Limits of correction and completion: inability to alter substantive damages, costs, or add executory status via post-judgment procedural remedies

A.Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii. B.Hotărârile judecătorești

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: -hotărârea judecătorească

- îndreptarea

-completarea

C. proc. civ. din 1865, art.281 alin.1, art. 2812 alin.1, art.261 alin.1 pct.5

A.Conform art.281 alin.1 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 2812 alin.1 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, în cazul hotărârii date în fond, după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

B.În conformitate cu dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și ele trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Însă este indiscutabil că nu se cere instanțelor ca, procedând la motivarea soluției, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți, în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv.

În cazul în care instanţa a înţeles să grupeze printr-un raționament juridic de sinteză fie argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale, pentru a le răspunde printr-un considerent comun, fie considerentele reţinute de aceasta în argumentarea soluţiei, nu se poate reproşa instanţei o omisiune de a motiva hotărârea, căci nemotivarea nu există în situația în care instanța a analizat grupat argumentele reţinute.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 507 din 23 februarie 2018

Prin cererea depusă la data de 20.12.2012, înregistrată sub nr. dosar x/x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. x încheiat la data de 17.06.2008 cu pârâta şi obligarea acesteia la plata sumei de 1.974.514,26 lei sumă ce reprezintă avans la distribuire profit din asociere.

Pârâta B. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea A. la plata profitului datorat şi neachitat pe perioada 01.07.2009-31.12.2010, conform contractului de asociere nr. x din 17.06.2008, profitul datorat şi neachitat pe perioada de referinţă a fost calculat estimativ la suma de 1.641.997,77 lei; la plata cheltuielilor efectuate de B. în cadrul asocierii, dar neachitate de A., pe perioada 01.05.2010 - 31.12.2010, calculate estimativ la suma de 1432,66 lei; la plata sumei de 252 lei reprezentând cheltuieli cu notificarea şi invitaţie la conciliere; la plata daunelor interese moratorii, în conformitate cu dispoziţiile coroborate ale art. 8.2. teza a II - a din contract, art. 1073, art. 1084 C. civ. şi ale art. 43 C. com., stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare aplicate în relaţiile dintre profesionişti raportat la valoarea sumelor datorate neachitate la termen, calculate în funcţie de criteriile oferite de dispoziţiile O.G. nr. 13/2011, pentru perioada cuprinsă între data scadenţei stabilită conform art. 8.2. din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate şi la plata daunelor interese compensatorii, în conformitate cu dispoziţiile coroborate ale art. 1073, art. 1084 C. civ. si ale art. 43 C. com., stabilite la nivelul actualizării cu indicele de inflaţie, aplicate la valoarea sumelor datorate neachitate la termen, având ca data de referinţă data scadenţei stabilită conform art. 8.2. din contract şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate.

Prin cererea depusă la 04.02.2014, în dosarul nr. x/x/2014,B. în contradictoriu cu A., a solicitat obligarea pârâtei la plata profitului datorat şi neachitat pe perioada 01.01.2011 - 31.12.2012, conform contractului de asociere nr. x din 17.06.2008. Profitul datorat şi neachitat pe perioada de referinţă a fost calculat estimativ la suma de 1.641.997,77 lei; la plata cheltuielilor efectuate de B. în cadrul asocierii, dar neachitate de A., conform contractului de asociere nr. x din 17.06.2008, pe perioada 01.01.2011 - 31.12.2012. Cheltuielile datorate şi neachitate pe perioada de referinţă au fost calculate estimativ la suma de 893.451,59 lei; la plata daunelor interese moratorii, în conformitate cu dispoziţiile coroborate ale art. 8.2. teza a II - a din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008, art. 1073, art. 1084 C. civ. şi ale art. 43 C. com., stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare aplicate în relaţiile dintre profesionişti raportat la valoarea sumelor datorate neachitate la termen, calculate în funcţie de criteriile oferite de dispoziţiile O.G. nr. 13/2011, pentru perioada cuprinsă între data scadenţei stabilită conform art. 8.2. din contract şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate şi la plata daunelor interese compensatorii, în conformitate cu dispoziţiile coroborate ale art. 1073, art. 1084 C. civ. şi ale art. 43 C. com., stabilite la nivelul actualizării cu indicele de inflaţie, aplicate la valoarea sumelor datorate neachitate la termen, având ca dată de referinţă data scadenţei stabilită conform art. 8.2. din contract şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate.

A. a depus la dosar cerere reconvenţională, la cererea de chemare în judecată formulată de B. ce a făcut obiectul dosarului nr. x/x/2014, prin care a solicitat instanţei să constate că natura juridică a contractului nr. x din 17.06.2008 încheiat cu B. este aceea a unui contract de asociere în participaţiune reglementat de dispoziţiile art. 251-256 vechiul C. Com. Totodată, a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei 8.2. din contract în măsura în care această clauză este o clauză leonină în sensul în care se solicita de către B. restituirea aportului la care s-a obligat prin contract, alături de plata profitului, această interpretare venind în contradicţie cu legea specială şi anume art. 1513 Vechiul C. civ., art. 1902 Noul C. civ., art. 6 alin 5 Noul C. civ., art. 7, art. 28 si art. 154 şi urm. C. Fiscal.

