Abuse in office conviction upheld where Constitutional Court's interpretive ruling on "defective performance" did not decriminalize violations of primary public property and university autonomy laws.

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 115 din 23 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, au fost condamnaţi inculpaţii, după cum urmează:

1. Inculpatul A., la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi a art. 5 C. pen. (art. 248, 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.).

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 68 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale;

2. Inculpatul B., la 7 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis, pe toată durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis, pe toată durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi a) art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 7 ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, în final inculpatul având de executat 9 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis, pe toată durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe 5 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsă, durata reţinerii de 24 de ore de la data de 24 martie 2009 la 25 martie 2009;

3. Inculpatul C., la 7 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată şi calificată, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 68 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale;

4. Inculpatul D., la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 35 C. pen. şi a art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 68 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale;

În temeiul art. 108, cu referire la art. 112 C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a bunurilor ce au format obiectul dării de mită.

În temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus lăsarea nesoluţionată a laturii civile şi s-a disjuns cauza sub acest aspect.

S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţa din 17 iulie 2012 asupra bunurilor imobile aparţinând, printre alţii, inculpaţilor A., B., D., C. Prin Decizia penală nr. 266/A din 2 august 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi, printre alţii, de inculpaţii B., C., împotriva Sentinţei penale nr. 115/F din 23 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, apelul procurorului privind şi pe inculpaţii A., D. şi E.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Cu referire la inculpatul A.:

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- a fost menţinută pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014;

- a fost menţinută pedeapsa complementară dispusă de instanţa de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. dispunând şi interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.

- a fost menţinută pedeapsa accesorie dispusă de instanţa de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., dispunând şi interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.

Cu referire la inculpatul B.:

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate de instanţa de fond pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen. anterior - art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 5 C. pen. şi pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în sporul de 2 ani închisoare;

- prin aplicarea disp. art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 a fost înlăturat sporul de 2 ani închisoare;

- au fost menţinute pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate de instanţa de fond conform încadrărilor juridice menţionate şi, pe lângă fiecare pedeapsă, s-a aplicat pedeapsa complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. ant., precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. ant.;

- în baza art. 33 - 35 C. pen. anterior, s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei celei mai grele, respectiv 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. ant., i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. ant.

Cu referire la inculpatul C.:

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- a fost redusă de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa aplicată de instanţa de fond pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 26 C. pen. ant. raportat la art. 248 - art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014;

- a fost menţinută pedeapsa complementară dispusă de instanţa de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., dispunând şi interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.

- a fost menţinută pedeapsa accesorie dispusă de instanţa de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., dispunând şi interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.

Cu referire la inculpatul D.:

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- a fost menţinută pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014;

- a fost menţinută pedeapsa complementară dispusă de instanţa de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., dispunând şi interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.

- a fost menţinută pedeapsa accesorie dispusă de instanţa de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., dispunând şi interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii A., D. şi E.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cu privire la activitatea infracţională desfăşurată în concret de inculpaţii A. şi D., instanţele de fond şi de apel au reţinut următoarele:

Referitor la inculpatul A.:

A. S-a înţeles în ascuns cu inculpatul B. cu privire la modalitatea de realizare a asocierii în participaţiune, în sensul că a fost de acord cu propunerea acestuia de a acţiona prin intermediul inculpatului C. şi printr-o societate în care acţionarul majoritar era o societate off-shore - SC F.; a stabilit procentele de participaţie în cadrul acestei asocieri, respectiv 49% pentru universitate şi 51% pentru societate, fără a fi împuternicit în acest sens de Senatul USAMV Bucureşti sau de Biroul de Senat şi fără a avea o evaluare asupra terenului şi a bunurilor aferente acestora încălcând prevederile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, art. 146, 147 din Legea nr. 84/1995 respectiv art. 67 şi 68 din Legea nr. 128/1997 preluate şi în art. 1.6., art. 5.3.4., art. 5.13, art. 6.9 şi art. 6.12 din Carta Universităţii (instituţiile de învăţământ superior sunt conduse de Senate şi de biroul Senatului - legislaţie primară, iar rectorul aplică prevederile hotărârilor Senatului, respectiv gestionarea spaţiilor, a bazei de cercetare, a bazei de producţie se face potrivit legii); lipsa împuternicirii acordată de Senat sau de Biroul de Senat echivalează cu efectuarea unor acte care nu sunt cunoscute de organul de conducere al universităţii, care practic nu-şi exercită această prerogativă;

Potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995 autonomia universitară se realizează, prin (...) stabilirea necesităţii financiare şi materiale; folosirea fondurilor şi gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; găsirea şi stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea şi controlul serviciilor economico-gospodăreşti, or în cazul de faţă inculpatul acceptă să stabilească procentele de participare într-o asociere cu o altă societate comercială fără să aibă o evaluare a bunurilor care urmau a fi aduse aport.

A susţinut în perioada 1 februarie 2000 - 12 aprilie 2000, în cadrul şedinţelor Biroului de Senat şi ale Senatului USAMV Bucureşti interesele inculpatului B. potrivit înţelegerii pe care a avut-o cu acesta în formele şi în modalităţile expuse la capitolul II din Rechizitoriu şi nu interesele universităţii, aşa cum era obligat de prevederile legale anterior amintite, folosind elemente de inducere în eroare, atât a membrilor Biroului de Senat, cât şi a Senatului Universităţii, cărora le-a prezentat date neadevărate pentru a pune în practică înţelegerile ascunse pe care le avea cu inculpatul B., constând în aceea că:

- în şedinţa Biroului de Senat, din data de 6 februarie 2000, nu a fost de acord ca terenul aferent Fermei Băneasa să fie adus în aceeaşi asociere cu terenul aparţinând Staţiunii Belciugatele păstrând G. pentru inculpatul B., potrivit înţelegerii ascunse pe care a avut-o cu acesta;

- în şedinţa din data de 10 martie 2000 induce în eroare membrii Biroului de Senat, cărora le spune că în vederea asocierii trebuie realizat intabularea terenului la Cartea Funciară şi face demersuri în acest sens, fapt neadevărat întrucât pentru realizarea asocierii nu era necesară intabularea terenului; în realitate inculpatul urmărea obţinerea, în condiţii frauduloase, cu sprijinul inculpatului B. a titlului de proprietate (art. 41 din H.G. nr. 123/1993);

- a convocat Senatul USAMV Bucureşti la data de 29 martie 2000 pentru a modifica Carta Universităţii, astfel încât universitatea să poată aporta dreptul de proprietate asupra terenului pe care-l deţinea la momentul respectiv, în condiţiile în care învinuitul H., juristul universităţii, i-a comunicat că trebuia să obţinută o aprobare din partea Ministrului Învăţământului;

- a introdus pe ordinea de zi a şedinţei Senatului USAMV Bucureşti din data de 29 martie 2000 modificări la Carta Universităţii în sensul celor menţionate şi a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV Bucureşti pe care i-a lăsat să creadă că vor fi beneficii majore în viitor;

