Compulsory declination of jurisdiction for civil appeals below the high-value threshold
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) declared itself materially incompetent to hear the appeal and referred the case to the Timișoara Court of Appeal, which is now the competent authority to resolve the dispute. The underlying litigation involved a civil claim for insurance damages and statutory penalties, where the first instance court partially admitted the action and the second instance court modified the judgment, reducing the payout amount. The ICCJ resolved a procedural jurisdictional issue arising from a gap in the New Code of Civil Procedure: because the case value (approximately 6,000 RON) fell below the 1,000,000 RON threshold that historically barred ordinary appeals to the ICCJ, no specific statute assigned jurisdiction for appeals against tribunal decisions in such low-value matters. Applying Article 5 of the Civil Procedure Code on analogy and the hierarchical organization of courts, the ICCJ determined that the *Cour d'appel* (Court of Appeal), as the immediate superior to the Tribunal, is the competent instance to adjudicate the appeal, following the constitutional declaration of unconstitutionality regarding the transitional threshold in Law No. 2/2013.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Compulsory declination of jurisdiction for civil appeals below the high-value threshold: Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 25 martie 2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. - Sucursala Timişoara şi intervenientul forţat C., a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata integrală şi imediată a creanţei certe, lichide şi exigibile în cuantum total de 10.615,83 RON ce urmează a se actualiza cu rata inflaţiei şi penalităţile conform art. 37 Ordin CSA nr. 14/2011, ambele calculate de la data scadenţei (17.02.2013), şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3206 din 29 martie 2017 a Judecătoriei Timişoara, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. Sucursala Timişoara şi intervenientul forţat C.; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a debitului în cuantum total de 5932,82 RON reprezentând diferenţă despăgubire cuvenită din Dosarul de daună nr. RA- 023/360/40183405/174835, sumă actualizată cu penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi, rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare, calculate de la data de 17.02.2013 până la data plăţii efective.
Totodată, în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, instanţa a obligat pârâta la plata în favoarea statutului a sumei de 401,64 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru de care reclamantul a fost scutit prin acordarea ajutorului public judiciar şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 1000,00 RON.
Prin Decizia civilă nr. 85 din 25 ianuarie 2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a admis apelurile formulate de apelanţii B. - Sucursala Timişoara şi A., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, a diminuat cu 248 RON suma la plata căreia a fost obligată pârâta B. - Sucursala Timişoara.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului şi suma de 500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată la fond şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile apelate.
Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurentul-reclamant A.
Prin adresa din 27 aprilie 2018, Tribunalul Timiş a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Timiş, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 85 din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.
Procesat de GGC - NN