Damages for expropriation registration: statute of limitations and compensation period after revocation of expropriation resolutions

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2012 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Prefectura Judeţului Bacău şi unitatea administrativ teritorială a Municipiului Oneşti, să dispună anularea hotărârii Consiliului Local din 3 februarie 2012, ce a avut ca obiect exproprierea terenurilor şi clădirilor proprietatea societăţii, în vederea executării obiectivului de utilitate publică "Pasaj CF Adjud - Ciceu peste DN 11, municipiul Oneşti".

La data de 6 decembrie 2012 reclamanta a completat cererea de chemare în judecată, arătând că hotărârea Consiliului Local din 3 februarie 2012 este nelegală, întrucât terenurile sunt expropriate de alte persoane decât proprietarii de drept, că această hotărâre a fost aprobată cu nerespectarea etapelor prevăzute de Legea nr. 255/2012 şi că exproprierea nu este necesară pentru întreaga suprafaţă.

În ceea ce priveşte hotărârea Consiliului Local din 10 aprilie 2009, reclamanta a arătat că este nelegală, întrucât aceasta a fost aprobată cu un an şi jumătate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010. În plus, această hotărâre nu a indicat temeiul de drept al exproprierii, anexele sale nu au fost afişate şi în cuprinsul lor se menţionează alte persoane decât adevăraţii proprietari.

La termenul din 22 februarie 2013, în temeiul art. 22 din Legea nr. 33/1994, instanţa a dispus introducerea în cauză şi a celorlalţi proprietari vizaţi de hotărârea de expropriere, respectiv B. şi C.

La termenul din 22 martie 2013, pârâţii B. şi C. au depus o cerere prin care au solicitat obligarea unităţii administrativ teritoriale Oneşti la plata de daune interese în sumă de 120.000 RON, menţionând că sunt proprietarii suprafeţei de 8.244 mp pentru care s-a demarat procedura de expropriere prin hotărârea Consiliului Local din 16.08.2002, hotărârea Consiliului Local din 10.04.2009 şi hotărârea Consiliului Local din 3.02.2012 şi că, în toată această perioadă, nu au putut beneficia pe deplin de proprietatea lor, având anumite restricţii. În drept, a fost invocat art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Prin Sentinţa nr. 1.652 din 22 noiembrie 2013 Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a respins cererea formulată de SC A. SRL, astfel cum a fost precizată, ca rămasă fără obiect.

A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a admis cererea formulată de pârâţii-reclamanţi B. şi C.

A obligat pârâta unitatea administrativă Oneşti să plătească acestora suma de 120.000 RON, cu titlu de daune-interese.

A obligat-o pe această pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că reclamanta SC A. SRL este proprietara a două suprafeţe de teren situate în Oneşti, una de 874 mp, număr cadastral x - dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 20.03.2007 - şi cealaltă de 1.500 mp, număr cadastral nr. X - dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 17.12.1998.

Potrivit extrasului de carte funciară depus la dosar, B. şi C. sunt proprietarii suprafeţei de 8.324 mp teren, număr cadastral nr. X, teren situat tot în Oneşti.

Prin hotărârea Consiliului Local Oneşti din 10 aprilie 2009 s-a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării "Pasaj CF Adjud Ciceu peste DN 11, municipiul Oneşti", expropriator fiind Municipiul Oneşti prin Primar.

Potrivit anexei 1, imobilele expropriate erau următoarele: suprafaţa de 111 mp (nr. cadastral nr. X) - aparţinând SC A. SRL, suprafaţa de 336 mp (nr. cadastral X) - aparţinând lui B. şi C. - şi suprafaţa de 3.187 mp (nr. cadastral nr. X), aparţinând SC A. SRL

La data de 15 aprilie 2009 hotărârea Consiliului Local a fost notată în cartea funciară.

Prin hotărârea Consiliului Local Oneşti din 3 februarie 2012 a fost completată hotărârea anterior menţionată, aprobându-se sumele individuale aferente despăgubirilor estimate conform rapoartelor de evaluare întocmite, după cum urmează: 7.600 Euro pentru suprafaţa de 111 mp (nr. cadastral X) - către SC A. SRL, 23.000 euro pentru suprafaţa de 336 mp (nr. cadastral X) - către B. şi C. şi 56.000 euro pentru suprafaţa de 3.187 mp (nr. cadastral nr. X) - către SC A. SRL

Prin hotărârea Consiliului Local Oneşti din 4 septembrie 2013 s-a aprobat revocarea hotărârii Consiliului Local din 10 aprilie 2009 şi a hotărârii Consiliului Local din 3 februarie 2012.