- a prezentat membrilor Biroului de Senat din data de 7 aprilie 2000 doar ofertele de asociere înaintate de inculpatul B., în condiţiile în care la celelalte oferte a făcut o referire sumară cu privire la denumirea societăţii şi fără a face o prezentare în conţinut şi l-a prezentat pe inculpatul B. ca fiind persoana care a sprijinit universitatea în obţinerea titlului de proprietate;

- le-a spus membrilor Senatului că asocierea este una de durată, de cel puţin 10 ani; că nu va fi neglijată cercetarea, învăţământul şi că se vizează dezvoltarea acestora, contractul va avea clauze asigurătorii; că orice întârziere a încheierii asocierii va duce la pierderea terenului; că investiţiile SC I. SRL depăşesc cu mult aportul cu terenul universităţii astfel încât este corectă proporţia de 49% pentru USAMV Bucureşti şi 51% pentru societatea mai sus amintită;

- a susţinut în şedinţa Senatului din 11 aprilie 2000 oferta îmbunătăţită a SC I. SA şi a prezentat membrilor din acest organism faptul că, prin asocierea cu această societate universitatea îşi va păstra profilul didactic; că studenţii îşi vor putea desfăşura activităţile practice; că vor fi modificate tehnologiile ca efect al investiţiilor;

- nu a supus atenţiei Senatului USAMV Bucureşti, întrunit în şedinţa din 11 aprilie 2000, decât ofertele înaintate de inculpatul B. precizând în mod nereal că acestea au fost selectate de Biroul de Senat; ofertele inculpatului B. nu au fost prezentate în conţinutul lor;

- a susţinut în cadrul aceleiaşi şedinţe a Senatului USAMV Bucureşti din data de 11 aprilie 2000 că vor fi puse la dispoziţia universităţii fonduri pentru cercetare, burse, dotări şi modernizări aşa cum sunt menţionate în oferta SC I. SRL; că vor fi mărite salariile; că întreaga activitate financiară va fi în grija SC I. SRL;

- nu a informat în cadrul aceleiaşi şedinţe de Senat că asocierea urma a fi reorganizată într-o societate comercială pe acţiuni în ipoteza în care, pe terenul Fermei Băneasa urma a fi eliberat titlul de proprietate;

- a făcut asocierea cu o societate care nu avea un obiect de activitate compatibil cu cel al universităţii şi nu avea nici experienţă în domeniu;

- a supus la vot încheierea contractului de asociere în participaţiune în formula "contractul se va încheia având în vedere prevederile din scrisorile de intenţie" fără ca Senatul USAMV Bucureşti să cunoască conţinutul acestor scrisori (oferte) şi a transformat ofertele direct în contracte practic acceptând voinţa inculpatului B.;

- a menţionat în Decizia Senatului USAMV Bucureşti din data de 11 aprilie 2000 ca, termenii asocierii în participaţiune au fost propuşi de Senatul USAMV Bucureşti în condiţiile în care în faţa membrilor Senatului USAMV Bucureşti nici măcar nu s-a făcut referire la acest aspect fiind preluat direct din oferta societăţii I.;

- a invocat ca temei la încheierea Contractului de asociere în participaţiune 3.440/2000, dispoziţiile art. 41 din H.G. nr. 47/1999, în condiţiile în care SC I. SA la momentul încheierii contractului nu avea obiect de activitate compatibil cu universitatea (abia în data de 13 aprilie 2000), deci o societate fără experienţă în domeniu şi a ascuns această împrejurare membrilor din Senat, încălcând dispoziţiile art. 4 şi 41 din H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999;

- a supus spre aprobarea Senatului USAMV Bucureşti încheierea asocierii între SC I. SA şi USAMV Bucureşti fără a avea avizul juristului sau contabilului şef al unităţii, încălcând dispoziţiile art. 10 lit. g) şi art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999.

Toate acestea au fost apreciate de instanţele anterioare ca fiind elemente de inducere în eroare, amăgire a membrilor Senatului universităţii menite să provoace în mintea acestora o falsă cunoaştere a realităţii, votarea în baza cărora Senatul universităţii a adoptat Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000 şi Decizia de Senat, şi care au condus la adoptarea acestora în condiţii de viciere.

Practic a fost anulată exercitarea rolului conducător al Senatului în cadrul universităţii.

acţionând în această modalitate, instanţele de fond şi de apel au arătat că inculpatul a încălcat art. 146 şi 147 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora instituţiile de învăţământ superior sunt conduse de senate, iar facultăţile şi departamentele, de consilii. Senatele sunt prezidate de rectori; art. 10 lit. g) şi art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999, respectiv art. 41 din H.G. nr. 123/1993.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995 combinat art. 5.3.4. din Carta Universităţii, art. 10 lit. g) şi art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999 prin aceea că:

- l-a sunat în seara zilei de 11 aprilie 2000 pe inculpatul B. şi l-a informat cu privire la împrejurarea că a fost adoptată Hotărârea Senatului USAMV Bucureşti nr. 4 din 11 aprilie 2000 cu privire la încheierea asocierii şi a acceptat ca acest contract de asociere în participaţiune să fie conceput şi redactat de avocaţii acestuia din urmă, la sediul acestuia în condiţiile în care USAMV Bucureşti avea jurist;

- nu a adus la cunoştinţa juristului şi a contabilului şef al universităţii conţinutul ofertei SC I. SA şi nici Hotărârile adoptate de Senatul USAMV Bucureşti nr. 4 din data de 11 aprilie 2000;

- i-a chemat pe învinuiţii, H. - jurist, J.-contabil şef, la sediul USAMV Bucureşti şi a semnat Contractul de asociere în participaţiune nr. 3440/2000 la orele 21:00 fără a avea posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul contractului şi de a-1 semna în condiţiile arătate.

Potrivit art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, autonomia universitară se realizează, prin (...) stabilirea necesităţii financiare şi materiale; folosirea fondurilor şi gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; găsirea şi stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea şi controlul serviciilor economico-gospodăreşti.

Aşa cum rezultă din prevederile mai sus arătate, gestionarea fondurilor financiare şi materiale se realizează în condiţiile legii. Fiind vorba de o instituţie publică, de un bun aflat în domeniul public, respectiv terenul ce făcea obiectul asocierii, contractul de asociere trebuia vizat de contabilul şef al unităţii şi juristul unităţii, încălcându-se dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. g) potrivit cărora fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează concesionarea închirierea de bunuri din domeniul public al statului.

De asemenea, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999, controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 10 (din punct de vedere al legalităţii şi regularităţii).

Totodată, potrivit art. 12 alin. (3) lit. a), controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită în mai multe forme, una dintre acestea fiind controlul financiar preventiv propriu - la toate entităţile publice şi asupra tuturor operaţiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice şi a patrimoniului public.

Procedând în această modalitate nu s-a putut verifica fundamentarea procentelor de participare în asociere - respectiv 49% USAMV şi 51% SC I. SRL, sumele care urmau a fi încasate de universitate.

