Inadmissibility of cassation appeal against revision rejection following European Court of Human Rights judgment under Article 465 of the Code of Criminal Procedure

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Respingerea cererii de revizuire. Cale de atac. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen., art. 465

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 465 alin. (10)-(12) C. proc. pen., referitoare la revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, conduce la concluzia că art. 465 alin. (12) C. proc. pen., potrivit căruia „hotărârea pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”, este incident numai în ipoteza admiterii cererii de revizuire şi a aplicării dispoziţiilor art. 465 alin. (11) C. proc. pen., iar nu şi în ipoteza respingerii cererii de revizuire, ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată, conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen. În consecinţă, calea de atac exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa de ultim grad a dispus respingerea cererii de revizuire, în temeiul art. 465 alin. (10) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Decizia nr. 2/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este aplicabilă exclusiv în cazul admiterii cererii de revizuire, iar nu şi în cazul respingerii cererii de revizuire, ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 506 din 25 mai 2018

Prin decizia nr. 249 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 331 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Olt s-a dispus, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată şi calificată, prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, precum şi încetarea procesului penal, constatându-se intervenită prescripţia răspunderii penale, pentru toate celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel procurorul, partea civilă şi inculpaţii B., C. şi D., căi de atac care au fost admise prin decizia penală nr. 285 din 13 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.

Cauza s-a reînregistrat la Tribunalul Olt, iar prin sentinţa penală nr. 187 din 12 noiembrie 2007 s-a dispus aceeaşi soluţie de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii B., C., D. şi partea civilă, iar prin decizia penală nr. 112 din 16 septembrie 2008 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile şi a modificat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a făcut aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 13 C. pen. anterior.

Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii B. şi C., iar inculpaţii D., A. şi E. au declarat recurs peste termen.

Prin decizia nr. 149 din 19 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate în termen de inculpaţii B. şi C., precum şi recursurile peste termen declarate de cei trei coinculpaţi.

Condamnatul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca urmare a rămânerii definitive la data de 6 octombrie 2016 a hotărârii de condamnare a Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. şi alţii contra României.

Astfel cum s-a arătat în precedent, prin decizia nr. 249 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în motivarea hotărârii reţinându-se că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 465 alin. (1) C. proc. pen.

Instanța a reținut că în cauză există o hotărâre de condamnare definitivă a Statului Român pentru încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului - Hotărârea în cauza A. şi alţii contra României din 6 octombrie 2016, având în vedere încălcarea art. 6 paragraful 1 strict cu privire la durata excesivă a procedurilor penale şi fiind obligat Statul Român la plata unei sume de 2.400 euro, sumă acordată pentru prejudiciul moral încercat de reclamant.

S-a mai avut în vedere că din conţinutul hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului a rezultat că în cauză s-a constatat o încălcare a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenţie doar sub aspectul duratei excesive a procesului penal, stabilindu-se că revizuentului i-a fost încălcat dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil. Aceasta este singura încălcare a dreptului recunoscut de Convenţie şi, prin urmare, doar ea este susceptibilă să producă „consecinţe” care ar putea fi examinate în condiţiile art. 465 C. proc. pen.

Curtea de Apel Craiova a constatat că orice consecinţe negative rezultate din încălcarea dreptului revizuentului de a fi judecat într-un termen rezonabil s-au epuizat la momentul pronunţării hotărârii definitive de condamnare, acela fiind momentul final la care a încetat în mod evident orice violare a dreptului său fundamental la un proces echitabil din această perspectivă.

S-a mai avut în vedere că, după momentul pronunţării hotărârii definitive, procesul penal a încetat, intrând în faza execuţională, etapă care însă nu a fost evaluată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca făcând parte din durata procesului penal în ansamblu şi, implicit, nu poate fi examinată ca o consecinţă a încălcării dreptului prevăzut în art. 6, astfel cum a fost stabilit în hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului depusă la dosar.

În continuare, s-a mai reţinut că, dată fiind natura dreptului a cărui încălcare s-a constatat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nu a afectat şi nu putea să afecteze legalitatea sau temeinicia hotărârii de condamnare, echitatea procedurii fiind influenţată exclusiv ca urmare a duratei mari de timp necesară pentru ca autorităţile judiciare naţionale să ajungă la o concluzie definitivă cu privire la vinovăţia inculpatului; prin urmare, nu s-ar putea obţine o remediere suplimentară a vătămării drepturilor revizuentului prin revizuirea hotărârii pronunţate şi rejudecarea cauzei, o astfel de soluţie ducând doar la o nouă prelungire a procesului penal în ceea ce îl priveşte.

Totodată, reținând aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța a apreciat că hotărârea pronunțată este supusă căii de atac a recursului, făcând mențiunea de rigoare în minuta și dispozitivul deciziei pronunțate.

În acest context, împotriva deciziei nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat recurs revizuentul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală la data de 30 martie 2018, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 25 mai 2018.

La termenul menţionat, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului exercitată în prezenta cauză şi, în esenţă, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că a fost învestită cu soluționarea recursului formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care, în procedura prevăzută în art. 465 alin. (10) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia nr. 149 din 19 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.

Dispoziţiile art. 465 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Conform alin. (10) al aceluiaşi text de lege, instanţa respinge cererea în cazul în care constată că este tardivă, inadmisibilă sau nefondată.

Alin. (11) al textului de lege evocat stipulează că, atunci când instanţa constată că cererea este fondată:

a) desfiinţează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat şi, rejudecând cauza, cu aplicarea dispoziţiilor secţiunii 1 a Capitolului V din titlul III al părţii speciale, înlătură consecinţele încălcării dreptului;

b) desfiinţează hotărârea şi, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului, aplicându-se dispoziţiile secţiunii 1 a Capitolului V din titlul III al părţii speciale.

Conform alin. (12) al art. 465 C. proc. pen., hotărârea pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Din interpretarea dispozițiilor art. 465 C. proc. pen. rezultă că hotărârea pronunțată conform alin. (10), prin care se pronunţă o soluţie de respingere a cererii de revizuire ca tardivă, inadmisibilă sau ca nefondată, nu este supusă căilor de atac la care face referire alin. (12).

Aceasta deoarece interpretarea sistematică a acestui ultim text relevă că este aplicabil doar hotărârilor pronunțate în urma admiterii cererii de revizuire și aplicării, după caz, a dispozițiilor art. 465 alin. (11) C. proc. pen.

Numai în această situație se produce o nouă judecată asupra unor chestiuni de fond și se justifică, prin urmare, controlul judiciar într-o jurisdicție superioară, în condițiile prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În consecință, hotărârea prin care se respinge cererea de revizuire, în oricare dintre cele trei variante prevăzute în art. 465 alin. (10) C. proc. pen., nu este susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen., întrucât, în acest caz, rațiunile anterior evocate nu sunt aplicabile.

Pe de altă parte, se constată că în cauză nu este aplicabilă nici Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin decizia evocată s-a stabilit că, „în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (primă instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial.”

Această decizie stabileşte la nivel de principiu, în materia căilor de atac exercitate în situaţia procedurii revizuirii în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, ultraactivitatea legii procesual penale aplicabilă la momentul soluţionării fondului cauzei şi al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Raportând cauzei Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se constată că aceasta nu poate constitui temei pentru supunerea hotărârii pronunțate conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen. căii de atac a recursului, întrucât prin decizia evocată nu s-a statuat asupra posibilității supunerii hotărârilor de respingere a cererii de revizuire căilor de atac prevăzute în alin. (12) al aceluiași text de lege, ci s-a stabilit care este calea de atac împotriva hotărârii prin care, într-o cauză care a parcurs trei grade de jurisdicție, respectiv primă instanță, apel și recurs, se admite cererea de revizuire conform art. 465 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., se desființează decizia pronunțată în recurs și se procedează la rejudecarea căii de atac, ipoteză care în speţă nu este incidentă.

Aşa fiind, în lipsa oricărei alte dispoziții legale care să prevadă posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen., prin care s-a dat o soluţie de respingere a cererii de revizuire formulate, aceasta este definitivă.

Din coroborarea celor mai sus arătate rezultă că recursul declarat în cauză este de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca urmare, constatând că revizuentul A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.