Appeal over land-title annulment referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction and referred the applicant’s appeal (recurs) against the Court of Appeal's decision and the tribunal's order to the Galați Court of Appeal, which prevails on the jurisdictional issue. The underlying dispute concerned the annulment of two administrative land-title decisions under Law No. 341/2004, where the lower courts had split on the merits (first instance annulled them; appellate tribunal rejected the claim as unfounded). The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal, or other decisions where expressly provided by law, and that Article 483(3)–(4) does not establish it as a general appellate court; therefore, the appeal against a tribunal’s appellate decision falls to the hierarchically superior court, the Court of Appeal, and any contrary interpretation would impermissibly create new jurisdictional rules contrary to Articles 126(2) of the Constitution and 122 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 lit. g) din Legea nr. 341/2004, art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Appeal over land-title annulment referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction: The underlying dispute concerned the annulment of two administrative land-title decisions under Law No. 341/2004, where the lower courts had split on the merits (first instance annulled them; appellate tribunal rejected the claim as unfounded). The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal, or other decisions where expressly provided by law, and that Article 483(3)–(4) does not establish it as a general appellate court; therefore, the appeal against a tribunal’s appellate decision falls to the hierarchically superior court, the Court of Appeal, and any contrary interpretation would impermissibly create new jurisdictional rules contrary to Articles 126(2) of the Constitution and 122 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to determine that the High Court lacked material jurisdiction to hear the appeal.
Basis for declining jurisdiction in favor of the Court of Appeal Galați.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3057/26.04.2016, pronunţată de Judecătoria Galaţi, instanţa a respins, ca fiind nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Galaţi prin Primar şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privata asupra terenurilor de pe lângă instituţia Prefectului Galaţi. A admis cererea formulată de reclamantul intervenient în interes propriu A. şi a dispus anularea hotărârilor nr. 43/09.06.2010 a Comisiei Municipale Galaţi şi nr. 14429/22.08.2010 a Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor de pe lângă instituţia Prefectului Galaţi, ca fiind emise de un organ necompetent.
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 mai 2017, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 lit. g) din Legea nr. 341/2004 privind recunoştinţa faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi a art. 34 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004", ca fiind inadmisibilă.
Prin decizia nr. 1236 din data de 26 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă s-a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 3057/26.04.2016 pronunţate de Judecătoria Galaţi, pe care a schimbat-o în parte şi, în rejudecare, a respins cererea, ca neîntemeiată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa civilă apelată şi au fost înlăturate menţiunile contrare prezentei decizii.
Împotriva acestei decizii şi a încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2017, pronunţate de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A.
Prin decizia nr. 61/R din 28.02.1018 a Curţii de Apel Galaţi s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 30 martie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.
Prin rezoluţia din data de 2 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 29 mai 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Galaţi revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1236 din data de 26 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014 şi a încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2017, pronunţate în acelaşi dosar, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.05.2018.