La data de 11.03.2014, B., a depus la dosar precizări prin care a arătat că daunele interese solicitate prin cererea de chemare în judecată, la data înregistrării acestei cereri, sunt în cuantum total de 515.619,34 lei, din care 398.046,28 lei reprezintă daunele interese moratorii, petitul 3 al cererii de chemare în judecată şi 117.573,06 lei ce reprezintă daunele interese compensatorii, petitul 4 al cererii de chemare în judecată.

La data de 10.06.2014, instanţa, prin încheierea nr. 443 a dispus conexarea dosarului nr. x/x/2014 aflat pe rolul Tribunalul Ilfov, la dosarul nr. x/x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2391 din 30 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă a respins cererea de chemare în judecată principală formulată de către A., în contradictoriu cu B. ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvenţională formulată în dosarul x/x/2012 de pârâta-reclamantă B. ; a respins cererea reconvenţională formulată de reclamanta-pârâtă A. în dosarul nr. x/x/2012 raportat la cererea de chemare în judecată din dosarul conexat nr. x/x/2014; a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată, formulată în dosarul conexat nr. x/x/2014 şi pe cale de consecinţă a obligat reclamanta-pârâtă A. la plata către pârâta - reclamantă B. a sumei de 1.619.923,25 lei, reprezentând profit neachitat pentru perioada 01.07.2009-31.12.2012; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 893.451,59 lei, reprezentând cheltuieli scadente neachitate efectuate în cadrul executării contractului de către pârâta-reclamantă; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 174.315,27 lei reprezentând penalităţi calculate conform dobânzii legale raportat la sumele datorate cu titlu de profit neachitat şi cheltuieli nedecontate; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 58.505,24 lei, reprezentând actualizare raportat la indicele inflaţiei a sumelor datorate de reclamanta-pârâtă cu titlu de profit neachitat şi cheltuieli scadente nedecontate; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.421,58 de lei.

Prin decizia civilă nr.1385/A din 19 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, s-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2391/30.09.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă, în dosarul nr. x/x/2012, ca nefondat.

Apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva aceleiaşi hotărâri a fost admis, cu consecinţa schimbării sentinţei apelate în sensul majorării cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta-pârâtă A., cu suma de 2.000 lei.

Prin decizia nr.1067 din 13 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr.1385/A din 19 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă şi a fost obligată recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 6.039 lei cheltuieli de judecată aferente recursului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 06.05.2016, pârâta – reclamantă B. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale şi în subsidiar cerere de completare a sentinţei civile nr. 2391 din 30 septembrie 2015 a Tribunalului Ilfov – Secţia Civilă și a solicitat îndreptarea erorii de calcul a cheltuielilor de judecată (I); cheltuielilor scadente şi neachitate efectuate de aceasta în cadrul asocierii în sensul stabilirii acestora la suma de 894.884,25 lei şi nu de 893.415,59 lei (II); obligarea reclamantei-parate A. şi la plata daunelor interese moratorii şi respectiv compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadenţei stabilită conform art. 8.2. din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate, în sensul admiterii acestora, respectiv la plata daunelor interese moratorii şi compensatorii aferente perioadei cuprinse între data cererii reconvenţionale (31.01.2013) şi până la plata integrală a fiecărei sume datorate(III); să se pronunţe instanţa cu privire la caracterul executoriu al sentinţei civile nr.2391/30.09.2015(IV); să se constate că această cerere a fost depusă în termenul de 15 zile de declarare a apelului prevăzut de art. 284 alin.1 C. proc. civ.; să îndrepte eroarea cu privire la termenul de apel în sensul că acesta este de 15 zile şi nu de 30 de zile cum s-a menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 3183 din 7 decembrie 2016, Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă a admis cererea de completare dispozitiv şi îndreptare eroare materială cu privire la sentinţa civilă nr. 2391/30.09.2015 a Tribunalului Ilfov formulată de pârâta-reclamantă B. şi a obligat reclamanta-pârâtă A. şi la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 21.891,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul conexat nr. x/x/2014 reprezentând taxe judiciare de timbru, taxe poştale şi cheltuieli de deplasare; a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în aceeaşi sentinţă în sensul că în loc de menţiunea: obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.421,58 lei s-a dispus obligarea reclamantei-pârâte la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.423,58 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în sentinţa civilă nr. 2391/30 septembrie 2015 a Tribunalului Ilfov, dintr-o eroare de calcul s-a trecut în dispozitiv suma de 9.421,58 lei în loc de suma de 9.423,58 lei.

