Revision appeal fails: legal challenges to classification not newly discovered facts; 200 RON costs awarded.

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 12 din 16 martie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 459 alin. (3), lit. e) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a Sentinţei penale cu nr. 17 din 1 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 30 iunie 2017 prin Decizia penală nr. 251/A/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, formulată de către condamnatul revizuent A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 5 februarie 2018, sub nr. x/2018, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 17 din 1 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, invocând cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen.

Condamnatul a învederat faptul că cererea de revizuire se referă la soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă de judecată şi menţinută de instanţa de apel, pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3.000 RON amendă penală, invocând, în esenţă, următoarele motive:

În susţinerea cazului de revizuire, prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a arătat că s-au descoperit fapte s-au împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

A învederat că infracţiunile prev. de art. 60 alin. (6) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, din punct de vedere al unităţii de infracţiune, au naturi diferite: infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 este o infracţiune continuată, în timp ce infracţiunea prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 este o infracţiune de obicei, fiind necesară comiterea a cel puţin 3 acte materiale pentru reţinerea acestei infracţiuni. Or, această infracţiune nu există deoarece nu au fost comise cel puţin 3 acte materiale. Astfel, încadrarea juridică reţinut în actul de sesizare ori este eronată ori se raportează la infracţiunea de obicei.

A mai apreciat că aceste împrejurări sunt noi, deoarece nu au mai fost ridicate nici o dată în faţa instanţei, deşi sunt chestiuni de drept ele demonstrează atât nelegalitatea cât şi netemeinicia hotărârii pronunţate. Nelegalitatea rezultă din interpretarea eronată a textelor legale şi a probelor.

Fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 a fost reintrodus abia la data de 1 februarie 2014; fapta nu există deoarece activitatea de corectare a celor două teze nu reprezintă un act de complicitate la infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995; fapta nu există deoarece această infracţiune fiind una de obicei implică necesitatea existenţei a minim 3 acte materiale, or revizuentul a participat la corectarea a doar 2 teze a 2 candidaţi.

Analizând cererea de revizuire din prisma admisibilităţii formulării acestei căi extraordinare de atac, Curtea de Apel Iaşi a constatat următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 17 din 1 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 30 iunie 2017 prin Decizia penală nr. 251/A/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., la pedeapsa principală a amenzii în cuantum de 3000 RON.

În esenţă, în sarcina acestuia s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna iunie 2012 a semnat înscrisurile întocmite de inculpatul B. în care a folosit fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România","UNBR", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi a însemnelor specifice profesiei, respectiv ştampile, cunoscând că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 republicată, pentru admiterea în profesia de avocat.

Condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 17 din 1 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, invocând cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen.,

Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, potrivit disp. art. 459 alin. (3), lit. a) - f), C. proc. pen., la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa are în vedere dacă cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute de lege, dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3), dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea şi dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4), în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute anterior, dispunând, prin sentinţă, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Având în vedere calitatea de inculpat pe care a avut-o revizuentul în cauza cu nr. x/2013, precum şi faptul că cererea de revizuire este în favoarea condamnatului, Curtea a constatat că cererea de faţă este formulată în termenul prev. de art. 457 alin. (1) C. proc. pen. şi de o persoană dintre cele prevăzute de lege, respectiv de art. 455 alin. (1), lit. a) C. proc. pen.

Totodată s-a constatat că cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) C. proc. pen., respectiv a fost formulată în scris şi motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., precum şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Curtea de Apel Iaşi a constatat că nu este îndeplinită condiţia de admitere în principiu, referitoarele la faptul dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

În concret, referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi a constatat că aspectele invocate de revizuent referitoare la încadrarea juridică dată faptelor, la momentul consumării infracţiunii de obicei, la interpretările date de instanţă probelor şi chestiunilor de drept nu se încadrează în acest caz.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen. priveşte situaţia în care s-au descoperi fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

În concret, revizuentul trebuie să invoce descoperirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, de fapte sau împrejurări necunoscute instanţei de judecată la soluţionarea cauzei şi nu reinterpretarea aceleiaşi situaţii de fapt.

Revizuentul nu a învederat instanţei care ar fi acele împrejurări de fapt sau situaţii de fapt noi, necunoscute la momentul condamnării, dar descoperite ulterior, pe baza cărora s-ar putea ajunge, dacă vor fi confirmate de probatoriu, la o soluţie diametral opusă, dovedind netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii.

Dimpotrivă, revizuentul s-a limitat la a formula critici ale legalităţii şi temeiniciei hotărârii de condamnare bazate nu pe fapte-împrejurări de fapt noi, ci pe simple argumente de drept proiectate asupra aceleiaşi situaţii de fapt avută în vedere la judecata cauzei.

Aşa fiind, Curtea de Apel Iaşi a constatat că, motivele dezvoltate de revizuent în cererea adresată şi precizate în faţa instanţei în sprijinul cazului de revizuire prev. de 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., nu pot fi circumscrise acestui caz de revizuire, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea neconducând, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 16 martie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., solicitând desfiinţarea sentinţei şi pe fond admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Prin motivele de apel formulate în scris, revizuentul a reiterat în esenţă că aspectele invocate în faţa primei instanţe, susţinând, totodată, că, motivarea Deciziei penale nr. 251/A din 30 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, reprezintă o împrejurare o nouă, întrucât a luat cunoştinţă de aceasta după pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de revizuire.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma criticilor de apel formulate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Prealabil judecării pe fond, cererea de revizuire trebuie supusă unei verificări sub aspectul admisibilităţii, deoarece revizuirea poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Pentru a decide asupra admisibilităţii în principiu a cererii, instanţa de judecată examinează, mai întâi, dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege, respectiv dacă aceasta corespunde cerinţelor prevăzute de art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., dacă a fost formulată în termen şi de către persoana îndreptăţită să o exercite, dacă se întemeiază pe unul din temeiurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., dacă se referă la o hotărâre penală definitivă care a soluţionat fondul cauzei, dacă faptele şi mijloacele de probă nu au mai fost învederate în cadrul unei cereri anterioare de revizuire judecată definitiv şi dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care permit revizuirea.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi declarată doar pentru cauzele prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, nu poate fi primită, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În prezenta cauză, prima instanţă a apreciat corect că, motivele invocate de revizuentul A. nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., întrucât nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, ci aspecte de drept, ce puteau fi invocate la judecarea în fond sau în apel a cauzei, în care a avut calitatea de inculpat.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 16 martie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 16 martie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM