Lawyer’s demand for payment to influence property association certificate issuance qualifies as traffic of influence despite lack of formal legal fee agreement

Asupra apelurilor penale de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 39/F din 6 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. rap. la art. 83 din C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 308 din C. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., a dispus amânarea aplicării acestei pedepse pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor anterior menţionate şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la 4.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit actului de adjudecare nr. 32 din data de 21 aprilie 2015, întocmit în dosarul de executare BEJ 43/2012 de executorul judecătoresc B., imobilul situat în Bucureşti, aparţinând debitorului ipotecar D., a fost pus în executare silită ca urmare a cererii formulată de creditorul urmăritor E. S.A., în temeiul titlurilor executorii constând în contractul de credit din 20 septembrie 2007 şi contractul de ipotecă autentificat sub nr. x din 20 septembrie 2007 de BNP F., iar în urma procesului de licitaţie din 26 martie 2015.

În urma executării silite a fost declarată ca adjudecatar al acestui imobil numita G., pentru preţul de 107.000 RON, preţ ce a fost achitat integral de către adjudecatar, ipotecile şi celelalte sarcini reale existente asupra apartamentului vândut la licitaţie, fiind radiate din oficiu conform art. 518 alin. (4) C. proc. pen. .

La momentul executării silite prin vânzare la licitaţie publică a apartamentului situat în Bucureşti, proprietarul acestuia D. înregistra debite restante faţă de Asociaţia de proprietari în cuantum de 39.500,59 RON rezultând din neplata cotelor de întreţinere aferente acestui apartament, însă dat fiind faptul că la acel moment Asociaţia de proprietari nu deţinea încă un titlu executoriu care să-i ateste dreptul de creanţă corespunzător acestei datorii, aceasta nu a putut participa la procedura de executare silită demarată împotriva fostului proprietar pentru a-şi recupera debitul din suma obţinută prin vânzarea imobilului la licitaţie.

În data de 18 aprilie 2016, între proprietarul adjudecatar G. şi numitul H. a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 18 aprilie 2016 de BNP I., prin care cea dintâi promitea să vândă celui din urmă imobilul dobândit prin adjudecare la licitaţie publică pentru preţul de 33.000 euro., termenul pentru încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare fiind stabilit prin convenţia părţilor la data de 28 mai 2016, ulterior acest termen fiind prelungit succesiv tot prin convenţia părţilor.

În vederea obţinerii actelor necesare vânzării mai multor apartamente proprietatea sa, printre care se număra şi cel situat în Bucureşti, prin procura autentificată sub nr. y din 22 aprilie 2015 de BNP J., numita G., care se afla în străinătate, l-a împuternicit în calitate de mandatar pe K., care era agent imobiliar în cadrul S.C. L. S.R.L. .

Ca atare, pentru finalizarea procedurilor de înstrăinare a apartamentului proprietatea numitei G., situat în Bucureşti, la data de 31 mai 2016, numitul K., în calitate de mandatar al proprietarei, a obţinut, în temeiul art. 20 din Legea nr. 230/2007, de la Asociaţia de proprietari "strada x nr. x, bloc x, scara x, sector x, Bucureşti" o adeverinţă semnată de preşedintele şi de administratorul asociaţiei, care atesta împrejurarea că "apartamentul x înregistrează debite în valoare de 39.500,55 RON, reprezentând restanţe întreţinere" .

Întrucât conţinutul acestei adeverinţe nu era corespunzător intereselor proprietarei apartamentului ce se dorea a fi înstrăinat, mandatarul acesteia a reluat demersurile pe lângă reprezentanţii legali ai Asociaţiei de proprietari în vederea eliberării unei noi adeverinţe.

În fapt, motivele de nemulţumire ale proprietarei G. şi ale mandatarului acesteia faţă de conţinutul adeverinţei eliberate la data de 31 mai 2016 se refereau, la împrejurarea, de altfel reală, că pentru perioada ulterioară achiziţionării apartamentului prin adjudecare de către G., aceasta achitase la zi cotele de întreţinere aferente acestuia, astfel că nu considerau just să nu poată vinde apartamentul din cauza unor datorii neachitate de vechiul proprietar şi care nu îi erau sub nicio formă imputabile noului proprietar, în condiţiile în care adjudecase imobilul liber de orice sarcini.

În acest context, în urma discuţiilor purtate de mandatarul K. cu administratorul Asociaţiei de proprietari, numitul M., acesta din urmă a refuzat categoric eliberarea unei alte adeverinţe necesară pentru înstrăinarea apartamentului nr. x, comunicându-i în mod tranşant mandatarului proprietarei respectivului apartament că "prima adeverinţă aşa cum am făcut-o, aşa rămâne şi nu o schimb".

În schimb, preşedintele Asociaţiei de proprietari O. i-a recomandat mandatarului K. că ar fi bine să ia legătura cu avocatul A., cu care asociaţia avea încheiate contracte de asistenţă juridică pentru mai multe litigii civile având ca obiect recuperarea în instanţă a debitelor restante rezultate din neplata cotelor de întreţinere, pentru a găsi împreună cu acesta o modalitate de rezolvare a situaţiei şi chiar l-a condus pe mandatar la sediul acestui cabinet de avocatură, unde s-au purtat discuţii în legătură cu modalitatea de întocmire a adeverinţei ce era necesară pentru înstrăinarea apartamentului nr. x, prilej cu care preşedintele Asociaţiei de proprietari şi avocatul A. au exprimat un punct de vedere comun, în sensul că adeverinţa trebuie să reflecte datele din evidenţa contabilă a asociaţiei, conform căreia apartamentul nr. x figurează cu acele restanţe la plata cotelor de întreţinere.

În continuare, în legătură cu eliberarea adeverinţei solicitate în numele proprietarei G., între mandatarul K. şi inculpatul A. au mai avut loc şi alte întâlniri pe parcursul cărora acesta din urmă s-a străduit să-l convingă pe cel dintâi că datoriile restante ale apartamentului nr. 93 ar trebui achitate de către noul proprietar, G., lucru pe care, însă aceasta nu l-a acceptat sub niciun motiv, insistând de fiecare dată prin intermediul mandatarului său, ca adeverinţa pe care o cerea să menţioneze doar sumele datorate de ea.

În legătură cu aceeaşi problemă, în data de 29 iunie 2016, mandatarul K. şi preşedintele Asociaţiei de proprietari, O. s-au întâlnit din nou cu inculpatul A., la sediul cabinetului de avocat al acestuia, prilej cu care martorul O. a afirmat că discutând şi cu alţi avocaţi despre chestiunea adeverinţei necesară înstrăinării apartamentului nr. 93, şi-a dat seama că proprietara G. are şi ea partea ei de dreptate, astfel că este de acord să semneze adeverinţa în forma care va fi agreată de către avocatul A., inclusiv în sensul formulării a două paragrafe în care să se menţioneze în mod distinct datoriile actualului proprietar şi cele ale vechiului proprietar.

Cu ocazia aceleiaşi întâlniri, în cadrul discuţiilor purtate după plecarea martorului O., inculpatul A. a susţinut în continuare că Asociaţia de proprietari nu poate elibera o adeverinţă care să ateste că apartamentul nr. 93 nu figurează cu debite şi că oricum câştigul pe care l-ar obţine proprietara apartamentului prin vânzarea acestuia la un preţ net superior celui cu care îl achiziţionase în urma executării silite, i-ar fi permis acesteia să plătească şi debitele fostului proprietar, însă mandatarul K. i-a răspuns că în niciun caz proprietara G. nu va accepta să plătească datoriile fostului proprietar care a locuit în acel apartament vreme de mai mulţi ani, fără ca asociaţia să fie în stare să recupereze datoriile de la acesta.

La un moment dat, văzând că mandatarul K., care era presat de apropierea celui de-al doilea termen stabilit pentru vânzarea apartamentului nr. x, insistă pentru găsirea unei modalităţi de rezolvare a situaţiei, declarându-se de acord inclusiv cu eliberarea unei adeverinţe în care să se menţioneze că debitele restante aparţin vechiului proprietar, inculpatul A. i-a spus acestuia că ar exista o soluţie pentru emiterea unei astfel de adeverinţe, dar acest lucru îi costă, pretinzând în acest scop suma de 1.000 de euro, despre care nu a precizat că ar fi reprezentat vreun onorariu pentru serviciile pe care le-ar fi prestat în interesul proprietarei G..

Deşi mandatarul K. a protestat faţă de cuantumul sumei pretinse de inculpat, pe care îl considera a fi exagerat, acesta i-a răspuns că, de fapt, suma respectivă era echitabilă, reprezentând doar 10% din suma pe care asociaţia o avea de recuperat cu titlu de debite restante de la fostul proprietar.

Fiindu-i transmisă prin telefon de către mandatarul K. solicitarea explicită formulată de către inculpatul A. cu privire la plata sumei de 1.000 euro pentru eliberarea adeverinţei în forma dorită, proprietara G. s-a declarat profund revoltată, hotărând să revină în ţară pentru a lămuri personal situaţia ivită.

Drept urmare, la data de 1 iulie 2016, proprietara G. împreună cu mandatarul său K. s-au deplasat la cabinetul de avocat al inculpatului A., care în timpul discuţiilor purtate cu acest prilej, profitând de interesul major al obţinerii adeverinţei necesară înstrăinării apartamentului nr. x, dar şi de ascendentul pe care părea să îl aibă asupra reprezentanţilor Asociaţia de proprietari "strada x nr. x, bloc x, scara x, sector x, Bucureşti" pe care o reprezenta în instanţă în mai multe procese civile având ca obiect recuperarea debitelor restante de la proprietarii datornici, în esenţă, a reiterat solicitarea ca pentru emiterea adeverinţei cu conţinutul dorit să-i fie remisă suma de 1.000 de euro, urmând ca el să-şi exercite influenţa asupra preşedintelui şi a administratorului asociaţiei pentru a-i determina să semneze noua adeverinţă.

Sub acest aspect, s-a arătat că este deosebit de relevant conţinutul discuţiei ce a avut loc cu prilejul acestei întâlniri, înregistrată audio în mediul ambiental cu mijloace proprii de către martorul K., potrivit art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. şi transcrisă de către organele judiciare în cuprinsul unui proces-verbal, întocmit potrivit art. 143 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. .

Conform înţelegerii stabilite cu prilejul întâlnirii anterior menţionate, în data de 5 iulie 2016, în jurul orei 12:00, proprietara G. şi mandatarul său K. au revenit la cabinetul de avocat al inculpatului A., în scopul de a primi adeverinţa ce le era necesară înstrăinării apartamentului nr. x şi de a-i remite acestuia suma de 1.000 de euro.

La acest moment, proprietara G. şi mandatarul său K. sesizaseră deja organele de urmărire penală în legătură cu pretinderea de către inculpatul A., având calitatea de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a sumei de 1.000 de euro, sub pretextul că îşi poate exercita influenţa asupra preşedintelui şi administratorului Asociaţiei de proprietari din care făcea parte apartamentul pe care G. intenţiona să-l înstrăineze, în scopul de a-i determina pe aceştia să semneze o adeverinţă care să ateste împrejurarea că proprietara G. nu înregistrează debite către Asociaţia de proprietari, denunţurile formulate de aceştia fiind înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie în data de 4 iulie 2016 .

În finalul discuţiei, inculpatul A. i-a înmânat denunţătoarei G. o adeverinţă semnată doar de preşedintele Asociaţiei de proprietari, asigurând-o că nu sunt probleme întrucât acesta reprezintă asociaţia, după care a primit de la aceasta suma de 1.000 euro, sumă descoperită asupra lui la momentul constatării infracţiunii flagrante.

Instanţa de fond a mai reţinut că fapta reţinută în sarcina inculpatului se circumscrie, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 308 C. pen.

La stabilirea pedepsei principale, instanţa de fond a constatat că pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A., închisoarea este pedeapsa unică prevăzută în norma de incriminare incidentă, iar limitele speciale ale acesteia sunt cuprinse între 1 an şi 4 luni (minimul) şi 4 ani şi 8 luni (maximul), în condiţiile în care prin Decizia nr. 1/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 105 din 10 februarie 2015, s-a stabilit că dispoziţiile art. 308 C. pen., care reglementează reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunilor la care se face trimitere prin acest text normativ, reprezintă o variantă atenuată a acestor infracţiuni.

La individualizarea pedepsei înăuntrul acestor limite, instanţa de fond a avut în vedere, potrivit art. 74 alin. (1) din C. pen., gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului, evaluate prin prisma criteriilor enunţate în acelaşi text de lege.

În ceea ce priveşte modalitatea executării pedepsei, Curtea a considerat că în speţă, aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la amânarea aplicării acestei pedepse, este atât legală cât şi oportună în condiţiile în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege (pozitive şi negative) pentru aplicarea acestei măsuri de clemenţă, conform dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 6 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în termen legal au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A..

Ministerului Public a criticat hotărârea pentru netemeinicie susţinând că instanţa de fond a procedat la o individualizare greşită a pedepsei aplicate.

În acest sens s-a arătat că atitudinea de nerecunoaştere a faptei de către inculpat, în ciuda unor probe evidente privind comiterea infracţiunii, nu justifica aplicarea disp. art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei mai ales dacă se ţine cont de profesia inculpatului - aceea de avocat, o persoană care este obligată să respecte legea şi nu să se folosească de dispoziţiile legale în detrimentul unor persoane care nu au cunoştiinţe juridice.

Totodată s-a făcut referire şi la faptul că recuperarea sumei de 1.000 de euro nu s-a datorat vreunei acţiuni a inculpatului ci intervenţiei organelor de urmărire penală.

Faţă de aceste argumente s-a concluzionat că în cauză ar fi mai potrivită o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării.

Inculpatul, prin apărător, criticat sentinţa pentru nelegalitatea şi netemeinicie invocând, în esenţă, următoarele:

a) Stabilirea stării de fapt pe susţineri nedovedite şi contradictorii ale martorilor-denunţători şi ignorarea probelor care dovedesc o altă stare de fapt. În acest ultim sens s-a făcut referire la declaraţiile martorilor O. şi M., singurele declaraţii de martori care - în opinia inculpatului - pot fi obiective.

b) Încadrarea juridică greşită a faptei ca urmare a evaluării exclusive a declaraţiilor martorilor denunţători.

În acest sens a arătat că au fost greşit evaluate probele administrate în cauză şi trebuia să se constate că întocmirea adeverinţei respective s-a realizat după ce preşedintele asociaţiei de proprietari hotărâse eliberarea actului respectiv astfel că nu sunt întrunite elementele laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, că lipseşte cerinţa de a lăsa să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului precum şi cerinţa de a promite că va determina conducerea asociaţiei de proprietari la emiterea acelei adeverinţe.

Totodată a arătat că inculpatul a întocmit formal acea adeverinţă şi că nu se afla în nici un raport juridic cu asociaţia de proprietari respectivă.

În fine, s-a menţionat că suma de 1.000 de euro au fost pretinşi şi primiţi cu titlul de onorariu pentru serviciile pe care personal le-a prestat şi putea să le presteze celor doi denunţători.

Pe parcursul judecării apelurilor a fost audiat inculpatul şi, la cererea acestuia Înalta Curte a reaudiat pe martorul O..

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel inculpatul a negat comiterea infracţiunii, a arătat că martorul O. luase deja hotărârea emiterii acelei adeverinţe, că acesta avea încredere în prestaţia sa profesională şi că suma de 1.000 de euro a solicitat-o cu titlul de onorariu şi nicidecum pentru o pretinsă influenţă asupra preşedintelui asociaţiei de proprietari.

În ceea ce-l priveşte pe martorul O., audiat fiind de instanţa de apel, acesta a arătat că îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză şi, concret, cu privire la adeverinţa respectivă, a menţionat că se consultase şi cu alţi avocaţi care i-au spus că poate fi eliberată o astfel de adeverinţă - în sensul că numita G., personal, nu are datorii la întreţinere însă fostul proprietar al apartamentului are astfel de datorii - motiv pentru care i-a spus inculpatului să conceapă o astfel de adeverinţă pe care să i-o aducă să o semneze.

Înalta Curte examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către inculpat sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Apelul declarat de inculpatul A. este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut corect şi complet atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatului, fapta reţinută în sarcina acestuia întrunind atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Pretinderea - de către inculpatul A. - a unei sume de 1.000 euro de la de la denunţătorii G. şi K., urmată de primirea acestei sume, în integralitate, la data de 5 iulie 2016 este certă şi, în materialitatea ei, nu este negată nici de inculpat.

Conform art. 291 C. pen. infracţiunea de trafic de influenţă constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Aşa cum se observă din textul sus-menţionat legea prevede că elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni se realizează în trei modalităţi faptice alternative şi anume: 1- pretinderea, 2- primirea şi 3- acceptarea promisiunii de bani ori alte foloase.

În speţă regăsim doar două din acestea şi anume pretinderea urmată mai apoi de primirea banilor respectivi.

Pretinderea şi primirea celor 1.000 de euro nu au avut loc într-un singur moment ci la momente diferite. Astfel, aşa cum rezultă din declaraţiile martorului K. inculpatul A. a pretins mai întâi această sumă promiţând implicit că va interveni la conducerea Asociaţiei de proprietari pentru eliberarea adeverinţei în forma de care martorii P. aveau nevoie pentru vânzarea apartamentului, inculpatul arătând expres că este vorba de "o formulare ghiduşească, pe care le-am cerut-o eu lor" - moment în care infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat - iar primirea banilor s-a realizat ulterior, moment ce marchează epuizarea infracţiunii de trafic de influenţă.

Desigur, condiţia principală pentru existenţa infracţiunii este ca pretinderea şi/sau primirea banilor ori a altor foloase să se de către o persoană care are influenţă sau care lasă să se creadă că are influenţă.

De aceea, în speţă, nu prezintă nicio importanţă faptul că martorul O., preşedintele Asociaţiei de proprietari, se hotărâse să emită adeverinţa cerută de martorii- denunţători sau că se consultase şi cu alţi avocaţi, câtă vreme, din discuţiile pe care inculpatul le-a avut cu martorii P. - discuţii înregistrate de aceştia cu mijloace proprii şi expuse pe larg de prima instanţă,rezultă în mod indubitabil intenţia inculpatului de profita de împrejurarea că el era cel care întocmea efectiv adeverinţa şi de a lăsa să se înţeleagă că fără intervenţia sa adeverinţa respectivă nu putea fi obţinută.

În fine, raportat la apărările inculpatului, Înalta Curte constată că niciun moment nu s-a discutat de un onorariu, că nu s-a întocmit nici un contract de asistenţă juridică şi că, dimpotrivă, inculpatul a căutat să ascundă de alte persoane faptul primirii banilor.

Referitor la apelul Ministerului Public - dincolo de atitudinea parţial sinceră a inculpatului - Înalta Curte are totuşi în vedere condiţiile în care s-a produs fapta, împrejurarea că adeverinţa respectivă reflectă realitatea iar emiterea ei nu era de natură a pune în pericol ordinea de drept, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de textul încriminator fiind apreciată ca minimă, motiv pentru care consideră şi că individualizarea judiciară a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare este una corespunzătoare şi nu se impune a fi reformată.

Faţă de aceste considerente, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 6 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 6 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2018.

Procesat de GGC - MM