Totodată, s-a constatat că pârâta-reclamantă B. a solicitat în dosarul nr. x/x/2014, dosar ce a fost conexat la prezentul dosar, obligarea reclamantei-pârâte A. la plata sumei de 21.891,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a reţinut de asemenea că suma de 21.891,84 lei este compusă din: suma de 21.803,00 lei - reprezentând taxa judiciara de timbru + suma de 27,92 lei – reprezentând taxe poştale transmitere cerere de chemare în judecată + suma de 10,92 lei – reprezentând taxe poştale + suma de 50,00 lei - reprezentând cheltuieli de deplasare reprezentant legal la termenul din 10.06.2014, cheltuieli ce se impun a fi acordate avându-se în vedere soluţia dispusă pe fondul cauzei, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 451 alin. 4 C. proc. civ.

B. a formulat cerere de completare a sentinţei civile nr. 3183 din 7 decembrie 2016 a Tribunalului Ilfov – Secţia Civilă şi a arătat că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la daunele interese moratorii şi compensatorii cerute prin capătul de cerere III din Cererea de completare şi de îndreptare a erorilor de calcul (I);Cu privire la cheltuielile efectuate în cadrul asocierii solicitate prin capătul de cerere II. (II); cu privire la caracterul executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în faza de fond ce se circumscriu dispoziţiilor art. 7208 C. proc. civ., având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 3183 din 07.12.2016 instanţa de judecată a omis să se pronunţe şi asupra capătului de cerere(III); cu privire la cheltuielile de judecată efectuate cu judecarea cererii de completare şi de îndreptare a erorilor de calcul a sentinţei civile nr. 2391 din 30.09.2015 în sumă totală de 16,39 lei (IV); cu privire la solicitarea sa de precizare a caracterului executoriu a hotărârii ce o va pronunţa în dispozitivul acesteia(V).

Prin sentinţa civilă nr. 352 din 15 februarie 2017, Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă a admis în parte cererea de completare dispozitiv a sentinţei civile nr. 3183/7.12.2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov formulată de B., şi a dispus completarea dispozitivului acesteia în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.891,84 lei; a respins în rest cererea de completare dispozitiv şi îndreptare eroare ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că în considerentele sentinţei civile nr. 3183 din 7 decembrie 2016 s-a reţinut faptul că instanţa a omis să se pronunţe cu privire la solicitarea obligării reclamantei-pârâte la plata sumei de 21.891,84 lei, apreciindu-se că se impune acordarea acestora, astfel încât a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 3183/7.12.2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov cu menţiunea obligării reclamantei-pârâte la plata către pârâta-reclamantă şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.891,84 lei.

A mai reţinut instanţa că prin sentinţa civilă nr. 2391 din 30 septembrie 2015 a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată în dosarul nr. xx/2012 de pârâta-reclamantă B., neputându-se pe calea unei completări la dispozitiv sau a unei cereri de îndreptare eroare să se schimbe soluţia dată la fond întrucât aceasta se poate face numai pe calea apelului.

Tribunalul a constatat că singura eroare materială este cea cu privire la suma de 9.423,58 lei şi nu cea de 9.421,58 lei, eroare ce a fost îndreptată prin sentinţa civilă nr. 3183/7.12.2016 iar în ceea ce priveşte nepronunţarea pe un capăt de cerere, s-a constatat că instanţa de fond nu s-a pronunţat doar cu privire la solicitarea de obligare a reclamantei-pârâte şi la plata cheltuielilor din dosarul conexat iar nemulţumirile părţii cu privire la sumele ce i-au fost acordate şi aceasta în condiţiile când cererea a fost admisă în parte nu pot fi primite pe această cale.

S-a mai reţinut că în conformitate cu prevederile art. 2813 alin. 2 din C. proc. civ., părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel B. iar prin decizia civilă nr.2208/A din 12 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă, următoarele:

Prima cerere, de îndreptare/completare a sentinţei civile nr. 2391/30.09.2015, a vizat:

I. îndreptarea erorii de calcul a cheltuielilor de judecată;

II. cheltuielile scadente şi neachitate efectuate de aceasta în cadrul asocierii în sensul stabilirii acestora la suma de 894.884,25 lei şi nu de 893.415,59 lei;

III. obligarea reclamantei-pârâte şi la plata daunelor interese moratorii si respectiv compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadentei şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate;

IV. pronunţarea cu privire la caracterul executoriu al sentinţei civile nr.2391/30.09.2015;

V. constatarea că cererea de îndreptare/completare a fost depusă în termenul de 15 zile de declarare a apelului prevăzut de art. 284 alin.1 C. proc. civ.

VI. termenul de apel care ar fi trebuit menţionat ca fiind de 15 zile de la comunicare.

A doua cerere, de completare a sentinţei civile nr. 3183/07.12.2016, s-a referit la:

I. daunele interese moratorii si compensatorii cerute prin capătul de cerere III din Cererea de completare si de îndreptare a erorilor de calcul;

II. cheltuielile efectuate în cadrul asocierii solicitate prin capătul de cerere II;

III. caracterul executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în faza de fond ce se circumscriu dispoziţiilor art. 7208 C.proc.civ.(capătul IV al cererii de completare şi îndreptare);

IV. cheltuielile de judecată efectuate cu judecarea cererii de completare şi de îndreptare a erorilor de calcul a sentinţei civile nr. 2391 din 30.09.2015;

V. solicitarea de precizare a caracterului executoriu al hotărârii de completare în dispozitivul acesteia.

Având în vedere prima cerere, de îndreptare /completare formulată în cauză, instanţa de apel a constatat că primul capăt al acesteia prin care apelanta a solicitat îndreptarea erorii de calcul a cheltuielilor de judecată (I), sub aspectul sumei de 9.423,58 lei, a fost admis prin sentinţa civilă nr. 3183/07.12.2016.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 352/15.02.2017 instanţa a admis cererea şi sub aspectul cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.891,84 lei iar restul cererii de completare dispozitiv şi îndreptare eroare a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte al II-lea şi al III-lea capăt al primei cereri de îndreptare/completare [obligarea la plata cheltuielilor scadente şi neachitate efectuate de aceasta în cadrul asocierii în sensul stabilirii acestora la suma de 894.884,25 lei şi nu de 893.415,59 lei (II); obligarea reclamantei-pârâte A. şi la plata daunelor interese moratorii şi respectiv compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadenţei stabilită conform art. 8.2. din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate, în sensul admiterii acestora, respectiv la plata daunelor interese moratorii şi compensatorii aferente perioadei cuprinse între data cererii reconvenţionale (31.01.2013) şi până la plata integrală a fiecărei sume datorate (III)], Curtea a constatat că prin sentinţa civilă nr. 352/15.02.2017 prima instanță s-a pronunțat asupra acestora.

Astfel, admiţând în parte cererea de completare cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanţă a reţinut caracterul neîntemeiat al celorlalte capete de cerere ale cererii completatoare statuând că „prin sentinţa civilă nr. 2391 din data de 30 septembrie 2015 a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată în dosarul nr. x/x/2012 de către pârâta reclamantă B., neputându-se pe calea unei completări la dispozitiv sau a unei cereri de îndreptare eroare să se schimbe soluţia dată la fond întrucât aceasta se poate face numai pe calea apelului.” precum şi că „în ceea ce priveşte nepronunţarea pe un capăt de cerere se constată că la fond nu s-a pronunţat doar cu privire la solicitarea de obligare a reclamantei pârâte şi la plata cheltuielilor din dosarul conexat. Nemulţumirile părţii cu privire la sumele ce i-au fost acordate şi aceasta în condiţiile când cererea a fost admisă în parte nu pot fi primite pe această cale.”

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că deşi nu s-a menţionat expres că fiecare dintre celelalte capete de cerere (II și III din prima cerere de îndreptare şi completare) a fost respins, cum s-a menţionat clar că „în rest, cererea de completare/îndreptare a fost respinsă” nu se poate reţine că instanţa, soluționând a doua cerere, de completare, nu s-a pronunţat pe aceste capete ale primei cereri de îndreptare/completare.

Referitor la nemotivarea sentinţei nr. 352/15.02.2017, susţinută de apelantă, instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte motivele pentru care capetele de cerere II și III din prima cerere, de îndreptare şi completare au fost respinse, chiar dacă motivarea este succintă, aceasta nu este de natură să conducă la concluzia susținută de apelantă, că nu întruneşte exigenţele art. 425 alin. 1 C. proc. civ., în condiţiile în care, prima instanţă respingând în rest cererea completatoare, a reţinut în esenţă că nemulţumirile părţii cu privire la sumele ce i-au fost acordate în condiţiile când cererea a fost admisă în parte nu pot fi primite pe această cale, apelul fiind calea procedurală prin care se poate analiza şi dispune asupra acestor solicitări.

În plus, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, instanţa a precizat că motivarea soluţiei primei instanţe va fi completată, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

În opinia Curţii, solicitarea apelantei de admitere a celui de al II-lea şi a celui de al III-lea capăt al primei cereri, de îndreptare/completare, nu poate fi admisă pe calea completării sentinţei deoarece din dispozitivul sentinţei civile nr. 2931/30.09.2015 rezultă că instanţa s-a pronunţat pe cele două cereri, pârâta fiind obligată să plătească cheltuielile scadente neachitate efectuate în cadrul executării contractului de către pârâta-reclamantă şi penalităţile calculate conform dobânzii legale raportat la sumele datorate cu titlu de profit neachitat şi cheltuieli nedecontate.

