Deduction of Italian early-release days from Romanian prison sentence under Law No. 302/2004 after 2017 amendment

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene. Zile de eliberare anticipată. Deducere

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- zile de eliberare anticipată

Legea nr. 302/2004, art. 144

Decizia nr. 15/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

În temeiul dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în forma modificată prin Legea nr. 236/2017, în cadrul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene, zilele de eliberare anticipată acordate de autorităţile judiciare italiene se deduc din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România, ca zile de închisoare, Decizia nr. 15/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală devenind inaplicabilă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2017.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 253/A din 11 octombrie 2018

Prin sentinţa nr. 22CC din 29 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Catanzaro, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, de recunoaştere şi transfer în vederea executării hotărârii judecătoreşti străine.

În baza art. 150 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost recunoscută sentinţa nr. 1731/2016 pronunţată în data de 29 iunie 2016 de Curtea de Apel din Catanzaro, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2016, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă sexuală cu reţinerea circumstanţelor agravante (prevăzută în art. 81 paragraf 1, art. 609 bis, art. 609 ter., art. 609 septies C. pen. italian) şi aplicarea de rele tratamente în dauna persoanelor din familie (prevăzută în art. 572 C. pen. italian), fapte care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută în art. 219 alin. (1) şi (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, lovire sau alte violenţe comisă asupra unui membru al familiei în formă continuată prevăzută în art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani şi 6 luni sau amendă, ameninţare în formă continuată prevăzută în art. 206 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 154 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării pedepsei anterior menţionate, într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului durata executată, de 1176 zile la data emiterii certificatului prevăzut de Decizia-cadru 2008/909/JAI, 6 februarie 2018, precum şi perioada executată în continuare, de la 7 februarie 2018 la zi.

Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a reţinut că, prin ordonanţa din 21 iunie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a sesizat Curtea de Apel Ploieşti cu solicitarea de analizare a cererii autorităţilor judiciare din Republica Italia, transmise de Ministerul Justiţiei din România, Direcţia drept internaţional şi cooperare judiciară, privind recunoaşterea hotărârii de condamnare şi transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării în România a pedepsei de 5 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 1731/2016 pronunţată la data de 29 iunie 2016 de către Curtea de Apel din Catanzaro, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2016.

Procedând la verificarea cerinţelor impuse de art. 155 din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a constatat că sentinţa nr. 1731/2016 pronunţată la 29 iunie 2016 de către Curtea de Apel din Catanzaro, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2016, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, este definitivă şi executorie şi, ca urmare, îndeplineşte cerinţa prevăzută la alin. (1) lit. a) al respectivului articol.

Curtea de apel a reţinut că, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, activitatea condamnatului ar fi constituit infracţiunea de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută în art. 219 alin. (1) şi (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, lovire sau alte violenţe comisă asupra unui membru al familiei în formă continuată prevăzută în art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani şi 6 luni sau amendă, ameninţare în formă continuată prevăzută în art. 206 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. Faţă de aceste aspecte, curtea de apel a constatat îndeplinită şi cerinţa prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, s-au constatat îndeplinite şi cerinţele prevăzute în art. 155 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 302/2004, precum şi condiţia de la lit. e) a aceluiaşi text de lege.

În consecinţă, curtea de apel a dispus admiterea sesizării formulate, recunoaşterea hotărârii de condamnare şi transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei recunoscute, într-un penitenciar din România, deducând din sancţiunea recunoscută durata executată de 1176 zile la data emiterii certificatului prevăzut de Decizia-cadru 2008/909/JAI, precum şi perioada executată în continuare, de la 7 februarie 2018 la zi. În ceea ce priveşte cele 270 de zile de eliberare anticipată, menţionate la pct. 2.3 din certificat, prima instanţă a arătat că acestea nu trebuie scăzute din pedeapsa ce se va executa în România, putând fi, însă, avute în vedere la momentul analizării eventualei liberări condiţionate, în România, a condamnatului, sens în care s-a făcut trimitere la aspectele statuate prin Decizia nr. 15/2015 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., învederând că în penitenciarele din Italia condiţiile de detenţie sunt mai bune.

Examinând apelul formulat de persoana condamnată A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este întemeiat, însă în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 155 din actul normativ.

În raport cu aceste dispoziţii, verificând sentinţa penală nr. 1731/2016 pronunţată la 29 iunie 2016 de către Curtea de Apel din Catanzaro, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2016, privind pe cetăţeanul român A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, este îndeplinită, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. fiind incriminate şi în legislaţia penală română în infracţiunile de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută în art. 219 alin. (1) şi (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, lovire sau alte violenţe comisă asupra unui membru al familiei în formă continuată prevăzută în art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani şi 6 luni sau amendă, ameninţare în formă continuată prevăzută în art. 206 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul sancţiunii aplicate, se observă că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârşirea acestor infracţiuni, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 4 luni (1947 zile) închisoare, a cărei natură şi cuantum corespund cu cele prevăzute de legislaţia română pentru infracţiunile similare, la data de 6 februarie 2018 fiind executate 1176 zile, iar condamnatul beneficiind, la aceeaşi dată, de un număr de 270 de zile de eliberare anticipată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute în art. 155 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 302/2004, persoana condamnată A. fiind cetăţean român şi având domiciliul în România. De altfel, din înscrisurile de la dosar, cuprinzând punctul de vedere al condamnatului cu privire la aplicarea Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI, rezultă că acestuia îi este indiferent dacă se dispune sau nu transferarea sa în România în vederea executării restului de pedeapsă.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute în art. 151 din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte susţinerile în sensul că în penitenciarele din Italia condiţiile de detenţie sunt mai bune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că acestea nu pot fi primite, neconstituind motive temeinice de refuz al recunoaşterii unei hotărâri străine.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004 şi ale Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile italiene şi dispunând transferul condamnatului în România.

Apelul condamnatului este, însă, fondat în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la absenţa dispoziţiei privind deducerea perioadei de 270 de zile considerată ca executată, potrivit legii statului italian.

Astfel, potrivit prevederilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 236/2017, din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, urmare a modificării prevederilor amintite prin Legea nr. 236/2017, începând cu data de 17 decembrie 2017 nu îşi mai găseşte aplicabilitate Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 455 din 24 iunie 2015, prin care s-a stabilit că, „după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.”

Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, la data de 6 februarie 2018, apelantul a executat din pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare italiene o perioadă de 1176 zile închisoare, beneficiind, totodată, şi de reducerea sancţiunii cu un număr de 270 de zile de eliberare anticipată, ambele intervale trebuind deduse, în conformitate cu dispoziţiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, din sancţiunea totală recunoscută. Or, prima instanţă, raportându-se, în mod greşit, la cele statuate prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care, aşa cum s-a arătat mai sus, la acest moment nu mai are aplicabilitate, a reţinut că cele 270 de zile de eliberare anticipată nu pot fi scăzute din pedeapsa recunoscută, încălcând, astfel, dispoziţiile legale anterior menţionate.

În consecinţă, constatând că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei nr. 22CC din 29 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

A dedus din pedeapsa aplicată de 5 ani şi 4 luni închisoare durata executată de 1176 de zile închisoare şi, în continuare, de la 7 februarie 2018 la zi, precum şi un număr de 270 de zile închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.