A acceptat şi semnat contractul de asociere în participaţiune conţinând clauze contrare Hotărârii nr. 4 din 11 aprilie 2000 a Senatului USAMV Bucureşti şi în afara unui mandat primit în mod legal, încălcând dispoziţiile art. 92 alin. (3) lit. g) şi art. 146 şi 147 din Legea Învăţământului şi art. 67 şi 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice, potrivit cărora conducerea universităţii se realizează de Senat iar rectorul aplică hotărârile acestuia. Au fost încălcate şi dispoziţiile din Carta Universităţii potrivit cărora gestionarea spaţiilor, a bazei de cercetare se face potrivit legii.

În contract s-a reţinut că:

- USAMV Bucureşti va avea acces liber la facilităţile dezvoltate prin contract în ceea ce priveşte activitatea didactică şi de cercetare numai în baza unor programe aprobate de SC I. SA în contradicţie cu oferta societăţii 3368 din 10 aprilie 2000, transformată în contract;

- a acordat un drept de superficie SC I. SA asupra bunurilor care vor fi edificate încălcându-se dispoziţiile art. 136 alin. (4) din Constituţia României, art. 4 şi 5 din Hotărârea nr. 47/1999, art. 12 din Legea nr. 213/1998 şi art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995;

- a stabilit că operaţiunile contabile ale asocierii vor fi înregistrate în contabilitatea SC I. SA, precedată în prealabil de predarea către această societate a terenului în suprafaţă de 226,61 ha şi a construcţiilor edificate pe aceasta încălcându-se dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 213/1998;

- asocierea va suporta suma minimă garantată de 560.000 USD, în condiţiile în care în scrisoarea de intenţie, din data de 10 aprilie 2000 această sumă trebuie suportată numai de SC I. SA nepunându-se în aplicare dispoziţiile Hotărârii nr. 4 a Senatului USAMV Bucureşti;

- o cotă de participaţie 51% pentru SC I. SRL şi 49% cotă de participaţie pentru USAMV Bucureşti, în condiţiile în care terenul şi bunurile edificate pe acestea nu au fost evaluate şi fără să se cunoască contribuţia în concret la asociere a societăţii anterior amintite;

- că USAMV Bucureşti se obligă să aducă terenul aferent Fermei Băneasa aport la capitalul social al SC I. SRL în condiţiile în care, în scrisoarea de intenţie, se prevedea că asocierea trebuia reorganizată în societate pe acţiuni, numai în anumite condiţii, când se va obţine titlul de proprietate, contrar Hotărârii nr. 4 a Senatului USAMV Bucureşti.

Inculpatul a participat la data de 24 iulie 2000, în calitate de invitat la Adunarea Generală a acţionarilor a societăţii SC I. SA ca reprezentant USAMV Bucureşti, la care s-a hotărât cooptarea universităţii ca acţionar în cadrul societăţii mai sus-amintite şi a semnat procesul-verbal al Adunării Generale a acţionarilor, fără a fi împuternicit de Senatul USAMV Bucureşti; de a participa la şedinţa A.G.A. a societăţii I. SRL din data de 3 august 2000 prin care au fost aduse aport la capitalul social al acestei societăţi dreptul de folosinţă asupra suprafeţei de 1.746.140 mp şi dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acesta, fără a fi mandatat de Senatul USAMV Bucureşti şi de a nu informa Biroul de Senat şi Senatul USAMV Bucureşti în legătură cu această decizie;

- a semnat la data de 3 august 2000 actul adiţional la actul constitutiv al SC I. SA nr. 876 din 28 iunie 2000, autentificat sub nr. 707 din 3 august 2000 la Biroul Notarului Public K. prin care universitatea a aportat dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1.746.140 mp şi dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acesta, fără a avea un mandat din partea Senatului Universităţii în împrejurările în care nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000 a Senatului USAMV Bucureşti: 1) universitatea nu devenise proprietară asupra terenului.

În modalităţile mai sus expuse instanţele au reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 146, 147, 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 67 şi 68 din Legea nr. 128/1997, potrivit cărora conducerea USAMV se realizează de Senat, iar rectorul pune în aplicare hotărârile Senatului, or inculpatul A. a acţionat în situaţiile expuse mai sus fără a fi mandatat de Senat şi contrar intereselor universităţii. Practic, inculpatul s-a substituit Senatului USAMV.

Fiind vorba de un teren aflat în domeniul public al statului, nu numai că nu a adus la cunoştinţa Senatului, dar nu a fost informat nici compartimentul financiar contabil. În această modalitate au fost încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 119/1999 potrivit cărora fac obiectul controlului financiar preventiv - proiectele de operaţiuni care vizează concesionarea/închirierea de bunuri din domeniul public al statului; de asemenea, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999 controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 10 din punct de vedere al legalităţii şi regularităţii.

Totodată, potrivit art. 12 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 119/1999 controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită în mai multe forme, una dintre acestea fiind controlul financiar preventiv propriu - care se organizează şi se exercită la toate entităţile publice şi asupra tuturor operaţiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice şi a patrimoniului public, or în cazul de faţă actul adiţional nu a fost supus unui control financiar real. La acest moment, USAMV nu obţinuse nici măcar titlul de proprietate, obţinut, de altfel, în condiţii de ilegalitate.

În acest context, instanţele de fond şi de apel au reţinut că inculpatul a încălcat şi art. 136 alin. (4) din Constituţia României, art. 166 alin. (5) din Legea nr. 85/1994, art. 41 din H.G. nr. 123/1993 modificată, art. 11 din Legea nr. 213/1998.

Potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţia României: bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică, iar potrivit art. 11 lit. a) din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, respectiv nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 41 din H.G. nr. 123/1993 modificată, staţiunile didactice, prin intermediul instituţiilor de învăţământ agricol, se pot asocia cu parteneri români sau străini pentru desfăşurarea de activităţi de producţie, industrializare, comercializare, prestaţii de servicii, cercetare ştiinţifică şi consultanţă în domeniul lor de activitate.

Nu a informat Biroul de Senat şi USAMV Bucureşti în perioada 12 aprilie 2000 - 3 august 2000 că terenurile şi clădirile edificate pe acesta vor fi aduse aport în natură la capitalul social al SC I. SA, devenită L. SA.

- a informat membrii Senatului universităţii în şedinţa din 17 mai 2000 că au fost mărite salariile, afirmaţii făcute în contextul modificării Cartei Universităţii, pentru a obţine votul acestora;

- a modificat Carta Universităţii, prin care se dădea în competenţa Senatului posibilitatea de a aproba participarea universităţii cu patrimoniu propriu la societăţile comerciale - motivând că modificarea se face pentru a finaliza asocierea sau că numai în această modalitate poate fi protejată asocierea de cei care nu doresc "să dea roade", fapt neadevărat, întrucât art. 41 din H.G. nr. 123/1993 modificată nu condiţiona realizarea asocierii de o asemenea prevedere (art. 166 alin. (5) din Legea nr. 85/1994).

Toate acestea sunt elemente de inducere în eroare, amăgire a membrilor Senatului universităţii au fost menite să provoace în mintea acestora o falsă cunoaştere a realităţii, în baza cărora Senatul universităţii a adoptat Hotărârii nr. 4 din 11 aprilie 2000, în condiţiile în care potrivit legii Senatul era organismul de conducere al USAMV.