De asemenea, s-a constatat că în motivare, tribunalul a reţinut că „Având în vedere că o parte din cheltuielile de mai sus i-au fost decontate pârâtului reclamant, tribunalul va obliga reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 893.451,59 lei, reprezentând cheltuieli scadente neachitate efectuate în cadrul executării contractului.(….) Ţinând seama de această prevedere contractuală, pentru sumele datorate şi neachitate cu titlu de profit şi cheltuieli ale asocierii de către reclamanta-pârâtă pârâtei-reclamante, tribunalul va acorda penalităţi de întârziere echivalente cu dobânda legală care au fost estimate prin raportul de expertiză la suma de 174.315,27 lei.”

În raport cu cele reţinute anterior, curtea de apel a constatat că potrivit procedurii prevăzute de art. 2812 C. proc. civ., se procedează la completarea unei hotărâri numai în caz de minus petita, respectiv atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale însă cum în cauză această ipoteză nu se regăseşte, cererea a fost corect respinsă de prima instanţă.

Totodată, s-a reţinut că solicitarea nu poate fi admisă nici pe calea procedurii de îndreptare a erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ., deoarece, din considerentele sentinţei, cu privire la cele două capete de cerere nu rezultă că neacordarea sumelor solicitate de apelantă este rezultatul erorilor de calcul ale instanţei.

Curtea a mai observat, în acord cu prima instanţă, că prin cererea de îndreptare/completare partea urmărește, în afara remediului procedural pus la îndemâna sa - exercitarea căii de atac împotriva sentinței, să obțină schimbarea dispozitivului hotărârii deși în mod cert nu este vorba despre un capăt de cerere asupra căruia instanța să nu se fi pronunțat și nici de o eroare în sensul art. 281 C. proc. civ.

Referitor la susţinerea apelantei conform căreia cererea de îndreptare/completare se impunea a fi admisă deoarece nici în cuprinsul sentinţei civile nr. 2391 din 30.09.2015 nu s-au precizat, în sensul art. 261 alin 1 pct. 5 C. proc. civ., respingerea şi motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza acestei respingeri a cererii atât cu privire la plata daunelor interese moratorii şi compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadenţei stabilită conform art. 8.2. din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate, instanţa de apel a arătat că procedural, susținerea aceasta trebuia supusă controlului judiciar prin intermediul unei căi de atac promovate împotriva sentinţei civile nr. 2931/30.09.2015, instanţa de apel nefiind învestită cu soluţionarea unei căi de atac împotriva acestei din urmă sentinţe care de altfel a devenit irevocabilă la 13.07.2017 prin decizia nr.1067 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă care a respins recursul promovat de A.

Apelanta a mai solicitat să se constate că prima instanţă a reţinut „admiterea în parte” a cererii reconvenţionale formulate în dosarul nr. x/x/2012 nu prin sentinţa civilă nr. 3183 din 07.12.2016, cum ar fi fost cazul, ci ulterior prin sentinţa civilă nr. 352 din 15.02.2017, cu alte cuvinte la data pronunţării sentinţei civile nr. 3183 din 07.12.2016 nu opera sintagma „admite în parte” cererea reconvenţională dar la data pronunţării sentinţei civile nr. 352 din 15.02.2017 fără nici o justificare legală sintagma „admite în parte” cererea reconvenţională a devenit operaţională.

În legătură cu această susţinere, s-a constatat că într-adevăr, doar în cuprinsul sentinţei civile nr. 352 din 15.02.2017 instanţa a reţinut că cererea reconvenţională a fost admisă în parte, dar această împrejurare nu are în opinia Curţii nicio relevanţă în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, cererile formulate de apelantă nu îşi pot găsi rezolvarea prin intermediul procedurilor reglementate de art. 281 C. proc. civ. şi art. 281 2 C. proc. civ.

Susţinerea apelantei că prima instanţă a admis în parte cererea reconvenţională formulată de parte în dosarul nr. x/x/2012 deoarece a admis în parte cererea de plată a cheltuielilor de judecată sub aspectul onorariului de expert parte şi sub aspectul decontării cheltuielilor cu expertul şi nu respingerii celor două capete de cerere, nu a fost reţinută, Curtea arătând încă o dată că aceste capete de cerere nu au fost respinse ci, din contră admise iar împrejurarea că apelanta nu a primit integral pretenţiile solicitate nu se poate analiza pe calea completării sentinţei şi nici prin intermediul procedurii de completare a acesteia, pentru considerentele deja arătate.

În ceea ce priveşte nesoluţionarea şi implicit, lipsa motivării capătului IV al primei cereri, de îndreptare şi completare, prin care s-a solicitat ca instanţa să se pronunţe cu privire la caracterul executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în faza de fond ce se circumscriu dispoziţiilor art. 7208 C. proc. civ., critică susţinută de apelantă, s-a constatat că într-adevăr, o astfel de cerere nu a fost analizată de prima instanţă dar, în opinia Curţii, această împrejurare nu se circumscrie noţiunii de îndreptare a erorilor materiale în sensul reglementat de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. deoarece omisiunea menţionării caracterului executoriu al unei sentinţe nu este un aspect care se impune a fi îndreptat.

Neîntemeiată s-a constatat a fi şi susţinerea că în cauză sentinţele ar fi trebuit completate cu această menţiune deoarece hotărârile pot fi completate, potrivit procedurii prevăzute de art. 2812 C. proc. civ., numai în caz de minus petita, atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.

Astfel, s-a constatat că apelanta a solicitat îndreptarea /completarea hotărârilor prin menţionarea, în condiţiile art. 7208 alin.1 C. proc. civ., a caracterului executoriu al acestora dar, în opinia Curţii, această solicitare nu se circumscrie noţiunii de capăt de cerere pe care instanţa să îl fi omis de la pronunţare în condiţiile în care este vorba despre o dispoziţie legală care stabileşte o regulă generală specifică materiei comerciale, derogatorie de la dreptul comun, privind caracterul executoriu al hotărârilor date în primă instanţă în litigiile comerciale iar împrejurarea că în dispozitivul unei sentinţei nu s-a menţionat caracterul său executoriu nu are nicio relevanţă deoarece acesta este dat de dispoziţiile legale.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a reclamantei-pârâte A. la plata cheltuielilor de judecată (al IV-lea capăt de cerere din a doua cerere, de completare), instanţa de apel a constatat că prin sentinţa civilă nr. 352/15.02.2017, tribunalul s-a pronunţat asupra acesteia şi a arătat că „în conformitate cu prevederile art. 2813 alin. 2 din C. proc. civ. părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.”

Aşadar, instanţa de apel a constatat că faţă de dispoziţiile fără echivoc ale art. 2813 alin. 2 C. proc. civ., soluţia de respingere a acestui capăt de cerere este temeinică şi legală, critica apelantei fiind neîntemeiată sub acest aspect, având în vedere că ipotezele celor două proceduri, de îndreptare şi completare a unei hotărâri vizează aspecte care nu sunt imputabile celeilalte părţi, motiv pentru care în lipsa evidentă a unei culpe procesuale care să poată fi reţinută în sarcina intimatei, lipseşte fundamentul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe care partea le-a făcut pentru promovarea cererii de îndreptare-completare a sentinţei.

În ceea ce priveşte cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată solicitate în apel, instanţa de apel a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru aceleaşi considerente şi în raport de aceleaşi dispoziţii ale art. 2813 alin. 2 C. proc. civ. care sunt aplicabile şi în apel, conform art. 298 C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr.2208/A din 12 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă B., invocând dispoziţiile art.304 pct.9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei nr.352 din 15 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă şi obligarea intimatei A. şi la plata daunelor interese moratorii şi respectiv compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadenţei stabilită conform art. 8.2 din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 şi data restituirii integrale a fiecărei sume datorate, în sensul admiterii acestora, respectiv la plata daunelor interese moratorii şi compensatorii aferente perioadei cuprinse între data cererii reconvenţionale (31.01.2013) până la plata integrală a fiecărei sume datorate. Totodată, a solicitat obligarea intimatei A. la plata cheltuielilor efectuate în cadrul asocierii, în sumă de 1.432,66 lei solicitate prin petitul 2 al cererii reconvenţionale formulată în prezentul dosar.

După reiterarea pe larg a istoricului cauzei, cu referire în detaliu la cererile formulate şi soluţiile date acestora, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 al. 1 pct. 5 şi art. 2812 C. proc. civ., în sensul art. 304 pct. 9 acelaşi cod, având în vedere că în cuprinsul sentinţei civile nr. 3183 din 07.12.2016 şi implicit în cuprinsul sentinţei civile nr. 2391 din 30.09.2015, instanţa nu a precizat motivele de fapt şi de drept de înlăturare a cererii sale sub aspectul acordării integrale a daunelor interese moratorii şi compensatorii, respectiv şi pentru perioada cuprinsă între data cererii reconvenţionale până la care s-au calculat de expert daunele interese (31.01.2013) şi data plăţii efective a acestor daune; acordării integrale a cheltuielilor efectuate de societate în cadrul asocierii, cu privire la plata cheltuielilor efectuate în cadrul asocierii în sumă de 1.432,66 lei, respectiv la plata sumei totale de 894.884,25 lei (1.432.66 lei + 893.45159 lei), aşa cum a fost stabilită prin expertiza contabilă conform răspunsului la obiectivul nr. 7 şi nu la plata sumei de 893.451,59 lei cum din eroare a precizat instanţa de fond în sentinţa civilă nr. 2391 din 30.09.2015.

A mai arătat recurenta că instanţa nu a menţionat caracterul executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în faza de fond pentru a avea deschisă calea de atac prevăzută de lege, raportat la faptul că aceasta a omis să se pronunţe cu privire la cererile mai sus menţionate atât în cuprinsul sentinţei civile nr. 3183 din 07.12.2016 cât şi implicit în cuprinsul sentinţei civile nr. 2391 din 30.09.2015, astfel că apreciază recurenta că prin prisma dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., avea deschisă doar procedura de îndreptare/completare a hotărârilor judecătoreşti prevăzute de dispoziţiile art. 281 - 2812 acelaşi cod şi nu procedura căilor de atac.

Referitor la respingerea de către instanţa de apel a apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 352 din 15.02.2017 cu motivarea că cererea reconvenţională a fost admisă parţial prin sentinţa civilă nr. 2391 din 30.09.2015, drept pentru care, sub aspectul daunelor interese moratorii şi compensatorii, a cheltuielilor efectuate în cadrul asocierii, precum şi sub aspectul caracterului executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în faza de fond, modificarea şi/sau completarea sentinţei civile nr. 2391 din 30.09.2015 nu se poate face prin cerere de îndreptare eroare sau de completare dispozitiv, ci doar pe calea apelului, a arătat recurenta că dispoziţiile imperative ale art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite fără a preciza motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza acestei soluţii, drept pentru care respingerea cererii de completare şi îndreptare eroare a sentinţei civile nr. 3183 din 07.12.2016 şi implicit a sentinţei civile nr. 2391 din 30.09.2015 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art 261 alin. 1 pct. 5 şi 2812 C. proc. civ.

A mai arătat recurenta referitor la motivarea instanţei de apel de respingere a apelului sub aspectul cheltuielilor scadente şi neachitate efectuate în cadrul executării contractului de asociere pe motiv că această cerere nu poate fi admisă pe calea îndreptării/completării hotărârii judecătoreşti deoarece instanţa de fond s-a pronunţat pe această cerere, din considerentele sentinţei, cu privire la cele două capete de cerere nu rezultă că neacordarea sumelor solicitate de apelantă este rezultatul erorilor de calcul ale instanţei, astfel că în opinia sa, decizia este nelegală.

Astfel, a susţinut recurenta că instanţa a stabilit că totalul cheltuielilor scadente şi neachitate sunt în sumă de 893.451,59 lei când în mod corect cuantumul total al acestor cheltuieli este în sumă de 894.884,25 lei conform expertizei contabile administrate, drept pentru care, pe cale de consecinţă, respingerea de către instanţa de apel a apelului pe motivul mai sus invocat este nelegală, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor 281 alin. 1 acelaşi cod.

Referitor la motivarea instanţei de apel de respingere a apelului sub aspectul daunelor interese moratorii şi compensatorii, pe motiv că această cerere nu poate fi admisă pe calea îndreptării/completării hotărârii judecătoreşti deoarece instanţa de fond s-a pronunţat pe această cerere, a arătat recurenta că este nelegală în condiţiile în care instanţa de fond s-a pronunţat doar cu privire la daunele interese moratorii şi compensatorii aferente perioadei cuprinse între data scadenţei şi data introducerii cererii reconvenţionale, aşa cum s-a calculat prin raportul de expertiză contabilă şi prin răspunsul la obiectivul nr. 9.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de apel referitoare la nepronunţarea primei instanţe asupra caracterului executoriu al hotărârii, a arătat recurenta că deşi instanţa de apel a reţinut omisiunea acestei menţiuni, în mod greşit a constatat că această împrejurare nu se circumscrie noţiunii de îndreptare a erorilor materiale în sensul reglementat de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. deoarece omisiunea menţionării caracterului executoriu al unei sentinţe nu este un aspect care se impune a fi îndreptat.

Referitor la reţinerea instanţei de apel în sensul că sentinţa civilă nr. 2391 din 30.09.2015 a devenit irevocabilă în data de 13.07.2017 prin decizia nr. 1067 din 13.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a arătat recurenta că această chestiune nu are relevanţă asupra cererii de îndreptare/completare prevăzută de dispoziţiile art. 281 - 2812 C. proc. civ.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art.3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art.304 pct.1-9 C. proc. civ.

Este de reţinut, de asemenea, că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum şi relatarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Criticile asupra elementelor ce țin de administrarea probelor și de stabilirea situației de fapt, care nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat, nu pot fi analizate având în vedere că instanța de recurs este ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.304 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, din perspectiva dispoziţiilor art.281 – 2812 C. proc. civ. şi art.261 alin.1 pct.5 acelaşi cod.

Conform art.281 alin.1 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 2812 alin.1 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, în cazul hotărârii date în fond, după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

În cauză, se constată că nu poate fi reţinută interpretarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale evocate, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.

Astfel, din examinarea deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe şi a expus în mod exhaustiv raţionamentul său cu privire la procedura prevăzută de art. 281 – 2812 C. proc. civ., reţinând în mod corect că fiecare dintre celelalte capete de cerere (II și III din prima cerere de îndreptare şi completare) a fost respins şi cum s-a menţionat că „în rest, cererea de completare/îndreptare a fost respinsă” nu se poate reţine că instanţa, soluționând a doua cerere, de completare, nu s-a pronunţat pe aceste capete ale primei cereri de îndreptare/completare.

În ceea ce priveşte solicitarea pârâtei de admitere a celui de al II-lea şi a celui de al III-lea capăt al primei cereri, de îndreptare/completare, în mod corect a constatat instanţa de apel că nu poate fi admisă pe calea completării sentinţei deoarece din dispozitivul sentinţei civile nr. 2391/30.09.2015 rezultă că instanţa s-a pronunţat pe cele două cereri, pârâta fiind obligată să plătească cheltuielile scadente neachitate efectuate în cadrul executării contractului de către pârâta reclamantă şi penalităţile calculate conform dobânzii legale raportat la sumele datorate cu titlu de profit neachitat si cheltuieli nedecontate.

Totodată, instanţa de apel a confirmat în mod corect soluţia primei instanţe şi din perspectiva interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale ce reglementează procedura îndreptării/completării unei hotărâri, reţinând că nu este posibilă schimbarea soluţiei dată la fond întrucât aceasta se poate face numai pe calea apelului iar nemulţumirile părţii cu privire la sumele ce i-au fost acordate nu pot fi primite pe această cale.

Referitor la nemotivarea sentinţei nr.352 din 15.02.2017, în raport cu cele reţinute şi dispoziţiile art.281 – 2812 C. proc. civ., în mod temeinic şi legal, instanţa a constatat că prin cererea de îndreptare/completare partea urmărește să obțină schimbarea dispozitivului hotărârii deși în mod cert nu este vorba despre un capăt de cerere asupra căruia instanța să nu se fi pronunțat și nici de o eroare, în egală măsură nefiind vorba nici de completarea hotărârii ce se poate dispune numai în caz de minus petita, respectiv atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

Cu privire la nesoluţionarea şi implicit, lipsa motivării capătului IV al primei cereri de îndreptare şi completare, prin s-a solicitat ca instanţa să se pronunţe cu privire la caracterul executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în faza de fond ce se circumscriu dispoziţiilor art. 7208 C. proc. civ., se constată că soluţia instanţei de apel este legală, având în vedere că aşa cum s-a reţinut, lipsa menţiunii caracterului executoriu în dispozitiv este lipsită de relevanţă în condiţiile în care acesta este dat de dispoziţiile legale aplicabile cauzei.

În ceea ce priveşte nemotivarea de către instanţa de apel a soluţiei pronunţate, Înalta Curte constată că deşi nu s-a invocat în mod explicit de către recurentă motivul de nelegalitate căruia ar putea fi subsumată critica, aceasta face obiectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ce reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și ele trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. 1 C. proc. civ. constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv.

Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată, apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei decizii, în sfârșit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Însă, este indiscutabil, nu se cere instanțelor ca, procedând la motivarea soluției, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți, în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv.

Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei astfel de critici este condiţionată de omisiunea - ce trebuie să fie totală- a instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele cererii ce i-a fost supusă spre analiză, prin urmare, fiind vorba doar de nepronunţarea instanţei asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei.

Deopotrivă, pentru o apreciere completă a acestui motiv de recurs, este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente, căci, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele invocate, iară nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului pe care îl sprijină.

Instanța este îndreptățită, așadar, să răspundă la motivul invocat ori aspectul reţinut și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente; de aceea, nu se pot confunda argumentele cu motivele cererii.

Cu alte cuvinte, în cazul în care instanţa a înţeles să grupeze, printr-un raționament juridic de sinteză, argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale, pentru a răspunde printr-un considerent comun, ori considerentele reţinute de aceasta în argumentarea soluţiei, nu se poate reproşa instanţei o omisiune de a motiva hotărârea, căci, nemotivarea nu există în situația în care instanța a analizat grupat argumentele reţinute - cum este cazul în speţă.

În speţă, instanţa de apel a arătat foarte clar şi motivat care sunt considerentele pentru care a pronunţat soluţia dată, Înalta Curte observând, totodată, că instanța a examinat, în mod real, apelul pârâtei, cu referire specială la fiecare dintre motivele arătate, în raport cu probatoriile administrate în cauză, starea de fapt reţinută şi textele legale aplicabile, procedând în virtutea caracterului devolutiv al apelului la completarea motivării soluţiei primei instanţe cu privire la soluţia de respingere a capetelor II şi III din prima cerere de îndreptare/completare.

Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că susţinerile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., a respins recursul declarat de pârâta B., ca nefondat.