Driving prohibition during suspension period: proportionality of Art. 85(2)(g) Penal Code measure for drunk driving offense

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin Sentinţa penală nr. 46/F din 12 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului A., pedeapsa de 1 an închisoare, pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar, în temeiul art. 83 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus amânarea aplicării acestei pedepse pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi obligaţiei anterior menţionate şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2017 din 13 decembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, că, la data de 23 februarie 2017, pe Calea xxx la intersecţia cu str. xxx, în jurul orei 01:43 (indicate de inculpat ca fiind aceea a coliziunii autoturismului său cu autoturismul condus de B., la ora 1:50 fiind sesizat S.N.A.U. 112), a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare B-11-xxx, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 g/L (fapt confirmat de rezultatului testării respiraţiei cu aparatul alcooltest Printer - 0,82 mg/L şi de rezultatul probelor biologice de sânge: 1,65g/L prima probă, recoltată la ora 03:05 şi 1,50 gr/L la a doua probă, recoltată la ora 04:05).

Prin încheierea din 23 ianuarie 2018, rămasă definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a efectuării actelor şi a administrării probelor în faza de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii, luându-se act că inculpatul nu a formulat cereri şi nu a ridicat excepţii cu privire la aceste chestiuni.

După ce la termenul de judecată din 26 februarie 2018 s-a dat citire actului de sesizare a instanţei, Curtea a pus în vedere inculpatului A. dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., context în care, acesta a precizat, în prezenţa apărătorului său ales, că doreşte să uzeze de procedura simplificată de judecare a cauzei, bazată pe recunoaşterea învinuirii, astfel încât s-a procedat, potrivit art. 375 alin. (1) C. proc. pen., în mod nemijlocit, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, la ascultarea sa, prin declaraţia dată, asumându-şi, fără rezerve, responsabilitatea faptei comise.

Analizând şi coroborând întregul probatoriu administrat în cauză, prin prisma obiectului judecăţii, Curtea a stabilit ca şi situaţie de fapt că, la data de 23 februarie 2017, pe Calea xxx, la intersecţia cu str. xxx, în jurul orei 01:43, s-a produs o coliziune între autoturismul cu nr. de înmatriculare B-13-xxx condus de numitul B. şi autoturismul cu nr. de înmatriculare B-11-xxx condus de inculpatul A., care circulau pe acelaşi sens de mers, în ordinea menţionată, accidentul fiind soldat cu vătămarea corporală a lui B. care a fost transportat cu ambulanţa SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru acordare de îngrijiri şi efectuare de analize, precum şi cu avarierea celor două autovehicule.

Din înregistrările video ridicate de organele de poliţie din zona în care a avut loc accidentul a rezultat că autoturismul taxi condus regulamentar de numitul B. a fost lovit, din spate, pe aceeaşi bandă de deplasare, de cel condus de A.

Evenimentul rutier pe care l-a provocat a fost anunţat telefonic la serviciul SNUAU 112 chiar de către inculpatul A., care, după prezentarea la faţa locului a unui echipaj al poliţiei rutiere, a fost testat cu aparatul alcooltest, constatându-se că acesta avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,82 mg/l (la ora 02:06 din data de 23 februarie 2017), ulterior fiind condus de către organele de poliţie la sediul I.N.M.L. "Mina Minovici", unde i-au fost recoltate mostre biologice (probe de sânge) în vederea stabilirii gradului de îmbibaţie cu alcool.

Conform Buletinului de analiză toxicologică nr. x, inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,65g la mie (prima probă, recoltată la ora 03:05), respectiv 1,50 gr la mie (a doua probă, recoltată la ora 04:05).

Fiind audiat de către procuror la 17 august 2017, B., conducătorul a declarat că nu a formulat şi nici nu formulează plângere penală prealabilă împotriva acestuia, sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 C. pen., întrucât nu a suferit vătămări grave şi nu a fost examinat medico-legal, fiind externat în aceeaşi zi, la cererea sa, astfel încât, prin Ordonanţa nr. 515/P/2017 din 23 august 2017, s-a dispus clasarea cauzei în privinţa infracţiunii prevăzută de art. 196 alin. (1), (2), (3) C. pen. întrucât B. nu a formulat plângere penală prealabilă în termenul prevăzut de lege şi, totodată, disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., posibil comisă de inculpatul A.

Prin ordonanţa din 9 octombrie 2017, organul de urmărire penală a dispus, din oficiu, efectuarea unei expertize medico-legale pentru estimarea (teoretică) retroactivă a alcoolemiei, în cuprinsul său fiind specificate datele de consum comunicate de inculpat prin declaraţia din 4 octombrie 2017 şi anume faptul că nu îşi aminteşte ce alimente a consumat în jurul orei 12, la masa de prânz (ultima dată când a consumat alimente solide înainte de momentul producerii accidentului), că în bar a consumat cu fratele său circa 4-5 sticle de bere, fiecare la 500 ml, nu contestă rezultatul testării alcooltest şi nici al analizei probelor biologice de sânge, intervalul de consum fiind de aproximativ 2 ore cuprinse între ora 23:00, din 22 februarie 2017 şi ora 01:30, din 23 februarie 2017.

Drept urmare, I.N.M.L. "Mina Minovici", prin adresa din 20 noiembrie 2017, a transmis Raportul de expertiză medico-legală nr. x din 16 noiembrie 2017 prin care a răspuns la obiectivul stabilit de procuror (nivelul alcoolemiei la ora 01:43 din data de 23 februarie 2017), în sensul că, potrivit Normelor metodologice cu privire la expertiza medico-legală aprobate prin Hotărârea nr. 2 din 18 septembrie 2015, nu se poate estima retroactiv alcoolemia pentru ora 01:43, însă având în vedere intervalul mare de consum şi în condiţiile în care alcoolemia maximă ar fi fost atinsă la orele 02:00 - 02:15 (la scurt timp după producerea evenimentului rutier), se poate estima că la ora 01:43 în data de 23 februarie 2017 numitul A., ar fi avut o alcoolemie situată peste limita legală de 0,80 g % stabilită pentru pragul infracţiunii.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, atât în calitate de suspect, cât şi de inculpat, iar apoi în faza cercetării judecătoreşti, acesta a declarat că recunoaşte şi regretă fapta, înţelegând să suporte rigorile legii, totodată, arătând că înainte de a produce acest accident a avut anumite probleme legate de consumul de alcool, astfel că după acest eveniment a cărui cauză a constituit-o consumul de băuturi alcoolice, a realizat că este necesar să se trateze împotriva acestei dependenţe şi să beneficieze de consiliere din partea unei persoane calificate, respectiv un psihiatru, iar ca urmare a acestor demersuri a reuşit ca de circa 8 luni de zile să renunţe cu desăvârşire la consumul de băuturi alcoolice.

Cu privire la împrejurările comiterii faptei, a precizat că în ziua precedentă, copilul său în vârstă de 2 ani şi jumătate, fusese internat în stare gravă la C., cu pneumonie şi stare generală precară, context în care a stat cu el acolo şi cu prietena sa mult timp pentru a se clarifica diagnosticul, după care, întrucât era ziua sa de naştere, s-a întâlnit cu fratele său pentru a celebra acest eveniment, el personal consumând 5 sticle cu bere a câte 500 ml.

În susţinerea celor afirmate, inculpatul a prezentat, în cursul urmăririi penale, acte medicale privind starea de sănătate a fiului său, precum şi înscrisuri care atestă că la data de 6 octombrie 2017, personal, i s-a eliberat o reţetă pentru diagnosticul de:

"uz nociv de etanol. Tulburare polimorfă de personalitate.", iar în cursul cercetării judecătoreşti, printre înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, a depus declaraţia numitei D. (partenera sa de viaţă şi mama copilului său), care relatează despre problemele cu care s-au confruntat din pricina stării grave de sănătate a copilului lor minor, cât şi despre determinarea cu care inculpatul a renunţat la consumul de alcool încă din luna iunie 2017.

Despre starea în care se afla inculpatul A. la momentul producerii accidentului rutier, a declarat în cursul urmăririi penale şi martorul B., conducătorul auto al autoturismului implicat în accidentul provocat de inculpat, care a precizat că acesta se afla în stare de ebrietate.