Instanţele anterioare au constatat că în aceste împrejurări, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 146, 147, 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995.

B. În calitate de rector al USAMV Bucureşti, funcţionar în sensul legii, administrator al SC L. SA Bucureşti (fostă SC I. SA), reprezentând interesele universităţii în cadrul Consiliului de Administraţie şi membru în Adunarea Generală a acţionarilor, de a fi de acord şi a dispune transferul, în mai multe rânduri, în perioada 3 august 2000 - 16 august 2002, a sumelor de bani în cuantum 68.143.023.329,04 ROL aduse iniţial de acţionarul majoritar M. cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societăţii, fără a avea mandatul senatului universităţii şi fără a informa ulterior, atât Senatul, cât şi Biroul de Senat, plăţi efectuate într-un scop contrar universităţii şi pentru a crea aparenţa că acţionarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care USAMV Bucureşti a fost prejudiciată cu sumă de 68.143.023.329,04 ROL, prejudiciu reflectat şi în cota de participaţie la capitalul social al societăţii astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 75,1765 % din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită, încălcându-se art. 92 alin. (3) lit. g) şi art. 146 şi 147 din Legea Învăţământului şi art. 67 şi 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice, dispoziţiile art. 5.13, 6.9 şi 6.12 din Cartea Universităţii (nu a fost mandatat de Senatul Universităţii), dispoziţiile art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 18 din Legea nr. 213/1998 şi art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999.

Totodată, inculpatul acceptând ca evidenţa contabilă a asocierii să fie ţinută de SC L. SRL cu încălcarea art. 18 din Legea nr. 213/1998, USAMV nu a mai avut posibilitatea să verifice realitatea acestor tranzacţii.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 213/1998 evidenţa contabil-financiară a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale se ţine distinct în contabilitate, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Având în vedere că în asociere era adus un bun public contabilitatea trebuia ţinută de USAMV, cea care avea bunul în administrare.

De asemenea, în acest context USAMV nu a putut exercita nici controlul financiar preventiv care este impus prin dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999.

C. În calitate de rector a USAMV Bucureşti, funcţionar public în sensul legii, a formulat, la data de 12 aprilie 2000, după ce inculpatul B. i-a promis că va interveni la funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, unde întâmpina greutăţi în legătură cu eliberarea titlului de proprietate, cerere de retrocedare a terenului despre care cunoştea că face parte din domeniul public şi nu poate fi retrocedat, pentru o suprafaţă de 224 ha, mai mare decât s-ar fi cuvenit universităţii în mod legal, încălcând art. 136 alin. (4) din Constituţia României; art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2000, modalitate în care a fost cauzat statului român un prejudiciu în sumă de 333.968.614 echivalentul a 135.559.539 euro.

D. În calitate de rector al USAMV Bucureşti şi preşedinte al Senatului Universităţii nu a informat membrii Biroului de Senat şi membrii Senatului USAMV Bucureşti, cu prilejul şedinţelor din perioada 3 august 2000 - 30 mai 2004 cu privire la împrejurările că:

- universitatea a aportat dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1.746.140 mp şi dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acesta şi că universitatea este acţionar la SC L. SA;

- că suma de 68.143.023.329,04 ROL aportată de SC M. a fost transferată din societatea L. SA, şi că în realitate USAMV Bucureşti deţine un procent 75,175% din capitalul social al SC L. SA, fiind acţionar majoritar;

- în şedinţa din 27 decembrie 2002 a Senatului USAMV Bucureşti că asociatul (inculpatul B.) este unul serios care şi-a achitat obligaţiile contractuale în condiţiile unui an greu, secetos, cu scopul de a restructura contractul de asociere încheiat de USAMV Bucureşti cu SC N. SRL în sensul micşorării sumei minim garantate de la 700.000 USD la 70 USD pentru a reduce suprafaţa de teren la 354 ha, în condiţiile în care cunoştea faptul că o parte din contribuţiile SC N. SRL în asociere, a fost plătită chiar de universitate ca urmare a aportului la capitalul social al SC L.;

- i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV Bucureşti, în şedinţa din data de 20 februarie 2002, în faţa cărora a susţinut că, în cazul în care vor vota aportarea dreptului de proprietate asupra terenului la capital social al SC L. SA, universitatea va câştiga fonduri băneşti cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învăţământ, pentru asigurarea unor condiţii decente de studiu; vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenţi, doctoranzi, deşi inculpatul cunoştea modalitatea în care au fost scoase sumele de banii din societate;

- a susţinut în faţa membrilor din Biroul de Senat şi cei ai Senatului USAMV Bucureşti buna credinţă a asociatului (inculpatul B. prin societăţile amintite), de a îndemna cadrele didactice la colaborare pe proiecte ştiinţifice, precum şi la implicarea în activităţi specifice universităţii, în condiţiile în care inculpatul A. cunoştea în ce modalitate au fost scoase din societate sumele de bani aportate de SC I. SA şi ce destinaţie urma să aibă terenul şi construcţiile aferente Fermei Băneasa (afaceri imobiliare);

- a participat, în calitate de invitat la şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 9 decembrie 2002 a SC L. SA prezidată de inculpatul B., în care, în înţelegere cu acesta, a propus majorarea capitalului social al societăţii anterior amintite, prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 99,8 ha, teren aparţinând domeniului public, şi introducerea activităţilor imobiliare în obiectul societăţii, propuneri pe care le-a votat în Şedinţa AGEA din data de 12 decembrie 2002;

- a participat, în calitate de invitat la şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 18 februarie 2003 prezidată de inculpatul B., în care în înţelegere cu acesta şi inculpatul D., a propus majorarea capitalului social al SC L. SA prin aportarea în natură, de către USAMV Bucureşti a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1.673.980 mp, teren aflat în domeniul public, şi nu aportarea suprafeţei de 99,8 ha, cât fusese stabilit prin Hotărârea AGEA din data de 12 decembrie 2002, precum şi revocarea acestei din urmă hotărâri, propunere votată în şedinţa AGEA din data de 20 februarie 2003, la care a participat fără a fi împuternicit de Senatul universităţii;

- nu i-a informat, nu a pus pe ordinea de zi şi nu a pus în discuţie, în şedinţa Senatului USAMV Bucureşti din data de 19 februarie 2003 faptul că universitatea urma să aporteze suprafaţa de 1.673.980 mp la capitalul social al SC L. SA şi nu suprafaţa de 991.010 mp, cât se stabilise prin Hotărârea nr. 13 din 20 februarie 2002 şi nr. 15 din 12 decembrie 2002 ale Senatului USAMV Bucureşti şi că aceste din urmă hotărâri au fost revocate;

- a acceptat ca evaluarea terenului aportat de USAMV Bucureşti la capitalul social al SC L. SA să se facă de o echipă de experţi stabilită de inculpatul B. şi apropiată acestuia, fără să pună în discuţia Senatului, acest fapt, în condiţiile în care universitatea avea posibilitatea să facă această evaluare cu specialişti proprii sau să-şi desemneze propriul expert, împrejurare care a permis subevaluarea terenului mai sus amintit;

- a participat la şedinţa A.G.EA. din data de 30 mai 2003, fără a fi mandatat de USAMV Bucureşti şi a aprobat, în condiţiile arătate, raportul de expertiză prin care terenul în suprafaţă de 1.673.980 mp a fost subevaluat şi de aprobat aportarea terenului în suprafaţa anterior amintită aflat în domeniul public la capitalul social al societăţii L. SA, prin subscrierea de acţiuni în valoare de 725.410.464.000 ROL, în condiţiile în care valoarea reală de piaţă a terenului era de 5.265.682.477.035,73 ROL, acesta fiind subevaluat cu suma de 4.389.331.356.076 ROL, modalitate în care a fost prejudiciată USAMV Bucureşti cu suma de 4.389.331.356.076 ROL, prejudiciul reflectat şi în cota de participaţie a universităţii la capitalul social al SC L. SA.

Acestea au fost apreciate ca fiind elemente de inducere în eroare, amăgire, inclusiv a membrilor Senatului universităţii, pe de o parte, iar pe de altă parte s-a reţinut că inculpatul nu a informat forul de conducere - acţiuni/inacţiuni menite să provoace în mintea acestora o falsă cunoaştere a realităţii, neputând lua decizii circumscrise actului de conducere, în condiţiile necunoaşterii realităţii, pe de o parte, iar pe de altă parte a acţionat fără mandat din partea organului de conducere.

Inculpatul a acţionat nefiind mandatat de Senatul universităţii, încălcând dispoziţiile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, art. 146 şi 147 din Legea Învăţământului şi art. 67 şi 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice, art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1991, respectiv dispoziţiile art. 5.13, 6.9 şi 6.12 din Cartea Universităţii, art. 18 din Legea nr. 213/1998 şi art. 10 lit. g) şi art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999.

În calitate de rector al USAMV Bucureşti, membru în Adunarea Generală a acţionarilor şi invitat permanent în cadrul Consiliului de Administraţie al SC L. SA, nu a informat Senatul şi Biroul de Senat ale USAMV Bucureşti în perioada 29 mai 2003 - 4 decembrie 2004, cu privire la transferul sumelor de bani în cuantum de 77.223.901.644 ROL, aduse iniţial de acţionarul majoritar al SC L. SA, societatea M. cu titlu de aport la capitalul social plăţi efectuate într-un scop contrar universităţii şi pentru a crea aparenţa că acţionarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciată universitatea cu suma de 77.223.901.644 ROL, prejudiciu reflectat şi în cota de participaţie la capitalul social al societăţii astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 88,562% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită, încălcând art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, art. 146 şi 147 din Legea Învăţământului şi art. 67 şi 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice, respectiv art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999 şi dispoziţiile art. 266 din Legea nr. 31/1991.

E. În calitate de rector al USAMV Bucureşti, reprezentant al universităţii în cadrul Adunării Generale a acţionarilor al SC L. SA:

- a aprobat în şedinţa AGEA din data de 8 martie 2003 efectuarea vărsământului în numerar, la capitalul social al societăţii în valoare de 1.646.117 USD, de către acţionarul SC M., în condiţiile în care cunoştea că suma de 77.223.901.644 ROL a fost retrasă imediat în diverse forme de acţionarul majoritar;

- a acceptat ca evaluarea terenului în suprafaţă de 530.529,41 mp aflat în domeniul public aportat de USAMV Bucureşti la capitalul social al SC L. SA să se facă de o echipă de experţi stabilită de inculpatul B. şi apropiată acestuia din urmă, fără să pună în discuţia Senatului, în condiţiile în care universitatea avea posibilitatea să facă această evaluare cu specialişti proprii sau să-şi desemneze propriul expert, împrejurare care a permis subevaluarea terenului mai sus amintit;

- a aprobat în şedinţa AGA din data de 10 noiembrie 2004 raportul de evaluare prin care suprafaţă de 530.529,41 mp, în realitate a fost subevaluată cu suma de 1.610.605.178.016 ROL şi aportarea terenului în suprafaţa anterior amintită, teren aflat în domeniul public, la capitalul social al SC L. SA prin subscrierea de acţiuni în valoare de 122.109.075.000 ROL, în condiţiile în care valoarea reală a terenului era de 1.745.563.430.000 ROL, acesta fiind subevaluat cu suma de 1.610.605.178,16 ROL, modalitate în care universitatea a fost prejudiciată cu suma de 1.610.605.178,16 ROL, prejudiciul reflectat şi în cota de participaţie la capitalul social al societăţii anterior amintite.

Şi în aceste cazuri inculpatul a acţionat fără mandat din partea Senatului universităţii încălcând dispoziţiile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, art. 146, 147, 166 pct. 5 din Legea Învăţământului şi art. 67 şi 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice respectiv art. 5.3.4. din Carta universităţii.

Referitor la inculpatul D.:

A. A participat la şedinţa Consiliului de Administraţie al SC L. SA, din data de 9 decembrie 2002 în calitate de administrator şi reprezentant al USAMV Bucureşti, a aprobat propunerea de majorare a capitalului social al societăţii anterior amintite, prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 99,8 ha, teren aparţinând domeniului public, şi de a modifica obiectul de activitate al societăţii prin introducerea de activităţi imobiliare, propuneri care au fost aprobate în Şedinţa AGEA din data de 12 decembrie 2002, fără a fi mandatat de către Senatul universităţii în acest sens;

- a participat, în calitate de administrator şi reprezentant al USAMV Bucureşti la şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 18 februarie 2003, a aprobat majorarea capitalului social al SC L. SA prin aportarea în natură, de către USAMV Bucureşti a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1.673.980 mp, teren aflat în domeniul public, şi nu aportarea suprafeţei de 99,8 ha cât fusese stabilit prin Hotărârea AGEA din data de 12 decembrie 2002, precum şi revocarea acestei din urmă hotărâri, propuneri adoptate în şedinţa AGEA din data de 20 februarie 2003, fără a fi mandatat de către Senatul universităţii în acest sens şi fără a aduce la cunoştinţa acestui for decizia adoptată;

- a semnat Mandatul nr. 1700 din 20 februarie 2003 prin care inculpatul A. era împuternicit să participe la şedinţa A.G.A. a societăţii L. SA din data de 20 februarie 2003, în condiţiile în care cunoştea împrejurarea că în şedinţa Senatului USAMV Bucureşti din data de 19 februarie 2003 la care a participat nu s-a pus în discuţie revocarea Hotărârii nr. 13 din 20 februarie 2002 şi 15 din 12 decembrie 2002 a Senatului USAMV Bucureşti şi nici aportarea cu suprafaţa de 1.673.980 mp, în drept 99,8 ha.

În modalităţile arătate mai sus au fost încălcate dispoziţiile art. 92 alin. (3) lit. g), art. 146, 147 şi art. 166 pct. 5 din Legea Învăţământului nr. 84/1995 şi art. 67 şi 68 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, respectiv dispoziţiile art. 5.3.4. din Carta universităţii.

B. În calitate de administrator al SC L. SA Bucureşti, reprezentând interesele universităţii în cadrul Consiliului de Administraţie a fost de acord şi a dispus transferul în mai multe rânduri, în perioada 29 mai 2003 - 4 decembrie 2004, a sumelor de bani în cuantum de 77.223.901.644 ROL aduse iniţial de acţionarul majoritar M. cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societăţii fără a avea mandatul senatului universităţii şi fără a informa ulterior atât Senatul cât şi Biroul de Senat, plăţi efectuate într-un scop contrar universităţii şi pentru a crea aparenţa că acţionarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciat cu suma de 77.223.901.644 ROL, prejudiciu reflectat şi în cota de participaţie la capitalul social al societăţii astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 88,562% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită.

În modalităţile arătate mai sus au fost încălcate dispoziţiile art. 92 alin. (3) lit. g), art. 146 şi 147 din Legea Învăţământului nr. 84/1995 şi art. 67 şi 68 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, respectiv art. 18 din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, în acest context USAMV nu a putut exercita nici controlul financiar preventiv care este impus prin dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999.

C. În calitate de administrator al SC L. SA Bucureşti reprezentând interesele universităţii în cadrul Consiliului de Administraţie a fost de acord şi a dispus transferul în mai multe rânduri, în perioada 10 noiembrie 2004 - 15 noiembrie 2004, a sumelor de bani în cuantum de 10.939.180.265 ROL aduse iniţial de acţionarul majoritar M. cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societăţii fără a avea mandatul senatului universităţii şi fără a informa ulterior atât senatul cât şi biroul de senat, plăţi efectuate într-un scop contrar universităţii şi pentru a crea aparenţa că acţionarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciat cu suma de 10.939.180.265 ROL, prejudiciu reflectat şi în cota de participaţie la capitalul social al societăţii astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 89,6845 % din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită.

În modalităţile arătate mai sus au fost încălcate dispoziţiile art. 92 alin. (3) lit. g), art. 146 şi 147 din Legea Învăţământului nr. 84/1995 şi art. 67 şi 68 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, respectiv dispoziţiile art. 5.3.4. din Carta universităţii şi art. 266 din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 18 din Legea nr. 213/1998 şi art. 10 lit. g) din O.U.G. nr. 119/1999.

Împotriva Deciziei nr. 266/A din data de 2 august 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, în termen legal, au declarat recursuri în casaţie inculpaţii A., D., B. şi C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 27 februarie 2018 sub nr. 555/1/2018.

Prin încheierea din data de 30 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de A., D., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 266/A din data de 2 august 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012.

A trimis cauza pentru judecarea recursurilor în casaţie la Completul nr. 5 pentru termenul de judecată din data de 27 aprilie 2018, cu citarea inculpaţilor precum şi a părţilor civile Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, SC O. SRL, SC P. SA, SC L. SA.

Inculpaţii A., D. şi B., prin apărător, au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol, admiterea recursurilor în casaţie, casarea în parte a deciziei penale atacate şi achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În motivarea recursurilor în casaţie, recurenţii inculpaţi A., D. şi B. au susţinut, în esenţă, că recursul vizează latura penală a cauzei, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", cu referire la condamnarea acestora pentru fapte greşit caracterizate juridic ca abuz în serviciu, arătând, în acest sens, că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală ca urmare a dezincriminării abuzului în serviciu în varianta normativă privitoare la încălcarea unor atribuţii de serviciu prevăzute în acte normative din legislaţia secundară, instanţa dispunând condamnarea inculpaţilor pentru comiterea unor activităţi scoase din sfera ilicitului penal.

Astfel, inculpaţii au susţinut, în esenţă, că faptele concrete reţinute prin hotărârea de condamnare nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare a abuzului în serviciu, aşa cum a fost aceasta reconfigurată prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016, în sarcina inculpaţilor nefiind reţinută încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate în legislaţia primară.

În motivarea recursului în casaţie, recurentul inculpat C. a susţinut, în esenţă, că acţiunile reţinute în sarcina acestuia nu sunt fapte prevăzute de legea penală, ci reprezintă activităţi pe care le-ar fi desfăşurat în temeiul unor dispoziţii legislative de natură civilă, precum şi faptul că, în mod nelegal, s-a dispus condamnarea întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu ar fi produs nicio pagubă.

Analizând cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., D., B. şi C., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În art. 438 alin. (1) C. proc. pen. sunt enumerate cazurile în care se poate face recurs în casaţie şi anume:

(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2 - 6 abrogat;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9 - 10 abrogat;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13 - 14 abrogat;

Pentru a se reţine cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., este necesar ca instanţa a cărei hotărâre se atacă să dispună o soluţie de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţă s-a arătat că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea (Decizia ÎCCJ nr. 261/RC din 24 iunie 2016), situaţie ce nu se regăseşte în cauză, întrucât fapta de abuz în serviciu a fost în permanenţă incriminată atât în C. pen. anterior cât şi în noul C. pen.

Astfel, în C. pen. de la 1969 infracţiunea de abuz în serviciu era incriminată în art. 246 - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor; art. 247 - abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi; şi art. 248 - abuzul în serviciu contra intereselor publice.

Art. 246 prevedea că, fapta funcţionarului care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Conform art. 247, îngrădirea de către un funcţionar a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 248 din vechiul Cod prevedea în sensul că, fapta funcţionarului care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată a bunului mers al unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 sau o pagubă avutului obştesc, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Fapta prevăzută la alin. (1), dacă a avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145, ori a produs o pagubă importantă economiei naţionale, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.

Art. 2481 din C. pen. anterior reglementa abuzul în serviciu în formă calificată şi prevedea în sensul că dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost dezincriminată, pentru a fi incident cazul de recurs în casaţie invocat de inculpaţi, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., aceasta fiind incriminată şi de C. pen. actual în dispoziţiile art. 297.

Alin. 1 al acestui articol prevede că, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Conform alin. (2), cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate,origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Din examinarea acestor texte de lege se poate constata că, în art. 297 din C. pen. în vigoare, cu denumirea marginală "abuzul în serviciu", legiuitorul nu a dezincriminat ci a unificat, într-un singur conţinut de infracţiune, faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fapte prevăzute în texte diferite în C. pen. anterior, aşa cum s-a arătat în cele ce preced.

În primul aliniat al art. 297 C. pen., într-o formulare simplificată, dar cuprinzătoare, este redat conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzut în art. 246 C. pen. anterior şi conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzut în art. 248 C. pen. anterior, iar în alin. (2) este descris, într-o redactare îmbunătăţită, conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut în art. 247 C. pen. anterior.

Prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost dezincriminată ci s-a redefinit sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din conţinutul textului de lege, această decizie nefiind o decizie de dezincriminare a infracţiunii de abuz în serviciu ci una de interpretare a normei legale din perspectivă constituţională.

Raportând prevederile legale mai sus menţionate cauzei de faţă, instanţa de recurs reţine că infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată (art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. anterior şi art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 309 C. pen. nou) reprezintă fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu (cu ştiinţă, în C. pen. anterior) nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte cu încălcarea legii (după Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016) şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 (în vechea codificare), o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice (codul nou) ce constituie consecinţe deosebit de grave ( C. pen. vechi), a produs consecinţe deosebit de grave ( C. pen. actual).

Infracţiunea de abuz în serviciu are ca obiect juridic special, relaţiile sociale referitoare la bunul mers sau la normala desfăşurare a activităţilor de interes public.

În speţă subiectul activ este calificat, această condiţie fiind întrunită prin persoana autorilor A. şi D., rector şi respectiv secretar ştiinţific ai USAMV Bucureşti, calitate necontestată de inculpaţi. Participaţia este posibilă sub forma complicităţii (art. 26 C. pen. anterior, art. 48 C. pen. nou), iar în ceea ce-i priveşte pe complici, legea nu prevede o calitate specială a acestora.

În cauză, complicii au avut, la datele perioadei infracţionale, calităţile de vicepreşedinte al consiliului de administraţie al SC L. SA, inculpatul B., administrator şi asociat atât în nume propriu cât şi pentru M., inculpatul C.

Calitatea de complice, participant penal, nu implică, în mod necesar, o înţelegere între autor (autori) şi el, anterioară săvârşirii faptei, o asemenea înţelegere poate interveni şi spontan, pe parcursul săvârşirii acesteia, în acest din urmă caz, coeziunea psihică dintre participanţi se deduce din însăşi comportarea lor şi din împrejurările comiterii faptelor.

Din punct de vedere obiectiv, actele de complicitate sunt anterioare executării infracţiunii, dar a cărei săvârşire o ajută sau o înlesnesc, contribuţia complicelui constând în actele de sprijinire a acţiunilor autorului, deşi indirectă, ea se integrează în antecedenţa cauzală a infracţiunii, aceasta fiind şi raţiunea sancţionării penale.

Înlesnirea, ca modalitate a complicităţii se exprimă prin acte îndeplinite anterior începerii executării activităţii infracţionale a autorului sau, cu alte cuvinte, în acte preparatorii (inculpaţii B. şi C.). Din punct de vedere subiectiv, complicitatea presupune intenţie directă (inculpatul B. şi inculpatul C.), complicele având reprezentarea activităţii autorului şi prevede rezultatul socialmente periculos, el având, de asemenea, conştiinţa că prin acţiunile sale, contribuie la săvârşirea infracţiunii de către autor, doreşte aceasta.

Subiectul pasiv - neîndeplinirea sau îndeplinirea, prin încălcarea legii, a atribuţiilor, îndatoririlor, obligaţiilor, sarcinilor de serviciu trebuie să cauzeze o pagubă patrimoniului unei instituţii de stat din cele prevăzute de art. 145 C. pen. anterior şi de art. 176 C. pen.

Producerea unei pagube reprezintă un element din conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, în acest sens verificându-se, în primul rând, în ce măsură patrimoniul statului a fost diminuat prin presupusele fapte penale, la fel patrimoniul instituţiei publice, statul pierzând suprafaţa de teren proprietate publică, iar instituţia de învăţământ superior a pierdut sume însemnând ceea ce se obligase SC I. SRL şi ulterior SC L. SA să reprezinte suma minimă garantată sau participarea la beneficii şi pierderi, în condiţiile în care acţionarul majoritar, în realitate nu şi-a respectat clauza aportării de capital, în aceste modalităţi participaţia USAMV Bucureşti a fost mult mărită, ea, practic, suportând şi ceea ce acţionarii se obligaseră.

În continuare, Înalta Curte examinând un motiv comun de recurs al inculpaţilor, respectiv aplicabilitatea în prezenta cauză penală a Deciziei nr. 405 a Curţii Constituţionale a României, apreciază că această decizie nu este de natură a influenţa în concret răspunderea penală a inculpaţilor pentru că, potrivit încadrării faptelor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată (fie autori, fie participaţie secundară sub forma complicităţii), faptele au fost încadrate juridic în infracţiuni potrivit legii penale anterioare, faptele constituind infracţiuni şi potrivit legii penale actuale, inculpaţii fiind trimişi în judecată pentru încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de "legislaţia primară".

Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României nefiind una de dezincriminare a faptei prevăzută de art. 297 C. pen., este una de interpretare pe viitor a textului incriminator pentru faptele de abuz în serviciu. Fiind o decizie interpretativă, textul incriminator al faptei de abuz în serviciu este constituţional dacă sintagma contestată se interpretează, în cauza concretă, în sensul menţionat în decizia instanţei de contencios constituţional.

În prezenta cauză faptele de abuz în serviciu pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond, se referă la încălcări ale "legislaţiei primare", acestea fiind prioritar menţionate în hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi de apel.

Împrejurarea că atât în rechizitoriu, în sentinţă cât şi în decizia atacată se fac referiri şi la "legislaţia secundară", nu justifică, prin simpla invocare a Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, soluţia de achitare a inculpaţilor, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (dezincriminarea faptei/fapta nu este prevăzută de lege).

În "legislaţia primară" (legi, O.G., O.U.G.) sunt prevăzute obligaţii (îndatoriri fundamentale, generale şi de esenţă pentru domeniile de activitate ale autorităţilor şi instituţiilor publice, care revin funcţionarilor publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora şi, respectiv, pentru anumite categorii de funcţionari publici, "legislaţia primară" reglementând domenii de importanţă economică, socială, organizatorică, general sau special (agricultură, industrie, energie, ape, mediu, teritoriu, învăţământ, sănătate, educaţie) ar fi imposibil să stabilească pentru fiecare funcţionar (de rang înalt sau de execuţie), pentru fiecare funcţie ori pentru fiecare angajat, obligaţiile de serviciu (aceste funcţii fiind cu multiple particularităţi).

În viaţa cotidiană a existenţei oricărui domeniu de activitate în care lucrează funcţionari publici, este firesc ca detalierea, concretizarea, delimitarea, stabilirea obligaţiilor, îndatoririlor, atribuţiilor, sarcinilor de serviciu fundamental prevăzute în "Legislaţia primară" să se realizeze ulterior edictării unei legi sau emiterii unei Ordonanţe de Guvern sau a unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, dar în corelaţie şi în conformitate cu legea, cu O.G. sau O.U.G. respective, prin "legislaţie secundară" (Hotărâre Guvern, ordin al ministrului de resort, norme de aplicare ş.a.) sau chiar prin alte acte normative de interes intern (ordine, ordine de serviciu, decizii, norme interne, fişa postului).

De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislaţiei, metoda prevederii în chiar legea, O.U.G. sau O.G. respectivă, a unui text care prevede expres obligaţia emiterii unui act normativ subsecvent (a unei legislaţii secundare) prin care să se detalieze, printre altele, obligaţiile, îndatoririle de serviciu sau profesionale ale funcţionarilor.

Multitudinea, complexitatea, apariţia de situaţii noi întâmplate într-un domeniu reglementat impus autorităţilor şi instituţiilor publice de către autorităţile legiuitoare, printre altele, legate şi de proprietatea funciară, patrimoniu, dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, învăţământul superior face imposibil, obiectiv, ca acestea să fie integrate în "legislaţia primară", în lipsa "legislaţiei secundare", doar prin examinarea normelor generale din "legislaţia primară", niciun funcţionar public nu ar fi în măsură să-şi îndeplinească, în concret, la locul de muncă, în profesia ori funcţia încredinţată, atribuţiile, sarcinile, îndatoririle, obligaţiile de serviciu specifice funcţiei îndeplinite şi pentru care a fost/este angajat, primeşte salariu din partea instituţiei în serviciul căreia s-a aflat/se află.

Aceasta explică împrejurarea că, pe lângă actele normative specifice "legislaţiei primare" este necesară şi trimiterea la actele normative aparţinând "legislaţiei secundare" astfel cum s-a procedat în rechizitoriu, sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi decizia atacată cu recurs în casaţie.

Faţă de susţinerile inculpaţilor, se constată că, atât în sarcina inculpatului A. cât şi în sarcina inculpatului D., se reţine, în esenţă, că, în calitate de membri cu atribuţii de conducere în cadrul Senatului Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti (rector, respectiv secretar ştiinţific), au îndeplinit acte contrare atribuţiilor lor de serviciu, deturnând în favoarea unor interese private autonomia universitară în cadrul căreia aveau atribuţii de stabilire a necesităţilor financiare şi materiale, de folosire a fondurilor şi gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale şi de găsire şi stabilire a surselor suplimentare de venituri, toate aceste atribuţii fiind prevăzute expres şi neechivoc în legislaţia primară la art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995 privind Legea învăţământului, prin raportare la dispoziţiile art. 146 şi art. 147 din legea nr. 84/1995 şi la dispoziţiile art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cele din urmă norme stabilind în sarcina senatelor (deci şi a membrilor acestora) atribuţia de a conduce instituţiile de învăţământ superior, fie de stat (cum este cazul în speţă), fie private.

Totodată, prin indicarea şi analizarea dispoziţiilor art. 166 alin. (1), (2), (3), (4) şi 5 din Legea nr. 84/1995, instanţa de apel în mod corect a statuat că inculpaţii au îndeplinit acte contrare atribuţiilor de serviciu inclusiv prin demersurile de obţinere a unui titlu de proprietate privată asupra Fermei Băneasa din partea Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, de vreme ce dispoziţiile legale indicate stabileau numai atribuţia de a înainta către Ministerul Educaţiei documentaţia privind titlul juridic al terenului deţinut în baza căreia Ministerul (iar nu Primăria) era împuternicit să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate - proprietate de stat în cazul de faţă (deci nu un alt titlu de proprietate- şi în special nu unul de proprietate privată, eliberat de primărie).

De asemenea, în mod corect s-a stabilit că în exercitarea atribuţiei de a gestiona baza materială a universităţii, inculpaţii erau ţinuţi să respecte regimul de proprietate publică al terenului Fermei Băneasa, astfel cum rezulta neechivoc din prevederile art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, conform cărora "construcţiile şi terenurile aferente procesului instructiv-educativ (care fac parte din baza materială conform art. 166 alin. (1), (2), (3) şi (4) din acelaşi act normativ) nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului educaţiei naţionale, fără plată şi numai în interes public." precum şi faptul că inculpaţii au încălcat mai multe norme în demersurile lor infracţionale, toate fiind identificate şi analizate în mod amănunţit.

Referirea recurenţilor cu privire la faptul că în Carta Universitară este cuprins un ansamblu de drepturi şi obligaţii, precum şi normele care reglementează viaţa comunităţii universitare în spaţiul universitar propriu, nu înlătură răspunderea penală a inculpaţilor autori ai infracţiunii de abuz în serviciu (şi pe cale de consecinţă, nici a inculpaţilor complici la această infracţiune) întrucât atribuţiile lor de serviciu sunt prevăzute şi în legislaţia primară în legătură cu "realizarea autonomiei universitare", autonomie pe care au deturnat-o de la cadrul legal, prin îndeplinirea unor acte contrare celor permise de lege. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa a reţinut în mod corespunzător şi a detaliat că autonomia universitară implică "un ansamblu de obligaţii în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale ale dezvoltării învăţământului superior, stabilite prin lege", astfel cum rezultă din prevederea cadru instituită la art. 89 alin. (1) din Legea nr. 84/1995.

Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod formal inculpaţii au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât faptele concrete reţinute în sarcina acestora prin hotărârea de condamnare întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare a infracţiunii de abuz în serviciu iar toate aceste critici formulate de inculpaţi au constituit şi motive de apel, pe care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a înlăturat motivat, printr-o analiză exhaustivă a legislaţiei primare încălcate de către aceştia în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Recursul în casaţie declarat de inculpatul C., de asemenea, se întemeiază pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. motivat de faptul că, pe de o parte, acţiunile pe care acesta le-a efectuat şi care au fost reţinute ca acte ce constituie elementul material al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., nu sunt fapte prevăzute de legea penală, ci activităţi pe care le-ar fi desfăşurat în temeiul unor dispoziţii legislative de natură civilă, iar pe de altă parte, în mod nelegal s-a dispus condamnarea întrucât fapta reţinută în sarcina acestuia nu ar fi produs nicio pagubă.

Înalta Curte constată că inculpatul C. a fost condamnat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, astfel încât, acţiunile întreprinse de către acesta nu pot fi examinate şi analizate în mod independent şi izolat de cele ale autorilor infracţiunii, ci în legătură cu aceştia.

Argumentele invocate în susţinerea recursului în casaţie, în realitate, tind la o modificare a stării de fapt, supunând analizei acţiunile întreprinse de acest inculpat luate în mod individual şi nu în contextul activităţii infracţionale desfăşurate de către toţi participanţii. Împrejurarea că prin promovarea recursului în casaţie acest inculpat tinde la modificarea stării de fapt stabilite cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi reaprecierea probelor administrate rezultă chiar din cuprinsul motivelor de recurs în casaţie formulate de recurent unde aşa cum este inserat la fila 11 din recursul în casaţie formulat arată că "instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă de parchet cu privire la regimul juridic al terenului, preluând şi raţionamentul greşit al parchetului cu privire la pretinsa prejudiciere a USAMVB."

Aşa fiind, se constată că, prin criticile formulate recurentul C. încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele anterioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate. Analiza incidenţei cazului de casare prevăzut de punctul 7 al art. 438 C. proc. pen. se realizează pe baza situaţiei de fapt stabilite de către instanţa de apel care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Înalta Curte aminteşte că recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei eventuale greşite aprecieri a faptelor, ori a unei posibile stabiliri inexacte sau insuficiente a adevărului, ca urmare a unei urmăriri penale incomplete sau a unei cercetări judecătoreşti nesatisfăcătoare. Instanţa de recurs nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, se constată că inculpatul a invocat în mod formal cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât, în concret solicită o reapreciere a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, ceea ce, aşa cum s-a arătat, nu se circumscrie textului de lege invocat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., D., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 266/A din data de 2 august 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 65 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., D., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 266/A din data de 2 august 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 65 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM