şi sub puterea măsurii preventive a arestului la domiciliu, iar orice încălcare a obligaţiilor impuse în cadrul acestei măsuri preventive putea atrage după sine instituirea unei măsuri preventive mai aspre, a arestului preventiv.

Instanţa nu a instituit obligaţia ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu toate că acesta a fost de acord, raportat la afecţiunile medicale de care suferă, şi nici frecventarea unui program de reintegrare socială, având în vedere pregătirea juridică a inculpatului, care a conştientizat în cursul judecăţii că a încălcat în mod flagrant valorile sociale apărate de legea penală, recunoscând în integralitate săvârşirea faptei, adoptând o poziţie corectă în faţa instanţei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 371/PI din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul A..

În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a criticat sentinţa apelată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei considerând că nu se impunea amânarea aplicării pedepsei, ci suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate faţă de criteriile prev. de art. 74 din C. pen.

A susţinut că, în mod netemeinic, instanţa de fond a stabilit inculpatului A., o pedeapsă dispunând amânarea aplicării ei în prezenta cauză ignorându-se pericolul concret al faptei deduse judecăţii, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Astfel, aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriu din cazierul inculpatului se reţine că, faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune de corupţie în care era cercetat în stare de arest la domiciliu şi din această stare de arest a părăsit domiciliu şi a condus vehiculul său sub influenţa băuturilor alcoolice.

Or, acest aspect nu este de neglijat la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru că relevă periculozitatea inculpatului care a ignorat normele de drept după ce organele judiciare au luat în prealabil o măsură preventivă tocmai pentru buna desfăşurare a procesului penal respectiv pentru a împiedica săvârşirea de noi infracţiuni.

Mai mult decât atât, având în vedere pregătirea profesională a inculpatului, calitatea sa de avocat ce denotă cunoaşterea legilor penale şi pericolul la care se expune în momentul încălcării normelor de drept prin sfidarea acestora a săvârşit fapta din prezentul dosar.

În acest sens, a apreciat că prin stabilirea unei pedepse cu amânarea faţă de persoana inculpatului nu se realizează prevenţia generală şi specială a pedepsei, riposta organului judiciar în speţa de faţă nu este fermă şi nici în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului în scopul respectării normelor de drept.

Faptul că inculpatul doar în faţa instanţei de fond a recunoscut comiterea faptei după ce în faza de urmărire penală a negat constant săvârşirea acesteia nu îndrituieşte instanţa să stabilească doar o pedeapsă cu amânarea aplicării ei.

În consecinţă, a apreciat că soluţia prin care a fost amânată aplicarea pedepsei este nejustificat de blândă şi un atare comportament infracţional trebuie sancţionat pe măsură.

Apelantul intimat inculpat A., a criticat sentinţa apelată sub două aspecte, cuantumul pedepsei aplicate, solicitând reducerea acestuia şi obligaţia impusă inculpatului de a nu conduce niciun tip de autovehicule, solicitând înlăturarea acesteia.

Cu privire la primul motiv de apel a arătat că, încă din faza de urmărire penală, inculpatul a avut o atitudine sincera de recunoaştere cu privire la săvârşirea faptei, indicând că i s-a impus de către organele de politie să conducă autoturismul după ce consumase băuturi alcoolice, de urgenţă pentru a fi audiat ca martor în altă cauză, fără a mai avea posibilitatea să apeleze la un alt mijloc de transport sau la o altă persoană care să-i conducă maşina proprietate personală.

Cu toate că instanţa de judecată, având în vedere ca s-a uzat de procedura simplificata a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzuta de disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu consecinţa reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsa, i-a aplicat o pedeapsa de 9 luni închisoare, raportat la limita minimă a pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de disp. art. 336 alin. (1) C. pen., trebuia să-i aplice o pedeapsa de 8 luni închisoare.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului A., respectiv înlăturarea obligaţiei de a nu conduce niciun autovehicul, a susţinut că, urmare a săvârşirii infracţiunii i s-a ridicat permisul de conducere din data de 11.10.2017, iar timpul scurs de la data respectivă până în prezent este suficient pentru a limita dreptul de a circula, la care se adaugă şi faptul că o astfel de interdicţie îi îngreunează şi exercitarea profesiei de avocat care presupune numeroase deplasări cu autoturismul.

A depus în acest sens practică judiciara atât de la nivelul Înaltei Curţi, cât şi în cauzele judecate de Curtea de Apel Timişoara, unde nu s-a impus obligaţia de nu conduce niciun autovehicul, deoarece, în conformitate cu disp. art. 85 C. pen., instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe obligaţii, însă legiuitorul a lăsat la aprecierea judecătorului stabilirea acestor obligaţii, stabilirea uneia sau mai multor obligaţii fiind astfel facultativă .

Examinând apelurile formulat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de către inculpatul D., din prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Criticile formulate privesc cuantumul pedepsei aplicate (primul motiv de apel al inculpatului A.), modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate de instanţa de fond (motivul de apel al parchetului) şi instituirea obligaţiei de a nu conduce niciun autovehicul (cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului A.).

Potrivit art. 336 alin. (1) C. pen. "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

Înalta Curte reaminteşte că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului este o infracţiune de pericol menită să asigure siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a stabilit corespunzător pedeapsa în sarcina inculpatului şi de aceea nu se impune să realizeze o reindividualizare a pedepsei.

În acest sens, Înalta Curte reţine că inculpatul A. a beneficiat de procedura simplificată a judecăţii, a recunoscut faptele reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se realizeze numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen. "Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime."

Sub acest aspect instanţa de control judiciar constată existenţa cauzei de atenuare a răspunderii operată de procedura simplificată incidentă în prezenta cauză.

