Persistence of professional disqualification despite amnesty and rehabilitation under the avocation law

ÎNALTA CURTE DE CASAȚE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 142, pronunțată la data de 18 septembrie 2003 în dosarul nr. 3421/2003, format în urma unor declinări succesive de competență, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul Ș.G. împotriva Uniunii Avocaților din România și Baroului Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că reclamantul a cerut prin acțiunea formulată ca instituțiile pârâte să fie obligate să-l reprimească în profesia de avocat, susținând că în anul 1976, a fost repartizat ca avocat stagiar la Baroul Bacău, unde a profesat timp de un an și 2 luni, după care a fost numit judecător stagiar la Judecătoria Bacău, unde a funcționat până când a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fiind reabilitat ulterior.

Pentru a respinge acțiunea, curtea de apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, urmare a aplicării greșite a legii, deoarece reabilitarea a înlăturat nedemnitatea prevăzută de art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, art. 13 lit. d) din aceeași lege prevăzând că doar falitul, chiar reabilitat, rămâne nedemn pentru această profesie.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că recurentul-reclamant, ca judecător, a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, condamnare pentru care a intervenit amnistia potrivit Decretului nr. 11/1998 și reabilitarea, potrivit prevederilor art. 133 C. pen.

Este adevărat că potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, este nedemn de a fi avocat, cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, iar potrivit art. 13 lit. d), este nedemn și falitul fraudulos, chiar reabilitat.

Susținerea recurentului-reclamant, cum că numai cel condamnat pentru infracțiunea de faliment fraudulos ar rămâne nedemn și după reabilitarea acestuia, este rezultatul unei interpretări greșite a prevederilor art. 13 din Legea nr. 51/1995, republicată.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 13 lit. d), rezultă că în cazul falitului fraudulos s-a prevăzut că nu se cer condițiile de la art. 13 lit. a), fiind reglementat un caz special de nedemnitate, în condiții chiar mai restrictive.

Această interpretare nu impune, însă, și concluzia că în cazul condamnărilor avute în vedere de dispozițiile art. 13 lit. a), amnistia și reabilitarea ar reda inclusiv demnitatea celui condamnat.

Este adevărat că potrivit prevederilor art. 119 și 133 C. pen., amnistia și reabilitarea înlătură, între altele, consecințele condamnării, dar aceasta nu înseamnă că, odată intervenite, ar fi în măsură să redea demnitatea celui condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celei comise de recurentul-reclamant.

În concluzie, Curtea de Casație reține că autoritățile administrative din sistemul avocaturii și curtea de apel au reținut în mod judicios că săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită aduce atingere prestigiului profesiei de avocat, chiar dacă pentru condamnarea respectivă au intervenit amnistia și reabilitarea.

Astfel fiind, cu motivarea de mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ș.G. împotriva sentinței civile nr. 142 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2004.