În contextul în care actele a căror anulare se solicită au fost desfiinţate de organul emitent, instanţa a apreciat că acţiunea principală, astfel cum a fost completată şi precizată, a rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata de despăgubiri formulată de B. şi C., analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât, tribunalul a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

Or, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată şi precizările pârâţilor-reclamanţi privind perioada pentru care se solicită daune-interese, s-a reţinut că acţiunea a fost formulată în termenul legal de prescripţie şi, astfel, excepţia invocată de pârât nu este întemeiată, drept pentru care aceasta a fost respinsă.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii, instanţa a apreciat că suma solicitată este rezonabilă, raportat la diferenţa dintre suma menţionată în oferta iniţială şi contractul de închiriere (3.200 RON X 8 luni), precum şi la suma menţionată în ofertă (0,2 euro X 3.187 mp X 36 luni).

Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, care prin Decizia nr. 69 din 23 aprilie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Oneşti prin Primar împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

Recursul declarat de acelaşi pârât împotriva hotărârii pronunţate în apel a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care, prin Decizia nr. 2.838 din 23 octombrie 2014, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea lămuririi obiectului procesului şi pentru a se stabili dacă, în lipsa unei exproprieri efective, litigiul putea purta în sistemul Legii nr. 33/1994 sau, în caz contrar, dacă despăgubirile puteau fi cerute conform dreptului comun.

După lămurirea acestui aspect, s-a statuat că se impune a se analiza în ce măsură instanţa putea sau nu să lărgească, din oficiu, sfera subiectivă a procesului, precum şi împotriva cui trebuia îndreptată acţiunea, respectiv momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune.

În rejudecare, Curtea de Apel Bacău, secţia I-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 625 din 30 iunie 2015, a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Oneşti prin Primar şi, schimbând în parte sentinţa, a respins acţiunea în despăgubiri formulată de B. şi C., ca nefondată.

A menţinut dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la respingerea acţiunii principale, formulată de SC A. SRL, astfel cum a fost completată şi precizată, ca rămasă fără obiect, precum şi dispoziţiile referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în contextul în care procedura de expropriere nu a mai fost finalizată şi faţă de precizarea făcută de intimatul-reclamant B., cu privire la temeiul juridic al acţiunii, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate fi primită.

S-a reţinut, totodată, că acţiunea în plata despăgubirilor a fost formulată de intimaţii B. şi C. la data de 22 martie 2013 şi precizată la data de 19 aprilie 2013, aceasta fiind promovată în termenul general de prescripţie care curge de la data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii (respectiv hotărârea Consiliului Local nr. x/2012), astfel cum prevăd dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel în rejudecare, au declarat recurs intimaţii-reclamanţi B. şi C.

Prin Decizia nr. 2.838 din 23 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că prin decizia anterioară de casare, instanţei de trimitere i s-a solicitat lămurirea cadrului procesual, respectiv să stabilească dacă litigiul se supune dispoziţiilor speciale din materia exproprierii ori dreptului comun.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Bacău, având în vedere considerentele deciziei de casare, cu referire la prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., raportat la precizările formulate de intimaţii D. şi faţă de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., a pus în vedere intimaţilor D., la termenul de judecată din 25 mai 2016, să precizeze în scris temeiul juridic al pretenţiilor în sumă de 120.000 RON pentru care acţiunea ce a fost admisă la fond şi cu privire la care s-a formulat apel.

Intimaţii B. şi C. au precizat că temeiul juridic al pretenţiilor îl reprezintă dispoziţiile legii speciale privind exproprierea (Legea nr. 255/2010), care se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., art. 480 din C. civ., art. 44 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Prin Decizia nr. 786 din 29 iunie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Oneşti prin Primar, împotriva Sentinţei civile nr. 1.652 din data de 22 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi B. şi intimata-reclamantă SC A. SRL.

Curtea, în considerarea principiului disponibilităţii părţilor, precum şi principiului rolului activ al judecătorului, în raport de temeiul juridic indicat de intimaţi-reclamanţi D., raportat la considerentele obligatorii ale deciziei de casare a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că temeiul juridic al pretenţiilor în sumă de 120.000 RON îl constituie dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., art. 480 - 481 C. civ. şi art. 44 din Constituţia României.

Raportat la acest temei juridic, curtea a constatat ca sunt întemeiate pretenţiile reclamanţilor D., prejudiciul fiind determinat de faptul că, urmare a notării în cartea funciară a celor două hotărâri de Consiliu local vizând propunerea de expropriere (nr. x/2009 şi nr. x/2013), reclamanţii nu au mai putut culege fructele proprietăţii lor la valoarea reală a acesteia, fiind astfel prejudiciaţi.

Fapta cauzatoare de prejudicii a constat în declanşarea de către apelanta-pârâtă a unei proceduri de expropriere nelegală, aspect stabilit, cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 884/2004 a Tribunalului Bacău, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 341/2005 a Curţii de Apel Bacău.

Astfel, fiind vorba de diferenţă chirie lunară neîncasată, urmare a declanşării procedurii exproprierii, pe ultimii 3 ani anteriori formulării acţiunii (22 martie 2013), Curtea a reţinut ca temeinică şi legală soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei prescripţiei acţiunii, având în vedere şi dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, apelul fiind respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul Oneşti prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea cererii formulate de către B. şi C.

Prin Decizia civilă nr. 2.309 din data de 23 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2012, s-a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Oneşti, prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 786 din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Instanţa de casare a reţinut că instanţa de apel, în aprecierea cuantumului prejudiciului, s-a raportat la suprafaţa de teren de 3.187 mp, ce aparţinea societăţii SC A. SRL, iar nu la suprafaţa de 336 mp, menţionată în hotărârea Consiliului Local din 10.04.2009 şi din 3.02.2013 ca aparţinând intimaţilor B. şi C., ce făcea obiectul propunerii de exproprierii, fără a motiva în fapt şi în drept această alegere.

În plus, stabilind o despăgubire de 0,20 euro/mp, instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că ofertele de închiriere pe care şi-a întemeiat calculul cuantumului despăgubirii acordate în cauză intimaţilor au vizat suprafaţa de 600 mp şi un spaţiu de birou de 15 mp, conform ofertei din 28.11.2012 şi contractului de închiriere teren din 5.02.2013, precum şi suprafaţa de teren de 5.500 mp, conform ofertei din 12.01.2010 şi din 6.01.2010. Curtea de Apel nu a realizat nicio proporţie între valoarea economică a unei suprafeţe de teren pe care se află amplasat un birou sau a unei suprafeţe foarte mari de teren, ca cea de 5.500 mp, şi cea afectată de notarea în cartea funciară a proiectului de expropriere, respectiv suprafaţa de 336 mp teren arabil, din totalul suprafeţei de 8.324 mp, conform extrasului de carte funciară nr. x a Municipiului Oneşti şi hotărârilor menţionate.

De asemenea, ţinând seama de rezolvarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, care nu a fost criticată în recursul cu a cărui soluţionare fusese învestită, intrând în puterea lucrului judecat, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel trebuie să stabilească momentul pană la care se cuvin intimaţilor persoane fizice despăgubirile pretinse, în raport de data introducerii acţiunii, dar şi de data la care a intervenit revocarea hotărârii Consiliului Local din 10.04.2009 şi hotărârii Consiliului Local din 3.02.2012, prin hotărârea Consiliului Local din 4 septembrie 2013, şi atitudinea ulterioară a intimaţilor B. şi C., în sensul de a aprecia dacă există sau nu o pasivitate culpabilă a acestora în neridicarea notării procedurii de expropriere menţionată în cartea funciară după data revocării hotărârilor consiliului local.

Cum întinderea prejudiciului şi redimensionarea cuantumului acestuia sunt aspecte de fapt a căror stabilire intră în atributul exclusiv al instanţelor fondului, presupunând verificări de fapt şi administrări de probe incompatibile cu structura actuală a recursului şi pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, Curtea de Apel Bacău a pronunţat Decizia nr. 1.055 din data de 18 decembrie 2017, prin care a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Oneşti prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 1.652 din 22 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2012.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Oneşti să plătească pârâţilor-reclamanţi B. şi C. suma de 1.434,20 euro, calculată la cursul leu-euro la data plăţii efective, cu titlu de daune-interese.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel, reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei decizii, pârâţii B. şi C. au declarat, în termen legal, recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs vizează perioada pentru care se datorează despăgubiri, recurenţii-pârâţi arătând că în mod greşit instanţa de apel a dispus ca expertul să evalueze despăgubirile pentru perioada cuprinsă între 22.03.2011 - 01.10.2013, având în vedere data înregistrării acţiunii prin care au solicitat obligarea pârâtului Municipiul Oneşti prin Primar la despăgubiri, respectiv data de 22 martie 2013. În conformitate cu dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, calculând 3 ani în urmă, rezultă anul 2010, iar nu anul 2011 - astfel cum a reţinut curtea de apel.

Al doilea motiv de recurs se referă la suprafaţa de teren pentru care s-a dispus acordarea daunelor, recurenţii-pârâţi arătând că în mod greşit instanţa de apel a acordat daune pentru suprafaţa de 336 mp, suprafaţă care, astfel cum reiese din extrasele de carte funciară şi din actul de vânzare-cumpărare din 20.03.2007, ar aparţine intimatei-reclamante SC A. SRL. Precizează că suprafaţa supusă exproprierii - de 3.187 mp - face parte din cei 8.324 mp cu număr cadastral x ce aparţine pârâţilor D., conform extrasului de carte funciară, suprafaţă ce se regăseşte în plan topografic la Anexa 3 la hotărârea Consiliului Local nr. x/2009.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, luând în considerare aspectele dezlegate prin hotărârile de casare anterioare, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil analizării recursului, întrucât prin concluziile verbale prezentate în faţa instanţei reprezentanta intimatului-pârât Municipiul Oneşti prin Primar a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate de recurenţii-pârâţi în niciunul dintre motivele de nelegalitate menţionate în cuprinsul cererii de recurs, respectiv art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea căii de atac dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Instanţa constată că criticile prezentate de recurenţii-pârâţi în cuprinsul cererii de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., considerent pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Municipiul Oneşti prin Primar, urmând a supune analizei temeinicia motivelor invocate.

Cu privire la primul motiv de recurs, ce vizează perioada pentru care se datorează despăgubiri, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, sub dublu aspect:

a) Prin Decizia de casare nr. 2.309 din data de 23 noiembrie 2016, Înalta Curte a dispus ca instanţa de apel să stabilească "momentul până la care se cuvin intimaţilor persoane fizice despăgubirile pretinse, în raport de data introducerii acţiunii, dar şi de data la care a intervenit revocarea HCL din 10.04.2009 şi HCL din 3.02.2012, prin HCL din 4 septembrie 2013, şi atitudinea ulterioară a intimaţilor B. şi C., în sensul de a aprecia dacă există sau nu o pasivitate culpabilă a acestora în neridicarea notării procedurii de expropriere menţionată în cartea funciară după data revocării hotărârilor consiliului local."

Aşadar, potrivit deciziei de casare, instanţa de apel avea obligaţia de a determina perioada pentru care pârâţilor B. şi C. li se datorează despăgubiri, fie în raport de data introducerii acţiunii în pretenţii, fie în raport de data la care a intervenit revocarea hotărârii Consiliului Local din 10 aprilie 2009 şi a hotărârii Consiliului Local din 3 februarie 2012, prin hotărârea Consiliului Local din 4 septembrie 2013.

Totodată, instanţa de apel avea obligaţia de a arăta în considerentele deciziei pronunţate care sunt argumentele pentru care a optat pentru unul sau altul dintre momentele indicate prin decizia de casare, în funcţie de care să calculeze apoi perioada pentru care pârâţilor B. şi C. li se cuvin despăgubiri.

Or, curtea de apel nu a expus considerentele pentru care a reţinut că data introducerii acţiunii în pretenţii este momentul la care trebuia raportat termenul de prescripţie extinctivă, înţelegând să calculeze cuantumul despăgubirilor pentru perioada "22 martie 2011 - 1 octombrie 2013", fără a argumenta de ce a reţinut acest interval de timp ca fiind cel în raport de care să se calculeze cuantumul despăgubirilor.

b) Cu privire la cel de-al doilea aspect pentru care recursul apare ca fiind întemeiat, astfel cum au sesizat şi recurenţii-pârâţi în cuprinsul motivelor de recurs, instanţa de apel a reţinut greşit data formulării acţiunii în pretenţii de către pârâţii B. şi C. ca fiind data de 22 martie 2014, când, în realitate, cererea în despăgubiri a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 22 martie 2013 şi precizată la data de 19 aprilie 2013.

Prin urmare, chiar dacă ar fi reţinut că pârâţilor B. şi C. li se datorează despăgubiri în raport de data introducerii acţiunii, curtea de apel ar fi trebuit să aibă în vedere data de 22 martie 2013 ca fiind data formulării cererii în despăgubiri, astfel cum rezultă din dosarul de fond.

Asupra celui de-al doilea motiv de recurs, ce priveşte suprafaţa pentru care se acordă despăgubirile, Înalta Curte constată că prin aceeaşi Decizie nr. 2.309 din data de 23 noiembrie 2016, instanţa de casare a stabilit, în mod irevocabil, faptul că suprafaţa la care trebuie să se raporteze instanţa de apel în aprecierea cuantumului prejudiciului este cea de 336 mp, menţionată în hotărârea Consiliului Local din 10.04.2009 şi în hotărârea Consiliului Local din 3.02.2013 ca aparţinând intimaţilor B. şi C., suprafaţă ce a făcut obiectul propunerii de expropriere.

Dat fiind această statuare a deciziei de casare, ce se impune instanţelor ulterioare în considerarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Pentru considerentele expuse, constatând că se impune a fi stabilită în mod corect care este perioada pentru care se cuvin despăgubirile pentru pârâţii B. şi C., în funcţie de care să fie calculată întinderea prejudiciului şi cuantumul acestuia, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 315 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de pârâţii B. şi C., a casa decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Municipiul Oneşti prin Primar.

Admite recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva Deciziei civile nr. 1.055 din data de 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza în vederea rejudecării la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2018.

Procesat de ED