În raport cu datele ce au rezultat din probatoriul administrat în cauză, avându-se în vedere sub acest aspect declaraţiile (sincere) date inculpat privind consumul de alcool şi admiterea consecinţelor acestui consum, rezultatul testării respiraţiei cu aparat omologat şi rezultatele probelor de sânge a căror recoltare s-a realizat imediat după încheierea activităţii de cercetare la faţa locului a accidentului cu victimă şi nu la foarte mult timp de la momentul evenimentului rutier, precizările formulate de INML "Mina Minovici" cu privire la obiectivul stabilit de procuror prin ordonanţa de estimare retroactivă a alcoolemiei, Curtea a constatat că toate acestea conturează ceea ce în practica judiciară a fost definit ca fiind "o prezumţie judiciară de fapt".

O astfel de prezumţie, potrivit căreia la momentul depistării inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/L alcool pur în sânge, nu intră în contradicţie cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014 prin care a fost declarată neconstituţională sintagma:

"la momentul prelevării mostrelor de sânge" din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. întrucât nu s-a dezincriminat însăşi fapta de conducere sub influenţa alcoolului peste limita de 0,80 g/L.

Curtea a apreciat că toate datele rezultate din ansamblul probator strâns în cauză converg înspre concluzia că, la momentul în care conducând autovehiculul propriu pe drumurile publice, din cauza stării de ebrietate în care se afla, a acroşat din spate un autoturism taxi ce circula regulamentar în aceeaşi direcţie de mers, acesta avea o alcoolemie peste limita de 0,80 g/L în sânge, deci peste limita legală admisă.

În raport cu situaţia de fapt descrisă, Curtea a constatat că fapta reţinută în sarcina inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, constând în aceea că, la data de 23 februarie 2017, pe Calea Victoriei la intersecţia cu str. Ştirbei Vodă, în jurul orei 01:43 (indicate de inculpat ca fiind aceea a coliziunii autoturismului său cu autoturismul condus de B., la ora 1:50 fiind sesizat S.N.A.U. 112), a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare B-11-xxx, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 g/L (fapt confirmat de rezultatului testării respiraţiei cu aparatul alcooltest Printer - 0,82 mg/L şi de rezultatul probelor biologice de sânge: 1,65g/L prima probă, recoltată la ora 03:05 şi 1,50 gr/L la a doua probă, recoltată la ora 04:05), se circumscrie atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, conţinutului constitutiv al infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În procesul de individualizare a pedepsei principale, Curtea a avut în vedere dispoziţiile de art. 74 alin. (1) C. pen., gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat şi periculozitatea sa, evaluate prin prisma criteriilor enunţate în acelaşi text de lege.

Astfel, s-a constatat că infracţiunea comisă de inculpat prezintă o gravitate ce nu poate fi totuşi ignorată, întrucât acesta, fiind conştient că se afla sub influenţa alcoolului (după ce consumase cinci sticle cu bere, potrivit propriilor afirmaţii), nu a ezitat să plece, la volanul propriului autoturism, pe care l-a condus pe o arteră intens circulată din capitală, iar din cauza stării de ebrietate în care se afla a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat din spate un autoturism taxi care se deplasa regulamentar în aceeaşi direcţie, în urma acestui eveniment rutier rezultând avarierea celor două autovehicule implicate în coliziune şi rănirea uşoară a conducătorului auto al autoturismului acroşat de inculpat.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere ansamblul referinţelor ce caracterizează în mod favorabil personal inculpatului, sub acest aspect impunându-se a fi relevată cu prioritate conduita ireproşabilă manifestată de inculpat imediat după comiterea faptei şi apoi pe parcursul procesului penal. Sub acest aspect, este de remarcat faptul că, dând dovadă de maximă responsabilitate, inculpatul însuşi a sesizat organele de poliţie cu privire la producerea evenimentului rutier pe care l-a provocat, prin apelarea serviciului de urgenţă 112, iar după sosirea echipajului de poliţie rutieră la faţa locului a dat toate detaliile necesare stabilirii împrejurărilor în care s-a produs coliziunea şi a fost de acord cu testarea sa cu aparatul etilotest, precum şi cu prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în perioada imediat următoare comiterii faptei, inculpatul s-a interesat de starea de sănătate a celuilalt conducător auto implicat în accident, iar pe parcursul procesului penal a adoptat o atitudine sinceră şi cooperantă, asumându-şi fără rezerve responsabilitatea faptei comise şi prezentându-se cu regularitate în faţa organelor judiciare care au instrumentat cauza, la fiecare chemare a acestora.

În acelaşi sens, Curtea a reţinut şi datele privitoare la vârsta inculpatului (de 38 de ani), pregătirea profesională superioară a acestuia (avocat în cadrul Baroului Bucureşti), lipsa antecedentelor penale (care nu constituie, totuşi, un merit personal, ce ar trebui recompensat, ci o stare de normalitate), existenţa unei relaţii stabile de convieţuire cu o persoană care îi oferă sprijinul moral necesar reintegrării sociale şi împreună cu care are un copil minor de a cărui creştere şi îngrijire se ocupă în mod corespunzător, buna apreciere de care se bucură din partea colegilor de breaslă, astfel cum rezultă din caracterizările scrise depuse la dosar, precum şi preocuparea pe care acesta a dovedit că o manifestă pentru abandonarea dependenţei de alcool.

Ţinând seama de toate aspectele anterior menţionate, Curtea a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea orientată către minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii, redus cu o treime în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv de 1 an închisoare, este adecvată şi proporţională pentru justa sancţionare a inculpatului.

În ceea ce priveşte modalitatea în care a fost angajată răspunderea penală Curtea a considerat că pronunţarea unei soluţii de condamnare, ar reprezenta o măsură prea severă în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite, care, totuşi, nu a periclitat ordinea de drept într-o măsură semnificativă, dar şi cu periculozitatea autorului acesteia, constatând totodată că, în aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (4) C. proc. pen., în speţă este deopotrivă legală şi oportună acordarea beneficiului amânării aplicării acestei pedepse, în condiţiile în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile (pozitive şi negative) pentru aplicarea acestei măsuri de clemenţă, conform art. 83 şi următoarele C. pen.

Sub acest aspect, Curtea a observat, în primul rând, că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., în sensul că pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului este mai mică de 2 ani închisoare, iar acesta nu a mai suferit vreo condamnare anterioară şi totodată, şi-a exprimat consimţământul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În al doilea rând, Curtea a reţinut că nu există motive pertinente care să conducă la identificarea vreuneia dintre situaţiile care potrivit art. 83 alin. (2) C. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat este mai mică de 7 ani închisoare, iar acesta nu s-a sustras de la urmărirea penală sau de la judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, ci, dimpotrivă, s-a prezentat la fiecare chemare în faţa organelor judiciare.

În cât priveşte cerinţa prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere buna conduită a inculpatului manifestată anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi celelalte referinţe care circumstanţiază în mod pozitiv persoana acestuia, constând în aceea că este bine integrat din punct de vedere socio-familial şi profesional, în sensul că are o relaţie de convieţuire stabilă şi un copil minor, are un nivel superior de instruire şi o carieră profesională apreciabilă şi îşi câştigă existenţa prin mijloace oneste, circumstanţe care pledează în favoarea ideii că dispune de resursele necesare înţelegerii şi conştientizării reale şi efective a consecinţelor negative ale comportamentului său antisocial, astfel încât pe viitor să nu mai reitereze o astfel de conduită, Curtea a apreciat că nu este necesară aplicarea imediată a pedepsei stabilite, supravegherea atentă a conduitei sale pentru o perioadă determinată prin intermediul măsurilor de supraveghere aferente fiind aptă să contribuie la reeducarea şi reinserţia socială a acestuia.

Având însă în vedere imperativul evitării oricărui risc viitor ca inculpatul să mai pună în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, mai ales în contextul problemelor pe care potrivit propriilor afirmaţii, acesta le-a avut la un moment dat cu consumul de băuturi alcoolice, Curtea i-a impus, în temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., obligaţia de a nu conduce pe durata termenului de supraveghere autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., care a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, admiterea căii de atac, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate şi, rejudecând, înlăturarea interdicţiei prevăzută art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., apreciind că acesta este excesivă şi disproporţionată în raport cu circumstanţele cauzei, persoana şi conduita sa procesuală.

În plus, numai prin motivele scrise, s-a solicitat, în subsidiar, reducerea perioadei pentru care a fost dispusă interdicţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., ori înlăturarea/modificarea acesteia şi impunerea altei obligaţii dintre celelalte reglementate de art. 85 alin. (2) C. pen.

Examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul inculpatului A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate din care rezultă atât existenţa faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege, de către acuzat, mijloacele de probă coroborându-se cu declaraţia de recunoaştere a învinuirii.

Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidenţiate de către prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, respectiv procesul-verbal de constatare din 23 februarie 2017, procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 23 februarie 2017, rezultatul testării respiraţiei cu aparatul Drager Alcooltest Printer din 23 februarie 2017, ora 02:06, proces-verbal de recoltare mostre biologice din 23 februarie 2017, buletin de analiză toxicologică nr. x emis de INML Mina Minovici, Raport de expertiză medico-legală nr. 1554 din 16 noiembrie 2017 emis de INML Mina Minovici, dar şi în raport de poziţia de recunoaştere a vinovăţiei de către apelant, în mod corect s-a reţinut şi rezultă, în esenţă, că inculpatul, la data de 23 februarie 2017, pe Calea xxx la intersecţia cu str. xxx, în jurul orei 01:43 (indicate de inculpat ca fiind aceea a coliziunii autoturismului său cu cel condus de B., la ora 1:50 fiind sesizat S.N.A.U. 112), a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare B-11-xxx, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 g/L (fapt confirmat de rezultatului testării respiraţiei cu aparatul alcooltest Printer - 0,82 mg/L şi de rezultatul probelor biologice de sânge: 1,65g/L prima probă, recoltată la ora 03:05 şi 1,50 gr/L la a doua probă, recoltată la ora 04:05).

Din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu restul probatoriilor administrate în cauză, Înalta Curte constată că existenţa faptei şi vinovăţia apelantului sunt în afara oricărui dubiu şi ca atare, soluţia de amânarea aplicării pedepsei este legală, iar sub acest aspect nici nu au fost formulate critici de către autorul faptelor.

Cu atât mai mult, existenţa faptei şi vinovăţia apelantului A. sunt confirmate de împrejurarea că, aşa cum s-a arătat, aceasta a recunoscut şi regretat comiterea faptelor aşa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei, declaraţiile sale coroborându-se cu restul probatoriilor administrate în cauză, judecătorul fondului făcând în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 374 C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în raport de manifestarea de voinţă exprimată personal de către inculpat.

În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepsei aplicate inculpatului de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., fiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce ţin de fapta comisă şi de persoana apelantului, situaţie în care a fost stabilită o sancţiune penală corect individualizată, aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere gradul relativ ridicat al faptei comise, ce rezultă din natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunii (referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice), dar şi consecinţele produse, respectiv coliziunea autoturismului inculpatului cu cel condus de B. şi rănirea uşoară a acestui conducător auto, ca urmare a faptului că apelantul a condus sub influenţa alcoolului, iar, din cauza stării de ebrietate în care se afla, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Nu poate fi, de asemenea, omis în procesul de stabilire a tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, conduita sa după producerea accidentului şi pe parcursul procesului penal (a dat dovadă de maximă responsabilitate, el însuşi sesizând organele de poliţie prin apelarea serviciului de urgenţă 112, a oferit toate detaliile necesare stabilirii împrejurărilor în care s-a produs coliziunea, a fost de acord cu testarea sa cu aparatul etilotest şi cu prelevarea mostrelor biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, s-a interesat de starea de sănătate a celuilalt conducător auto, a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, şi-a asumat responsabilitatea faptei şi s-a prezentat în faţa organelor judiciare la fiecare chemare a acestora), nivelul său de educaţie, pregătirea profesională (avocat în cadrul Baroului Bucureşti), vârsta (de 38 de ani), situaţia familială (se află într-o relaţie stabilă de convieţuire cu o persoană care îi oferă sprijinul moral necesar reintegrării sale sociale şi împreună cu care are un copil minor de a cărui creştere şi îngrijire se ocupă în mod corespunzător) şi socială (buna apreciere de care se bucură din partea colegilor, potrivit caracterizărilor depuse la dosar), preocuparea manifestată pentru abandonarea dependenţei de alcool (prin consilierea psihologică şi psihiatrică la care s-a supus pe parcursul procesului penal), precum şi faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, împrejurări ce au condus, în mod corect, la stabilirea unei pedepse orientată către minimul special prevăzut de textul incriminator.

