Moral damages appeal: Supreme Court jurisdiction limited to Court of Appeal decisions under Civil Procedure Code

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 13.896 din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria laşi, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C. şi SC D. SRL, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul SC D. SRL, au fost obligaţi pârâţii B. şi C. să achite în solidar reclamantului suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, au fost obligaţi pârâţii B. şi C., în solidar, să asigure la publicarea pe cheltuiala lor în cotidianul "E.", în ambele formate (tipărit şi web) precum şi într-un alt ziar local hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în prezenta cauză şi, în caz contrar, a încuviinţat ca reclamantul să publice hotărârea definitivă pe cheltuiala pârâţilor."

Prin Decizia civilă nr. 1.105 din 28.06.2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de apelanţii B., C. şi SC D. SRL, a fost admis apelul promovat de apelantele C. şi SC D. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 13.896 din 25.11.2015 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele C. şi SC D. SRL şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele C. şi SC D. SRL ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a fost respins apelul promovat de apelantul B. împotriva Sentinţei civile nr. 13.896 din 25.11.2015 pronunţată de Judecătoria Iaşi, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva Deciziei nr. 1.105 din data de 28.06.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii B., C. şi SC D. SRL

Prin Decizia nr. 334 din data de 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de B., C. şi SC D. SRL, împotriva Deciziei civile nr. 1.005 din 26.06.2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost repartizat aleatoriu completului CF5.

Prin rezoluţia completului din data de 13 februarie 2018, s-a fixat termen la data de 22 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte constata că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Soluţia de declinare a competenţei pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, cu referire la decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 (pct. 31) şi la dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal instanţa supremă.

Pe de o parte, decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este incidenţă cauzei, având în vedere data pronunţării hotărârii instanţei de apel şi data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of. ).

Astfel fiind, dezînvestirea curţii de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanţei de contencios constituţional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei.

În egală măsură, este lipsită de fundament soluţia de decimare a judecării recursului în favoarea instanţei supreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Prin urmare, art. 91 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. l - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Argumentul în sensul că, potrivit art. 97 pct. l din cod, Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe nu poate fi primită, întrucât ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., invocate de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluţia curţii de apel şi legala învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba aşadar de reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cura în speţă, acţiunea a învestit în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc o nelegală dezînvestire a Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanţă ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâţii C., B. şi SC D. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1.005 din data de 28 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2018.

Procesat de ED