Defendant wins cassation; drug sentence cut to legal minimum after appellate breach of non-reformatio-in-pejus rule.

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Non reformatio in pejus. Cauză de reducere a pedepsei

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 418, art. 438 alin. (1) pct. 12

În ipoteza în care prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, instanţa de apel care reţine în favoarea acestuia o cauză de reducere a pedepsei, în apelul exercitat exclusiv de către inculpat, nu poate menţine pedeapsa aplicată de prima instanţă, ci trebuie să respecte modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei la nivelul minimului special, în conformitate cu principiul non reformatio in pejus, prin aplicarea unei pedepse egale cu minimul special rezultat ca efect al incidenţei cauzei de reducere a pedepsei. Nerespectarea principiului non reformatio in pejus, în această ipoteză, prin menţinerea pedepsei aplicate de prima instanţă, poate fi cenzurată în calea de atac a recursului în casaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie restabilind caracterul legal al pedepsei la nivelul minimului special determinat prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 333/RC din 10 octombrie 2018

Prin sentinţa nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și j) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 65 alin. (1) cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi j) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, inculpatul A., solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul suspendării sub supraveghere, conform art. 91 C. pen.

Prin decizia nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond:

S-a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a înlăturat interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. d) și j) C. pen., precum și interzicerea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții.

Împotriva deciziei nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, la data de 9 martie 2018, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.”

Astfel, s-a învederat că greșita aplicare a legii rezultă din nereducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. este orientată spre maximul special, ceea ce conduce la concluzia agravării situației inculpatului în propria cale de atac.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În reglementarea Codului de procedură penală, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casaţie reprezintă mijlocul procedural de înlăturare a aspectelor de nelegalitate, în scopul repunerii deciziilor în parametrii de legalitate şi în contextul jurisprudenţei constante asumate.

Inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegală, întrucât pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare este aplicată spre limita specială maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în contextul cazului referitor la nelegalitatea pedepsei, când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau care rezultă din principiile de drept aplicabile. Pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu stabilirea şi aplicarea cuantumului pedepsei cu ignorarea limitei minime sau maxime deduse din incidenţa tuturor cauzelor sau stărilor de reducere sau agravare a pedepsei, ori din limitele pe care principiul non reformatio in pejus le generează (decizia nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală; decizia nr. 144/RC din 27 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală; decizia nr. 203/RC din 17 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală; decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală; decizia nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală; decizia nr. 142/RC din 25 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală; decizia nr. 459/RC din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală).

Potrivit principiului non reformatio in pejus, inculpatului nu-i poate fi agravată situaţia în propria cale de atac. În cauză, inculpatul A. a fost singurul participant care a exercitat calea de atac a apelului. În acest context al aplicării principiului non reformatio in pejus, instanța de apel nu putea pronunţa o hotărâre defavorabilă sau care să îngreuneze situaţia singurului apelant.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în speţă, prin sentinţa nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și j) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Această pedeapsă aplicată de prima instanţă este în cuantumul minimului special prevăzut de lege.

Ulterior, prin decizia nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, s-a făcut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute în art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă s-a dispus condamnarea inculpatului A. la aceeaşi pedeapsă principală în cuantum de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi s-a înlăturat interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. d) și j) C. pen., precum și interzicerea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

Analizând regimul sancţionator al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, se constată că această infracţiune este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 de ani. În cauză, fiind reţinute dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, fiind situate între 3 ani şi 4 luni şi 8 ani închisoare.

În continuare, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind efectele cauzei legale de reducere a pedepsei, limitele de pedeapsă de la 3 ani şi 4 luni la 8 ani închisoare se reduc la jumătate, fiind de la 1 an şi 8 luni închisoare la 4 ani închisoare.

Or, dat fiind faptul că instanţa de apel a reţinut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei şi având de soluţionat numai apelul inculpatului, nu putea modifica, în defavoarea acestuia, aspectele legate de limitele individualizării judiciare.

Principiul non reformatio in pejus interzice crearea unei situaţii mai grele pentru cel ce a declarat apel (art. 418 C. proc. pen.). O situaţie mai grea poate fi rezultată din modificarea limitelor ori condiţiilor individualizării judiciare.

Ca urmare, instanţa de apel urma a stabili pedeapsa, ca şi instanţa de fond, în cuantumul minimului, însă dedus din aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei.

În apelul exclusiv al inculpatului, modalitatea de individualizare în cuantumul minimului trebuia păstrat, transpunându-se minimul de 3 ani şi 4 luni în cel rezultat din cauza legală de reducere, omisă de la evaluare de către instanţa de fond, de 1 an şi 8 luni. Pedeapsa aplicată fiind rezultatul exclusiv al calculului aritmetic, fără alte posibilităţi de reindividualizare, aducerea pedepsei principale în matca de legalitate se realizează direct de instanţa de recurs, fără a fi oportună sau necesară trimiterea spre rejudecare, în apel.

În apel, intervalul de individualizare ar fi devenit 1 an şi 8 luni - 4 ani închisoare, numai dacă ar fi existat şi apel al procurorului, declarat pe aspectul individualizării judiciare, ce ar fi permis reevaluarea modalităţii de stabilire a cuantumului pedepsei, în interiorul intervalului determinat de reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiată cererea inculpatului, de casare, în parte, a deciziei nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală şi aplicarea unei pedepse în limite legale, respectiv de 1 an şi 8 luni închisoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât pedeapsa a fost aplicată inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiindu-i stabilit un regim sancționator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în contextul căruia instanţa poate evalua incidenţa principiilor ce au influenţă asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabileşte limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanţe (în acest sens fiind și decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie instanţa se raportează pentru stabilirea pedepsei într-un cuantum legal la pedeapsa aplicată de prima instanţă respectiv la minimul special, ca fiind singurul criteriu de stabilire a pedepsei în limite legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

A casat, în parte, decizia penală atacată şi, înlăturând greşita aplicare a legii:

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală şi a dispus emiterea unui nou mandat.