În ceea ce priveşte modalitatea în care a fost angajată răspunderea penală a inculpatului, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că nu se impune pronunţarea unei soluţii de condamnare, potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., ci este oportună acordarea beneficiului amânării aplicării pedepsei, fiind îndeplinite atât condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) C. pen. (pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai suferit vreo condamnare anterioară la pedeapsa închisorii, şi-a exprimat consimţământul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii - declaraţie, fila 16 verso, ds. Fond -, nu s-a sustras de la urmărire penală şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită nu depăşeşte 7 ani), cât şi cerinţa menţionată la lit. d) a alin. (1) al art. 83 C. pen., în sensul că a avut o bună conduită atât anterior, cât şi ulterior săvârşirii faptei, fiind, totodată, bine integrat socio-profesional şi familial, aşa cum, de altfel, s-a menţionat şi anterior. Mai mult, amânarea aplicării pedepsei, prin obligaţiile impuse, este aptă, raportat la situaţia concretă din speţă, să asigure realizarea scopului preventiv-educativ, precum şi un control regulat al conduitei sale, dar şi atenţionarea constantă asupra modului în care trebuie să se comporte, pentru a evita săvârşirea unei noi infracţiuni, astfel încât acesta să constituie un avertisment suficient pentru ca, în viitor, să nu mai comită alte fapte penale.

Examinând critica inculpatului referitoare la greşita aplicare a interdicţiei prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, în procesul de individualizare a sancţiunii, prima instanţă dând dovadă de clemenţă, prin alegerea unei soluţii alternative condamnării, anume cea a amânării aplicării pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Prin urmare, cu privire la obligaţia de a nu conduce, pe durata termenului de supraveghere, autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, dat fiind împrejurările comiterii faptei, mai sus descrise, că numai astfel poate fi înlăturată, pentru o anumită perioadă de timp, o stare de pericol de pe drumurile publice şi, doar în acest mod, se poate atrage atenţia inculpatului, în mod eficient, asupra necesităţii de revizuire a comportamentului său rutier, în condiţiile în care, potrivit propriilor afirmaţii, a avut, la un moment dat, probleme legate de consumul de alcool.

Raţionând astfel, Înalta Curte nu poate reţine apărarea inculpatului în sensul că, impunerea obligaţiei în discuţie este excesivă şi disproporţionată în raport cu circumstanţele cauzei şi persoana sa dat fiind că supravegherea conduitei sale este asigurată prin obligaţiile impuse la alin. (1) al art. 85 C. pen.. Dacă s-ar interpreta astfel dispoziţiile art. 85 alin. (2) C. pen., ar însemna că nu i se poate impune inculpatului faţă de care s-a dispus amânare aplicării pedepsei nici una dintre măsurile de supraveghere şi obligaţiile reglementate de acest text de lege. Mai mult, trebuie observat că dispoziţiile art. 85 alin. (2) C. pen. se referă la alte interdicţii decât cele reglementate de prevederile art. 85 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, nu pot fi primite nici criticile invocate, în subsidiar - prin motivele de apel -, referitoare la reducerea perioadei pentru care respectiva obligaţie a fost impusă, durata de 2 ani a termenului de supraveghere fiind una suficientă, pe parcursul căreia inculpatul are timp să reflecteze asupra conduitei sale trecute şi să aleagă a se conforma, pe viitor, regulilor de circulaţie.

Pentru acelaşi considerente anterior menţionate, Înalta Curte apreciază ca nefondată şi solicitarea apelantului de înlăturare/modificare a acestei obligaţii şi impunerea altei interdicţii dintre celelalte prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen.

În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 46/F din 12 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 46/F din 12 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM