Inconciliability of conviction and acquittal for corelative offenses insufficient to trigger criminal revision

Asupra apelului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 61/F din 27 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013, privind pe intimaţii A., B. şi C.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 720 RON, pentru avocat D. şi onorariul parţial în cuantum de 90 RON pentru avocat E., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 315/A din 17 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2017 s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţionala Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva Sentinţei penale nr. 62/F din data de 30 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016. A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea hotărârii de trimitere spre rejudecare s-a arătat că, fără a verifica niciuna dintre condiţiile de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa s-a limitat la preluarea unor paragrafe din Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013. Absenţa oricărei analize a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, chiar succinte, contravine flagrant exigenţelor legale anterior menţionate şi fac imposibilă decelarea argumentelor avute în vedere la soluţionarea cauzei. De asemenea, Înalta Curte a notat că specificul devolutiv al apelului de faţă, în virtutea căruia instanţa de apel ar putea suplini omisiunea instanţei de fond, nu justifică, totuşi, efectuarea integrală a unei prime verificări a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prin parcurgerea etapei admisibilităţii în principiu în acest cadru procesual.

Efectuarea acestor verificări, dar şi exigenţele respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie, impun reluarea judecăţii în faţa primei instanţe, respectiv Curtea de Apel Piteşti.

În urma trimiterii spre rejudecare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia Penală la data de 8 ianuarie 2018, sub acelaşi număr de înregistrare.

Asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Adresa nr. 2232/III-6/2016 din 17 iunie 2016 Parchetul de pe lângă ICCJ - DNA - Structura Centrală a formulat o cerere de revizuire a Deciziei penale nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece aceasta nu se conciliază cu Sentinţa penală nr. 83/F din 22 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cuprinsul cererii sale, revizuentul a arătat că hotărârea de condamnare a inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (Sentinţa penală nr. 83/F din 22 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), nu se poate concilia cu hotărârea de achitare a inculpatelor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina acestora sunt corelative. Infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă sunt infracţiuni bilaterale cu un conţinut identic din perspectiva motivaţiei cu care ele sunt comise. Este greu de imaginat că o persoană se oferă să vândă influenţă într-un mod generic şi fără a răspunde solicitării unui cumpărător de influenţă. Traficantul de influenţă răspunde cererii sau dorinţei cumpărătorului de influenţă, care doreşte să influenţeze punctual conduita funcţionarului asupra căruia traficantul de influenţă are sau cel puţin pretinde că are influenţă. În cauză, inculpatul C. a răspuns solicitării cumpărătoarei de influenţă A. prin intermediul avocatei B. în sensul de a interveni pe lângă magistraţii ce vor soluţiona dosarul nr. x/2011 pentru obţinerea unei hotărâri favorabile în schimbul sumei de 5.000 de euro.

În drept, revizuentul a invocat dispoziţiile art. 455 şi urm. C. proc. pen. şi cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. întrucât există două hotărâri definitive ce nu se pot concilia.

S-au ataşat la dosar hotărârile judecătoreşti la care se face referire în cererea de revizuire şi dosarele în care s-au pronunţat aceste hotărâri.

Instanţa, potrivit art. 459 alin. (2) C. proc. pen., analizând motivele invocate de revizuent, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare, pentru considerentele următoare.

1. Prin Sentinţa penală nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2012, s-a dispus ca, în baza art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. să fie condamnat inculpatul C. la 2 ani şi 3 luni închisoare (17 acte materiale).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (falsificarea Certificatului de grefă nr. 1590 din 9 iulie 2012).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (falsificarea Certificatului de grefă nr. 17430 din 9 iulie 2012).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (falsificarea Certificatului de grefă nr. 1590 din 5 octombrie 2012).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (falsificarea Raportului medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosar nr. x/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova).

În baza art. 242 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (sustragerea raportului medico-legal).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în total urmând ca inculpatul să execute 2 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

Conform art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 10 noiembrie 2012, la zi.

