Negative conflict of jurisdiction over precautionary attachment resolved by affirming competence of the initially seized court

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sebeş la data de 04.12.2017, creditoarea SC A. SRL a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu debitoarea B. (B. SA) - Grecia - Sucursala Bucureşti, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor debitoarei până la concurenţa sumei de 805.676.85 RON, compusă din 132.789 RON, reprezentând debit principal şi 672.887,85 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 22.11.2017.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin Încheierea nr. 1.693/CC/15.12.2017 Judecătoria Sebeş a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

Potrivit art. 971 C. proc. civ. raportat la art. 954 din acelaşi cod, cererea de poprire asigurătorie se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă.

Conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, iar potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Raportat la pretenţiile din capetele principale de cerere formulate de creditoare în cererea de chemare în judecată vizând ordonanţa de plată, instanţa a reţinut că acestea respectă cerinţa art. 99 alin. (2) C. proc. civ., de a fi întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură.

Valoarea celor două capete principale de cerere atrag competenţa de soluţionare a unor instanţe de grad diferit, respectiv primul capăt de cerere în valoare de 132.789 RON, fără a lua în considerare accesoriile pretenţiei principale, conform art. 98 alin. (2) C. proc. civ. este de competenţa judecătoriei, iar al doilea capăt de cerere, în valoare de 345.996 RON, a fost formulat de reclamant tot ca un capăt principal, creanţa rezultând din penalităţile de întârziere, este de competenţa tribunalului.

Raportat la art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de grad mai înalt este tribunalul.

Prin urmare, cererea de ordonanţă de plată este în competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalului, prin urmare, potrivit art. 971 C. proc. civ., raportat la art. 954 C. proc. civ. şi cererea de poprire asigurătorie este în competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalului.

Prin încheierea din 30.01.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, reţinând în motivarea acestei soluţii că, întrucât valoarea penalităţilor este sub pragul de 200.000 RON, acţiunea având ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată este de competenţa de judecată în primă instanţă a judecătoriei, astfel că şi acţiunea având ca obiect poprire asigurătorie este de competenţa judecătoriei.

Având în vedere că părţile au inserat în cap. XIV din contractele încheiate o alegere a instanţei competente să soluţioneze litigiile în legătură cu aceste contracte, respectiv instanţa competentă din Bucureşti, precum şi faptul că pârâta are sediul în Bucureşti, sector 6, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.147/14.02.2018, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sebeş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie emiterea unei ordonanţe de plată, în această materie, competenţa fiind atribuită, conform art. 1016 C. proc. civ., instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Instanţa a reţinut că pentru soluţionarea fondului cauzei competenţa teritorială a fost aleasă de părţi, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti.

Totuşi, instanţa a reţinut că prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. nu atrag o competenţă teritorială exclusivă a instanţei, astfel că o eventuală necompetenţă teritorială în cauza de faţă nu poate fi valorificată decât în condiţiile şi termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Atât timp cât pârâtul nu invocă excepţia de necompetenţă sau o face, însă cu încălcarea limitei temporale prevăzute de lege, instanţa sesizată de reclamant devine în mod exclusiv competentă să soluţioneze acţiunea.

În acest caz, întrucât excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată de către debitoare în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a constatat că competenţa este şi rămâne câştigată în mod definitiv, atât timp cât procesul se desfăşoară în continuare, instanţei sesizate de creditoare.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de aceiaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Este de reţinut că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţa necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Aşadar, rezultă că şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetentă.

Litigiul de faţă are ca obiect instituirea popririi asiguratorii, competenţa aparţinând în această materie, conform dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, în speţă, emiterea unei ordonanţe de plată, introdusă pe rolul Judecătoriei Sebeş

Pentru soluţionarea fondului cauzei competenţa teritorială a fost aleasă de părţi, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti.

Prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. nu atrag însă o competenţă teritorială exclusivă a instanţei, astfel că o eventuală necompetenţă teritorială nu poate fi valorificată decât în condiţiile şi termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, iar instanţa nu putea să o invoce din oficiu, desesizându-se în favoarea unei alte instanţe.

Aşa fiind, întrucât instanţa iniţial sesizată nu putea invoca necompetenţa de ordine privată, iar pârâta nu a invocat această excepţie, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., cum reclamanta a înţeles să introducă acţiunea la Judecătoria Sebeş, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., acestei instanţe îi revine competenţa să soluţioneze cauza.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Sebeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2018.

Procesat de ED