Jurisdictional competence for cassation of appellate decisions in credit disputes under statutory monetary thresholds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 12.10.2016 şi disjunsă la data de 19.10.2016 sub numărul de dosar x/2016, astfel cum a fost modificată la data de 14.11.2016, reclamanţii A. şi B., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi intimata-pârâtă D.:

- să se constate nulitatea absolută şi caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la punctul 8 din condiţiile particulare, respectiv de la punctul 4.1 lit. a) şi lit. b) din condiţiile generale la Contractul de credit nr. 240/30.08.2007 şi să se dispună eliminarea acestora din contract,

- să fie obligate pârâtele la restituirea către împrumutaţi a sumelor plătite nedatorat cu titlu de comision de gestionare/administrare, în baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate, de la data semnării contractului de credit şi până la plata efectivă a acestora şi dobânda legală aferentă,

- să fie obligate pârâtele la restituirea către împrumutaţi a sumelor plătite nedatorat cu titlu de comision de întocmire, în baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate şi dobânda legală aferentă,

- să se constate nulitatea absolută şi caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la art. 1 alin. (1).2 pct. 1.3.1 din actul adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 240/30.08.2007, precum şi plata de către împrumutaţi a unui comision lunar de administrare a creditului din orice alt act adiţional subsecvent şi să se dispună eliminarea acestora din actele adiţionale subsecvente,

- să fie obligate pârâtele la restituirea către împrumutaţi a sumelor plătite nedatorat cu titlu de comision de gestionare/administrare, în baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate, de la data intrării în vigoare a actelor adiţionale şi până la plata efectivă a acestora şi dobânda legală aferentă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1957/2017 pronunţată la 17 martie 2017 de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi intimata-pârâtă D., ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 1436/A/2017 din 30 octombrie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B., împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi completată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi intimata-pârâtă D., şi pe cale de consecinţă:

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 4.1 lit. a) şi b) din condiţiile generale şi art. 8 din condiţiile particulare privind comisionul de întocmire dosar şi comisionul lunar de gestionare a creditului, din Contractul de credit nr. 240/30.08.2007 încheiat de părţi.

A obligat pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei încasate cu titlu de comision de întocmire dosar şi a sumei percepute cu titlu de comision lunar de gestionare credit pentru perioada 30.08.2007 - 20.09.2010, sume la care se va adăuga dobânda legală aferentă începând cu data fiecărei plăţi şi până la restituirea integrală a debitului.

A respins cererea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu pârâta privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 1 alin. (1).3.1 din Actul adiţional nr. 1 din data de 20.09.2010, încheiat la Contractul de credit nr. 240/30.08.2007 şi cererea de restituire a comisionului lunar de administrare, cu dobânda legală aferentă.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi recurenta-pârâtă C. S.A.

Prin adresa din 19 martie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Specializat Cluj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată modificată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Specializat Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursurilor declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1436/A/2017 din 30 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - NN