Potrivit art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 151/P/2012 din 10 decembrie 2012 a DNA - Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpatului până la concurenţa echivalentului în RON al sumei de 21.000 Euro.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. raportat la art. 22 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpat echivalentul în RON al sumei de 21.000 Euro, dobândită prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

Conform art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate: Certificatele de grefă nr. 1590 din 9 iulie 2012, nr. 17430 din 9 iulie 2012, nr. 1590 din 5 octombrie 2012 şi Raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosar nr. x/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 26.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea sentinţei de condamnare, s-a reţinut că inculpatul C., grefier la Curtea de Apel Craiova, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prevalându-se constant de relaţiile pe care le-ar avea cu magistraţii - judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins bani în perioada 2011 - 2012, în total 40.500 euro, din care a primit efectiv 29.500 euro de la F., zis "G.", H., zis "I.", J., zis "K.", L., A., M., zis "N.", O. şi P., Q., R., S., zis "T.", U., V. (investigatorul sub acoperire), susţinând că banii vor ajunge la magistraţi care vor adopta soluţii favorabile acestora sau unor apropiaţi ai lor sau că va interveni la Institutul Naţional de Medicină Legală, (în cazul fraţilor O. şi P., pentru a obţine un raport medico-legal de expertiză psihiatrică, din conţinutul căruia să rezulte că W. nu are discernământ şi astfel nu va răspunde penal) sau la Serviciul Permise şi Înmatriculări Auto pentru a-i procura un permis de conducere auto, (în cazul lui S.

Totodată, inculpatul C., grefier la Curtea de Apel Craiova, a tehnoredactat şi a semnat, la rubrica "Grefier şef", contrafăcând semnătura persoanei autorizate, un număr de trei Certificate de grefă: - 1590 din 9 iulie 2012, 17430 din 9 iulie 2012, 1590 din 5 octombrie 2012 şi a sustras şi a falsificat Raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Soluţia a rămas definitivă în urma respingerii recursului formulat de inculpat, prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Prin Sentinţa penală nr. 39/F din 17 martie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus următoarele: în baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata A. la 2 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, aplicată prin Sentinţa penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 33, 34 C. pen. anterior a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa de 15.000 RON amendă penală aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen. anterior şi 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 2151 C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 211 alin. (1) C. proc. pen. aşa cum a fost dispusă prin Decizia penală nr. 2782 din 9 octombrie 2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de inculpata A.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata B. la 2 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpată la câte 4.500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul în sumă de 600 RON pentru avocatul desemnat din oficiu a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpatele A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile formulate de inculpatele A. şi B., împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind desfiinţată în totalitate sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 26 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

Cheltuielile judiciare atât la fond cât şi în apel au rămas în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantele inculpate de câte 65 RON urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

În motivarea deciziei de achitare, Înalta Curte a reţinut, în raport de materialul probator expus anterior, că nu există probe care să susţină acuzaţia parchetului, respectiv să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că suma de 5.000 euro a fost dată martorului C., în baza unei înţelegeri anterioare cu acesta, în sensul de a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova învestiţi cu soluţionarea căii de atac formulată de Ministerul Public. De altfel, Înalta Curte nu a întrevăzut niciun eventual interes al inculpatei A. de a înmâna suma de bani în scopul susţinut de acuzare, la un interval de peste trei luni de la soluţionarea dosarului de către Curtea de Apel Craiova şi mai ales în condiţiile în care sentinţa fusese desfiinţată în defavoarea acesteia, prin înlăturarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. revizuirea se poate solicita când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, în cazul menţionat mai înainte, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen. cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa examinează dacă:

- cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.

- cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

- au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

- faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

- faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

- persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.

Potrivit art. 459 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar potrivit alin. (7) din acelaşi articol, încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire, este definitivă.

Analizând îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus de cererea formulată de revizuent, Curtea a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prev. de lit. e) a art. 459 alin. (3) C. proc. pen., întrucât elementele de fapt în baza cărora a fost formulata cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei temeiului prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Pentru a se conferi activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate, s-a decis că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă. În virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică a reieşit că, în anumite situaţii, chiar hotărârile judecătoreşti rămase definitive sunt nelegale şi netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase definitive.

În această categorie de remedii procesuale se încadrează şi revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmăreşte o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, din analiza conţinutului cererii de revizuire a reieşit că Parchetul a invocat existenţa a două hotărâri definitive ce nu se pot concilia cu privire la soluţiile date: una de condamnare a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenta (respectiv Sentinţa penală nr. nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), iar a doua de achitare a inculpatelor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenta (şi anume Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013, prin care au fost admise apelurile împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Piteşti).

S-a arătat că, în conformitate cu teoria şi practica în materie, pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: hotărârile definitive ale instanţelor penale să soluţioneze fondul cauzei, în sensul să se pronunţe diferit asupra existenţei faptei, a săvârşirii ei de către inculpat şi a vinovăţiei acestuia, ceea ce denotă că inconciliabilitatea trebuie să se refere la fapte, la împrejurările esenţiale ale cauzei care au atras şi soluţii de neconciliat; hotărârile definitive să fie inconciliabile, ceea ce înseamnă că se exclud una pe alta, rezultând că inconciliabilitatea trebuie concepută în sensul că într-o hotărâre se afirmă existenţa unei fapte, iar printr-o altă hotărâre se neagă expres sau tacit existenţa acesteia; inconciliabilitatea trebuie să rezulte din ceea ce s-a spus prin hotărârea definitivă, deci prin dispozitiv, iar atunci când dispozitivul nu este determinant în lămurirea soluţiilor ce nu se pot concilia se poate apela şi la considerentele care-l precizează.

În cauza de faţă există două hotărâri penale definitive şi anume: Sentinţa penală nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privindu-l pe inculpatul C. şi Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013, prin care au fost admise apelurile împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Piteşti privind pe inculpatele A. şi B.

Prima hotărâre se referă la condamnarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influentă, reţinându-se în sarcina sa un număr de 17 acte materiale ale acestei infracţiuni, săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice, ce constau în pretinderea unor sume de bani în perioada 2011 - 2012, în total 40.500 euro, din care a primit efectiv 29.500 euro, prevalându-se constant de relaţiile pe care le-ar avea cu magistraţii - judecători de la Curtea de Apel Craiova, susţinând că banii vor ajunge la magistraţi care vor adopta soluţii favorabile acestora sau unor apropiaţi ai lor sau că va interveni la Institutul Naţional de Medicină Legală sau la Serviciul Permise şi Înmatriculări Auto.

A doua hotărâre se refera la achitarea inculpatelor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenta, constatându-se lipsa probelor din care să rezulte că suma de 5.000 de euro a fost dată pentru traficarea influenţei pe care C. o avea asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova ce soluţionau Dosarul nr. x/2011, privind-o pe inculpata A.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a pronunţat aceasta ultimă hotărâre a reţinut că "acuzaţiile aduse inculpatelor vizează oferirea sumei de 5.000 euro pentru cumpărarea influenţei pe care o avea C. asupra judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Craiova care făceau parte din completul de judecată învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2011, în care A. era inculpată, nu şi cumpărarea indirectă, prin intermediul lui C., a influenţei pe care ar fi avut-o avocatul X. asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie" .

A mai reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul deciziei prin care a dispus achitarea inculpatelor A. şi B., că "nu există probe care să susţină acuzaţia parchetului, respectiv să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că suma de 5.000 euro a fost dată martorului C., în baza unei înţelegeri anterioare cu acesta, în sensul de a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova învestiţi cu soluţionarea căii de atac formulată de Ministerul Public". A mai constatat Înalta Curte că "aceeaşi soluţie se impunea şi în ipoteza în care obiectul judecăţii l-ar fi constituit cumpărarea, cu ajutorul martorului C., a influenţei pe care avocatul X. ar fi avut-o asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei", neidentificând în conţinutul materialului probator administrat în cauză, vreun mijloc de probă care să susţină o atare concluzie.

S-a constatat că aspectul existenţei unei hotărâri de condamnare a inculpatului C. cu privire la vinovăţia cu care a săvârşit infracţiunea şi titlul cu care a fost primita suma de bani de la inculpatele A. şi B. - a fost invocat şi analizat de instanţa care a pronunţat soluţia de achitare a acestor două inculpate. Astfel, a reţinut Înalta Curte, în considerentele deciziei de achitare că "hotărârea de condamnare a unei persoane, fie că a fost pronunţată în procedura simplificată, fie în urma efectuării cercetării judecătoreşti conform procedurii obişnuite, nu poate proba, într-o altă cauză sau în cauza disjunsă, vinovăţia altor participanţi la comiterea faptei ( . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .) Constatarea vinovăţiei unui inculpat, nu exclude, nici chiar în cazul infracţiunilor corelative, pronunţarea unei soluţii de achitare justificată de lipsa probelor, faţă de un alt inculpat". ICCJ a mai constatat că, în toate declaraţiile date, C. a recunoscut doar 16 din cele 17 acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă, însă "nu aceeaşi a fost atitudinea procesuală cu referire la acuzaţia de pretindere şi primire a sumei de 5.000 euro de la A., afirmând că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă în Dosarul nr. x/2011". Instanţa supremă a concluzionat că probele administrate sunt total insuficiente pentru a se retine ca scopul pentru care a fost dată suma de bani este cel susţinut de Parchet.

S-a remarcat faptul ca intre cele două hotărâri exista o diferenţa, constând în aceea că probatoriul administrat în cea de-a doua cauză nu a putut dovedi vinovăţia inculpatelor A. şi B. pentru săvârşirea unei infracţiuni corelative celei pentru care inculpatul C. a fost condamnat în prima cauză penală. Lecturând considerentele celor două hotărâri, şi nu doar dispozitivul acestora, s-a observat de către instanţa de fond că soluţia de condamnare a unui inculpat nu este inconciliabilă cu soluţia de achitare, din lipsa probelor, a altor inculpaţi pentru o infracţiune corelativă.

Având în vedere acestea, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile mai sus enumerate pentru incidenţa cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. deoarece condamnarea unui inculpat pentru o faptă şi achitarea altor inculpaţi pentru o infracţiune corelativă din lipsa probelor care să dovedească vinovăţia, prin două hotărâri distincte, nu este de natură a determina inconciliabilitatea hotărârilor, în condiţiile în care prin ambele hotărâri soluţiile vizând fondul nu se exclud una pe cealaltă.

În consecinţă, constatând că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nefiind întrunite cerinţele legale pentru a se prevala de acest motiv de reformare a hotărârii de condamnare, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013.

Împotriva Sentinţei penale nr. 61/F din 27 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, cu încălcarea dispoziţiilor art. 459 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.

În motivarea apelului, Ministerul Public a susţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, aceasta fiind formulată în termen de 3 luni, s-au indicat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., precum şi mijloacele de probă în dovedirea acestuia, iar temeiurile legale, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea, nu au fost prezentate într-o altă cerere de revizuire.

S-a susţinut în cererea de apel că inculpatul C., prin Sentinţa penală 83/2013, rămasă definitivă, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind reţinute împrejurări care nu se pot concilia cu cele reţinute în hotărârea de achitare a inculpatelor A. şi B. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina acestora sunt corelative şi au un conţinut identic din perspectiva motivaţiei.

Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva Sentinţei penale nr. 61/F din data de 27 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, privind pe intimaţii A., B. şi C., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, în cazul menţionat mai înainte, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Pentru a se reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. "când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia", este necesar ca hotărârile care nu se pot concilia să fie definitive, să aibă caracter penal, să conţină o rezolvare a fondului, să nu fie atacate concomitent prin alte căi extraordinare, iar inconciliabilitatea să rezulte din dispozitivul hotărârii şi să se refere la situaţii de fapt şi nu de drept.

În prezenta cauză, se constată că prin Sentinţa penală nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 2 ani şi 3 luni închisoare (17 acte materiale).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la patru pedepse de câte 1 an închisoare (pentru falsificarea Certificatelor de grefă nr. 1590 din 9 iulie 2012; nr. 17430 din 9 iulie 2012; nr. 1590 din 5 octombrie 2012 şi a Raportului medico-legal nr. A6/5998/2011).

În baza art. 242 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (sustragerea raportului medico-legal).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în total urmând ca inculpatul să execute 2 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

Conform art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 10 noiembrie 2012, la zi.

Potrivit art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 151/P/2012 din 10 decembrie 2012 a DNA - Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpatului până la concurenţa echivalentului în RON al sumei de 21.000 Euro.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. raportat la art. 22 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpat echivalentul în RON al sumei de 21.000 Euro, dobândită prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

Conform art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate: Certificatele de grefă nr. 1590 din 9 iulie 2012, nr. 17430 din 9 iulie 2012, nr. 1590 din 5 octombrie 2012 şi Raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosar nr. x/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatul C., grefier la Curtea de Apel Craiova, că în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prevalându-se constant de relaţiile pe care le-ar avea cu magistraţii - judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins bani în perioada 2011 - 2012, în total 40.500 euro, din care a primit efectiv 29.500 euro de la F., zis "G.", H., zis "I.", J., zis "K.", L., A., M., zis "N.", O. şi P., Q., R., S., zis "T.", U., V.(investigatorul sub acoperire), susţinând că banii vor ajunge la magistraţi care vor adopta soluţii favorabile acestora sau unor apropiaţi ai lor sau că va interveni la Institutul Naţional de Medicină Legală, (în cazul fraţilor O. şi P., pentru a obţine un raport medico-legal de expertiză psihiatrică, din conţinutul căruia să rezulte că W. nu are discernământ şi astfel nu va răspunde penal) sau la Serviciul Permise şi Înmatriculări Auto pentru a-i procura un permis de conducere auto, (în cazul lui S.

Totodată, inculpatul C., grefier la Curtea de Apel Craiova, a tehnoredactat şi a semnat, la rubrica "Grefier şef", contrafăcând semnătura persoanei autorizate, un număr de trei Certificate de grefă: - 1590 din 9 iulie 2012, nr. 17430 din 9 iulie 2012, nr. 1590 din 5 octombrie 2012 şi a sustras şi a falsificat Raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Soluţia a rămas definitivă în urma respingerii recursului formulat de inculpat, prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Sentinţa penală nr. 39/F din 17 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. anterior, aplicată prin Sentinţa penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 33, 34 C. pen. anterior a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa de 15.000 RON amendă penală aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen. anterior şi 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 2151 C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 211 alin. (1) C. proc. pen. aşa cum a fost dispusă prin Decizia penală nr. 2782 din 9 octombrie 2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de inculpata A.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpatele A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile formulate de inculpatele A. şi B., împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind desfiinţată în totalitate sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 26 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

În motivarea acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut că în cauză nu există probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că suma de 5.000 euro a fost dată martorului C., în baza unei înţelegeri anterioare cu acesta, pentru a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova şi nu s-a întrevăzut niciun interes al inculpatei A. de a înmâna suma de bani în scopul susţinut de acuzare, la un interval de peste trei luni de la soluţionarea dosarului de către Curtea de Apel Craiova şi în condiţiile în care sentinţa fusese desfiinţată în defavoarea acesteia.

S-a mai reţinut de către instanţa de apel că în cauză nu au fost identificate probe din care să rezulte ipoteza cumpărării, cu ajutorul martorului C. a influenţei pe care avocatul X. ar fi avut-o asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, s-a constatat că în toate declaraţiile date, C. a recunoscut doar 16 din cele 17 acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa supremă concluzionând că probele administrate sunt insuficiente pentru a se reţine că scopul pentru care a fost dată suma de bani a fost cel susţinut de parchet.

Probatoriul administrat în cauza privind pe inculpatele A. şi B. nu a putut dovedi vinovăţia acestora pentru săvârşirea unei infracţiuni corelative celei pentru care a fost condamnat inculpatul C.

Inconciliabilitatea presupune existenţa a două hotărâri definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, dar prezintă erori judiciare ca urmare a unei netemeinice judecăţi de fapt şi, în acest mod, se exclud una pe cealaltă.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că soluţia de condamnare a unui inculpat pentru o faptă şi achitarea altor inculpaţi pentru o infracţiune corelativă din lipsa probelor care să dovedească vinovăţia, prin două hotărâri distincte, nu este de natură să determine inconciliabilitatea hotărârilor şi a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva Sentinţei penale nr. 61/F din 27 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este nefondat, urmând ca în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva Sentinţei penale nr. 61/F din data de 27 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, privind pe intimaţii A., B. şi C.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţi, în sumă de câte 85 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM