Territorial jurisdiction for auxiliary judicial staff: exclusivity of Art. 127 CCP versus general labor dispute rules

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, Tribunalul Argeş, Tribunalul Covasna şi Casa Naţională de Pensii Publice au solicitat:

- obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, Tribunalul Argeş, Tribunalul Covasna şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la calcularea sumelor reprezentând contribuţia de asigurări sociale reţinută şi plătită în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015 şi comunicarea acestor sume pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice;

- obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, Tribunalul Argeş şi Tribunalul Covasna să predea către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism situaţia drepturilor salariale restante prevăzute în titlurile executorii şi achitate în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015;

- obligarea pârâtei Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la efectuarea operaţiunilor de cumulare a tuturor drepturilor salariale restante primite în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015 în baza hotărârilor judecătoreşti la drepturile salariale lunare ce au fost plătite şi aplicarea asupra sumelor astfel cumulate a deducerii prevăzute de dispoziţiile art. 2964 alin. (2) din C. fisc., precum şi comunicarea acestor sume către pârâta Casa Naţională de Pensii Publice;

- obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice la restituirea către reclamante a sumei reprezentând diferenţa dintre suma totală reţinută şi virată de către pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, Tribunalul Argeş, Tribunalul Covasna şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu titlu de contribuţie de asigurări sociale cu ocazia achitării drepturilor de natură salarială restante în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015 şi suma rezultată ca urmare a efectuării operaţiunilor de cumulare conform petitului 3, diferenţă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă calculată de la data reţinerii şi până la data achitării efective.

Prin Sentinţa nr. 84/AS din 31 ianuarie 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

În motivare, tribunalul a reţinut incidenţa art. 210 din Legea nr. 62/2011, care reglementează competenta în soluţionarea conflictelor individuale de muncă, în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul reclamantului sau locul de muncă ai acestuia, în raport de împrejurarea că reclamantele au calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - structura Centrală, Serviciul Teritorial Braşov şi Biroul Teritorial Covasna, tribunalul a apreciat că este incident art. 127 C. proc. civ., text de lege care interzice judecătorului, procurorului, dar şi grefierului şi asistentului judiciar să sesizeze instanţa competentă teritorial, având însă alegerea între mai multe instanţe indicate de legiuitor.

Drept urmare, Tribunalul Braşov a constatat, în baza argumentelor mai sus expuse, că nu este competent să soluţioneze cauza de faţă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a pronunţat Sentinţa nr. 734 din 23 februarie 2018, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivare, a reţinut că prin Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

În continuare, aceeaşi decizie a stabilit că art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) Ia parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

În cauza de faţă, tribunalul a arătat că reclamantele au calitatea de grefieri în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism - Structura Centrală, Serviciul Teritorial Braşov, respectiv Biroul Teritorial Covasna, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, a constatat că reclamantele nu desfăşoară activitate la o instanţă căreia i-ar reveni competenţa materială şi funcţională pentru soluţionarea, în primă instanţă, a litigiului promovat, ce are natura unui conflict individual de muncă, astfel că nu au posibilitatea legală de exercitare a dreptului de opţiune conferit prin prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, devin incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este cel în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, locul de muncă reclamanţii, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, respectiv Tribunalul Braşov.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul de faţă, având ca obiect cererea formulată de reclamanţi, având calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - structura Centrală, Serviciul Teritorial Braşov şi Biroul Teritorial Covasna, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reţine că, în materia conflictelor individuale de muncă, pentru situaţia în care salariatul are calitatea de reclamant, sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere că reclamantele au calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - structura Centrală, Serviciul Teritorial Braşov şi Biroul Teritorial Covasna rezultă că, în raport de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Braşov este competent teritorial să soluţioneze cauza, fiind instanţa de la locul de muncă al reclamantelor.

Problema pe care o ridică conflictul negativ de competenţă este dacă, faţă de norma generală cuprinsă în textele legale mai sus-menţionate şi de competenţa care derivă din acestea, sunt incidente în speţă dispoziţiile speciale, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 C. proc. civ., în temeiul cărora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apei în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor." Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă alternativă (facultativă), pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, respectiv de pârât, norma interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea la care părţile, având calitatea menţionată, îşi desfăşoară activitatea.

În acest caz, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, situate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare şi nu poate fi supusă unei interpretări extensive. Astfel, din interpretarea literală a dispoziţiilor legale mai sus redate, reiese că legiuitorul a vizat situaţia acelor reclamanţi, care, la data sesizării instanţei, deţineau una din funcţiile expres şi limitativ prevăzute, de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar Ia instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

De altfel, prin Decizia nr. 7/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Totodată, Înalta Curte a statuat şi că art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., sub aspectul noţiunii de "grefier", este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

În cauza de faţă, reclamantele au calitatea de grefieri în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism -Structura Centrală, Serviciul Teritorial Braşov, respectiv Biroul Teritorial Covasna, aşa cum reiese din înscrisurile aflate dosar.

Rezultă, deci, că neavând niciuna dintre funcţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, respectiv, deşi grefieri, nu funcţionează efectiv în cadrul Tribunalului Braşov, incidenţa acestei norme speciale este exclusă.

Prin urmare, în aplicarea principiului mai sus invocat, potrivit căruia normele legale speciale sunt de strictă interpretare şi aplicare, devin incidente dispoziţiile de drept comun în materia litigiilor de muncă, respectiv dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine atât tribunalului în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantului, cât şi a celui în care se află locul de muncă al acestuia.

Faţă de împrejurarea că locul de muncă al reclamantelor se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Braşov, mai întâi sesizat, Înalta Curte constată că acesta este competent să soluţioneze prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2018.

Procesat de GGC - CL