Abuse in service constitutionally limited to violations of primary legislation; exclusion of secondary regulations for military exam fraud
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of six defendants, extended the effects to three other defendants who did not appeal, and quashed the appellate decision, ordering the case to be remanded for re-trial to the Military Court of Appeal in Bucharest; this decision overturned the lower court's rejection of the constitutional argument, mandating an acquittal on the charge of abuse in service for all nine military officials involved in two 2007 recruitment examinations where commission members fraudulently altered candidates' written tests and official records to ensure their promotion. The central dispute concerned whether the defendants' conduct, which violated internal examination regulations and secondary military orders, constituted a violation of primary legislation (statutes or government ordinances) as required by the Romanian Constitutional Court's interpretation of the crime of abuse in service. Relying on Constitutional Court Decision No. 405/2016, the Supreme Court held that the constitutional principle of legality requires that the prohibited conduct be established by primary law, not secondary regulations or specific institutional rules; because the specific procedural violations were not mandated by a statute or government ordinance but only by internal bylaws, the acts did not fulfill the legal definition of abuse in service, necessitating a reassessment of the sentencing framework based solely on the remaining valid charges of intellectual and material forgery in official documents.
Legislator headnote
AI generatedart. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 5 C. pen, art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 288 alin. (2) C. pen; Abuse in service constitutionally limited to violations of primary legislation; exclusion of secondary regulations for military exam fraud: The central dispute concerned whether the defendants' conduct, which violated internal examination regulations and secondary military orders, constituted a violation of primary legislation (statutes or government ordinances) as required by the Romanian Constitutional Court's interpretation of the crime of abuse in service. Relying on Constitutional Court Decision No. 405/2016, the Supreme Court held that the constitutional principle of legality requires that the prohibited conduct be established by primary law, not secondary regulations or specific institutional rules; because the specific procedural violations were not mandated by a statute or government ordinance but only by internal bylaws, the acts did not fulfill the legal definition of abuse in service, necessitating a reassessment of the sentencing framework based solely on the remaining valid charges of intellectual and material forgery in official documents.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited to justify the extension of the appeal's effects to the co-defendants who did not file a cassation appeal themselves.
Provision cited to determine that judicial costs remain the responsibility of the state.
Full text
Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F., împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti,în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 49 din data de 22 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. x/2013, au fost condamnaţi inculpaţii:
1) col. A.,, ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, pentru:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
- fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3 (trei) ani închisoare.
S-au aplicat art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
S-a hotărât ca datele menţionate să se comunice Serviciului de Probaţiune Rm. Vâlcea;
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
2) lt. col. C. ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, pentru:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
- fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 privind legea penală mai favorabilă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3(trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen./1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
3) lt. col. E., ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, pentru:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
- fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 privind legea penală mai favorabilă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen./1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
S-a hotărât ca datele menţionate să se comunice Serviciului de Probaţiune Craiova;
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
4) cpt. G., ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea pentru:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
- fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen./1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
S-a hotărât ca datele menţionate să se comunice Serviciului de Probaţiune Rm. Vâlcea;
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
5). col. B., ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, pentru:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
- fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 privind legea penală mai favorabilă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen./1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
S-a hotărât ca datele menţionate să se comunice Serviciului de Probaţiune Rm. Vâlcea;
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
6). lt. col. rez. D., fost ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, pentru:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
- fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 privind legea penală mai favorabilă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen./1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
S-a hotărât ca datele menţionate să se comunice Serviciului de Probaţiune Rm. Vâlcea;
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
7). lt. col. rez. H., ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, pentru:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
- fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile - la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 privind legea penală mai favorabilă a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen./1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
S-a hotărât ca datele menţionate să se comunice Serviciului de Probaţiune Rm. Vâlcea;
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
8). lt. col. F., ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, pentru:
- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare
- fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare;
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 privind legea penală mai favorabilă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen./1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
S-a hotărât ca datele menţionate să se comunice Serviciului de Probaţiune Rm. Vâlcea;
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
9). lt. col. I., ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, pentru:
- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare
- complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. art. 26 C. pen. rap la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;
- fals intelectual prev. de art. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 C. pen. rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 privind legea penală mai favorabilă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 3(trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen./1969.
În baza art. 861 C. pen./1969 şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata prev. de art. 862 C. pen./1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.
S-au impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen./1969.
S-a hotărât ca datele menţionate să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Rm. Vâlcea;
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen./1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
II. În baza 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349 C. civ., instanţa a admis în parte acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile J., K. şi L. numai în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale.
A obligat inculpaţii în solidar, iar pe aceştia şi în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea la plata sumei de câte 3000 RON cu titlu de daune morale către părţile civile J., K. şi L..
A respins în rest pretenţiile civile formulate de părţile civile.
În baza art. 397 alin. (1) şi (3) rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor şi anularea totală sau parţială a înscrisurilor falsificate.
A dispus anularea documentelor întocmite cu prilejul încadrării la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea a următorilor candidaţi: M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U..
În baza art. 274 alin. (1), (2) şi 3 C. proc. pen. a obligat inculpaţii în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea la plata a câte 1.500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 276 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., rap la art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea la plata a câte 135 RON fiecare reprezentând onorariu apărător către partea civilă K. şi la plata a câte 135 RON fiecare reprezentând onorariu apărător către partea civilă J..
Pentru a se hotărî astfel, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În luna aprilie a anului 2007 au fost organizate două concursuri pentru încadrarea de subofiţeri ca recrutare din sursă externă la nivelul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.
Primul concurs a fost desfăşurat în perioada 16 - 18 aprilie 2007 şi avea ca scop ocuparea unui număr de 14 funcţii de subofiţeri de ordine publică, iar pentru buna lui organizare s-a prevăzut prin Ordinul de zi pe unitate nr. S/58 din 23 martie 2007 o comisie de concurs formată din lt.col. A. - preşedinte, cpt. C., cpt. E., lt. G. - membrii şi plt.adj. F. - secretar.
Cel de-al doilea concurs a fost organizat în perioada 23 - 25 aprilie 2007 pentru ocuparea a 11 funcţii de subofiţeri pază conducte de transport produse petroliere, iar prin Ordinul de zi pe unitate nr. 5/64 din 2 aprilie 2007 s-a constituit comisia de concurs formată din lt.col. B. - preşedinte, lt.col. A., mr. D., cpt. H. - membrii şi mr. I. - secretar.
Pentru stabilirea procedurilor, regulilor şi normelor de desfăşurare a concursurilor, au fost stabilite câte un regulament de desfăşurare, deosebite între ele doar de natura probelor sportive susţinute de candidaţi, regulamente care au fost înregistrate la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea sub nr. x din 16 aprilie 2007 şi y din 13 aprilie 2007 şi toţi componenţii celor două comisii de concurs au luat cunoştinţă de acestea sub semnătură.
Fiecare dintre cele două proceduri de desfăşurare a concursului a avute câte două etape: prima, publică şi verificabilă direct, până la predarea lucrărilor susţinute în cadrul examenelor între comisiile de concurs şi a doua, nepublică şi, deci, neverificabilă direct, desfăşurată după predarea lucrărilor de concurs, care a constat în corectarea lucrărilor scrise primite de la candidaţi, notarea lor, alcătuirea listelor rezultatelor obţinute şi a candidaţilor promovaţi pe baza acestor rezultate.
Această parte nepublică a procedurii s-a desfăşurat în prezenţa tuturor componentelor comisiilor de concurs, însă doar a lor în săli cu suprafaţă restrânsă, în care membrii comisiilor s-au putut vedea şi supraveghea reciproc, astfel încât orice neconformitate în desfăşurarea activităţii oricăruia dintre membrii comisiilor, a putut fi observată de către toţi membrii comisiilor.
Pe baza actelor şi lucrărilor cauzei s-a reţinut că procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor, în partea ei publică, s-a desfăşurat în conformitate cu normele stabilite prin regulamentul de desfăşurare a concursului, iar în partea ei nepublică, s-a desfăşurat altfel decât spuneau normele regulamentare, astfel încât, la finalul ei s-a constatat că cinci dintre lucrările primului concurs, respectiv cele ale candidaţilor: P., Q., M., N. şi O. şi patru dintre lucrările celui de-al doilea concurs, respectiv cele ale candidaţilor; T., U., V. şi S. nu au fost scrise de candidaţii pe numele cărora au fost scrise respectivele lucrări de examinare la proba teoretică.
Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat că pe unele lucrări de concurs scrisul numelor şi prenumelor candidaţilor seamănă între ele, motiv pentru care s-a dispus în faza de urmărire penale efectuarea unei expertize grafice.
Potrivit concluziilor rapoartelor de expertiză nr. x din 19 martie 2013 şi respectiv nr. y din 18 septembrie 2013 la concursul din 16 - 18 aprilie 2007, candidaţii M., N. şi O. nu şi-au scris personal numele şi prenumele pe testul scris.
Tot din concluziile rapoartelor de expertiză se reţine că nici candidaţii P. şi Q. nu şi-au scris numele şi prenumele pe testul de verificare, acestea fiind scrise de inculpatul F..
S-a reţinut că lucrarea de expertiză mai constată că în cazul celor cinci lucrări, atât scrierea numelor şi prenumelor candidaţilor cât şi bifarea răspunsurilor la întrebările din testul grilă, substanţa scripturală folosită este asemănătoare cu substanţa scripturală folosită de inculpatul G. pentru a-şi aplica semnătura pe lucrările respective în calitate de corector.
Mai mult decât atât, în cazul candidatului P., raportul de expertiză a precizat că cererea de înscriere la concurs nu a fost completată de el ci de inculpatul F..
Evident că scopul falsificărilor lucrărilor scrise ale candidaţilor susmenţionaţi a fost acela de a le mări fraudulos notele şi în final promovarea acestora în detrimentul altora.
Aşa fiind, M. a primit nota 9,00, N. nota 9,00,O. nota 9,50, P. nota 9,00 şi Q. nota 8,50.
Lucrările falsificate au dobândit calitatea de acte autentice prin aplicarea notei, ştampilei instituţiei şi semnăturile membrilor comisiei, respectiv ale inculpaţilor: lt. col. A., cpt. E., cpt. C. şi lt. G..
Urmare a activităţii frauduloase asumate de toţi membrii comisiei, partea vătămată J. nu a putut ocupa unul din cele 14 locuri scoase la concurs, astfel că având media 7,37 s-a clasat pe poziţia 15, neputând fi încadrat ca subofiţer de jandarmi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
S-a reţinut că manoperele frauduloase ale inculpaţilor membri ai comisiei de concurs au continuat în sensul realizării aparenţei de corectitudine conform regulilor şi procedurilor stabilite în regulamentul de concurs aşa încât au întocmit în fals documentul intitulat "borderou centralizator pentru consemnarea notelor acordate la testul scris al concursului pentru ocuparea celor 14 funcţii de subofiţeri ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea 18 aprilie 2007, timpul probei test scris" înregistrat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea sub nr. x din 18 aprilie 2007.
În acest act s-au consemnat în fals punctaje necorespunzătoare realităţii în cazul candidaţilor M., N., O., P. şi Q..
De asemenea, inculpaţii membrii comisiei de concurs au falsificat documentul intitulat "Tabel centralizator cu rezultatele obţinute pentru ocuparea celor 14 funcţii de subofiţeri ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea - 18 aprilie 2007 - avizier-" document de atestă în mod nereal notele şi media generală a celor cinci candidaţi ce au avut testele scrise falsificate.
În sfârşit inculpaţii membrii comisiei de concurs au întocmit şi semnat în fals "Proces-verbal încheiat azi 19 aprilie 2007 la reşedinţa IJJ Vâlcea cu prilejul desfăşurării concursului pentru ocuparea a 14 funcţii de subofiţer operativ principal- ordine publică, deblocate prin Nota Raport a IGJR nr. x din 9 martie 2007", act ce atestă în fals rezultatele finale ale concursului în ceea ce priveşte pe candidaţii M., N., O., P. şi Q..
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., acesta cunoscând falsul lucrărilor scrise în cazul candidaţilor P. şi Q., în calitate de secretar al comisiei de concurs a falsificat cu prilejul întocmirii documentul intitulat "borderou cuprinzând candidaţii participanţi la testul scris al concursului pentru ocuparea celor 14 funcţii de subofiţeri ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea".
În perioada 23 - 25 aprilie 2007 a fost organizat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea cel de-al doilea concurs pentru ocuparea a 11 funcţii de subofiţeri pază conducte transport produse petroliere.
Cu privire la modalitatea de desfăşurare a acestui concurs s-a reţinut că actele şi lucrările efectuate în cauză au relevat acelaşi "modus operandi" în fraudarea rezultatelor concursului de către membrii comisiei de concurs în speţă: lt. col. B. - preşedinte, lt. col. A., mr. D., cpt. H. - membrii, mr. I. - secretar.
Expertizele efectuate au evidenţiat că la acest concurs, deşi nu făcea parte din membrii comisiei, inculpatul F. a scris numele şi prenumele candidaţilor T. şi U..
De asemenea, s-a constatat tot din expertizele efectuate că în ceea ce priveşte pe candidaţii R. şi S., aceştia nu şi-au scris personal numele pe lucrarea scrisă.
În ceea ce-l priveşte pe candidatul R. s-a reţinut că cererea acestuia de înscriere a fost scrisă de inculpatul I..
Instanţa a arătat că traiectul fraudulos al activităţii membrilor comisiei relevă că falsificarea lucrărilor scrise s-a realizat cel mai probabil după ce ele au fost desigilate astfel încât se cunoşteau rezultatele celorlalţi candidaţi.
Edificator în acest sens este că potrivit raportului de expertiză în cazul lucrării candidatului R. substanţa scripturală folosită la bifarea răspunsurilor la punctele 7 D şi 8 B este diferită de cea cu care a fost scris numele candidatului şi de cea cu care s-a bifat răspunsurile la celelalte întrebări.
Aşa fiind, ca urmare a contrafacerii lucrării R. a obţinut nota 10,00 la testul scris şi a ocupat ultima poziţie de promovare cu media generală 9,00, devansându-l pe partea vătămată L. care deşi tot cu media generală 9,00, a fost respins deoarece a avut nota mai mică la testul scris.
În mod asemănător, s-a realizat falsificarea lucrărilor şi în cazul candidaţilor S., T. şi U..
În toate cele trei cazuri lucrările scrise au fost falsificate prin refacere.
Astfel în cazul lui S. raportul de expertiză precizează că substanţa scripturală folosită la bifarea răspunsurilor 1 C, 2 D, 6 D şi 7 B, diferă de substanţa scripturală cu care s-au bifat celelalte răspunsuri şi cu care a fost scris numele candidatului.
În aceste circumstanţe, lucrarea scrisă, falsificată prin refacere a fost notată cu nota 9,50. Dacă testul scris nu ar fi fost falsificat prin bifarea ulterioară a celor patru răspunsuri candidatul S. ar fi fost notat cu 7,50 şi ar fi fost respins.
Într-un mod asemănător a fost falsificată şi lucrarea candidatului T. ale cărui răspunsuri bifate la punctele 1 C, 1 D şi 6 D s-au făcut cu o substanţă scripturală diferită de cea cu care s-au efectuat bifările la celelalte puncte, astfel încât lucrarea falsificată a fost notată cu media 950, iar candidatul a fost admis. Dacă nu ar fi fost bifate cele trei răspunsuri, T. ar fi fost notat cu 8,00 şi nu ar fi promovat concursul.
Mai mult decât atât, s-a constatat că numele şi prenumele candidatului T. nu a fost scris personal de acesta pe testul de verificare, ci aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul F. a fost cel care a realizat acest lucru, deşi acesta nu a făcut parte din membrii comisiei de concurs.
În ceea ce-l priveşte pe candidatul U. s-a constatat din expertiză că acesta nu şi-a scris personal numele şi prenumele pe testul scris intitulat "Test de verificare a cunoştinţelor în vederea ocupării funcţiilor de subofiţeri pază conducte".
Expertiza grafologică precizează că numele candidatului U. din cuprinsul testului scris a fost probabil executat de către inculpatul F..
S-a mai reţinut că substanţa scripturală cu care s-au bifat răspunsurile la punctele 2 D, 6 D şi 7 D diferă de substanţa scripturală cu care s-a scris numele şi prenumele candidatului.
În urma acestor modificări frauduloase U. a obţinut nota 9,50 şi a promovat, în caz contrar ar fi obţinut nota 8,00 şi nu promova concursul.
Concluzia certă este că lucrările candidaţilor au fost notate după desigilare şi după ce se ştiau deja răspunsurile celorlalţi concurenţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, inculpaţii A., C., E., cpt. G., B., D., H., F. şi I., părţile civile J. şi K. şi partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpaţii apelanţi au solicitat, printre altele, aplicarea Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi achitarea lor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât nu ar fi încălcat norme din legislaţia primară (legi, ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe ale guvernului) ci doar norme din legislaţia secundară şi terţiară, respectiv regulamentele de organizare a celor două concursuri (nr. x din 16 aprilie 2007, nr. y din 13 aprilie 2007).
Prin Decizia penală nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, cu majoritate, au fost admise, în parte, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari şi de părţile civile J. şi K..
A fost desfiinţată hotărârea atacată pe latură civilă şi în rejudecare au fost obligaţi apelanţii inculpaţi col.(rez.) A., lt. col.(rez.) C., lt. col.(rez.) E., cpt. G., col. (rez.) B., lt. col. (rez.) D., lt. col. (rez.) H., lt. col. F. şi lt. col. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea la plata sumelor de câte 6.000 (şase mii) RON cu titlu de daune morale către părţile civile J. şi K..
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză de inculpaţii col. (rez.) A., lt. col. (rez.) C., lt. col. (rez.) E., cpt. G., col. (rez.) B., lt. col. (rez.) D., lt. col. (rez.) H., lt. col. F. şi lt. col. I. şi apelanta parte responsabilă civilmente, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea, care au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 300 (trei sute) RON fiecare.
În baza art. 276 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. fiecare dintre apelanţii inculpaţi a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea, să plătească părţii civile J. câte 22,2 RON şi către partea civilă K. câte 160 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, că este neîntemeiată critica inculpaţilor în sensul că prin activitatea lor, membrii comisiilor de concurs nu ar fi încălcat norme din legislaţia primară (legi, ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe ale guvernului) ci doar norme din legislaţia secundară şi terţiară, respectiv regulamentele de organizare a celor două concursuri (nr. x din 16 aprilie 2007, nr. y din 13 aprilie 2007).
S-a arătat astfel că, în realizarea sarcinilor lor de serviciu, inculpaţii aveau de îndeplinit obligaţii proprii profesiei pe care o exercitau, obligaţii cu caracter general, precum cele din Constituţie, din art. 54 alin. (2), care stabileşte pentru militari răspunderea pentru îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin, depunând în acest scop jurământul cerut de lege, sau din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, care dau acestora prin art. 8 îndatoriri de apărare a valorilor democratice - constituţionale, de respectare a jurământului militar şi a prevederilor regulamentelor militare, de executare întocmai şi la timp a ordinelor comandanţilor şi ale şefilor, fiind responsabili de misiunile încredinţate, dar şi obligaţii legate de sarcina îndeplinită, respectiv concursul de angajare de personal militar, în raport de care, în Legea nr. 80/1995, se prevede modul de accedere în profesie pentru subofiţeri ca persoane care au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente (art. 40).
Mai mult decât atât, chiar acele acte normative primare privind accesul în profesie (Legea nr. 80/1995) presupun în realizarea dispoziţiilor lor în mod necesar o detaliere secundară şi terţiară fără de care dispoziţiile din norma primară nu se pot aduce la îndeplinire.
În felul acesta critica de neconstituţionalitate a normei penale prin care se reglementează infracţiunea de abuz în serviciu făcută prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 dă sens autonom obiectului ocrotirii penale realizată prin cuprinderea în C. pen. a acestei infracţiuni.
S-a considerat că în mod corect prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului A. infracţiunea de abuz în serviciu atunci când a stabilit în sarcina acestuia încălcarea de dispoziţii normative primare privitoare atât la obligaţiile proprii ale inculpatului, ce derivau din calitatea sa de jandarm, cât şi la cele privind accesul în profesia de jandarm, realizate cu prilejul organizării şi desfăşurării celor două concursuri de angajare de personal.
S-a arătat că fapta reţinută de către prima instanţă de judecată în sarcina inculpatului de a-şi desfăşura în mod contrar legii şi dispoziţiilor regulamentare care reglementau modul de lucru al comisiei, activitatea în cele două comisii de concurs, ceea ce a prilejuit vătămarea intereselor părţilor civile ale cauzei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. în art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 din vechiul C. pen.
În ceea ce priveşte termenul "defectuos", invocat de inculpaţi şi caracterizat de Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 16 iunie 2016 ca lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, Curtea a reţinut faptul că modalitatea normativă reţinută ca fiind săvârşită de inculpaţi este aceia a "neîndeplinirii" şi nu a îndeplinirii "defectuoase" a sarcinilor de serviciu, pentru că dacă inculpaţii şi-ar fi îndeplinit aceste sarcini nu ar mai fi fost introduse în circuitul concursului de selecţie de personal pentru jandarmeria Română lucrări scrise de alte persoane decât de candidaţi.
Împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, au declarat recurs în casaţie inculpaţii: A., B. C., D., E. şi F..
Prin încheierea din data de 4 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2013*, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursurilor în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 16 mai 2018, cu citarea inculpaţilor, a părţilor civile J., K. şi L. şi a parţii responsabile civilmente - Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea.
Au fost respinse cererile formulate de inculpaţii B., C., D., E. şi F. privind suspendarea executării hotărârii.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că, în raport de motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. acestea se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
La termenul de judecată din data de 16 mai 2018, inculpaţii, prin apărători aleşi, invocând ca temei dispoziţiile de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., au solicitat admiterea recursurilor în casaţie, casarea deciziei şi, în rejudecare, achitarea acestora pentru toate infracţiunile pentru care a fost condamnaţi.
În esenţă, s-a arătat că faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală, prin raportare la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, întrucât în actul de sesizare a instanţei nu s-a reţinut încălcarea de către aceştia a vreunei dispoziţii din legi sau ordonanţe ale Guvernului, ci doar a unor regulamente de desfăşurare a concursului .
În acest context, inculpaţii consideră că, odată cu expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, a operat dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu, fiind incidente dispoziţiile art. 4 din C. pen.
Referitor la infracţiunile de fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale, inculpatul A. a arătat că, deşi în motivarea deciziei instanţei de apel s-a reţinut că I. a avut calitatea de complice, acesta a fost condamnat în calitate de autor, ceea ce înseamnă că a fost condamnat în mod greşit în baza altor texte de lege. În speţă, nu se cunoaşte autorul faptelor, astfel că nu se poate reţine nici complicitatea la săvârşirea acestora.
Inculpaţii B., C., D., E. şi F. au mai invocat şi aspecte privind aplicarea greşită a legii penale mai favorabile, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi omisiunea aplicării dispoziţiilor privind prescripţia răspunderii penale.
Analizând, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F., împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, atât în raport cu susţinerile apărătorilor, cât şi în raport cu actele din dosar, precum şi prin extindere şi cu privire la inculpaţii G., H. şi I., conform art. 443 din C. proc. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că acestea sunt întemeiate cu privire la soluţia de condamnare a acestora pentru infracţiunea de abuz în serviciu, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
Înalta Curte precizează că, pe calea recursului în casaţie nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzura în această cale extraordinară de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.
În prezenta cauză, inculpaţii au invocat, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, în esenţă, că prin activitatea lor, membrii comisiilor de concurs nu au încălcat norme din legislaţia primară (legi, ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe ale guvernului) ci doar norme din legislaţia secundară şi terţiară, respectiv regulamentele de organizare a celor două concursuri (nr. x din 16 aprilie 2007, nr. y din 13 aprilie 2007), motiv pentru care, făcând aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, s-ar impune achitarea lor pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Principala problemă pusă în discuţie în această cauză o constituie aşadar stabilirea atribuţiilor de serviciu încălcate de inculpaţi şi a actelor normative care le reglementează .
Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale doar în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Curtea Constituţională a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat sa o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale. Deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă). În consecinţă, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizata numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.
Aceleaşi principii au fost reiterate şi prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 a Curţii Constituţionale.
Decizia nr. 405/2016 produce efecte juridice, de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, în toate cauzele penale aflate pe rolul organelor judiciare, indiferent de faza sau etapa procesuală în care se află.
Potrivit Deciziei nr. 1415/2009 a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă, tuturor subiectelor de drept.
De asemenea, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se prevede că dispoziţia din legea în vigoare constatată ca neconstituţională îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Înalta Curte constată că, deşi a expirat intervalul de 45 de zile de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale, legiuitorul nu a intervenit, până în prezent, pentru a pune în acord prevederile art. 297 alin. (1) C. pen., cu dispoziţiile constituţionale.
Ca atare, se reţine că sintagma din conţinutul art. 297 alin. (1) C. pen. (precum şi al art. 246 din C. pen. din 1969) "îndeplineşte în mod defectuos" este constituţională numai în măsura în care înţelesul său echivalează cu sintagma " îndeplineşte prin încălcarea legii", iar încălcarea vizează un act de reglementare primară, adică o lege sau o ordonanţă de guvern.
Per a contrario, în ipoteza în care conduita inculpatului subiect activ al infracţiunii, constă în încălcarea unui act normativ de reglementare secundară, inferior legii sau ordonanţei guvernului, cum ar fi menţiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare, coduri deontologice sau fişe ale postului, această conduită se situează în afara cadrului constituţional al reglementării infracţiunii de abuz în serviciu.
Aceasta înseamnă că orice acuzaţie având ca obiect o faptă cu privire la care se pretinde că au fost încălcate îndatoririle de serviciu va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor obligaţii a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită de Curtea Constituţională în considerentele deciziei anterior citate (legislaţie primară - legi şi ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă).
Aplicând consideraţiile teoretice mai sus expuse la cauza de faţă, Înalta Curte consideră că, prin modul în care au fost formulate acuzaţiile împotriva inculpaţilor şi raportat la faptele comise, aceştia nu pot fi traşi la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Astfel, inculpaţii A., C., E., D., F., B. G., H. şi I. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă de Tribunalul Militar Bucureşti pentru săvârşirea, în diferite forme de participaţie, a unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual.
În esenţă, s-a reţinut că în luna aprilie a anului 2007 au fost organizate două concursuri pentru încadrarea de subofiţeri cu recrutare din sursă externă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, membri ai comisiilor de concurs fiind inculpaţii, care nu au respectat dispoziţiile regulamentare şi cu intenţie au desfăşurat activităţi de natură a frauda rezultatele celor două concursuri, inclusiv prin falsificarea unor documente de concurs.
S-a mai reţinut că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, inculpaţii au încălcat dreptul persoanelor vătămate J., L., Y., K. şi Z. de a-şi alege în mod liber profesia de subofiţeri de jandarmi, permiţând accesul în această funcţie a altor persoane care au obţinut în acest mod un avantaj de natură nepatrimonială .
Tribunalul militar a mai arătat că procedurile, normele şi regulile de desfăşurare a celor două concursuri au fost stabilite prin câte un Regulament de desfăşurare care, dat fiind natura funcţiilor ce urmau a fi ocupate,au avut un conţinut într-o mare măsură asemănător, singura deosebire fiind disciplinele sportive din cadrul probei de evaluare a performanţelor fizice.
Ambele regulamente au fost înregistrate la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea sub nr. x din 16 aprilie 2007 şi nr. y din 13 aprilie 2007, iar toţi componenţii celor două comisii de concurs au luat cunoştinţă de acestea sub semnătură.
Curtea militară de apel a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de inculpaţi, înlăturând criticile acestora cu privire la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, cu motivarea că, în realizarea sarcinilor lor de serviciu, aceştia aveau de îndeplinit obligaţii proprii profesiei pe care o exercitau, obligaţii cu caracter general, precum:
- art. 54 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte pentru militari răspunderea pentru îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin, depunând în acest scop jurământul cerut de lege;
- art. 8 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, care dă acestora îndatoriri de apărare a valorilor democratice- constituţionale, de respectare a jurământului militar şi a prevederilor regulamentelor militare, de executare întocmai şi la timp a ordinelor comandanţilor şi ale şefilor, fiind responsabili de misiunile încredinţate;
- art. 40 din Legea nr. 80/1995 care prevede obligaţii legate de sarcina îndeplinită, respectiv concursul de angajare de personal militar, în raport de care, se prevede modul de accedere în profesie pentru subofiţeri ca persoane care au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu opinie majoritară, consideră că raţionamentul juridic şi argumentele aduse de instanţa de apel sunt greşite prin raportare la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale.
Prealabil acestei analize, Înalta Curte reiterează că recursul în casaţie, cale de atac extraordinară, se rezumă în analiză doar la cazurile de casare expres indicate de legiuitor, într-o abordare strictă de jure, fără reluarea şi reanalizarea contextului probator ce a condus Tribunalul militar şi Curtea militară de apel la prezentarea unei anumite stări de fapt, ce nu poate fi contestată. Instanţa supremă se va rezuma aşadar la aprecierea dacă instanţa de apel a considerat juridic corect sau nu că faptele inculpaţilor, astfel cum au fost reţinute, sunt prevăzute de legea penală, respectiv dacă acestea întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Instanţa de contencios constituţional a reţinut că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii", subliniind că aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară-legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.
Or, Curtea militară de apel a reţinut, în ceea ce priveşte legislaţia primară, texte cu caracter general (inclusiv art. 54 alin. (2) din Constituţie) care nu fac nicio referire la modalitatea de organizare şi de desfăşurare a concursurilor pentru încadrarea de subofiţeri cu recrutare din sursă externă.
De asemenea, invocarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, prin care se prevăd îndatoriri de apărare a valorilor democratice - constituţionale, de respectare a jurământului militar şi a prevederilor regulamentelor militare, de executare întocmai şi la timp a ordinelor comandanţilor şi ale şefilor, fiind responsabili de misiunile încredinţate, nu echivalează cu prevederea în lege a comportamentului interzis cu privire la desfăşurarea unor astfel de concursuri.
O astfel de interpretare este contrară deciziei Curţii Constituţionale şi ar presupune că orice încălcare a prevederilor regulamentelor militare, orice neexecutare întocmai şi la timp a ordinelor comandanţilor şi ale şefilor să fie încadrată în dispoziţiile art. 297 din C. pen. (art. 246 din C. pen. din 1969), or tocmai riscul unei asemenea interpretări a fost avut în vedere de Curtea Constituţională atunci când a analizat compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
Totodată, în speţa de faţă, nu ne aflăm în ipoteza unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară, neexistând un text de lege care să stabilească împrejurări legate de modul de organizare şi desfăşurare a concursului, şi cu atât mai mult care să prevadă comportamentul interzis cu privire la aceste aspecte.
Împrejurarea că inculpaţii au întocmit în fals anumite documente, au falsificat lucrările de concurs, prin contrafacerea sau refacerea acestora constituie infracţiunile de fals intelectual, respectiv fals material în înscrisuri oficiale, incriminate distinct de C. pen., iar săvârşirea acestor fapte nu poate fi reţinută ca reprezentând o încălcare a atribuţiilor de serviciu care ar fi astfel reglementate expres prin legislaţia primară (respectiv prin art. 320 şi art. 321 din C. pen.).
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, art. 40 din Legea nr. 80/1995 nu prevede "obligaţii legate de sarcina îndeplinită, respectiv concursul de angajare de personal militar", acest text de lege stabilind doar modalităţi alternative de dobândire a calităţii de subofiţer, printre care şi cu referire la persoanele care au promovat testele de aptitudini, concursul sau examenul susţinut în acest scop (situaţii reglementate la lit. a), b), c) şi g), fără a face nicio referire la modalitatea de desfăşurare sau organizare a concursului şi cu atât mai puţin la conduita impusă cu privire la aceste aspecte.
Pentru toate aceste considerente, se constată că faptele inculpaţilor constând în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu în desfăşurarea concursurilor organizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea în cursul lunii aprilie a anului 2007, ce au avut ca efect încălcarea dreptului persoanelor vătămate J., L., Y., K. şi Z. de a-şi alege în mod liber profesia de subofiţeri de jandarmi permiţând accesul în această funcţie a numiţilor M., N., O., P., Q., T., U., R. şi S. care au obţinut în acest mod un avantaj de natură nepatrimonială nu sunt prevăzute de legea penală, impunându-se pronunţarea unor soluţii de achitare a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte celelalte aspecte invocate de recurenţi, respectiv faptul că inculpatul A. ar fi fost condamnat în mod greşit în baza altor texte de lege, nefiind identificat autorul falsurilor, cele referitoare la aplicarea greşită a legii penale mai favorabile şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie Înalta Curte constată că, în realitate, prin acestea nu se susţine nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, care să conducă la o soluţie de achitare a inculpaţilor.
Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen. în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Nici motivele de recurs în casaţie care vizează inexistenţa sau insuficienţa probatoriului cu privire la dovedirea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului nici criticile prin care se invocă aspecte legate de aplicarea legii penale mai favorabile nu se încadrează cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., ca de altfel niciunui alt caz de casare dintre cele prevăzute în art. 438 C. proc. pen.
Deopotrivă, în legătură cu susţinerile inculpaţilor referitoare la omisiunea aplicării dispoziţiilor privind prescripţia răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că formează caz de casare numai greşita dispunere a încetării procesului penal, soluţie care nu s-a pronunţat prin hotărârea recurată, faţă de inculpaţi fiind dispuse soluţii de condamnare.
Având în vedere însă împrejurarea că s-a reţinut că faptele inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (ci doar în ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale), instanţa de recurs constată incidenţa cazului de casare invocat, cu consecinţa admiterii recursului în casaţie promovat şi casării deciziei pronunţate.
Reţinând totodată că, deşi inculpaţii G., H. şi I. nu au formulat cerere de recurs în casaţie, cauza a fost examinată prin extindere, conform dispoziţiilor art. 443 din C. proc. pen., şi cu privire la aceştia şi fără a le crea o situaţie mai grea, Înalta Curte, a constatat că şi inculpaţii intimaţi se află în aceeaşi situaţie cu recurenţii, în sensul că faptele comise de aceştia nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni de abuz în serviciu, motiv pentru care urmează a extinde efectele recursului în casaţie şi cu privire la aceşti inculpaţi.
În înlăturarea greşitei aplicări a legii sub aspectele anterior expuse şi reţinând că inculpaţii au mai fost condamnaţi şi pentru alte infracţiuni, instanţa supremă constată că se impune a se face o nouă apreciere asupra legii penale mai favorabile sub aspectul întregului regim sancţionator de aplicat, prin raportare atât la prevederile vechiului dar şi ale noului C. pen., dar şi al înlăturării dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în situaţia reţinerii ca mai favorabilă a legii în vigoare la data săvârşirii faptelor.
Astfel cum s-a reţinut anterior, întreaga construcţie juridică punitivă a pornit de la o situaţie greşită, de condamnare a inculpaţilor şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu, pentru care au fost stabilite pedepse în cuantum de 3 ani închisoare pentru o infracţiune, precum şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, or, aplicarea unei pedepse rezultante mai mici ( pentru infracţiunile de fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale) ar fi putut conduce implicit la o interpretare diferită a întreg regimului sancţionator incident.
Înalta Curte consideră că o analiză concretă, bazată pe întreg sistemul de individualizare judiciară a unei sancţiuni, se impune a fi efectuată de o instanţă ce se găseşte într-o cale ordinară de atac, sens în care, în funcţie şi de jurisprudenţa constantă a instanţei supreme care, atunci când constată necesitatea de apelare la astfel de operaţiuni ce reclamă aprecieri din partea judecătorului recurge la formula dispunerii rejudecării laturii penale a cauzei de către o astfel de instanţă, va proceda în consecinţă.
Totodată, urmând a se pronunţa o soluţie de achitare a inculpaţilor cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, urmează ca instanţa de apel, în rejudecare, să aprecieze dacă aceasta va avea efecte şi cu privire la acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile J., K. şi L..
Raportat la toate considerentele anterior expuse, la cazul de casare incident şi la dispoziţiile art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., vor fi menţinute toate actele procedurale efectuate până la etapa dezbaterilor asupra apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, de inculpaţii A., C., E., G., B., D., H., F. şi I., părţile civile J. şi K. şi partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea, acestea fiind valabile.
Aşadar, procesul penal îţi va relua cursul de la momentul acordării cuvântului în susţinerea apelurilor ce au fost exercitate, această etapă fiind limitată la motivele pentru care s-a dispus casarea şi rejudecarea cauzei, respectiv achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, eventuala înlăturare a dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în privinţa infracţiunilor de fals, şi tratarea tuturor elementelor ce vizează regimul sancţionator incident pentru inculpaţi, inclusiv prin aprecierea legii penale mai favorabile acestora.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, cu majoritate va admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., C., E., D., F. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.
În baza art. 443 din C. proc. pen. va extinde efectele recursului în casaţie şi cu privire la inculpaţii G., H. şi I..
Se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., C., E., D., F. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.
În baza art. 443 din C. proc. pen. extinde efectele recursului în casaţie şi cu privire la inculpaţii G., H. şi I..
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu în sumă de câte 65 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 mai 2018.
OPINIE SEPARATĂ
În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.
În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de,,recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.
Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel şi nu vizează temeiul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.
Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.
Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Inculpaţi A., C., E., D., F. şi B. au criticat Decizia penală nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, din perspectiva cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Inculpaţii au susţinut că infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată, deoarece, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ.
Inculpaţii din prezenta cauză susţin că prin activitatea lor nu au încălcat norme din legislaţia primară (legi, ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe ale guvernului) ci doar norme din legislaţia secundară şi terţiară, respectiv regulamentele de organizare a celor două concursuri (nr. x din 16 aprilie 2007, nr. y din 13 aprilie 2007), motiv pentru care, făcând aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, aceştia ar trebui achitaţi pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Prin considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a României publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a precizat că scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, de a apăra valori sociale identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual.
Totodată, a mai reţinut instanţa de contencios constituţional referitor la îndatoririle legate de o anumită funcţie sau de un anumit loc de muncă, că există un complex de norme, unele cuprinse în acte normative cu caracter general, privind îndatoririle angajaţilor în genere, altele, în acte normative cu caracter special iar îndeplinirea unei atribuţii de serviciu implică manifestarea de voinţă din partea persoanei în cauză, care se concretizează în acţiunile efective ale acesteia şi care are ca scop realizarea obligaţiei prescrise. Realizarea acestui demers se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuţia de serviciu, cât şi la un standard obiectiv. Standardul subiectiv ţine de forul intern al persoanei respective, iar măsura în care acesta este atins ţine de autoevaluarea acţiunilor întreprinse. Standardul obiectiv are ca element de referinţă principal normativul actului care reglementează atribuţia de serviciu respectivă.
Întrucât standardul obiectiv este determinat şi circumscris prescripţiei normative, reglementarea atribuţiilor de serviciu şi a modalităţii de exercitare a acestora determină sfera de cuprindere a acestui standard, care nu poate să aibă o întindere mai largă decât prescripţia normativă în domeniu, din perspectiva respectării principiului principiul previzibilităţii. Prin urmare, unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripţii implicite, nedeterminabile la nivel normativ, chiar dacă anumite acţiuni, ce însoţesc exercitarea unei atribuţii de serviciu, se pot baza pe o anumită uzanţă/cutumă.
În ceea ce priveşte sfera actelor normative la care organele judiciare se pot raporta în aprecierea atribuţiilor de serviciu s-a reţinut că ea se limitează la legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi nu la acte de nivel inferior acestora. Referitor la ordonanţele Guvernului (inclusiv ordonanţele de urgenţă), a reţinut că, nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material, conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii, fiind supuse aprobării Parlamentului.
În speţa de faţă, în realizarea sarcinilor lor de serviciu inculpaţii aveau de îndeplinit obligaţii proprii profesiei pe care o exercitau şi care erau prevăzute în Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Critica inculpaţilor potrivit cu care nu ar fi încălcat norme din legislaţia primară (legi, ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe ale guvernului) ci doar norme din legislaţia secundară şi terţiară, respectiv regulamentele de organizare a celor două concursuri (nr. x din 16 aprilie 2007, nr. y din 13 aprilie 2007), motiv pentru care, făcând aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, aceştia ar trebui achitaţi pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală, apreciez că nu este întemeiată.
Astfel, în luna aprilie a anului 2007 au fost organizate două concursuri pentru încadrarea de subofiţeri ca recrutare din sursă externă la nivelul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.
Primul concurs a fost desfăşurat în perioada 16 - 18 aprilie 2007 şi avea ca scop ocuparea unui număr de 14 funcţii de subofiţeri de ordine publică, iar pentru buna lui organizare s-a prevăzut prin Ordinul de zi pe unitate nr. S/58 din 23 martie 2007 o comisie de concurs formată din lt.col. A. - preşedinte, cpt. C., cpt. E., lt. G. - membrii şi plt. adj. F. - secretar.
Cel de-al doilea concurs a fost organizat în perioada 23 - 25 aprilie 2007 pentru ocuparea a 11 funcţii de subofiţeri pază conducte de transport produse petroliere, iar prin Ordinul de zi pe unitate nr. 5/64 din 2 aprilie 2007 s-a constituit comisia de concurs formată din lt. col. B. - preşedinte, lt. col. A., mr. D., cpt. H. - membrii şi mr. I. - secretar.
Cele două Ordine de zi pe unitate nr. S/58 din 23 martie 2007 şi respectiv nr. 5/64 din 2 aprilie 2007, deşi sunt ordine din legislaţia secundară şi terţiară, ele nu puteau fi emise decât în baza Legii cadru nr. 80/1995, care stabileşte în art. 8 alin. (1) lit. b) că (printre îndatoririle principale cadrele militare trebuie, să respecte jurământul militar şi prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai şi la timp ordinele comandanţilor şi ale şefilor, fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredinţate. Cadrelor militare nu li se poate ordona şi le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea penală şi civilă a subordonaţilor), motiv pentru care apreciez că, în mod corect, a fost reţinută infracţiunea de abuz în serviciu, întrucât au fost încălcate dispoziţii normative primare privitoare atât la obligaţiile proprii ale inculpaţilor, ce derivau din calitatea lor de militari, cât şi la cele privind accesul în profesia de jandarm, realizate cu prilejul organizării şi desfăşurării celor două concursuri de angajare de personal.
Într-adevăr, aceste dispoziţii legale nu au fost menţionate de către instanţa de fond în considerentele hotărârii, întrucât la momentul pronunţării nu a existat Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2006, care produce efecte numai pentru viitor, însă o analiză a incidenţei Deciziei Curţii Constituţionale sub aspectul elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu a fost realizată de instanţa de control judiciar cu ocazia soluţionării apelurilor inculpaţilor, când a analizat şi a apreciat efectele Deciziei Curţii Constituţionale considerând în sensul neaplicării acesteia în cauză.
În acord cu opinia instanţei de apel, apreciez că atribuţiile de serviciu care reveneau inculpaţilor şi modalitatea în care a fost exercitată de aceştia în baza celor două ordine de zi pe unitate se regăsesc şi în normele cadru din Legea nr. 80/1995, prin urmare, nu se poate aprecia că există o nerespectare a unor dispoziţii dintr-o legislaţie secundară sau terţială, astfel cum susţine apărarea.
Pe cale de consecinţă, faţă de elementele faptice stabilite definitiv de instanţa de apel şi având în vedere considerentele Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, pentru argumentele arătate anterior, consider că nu este întemeiată critica recurenţilor inculpaţi în sensul dezincriminării faptei de abuz în serviciu.
Pentru aceste considerente, apreciez că se impune respingerea, ca nefondate, a recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A., C., E., D., F. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 25 iulie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti şi cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
JUDECĂTOR
AA.
Procesat de GGC - MM