Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2681/2018 AI generated

ICCJ Declines Jurisdiction Over Recourse Against Tribunal Appeal in Sub-€200k Monetary Claims Due to Statutory Gap, Referring Case to Court of Appeal

Case Number Decizia nr. 2681/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) upheld its lack of material jurisdiction, declining to hear the appeal and referring the case to the Court of Appeal of Constanta for resolution, thereby leaving the lower courts' decisions rejecting the plaintiff's claim in force pending further review by the appellate court. The dispute originated from a civil action by a national maritime administration company against a private limited company for unpaid fees regarding the use of port infrastructure, where both the first instance court and the second instance tribunal had dismissed the claim as unfounded. The decisive legal basis for the ICCJ's declination was Article 5 in conjunction with Article 132 and Article 483 of the Civil Procedure Code, applied via analogy because the new Civil Procedure Code did not explicitly assign jurisdiction for appeals against tribunal decisions in monetary claims under 200,000 RON (where appeals were generally barred or not assigned to the ICCJ), leading the court to apply the principle that the hierarchically superior instance to the tribunal is the Court of Appeal, a interpretation reinforced by the Constitutional Court's ruling on the unconstitutionality of specific transitional thresholds.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; ICCJ Declines Jurisdiction Over Recourse Against Tribunal Appeal in Sub-€200k Monetary Claims Due to Statutory Gap, Referring Case to Court of Appeal: The dispute originated from a civil action by a national maritime administration company against a private limited company for unpaid fees regarding the use of port infrastructure, where both the first instance court and the second instance tribunal had dismissed the claim as unfounded. The decisive legal basis for the ICCJ's declination was Article 5 in conjunction with Article 132 and Article 483 of the Civil Procedure Code, applied via analogy because the new Civil Procedure Code did not explicitly assign jurisdiction for appeals against tribunal decisions in monetary claims under 200,000 RON (where appeals were generally barred or not assigned to the ICCJ), leading the court to apply the principle that the hierarchically superior instance to the tribunal is the Court of Appeal, a interpretation reinforced by the Constitutional Court's ruling on the unconstitutionality of specific transitional thresholds.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction civil dispute legal fees statutory basis administration of justice constitutional limits

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Cited in the dispositive to justify the decision to decline jurisdiction and refer the case to the competent instance.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 05 august 2016 sub nr. x/212/2016, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 4.094,35 euro, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru folosirea infrastructurii portuare de către navele utilizate de pârâtă, facturi emise în perioada 30 iunie 2015 - 30 iunie 2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 1407 din 14 februarie 2017 a Judecătoriei Constanţa s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

Prin Decizia civilă nr. 99 din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul promovat de apelanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1407 din 14 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa, ca nefondat.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A.

Prin adresa din 25 aprilie 2018, Tribunalul Constanţa a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Constanţa, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 99 din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - NN