Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2679/2018 AI generated

Cassation jurisdiction gap for appeals against tribunal decisions in cases valued under 1,000,000 RON resolved by analogical referral to the Court of Appeal

Case Number Decizia nr. 2679/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetency and declined to hear the case, remanding the cause to the Bucharest Court of Appeal for competent solution; the appeal itself is not currently subject to cassation due to value thresholds. The dispute involved a consumer credit lawsuit where borrowers challenged specific contract clauses as abusive and null, requesting the fixation of the foreign exchange rate at the value from the signing date and restitution of interest differences. The decisive legal basis for the remittal was the application of Article 5 of the Civil Procedure Code in conjunction with Article 483(4), establishing that in the absence of a specific statutory provision assigning jurisdiction for cassation appeals against tribunal decisions in cases valued under 1,000,000 RON—a threshold rendered non-justiciable by the unconstitutionality of the relevant transitional law—the competent court is the hierarchically superior instance, i.e., the Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Cassation jurisdiction gap for appeals against tribunal decisions in cases valued under 1,000,000 RON resolved by analogical referral to the Court of Appeal: The dispute involved a consumer credit lawsuit where borrowers challenged specific contract clauses as abusive and null, requesting the fixation of the foreign exchange rate at the value from the signing date and restitution of interest differences. The decisive legal basis for the remittal was the application of Article 5 of the Civil Procedure Code in conjunction with Article 483(4), establishing that in the absence of a specific statutory provision assigning jurisdiction for cassation appeals against tribunal decisions in cases valued under 1,000,000 RON—a threshold rendered non-justiciable by the unconstitutionality of the relevant transitional law—the competent court is the hierarchically superior instance, i.e., the Court of Appeal.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction transitional justice value in dispute foreign law article of civil procedure transitional provisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Cited in the operative order as the procedural basis for declining jurisdiction and referring the case to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15.09.2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat constatarea caracterului abuziv şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a prevederilor art. 6.1 din Contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 104421 din 20.06.2008 semnat de reclamanţi cu următorul conţinut:

"Rambursarea ratelor de credit se va face în valuta în care a fost acordat creditul. Rambursările se vor face lunar, în rate ce includ, în conformitate cu graficul de rambursare care este parte integranta din prezentul contract şi va fi anexat la prezentul contract la data efectuării primei trageri de credit (...) Eventualele diferenţe de curs valutar vor fi suportate de împrumutat/codebitor.", stabilizarea (îngheţarea) şi aplicarea pe tot parcursul derulării Contractului de facilitate de credit şi de garanţie nr. 104421 din 20.06.2008 a cursului de schimb valutar CHF - LEU egal cu cel existent la momentul semnării contractului, respectiv 2.2676 RON/CHF (cursul BNR la data de 20.06.2008).

Totodată, reclamanţii au solicitat ca în aplicarea principiului restabilirii situaţiei anterioare să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor rezultate din diferenţa de curs valutar dintre cursul valabil la momentul încheierii contractului şi cel al efectuării fiecărei plăţi aferente ratelor de credit, precum şi dobânda legală aferentă.

Prin Sentinţa civilă nr. 3402/12.04.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi D., prin mandatar C. S.A., ca neîntemeiată şi au fost obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată către pârâte constând în onorariu de avocat în sumă de 3232,08 RON.

Prin Decizia civilă nr. 4881 din 12 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B.

Prin adresa din 02 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Bucureşti, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 4881 din 12 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - NN