Competence for post-repeal property restitution claims under Law No. 165/2013

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 03.07.2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat in judecata pe pârâta Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că reclamantul este repus în termenul de valorificare a Deciziei nr. 7568/29.01.2010; să fie obligată pârâta la completarea deciziei, în sensul menţionării sumei de bani cu titlu de despăgubire în dolari (USD), conform sentinţei civile nr. 486/2007, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi; să fie obligată ANRP la continuarea procedurii în conformitate cu art. 4 din Decizia nr. 7568/2010 emisă de aceasta.

Prin sentinţa nr. 522/03.10.2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., tribunalele judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Prin urmare, legea stabileşte o plenitudine de competenţă atât în materie civilă, cât şi în materia contenciosului administrativ în favoarea tribunalului, situaţiile în care curţile de apel dobândesc o astfel de competenţă fiind arătate la art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cu care:,,curţile de apel judecă, în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale".

Citând prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, Curtea de Apel Craiova a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află sediul entităţii cu atribuţii în aplicarea legii.

La data de 8.11.2017 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă sub nr. x/2017.

Prin cererea precizatoare din data de 11.01.2018, reclamantul A. a solicitat să se judece şi în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că, urmare modificărilor legislative din anul 2013, Comisia Naţională preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, menţionând că pârâtele din cauza dedusă judecaţii sunt Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având acelaşi sediu procesual.

Prin sentinţa nr. 794 din 03.04.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal. Constatând ivit conflictului negativ de competenţă, tribunalul a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În considerentele hotărârii, tribunalul a reţinut următoarele:

Obiectul cauzei îl reprezintă o contestaţie împotriva dispoziţiei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza Legii 247/2005, dar aceasta a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. De asemenea, potrivit art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că atâta timp cât prin dispoziţiile enunţate anterior se prevede în mod expres atât calea pe care pot fi formulate astfel de contestaţii, cât şi instanţa competentă, nu se poate deroga de la aplicarea acestor dispoziţii cu caracter obligatoriu. Faptul că această procedură de contestare este urmată de reclamant ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi abrogării dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, care reglementau atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu înseamnă că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 165/2013, întrucât reclamantul invocă necomunicarea deciziei la domiciliul indicat şi solicită repunerea în termen, urmărind, de fapt, valorificarea dreptului său de a contesta întinderea dreptului stabilit prin Decizia nr. 7568/29.01.2010.

O interpretară contrară ar conduce la privarea, de plano, a reclamantului de dreptul de a exercita calea de atac reglementată de dispoziţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, respectiv de a-i fi analizată cererea de repunere în termen şi, ulterior, de posibilitatea de a-şi exercita dreptul de a contesta decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Or, atâta vreme cât reclamantul invocă necomunicarea deciziei şi solicită repunerea în dreptul de a formula contestaţia reglementată de dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii deciziei, acesta nu poate avea la îndemână decât calea contenciosului administrativ reglementată în mod expres de dispoziţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII .

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune, formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit cererii precizatoare depuse în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, având ca obiect constatarea faptului că reclamantul este repus în termenul de valorificare a Deciziei nr. 7568/29.01.2010, emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la completarea deciziei, în sensul menţionării sumei de bani cu titlu de despăgubire în dolari (USD), conform sentinţei civile nr. 486/2007, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi şi obligarea ANRP la continuarea procedurii în conformitate cu art. 4 din Decizia nr. 7568/29.01.2010.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că, în data de 29.01.2010, prin Decizia nr. 7568, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 55.055,00 RON, fără a se preciza suma stabilita de instanţa judecătoreasca în dolari, respectiv 21.380,41 USD. Această decizie a fost comunicată la o adresă veche, pe care reclamantul o avea în buletinul de identitate, buletin ce nu a fost preschimbat, în loc să o comunice la adresa indicată în notificare, precum şi în toate celelalte acte aflate la dosarul cauzei, inclusiv hotărârea judecătorească.

Reclamantul a aşteptat să primească un răspuns şi, după o anumită perioadă de timp, a formulat, în acest sens, cerere la A.N.R.P. pentru a verifica stadiul dosarului nr. 5515/CC, iar prin adresa nr. x/24.04.2017 i s-a comunicat faptul ca Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 7568/29.01.2010 nu a fost valorificată în termenul legal de 3 ani de la comunicarea acesteia, astfel ca nu au fost emise titluri de conversie şi/sau plată.

A considerat că în mod greşit a fost decăzut din dreptul de a mai depune o cerere de plată pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile în care Decizia nr. 7568/2010 a fost comunicată împreună cu adresa mai sus menţionată, la data de 15.06.2017, la adresa precizată în toate cererile şi actele dosarului întocmite în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi în sentinţa civilă 486/2007.

Ca urmare a repunerii în termen, a solicitat obligarea pârâtei la continuarea procedurii de valorificare în conformitate cu cap. V ind. l din Titlul 7 din Legea nr. 247/2005, modificată şi completata prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Înalta Curte reţine faptul că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv 03.07.2017, era în vigoare Legea nr. 165/2013, care a abrogat unele dispoziţii ale Legii nr. 247/2005, inclusiv pe cele privind valorificarea titlului de despăgubire.

Astfel, Legea nr. 165/2013, adoptată în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora, prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005, stabileşte modul de acordare a despăgubirilor compensatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de stat şi care nu pot fi restituite în natură.

Aplicarea în timp a dispoziţiilor actului normativ menţionat este prevăzută în art. 4, care stipulează că acestea sunt incidente cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a actului normativ şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (…) la data intrării în vigoare.

Din interpretarea normei mai sus enunţate rezultă că litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 urmează a fi soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic.

Or, aşa cum s-a arătat, în speţă, raportul juridic s-a născut la 03.07.2017, când reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, dată la care era în vigoare Legea nr. 165/2013 a cărei incidenţă se constată în cauză.

Prin art. 41 al acestui act normativ s-a stabilit în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor obligaţia de emitere a titlului de plată cu privire la despăgubirile acordate în dosarele aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a acesteia.

Or, scopul urmărit de reclamant prin litigiul dedus judecăţii îl reprezintă constatarea faptului că acesta este repus în termenul de valorificare a Deciziei nr. 7568/29.01.2010, emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în procedura reglementată de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, înainte de adoptarea Legii nr. 165/2013, obligarea acesteia la completarea deciziei, în sensul menţionării sumei de bani cu titlu de despăgubire în dolari (USD), conform sentinţei civile nr. 486/2007, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi şi obligarea ANRP la continuarea procedurii în conformitate cu art. 4 din Decizia nr. 7568/29.01.2010.

Ca atare, deciziile pronunţate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile mai sus menţionate, se încadrează în categoria prevăzută de dispoziţiile art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.

De asemenea, este de reţinut că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor face parte dintre entităţile prevăzute de lege, enumerate la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

Astfel, prin art. 35 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat s-a acordat competenţa de soluţionare a deciziilor emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competenţă absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii, competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.

Prin urmare, instanţa constată că este incidentă în speţă norma de competenţă instituită de Legea nr. 165/2013.

Cum pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au sediul în Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competenţa de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.05.2018.