Astfel, în raport de infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului D. se constată că acestuia i se poate aplica, în mod legal, o pedeapsă cuprinsă între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare sau amenda.

Prin reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a acordat eficienţă atitudinii de recunoaştere a faptei şi s-a considerat că o pedeapsă puţin mai mare decât minimul special, respectiv de 9 luni închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire şi sancţionare, contribuind în egală măsură la reeducarea şi atenţionarea reală a inculpatului.

La stabilirea pedepsei se are în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la circulaţia pe drumurile publice, nivelul de alcoolemie ridicat, dar şi aspectele favorabile acestuia precum, lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., motiv pentru a aplica inculpatului o pedeapsă spre minimul special redus cu o treime. Pe de altă parte, reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen. nu echivalează cu obligaţia instanţei de a aplica inculpatului o pedeapsă constând în chiar minimul special, rezultat din această reducere.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată fiind atât legală, cât şi corect individualizată astfel încât va fi respinsă solicitarea apărării de reducere a cuantumului pedepsei.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat urmând a fi menţinută modalitatea de executare a pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei.

Înalta Curte arată că noua reglementare procesual penală a creat o plajă variată a modalităţilor de individualizare judiciară a executării pedepselor, reglementând astfel renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Astfel, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte subliniază că aceasta se dispune raportat la scopul executării pedepsei, aşa cum este acesta stabilit prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate.

Raportat la dispoziţiile legale şi la împrejurările cauzei, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, instituţia amânării aplicării pedepsei prev. de art. 83 C. pen. realizând o mai bună individualizare judiciară a executării pedepsei decât instituţia suspendării executării sub supraveghere.

Astfel, dincolo de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de legea penală, ce nu poate fi contestată, cu atât mai mult cu cât inculpatul avea la momentul producerii accidentului o îmbibaţie alcoolică cu mult peste limita legală, nu se poate face abstracţie de atitudinea inculpatului de recunoaştere a săvârşirii infracţiunii. În ceea ce priveşte nivelul de educaţie al inculpatului, menţionat de parchet ca o justificare pentru majorarea sancţiunii aplicate acestuia, Înalta Curte constată că, într-adevăr cunoştinţele juridice pe care inculpatul le deţine pot conferi o gravitate sporită faptei sale, însă tot acestea, raportat la conduita ulterioară a inculpatului, conduc la concluzia că acesta a înţeles pe deplin consecinţele conducerii unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, cu atât mai mult cu cât, la momentul săvârşirii faptei, se afla sub imperiul unei măsuri preventive.

De aceea, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului A., în condiţiile în care, din datele speţei nu rezultă că inculpatul, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană cu potenţial criminogen sau că acesta are o atitudine necorespunzătoare faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă pentru a executa pedeapsa în regim de detenţie, ci această faptă pare, mai degrabă, raportat la datele speţei, un incident izolat în conduita inculpatului grefat pe situaţia particulară a acestuia de a se fi aflat sub imperiul măsurii preventive a arestului la domiciliu şi, pentru a face dovada deplină a respectării obligaţiilor impuse prin măsura preventivă, a acceptat solicitarea organelor de poliţie pentru a da o declaraţie de martor într-un alt dosar, deplasându-se cu autoturismul proprietate personală sub influenţa băuturilor alcoolice.

De altfel, nici Ministerul Public nu susţine o astfel de soluţie, ci propune, ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Însă, raportat la efectele acestei din urmă modalităţi de executare, respectiv considerarea ca executată a pedepsei aplicate la expirarea termenului de supraveghere, comparativ cu cele ale amânării aplicării pedepsei, constând în aceea că nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, precum şi la faptul că, în cadrul ambelor modalităţi de executare, inculpatul este supus unor măsuri de supraveghere, la consecinţele concrete ale faptei săvârşite, precum şi la conduita inculpatului, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus amânarea aplicării pedepsei de 9 luni închisoare.

În ceea ce priveşte obligaţia de a nu conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, instituită în sarcina inculpatului A., Înalta Curte constată că nu se impune înlăturarea acesteia.

Dat fiind gradul ridicat de alcoolemie cu care inculpatul a înţeles să conducă autoturismul pe drumurile publice şi profesia acestuia de avocat, ce îi permitea să aibă reprezentarea că săvârşirea unei astfel de fapte este de natură a atrage o sancţiune penală în ceea ce îl priveşte, chiar dacă fapta sa nu s-a soldat cu un accident, este esenţial ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Faptul că această interdicţie îi îngreunează exercitarea profesiei, care, aşa cum susţine apărarea, implică multe deplasări, nu poate determina Înalta Curte să o înlăture, în contextul în care amânarea executării pedepsei a fost justificată, pe de o parte, şi de supravegherea ce poate fi exercitată în privinţa inculpatului, iar pe de altă parte, o astfel de interdicţie nu îi îngrădeşte dreptul la liberă circulaţie, inculpatul fiind liber să efectueze toate deplasările necesare, în ţară şi în străinătate, cu mijloacele de transport în comun sau în alte modalităţi, singura sa obligaţie fiind aceea de a nu conduce personal un vehicul.

Inculpatul trebuie să înţeleagă că societatea reprimă fapte de natura celei pe care a săvârşit-o, că acestea sunt de natură a crea o puternică tulburare în rândul opiniei publice, chiar dacă nu a avut ca urmare producerea unui accident, precum şi faptul că ridicarea acestei interdicţii poate introduce un factor de risc în circulaţia pe drumurile publice, timpul scurs de la data săvârşirii faptei nefiind suficient pentru a se putea concluziona că astfel de fapte nu se vor repeta.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul A..

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2), (3) şi 6 din C. proc. pen.:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 371/PI din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV