Tort liability of employee and employer for facility manager’s professional negligence in triggering chlorine gas poisoning; validity of job description evidence and quantum of moral damages for a minor

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 12 septembrie 2017 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2015, recursurile declarate de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., şi de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 271A din 22 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

1. Recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., la data de 1 septembrie 2017, a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a considerat că încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este legală sub aspectul soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Tineretului şi Sportului şi, consecutiv, a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

În opinia recurentului-reclamant, Ministerul Tineretului şi Sportului are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză deoarece potrivit art. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 97 din 07 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial din 20 martie 2002, avea obligaţia de a verifica dacă Bazinul de Înot Floreasca era administrat în mod legal; pe cale de consecinţă, se impunea menţinerea în cauză, în calitate de pârât, şi a Ministerului Finanţelor Publice.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea recurată este criticabilă din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate în sumă de 70.000 RON.

A susţinut recurentul-reclamant că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea principiilor echităţii, proporţionalităţii şi caracterului compensatoriu al daunelor morale, precum şi faptul că, sub acest aspect, curtea de apel a expus considerente cu caracter contradictoriu.

Astfel, deşi a făcut referire în considerentele deciziei la caracterul compensatoriu al daunelor morale, prin suma pe care a acordat-o (70.000 RON), instanţa de apel a încălcat în mod vădit acest principiu, deoarece această sumă nu este de natură să compenseze trauma psihică şi fizică a minorului A., care la vârsta de 5 ani a fost intoxicat şi a suferit arsuri severe cu vapori de clor care i-au pus viaţa în primejdie, fiind internat la terapie intensivă timp de 3 zile.

Totodată, deşi instanţa de apel a reţinut că daunele morale se acordă şi comparativ cu nivelul de trai existent în acest stat, suma de 70.000 RON acordată este derizorie chiar şi prin raportare la nivelul de trai existent în România.

Faţă de cele învederate anterior, recurentul-reclamant a considerat că suma de 70.000 RON este în mod evident neproporţională cu suferinţa fizică şi psihică produsă unui copil în vârsta de 5 ani şi nu reprezintă o satisfacţie echitabilă.

În final, recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, deşi instanţa de apel în mod corect a reţinut că suferinţa concretă (fără a face o diferenţiere între suferinţa fizică şi psihică) a minorului a fost una intensă raportat la vârsta sa fragedă şi la afecţiunea severa suportată (intoxicaţia punându-i în pericol viaţa), la internarea timp de o săptămâna într-un mediu nefamiliar copilului mic (de spital), la suportarea în acest interval a unui tratament, inclusiv în regim de terapie intensivă care a presupus intubarea sa, cât şi la urmările efective suferite consecutive externării sale (inhalaţii, vizite la saline, insomnie, inhibiţie şi o teamă accentuată faţă de apă vreme de mai mulţi ani şi renunţarea la înot pentru o perioadă) şi a făcut vorbire despre aplicarea principiului proporţionalităţii, satisfacţiei echitabile şi caracterului compensatoriu al daunelor care se aplică fiecărei persoane în mod individual, în final a acordat o suma nejustificat de mică, făcând referire doar la suferinţa fizică.

Faţă de cele de mai sus, recurentul-reclamant a considerat că motivele care au susţinut acordarea sumei de 70.000 RON sunt contradictorii, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că, deşi s-a făcut vorbire şi a fost analizată în mod concret suferinţa provocată unui minor de 5 ani prin intoxicare cu vapori de clor, la aprecierea şi acordarea daunelor morale instanţa nu a ţinut cont de aceste suferinţe grave.

Totodată, pentru aceleaşi considerente, recurentul-reclamant a apreciat că hotărârea atacată cu recurs este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că la acordarea despăgubirilor morale către minor au fost încălcate principiile invocate chiar de către instanţa de apel, respectiv principiul proporţionalităţii, principiul caracterului compensatoriu şi cel al satisfacţiei echitabile.

2. Recursul declarat de recurenta - pârâtă C., la data de 4 septembrie 2017, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile art. 30 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c), art. 461, art. 470, art. 483 alin. (1) şi (3), art. 496 alin. (2) şi ale art. 497 din acelaşi act normativ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta - pârâtă C. a arătat că pentru considerentele expuse la pag. 12 (alin. (5)-(8) din sentinţa apelată, Tribunalul Bucureşti a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, faţă de aceasta,însă pentru considerentele expuse la pag. 28 (începând de la pct. 3) - 34 (până la pct. 4) din decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor/atribuţiilor de serviciu stabilite în sarcina acesteia prin fişa postului, prin culpă profesională, se face vinovată de producerea accidentului care a cauzat prejudiciul material şi moral reclamat în speţă, considerând că este răspunzătoare pentru respectivul prejudiciu, în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 din C. civ. de la 1864.

În acest context, Curtea de Apel Bucureşti, admiţând apelul formulat de reclamant, a schimbat, în parte, sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul că a obligat-o pe pârâta J., în solidar cu pârâta C., la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON daune morale şi a sumei de 1.159,22 RON daune materiale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Faţă de dispoziţiile legale evocate, recurenta - pârâtă a susţinut că instanţa de apel, admiţând apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 717/23 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu a dispus admiterea cererii de chemare în judecată (respinsă, ca neîntemeiată de prima instanţă) în raport cu aceasta şi nici obligarea sa la plata de daune către reclamant.

Pe de altă parte, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia în fond pe o pretinsă fişă a postului, aflată la dosarul de urmărire penală (ataşat la dosarul cauzei), reţinând, fără temei, că este fişa postului pârâtei C., că poartă stampila şi semnătura federaţiei şi că pârâta nu a invocat, şi cu atât mai puţin prezentat, vreo eventuală altă fişă a postului.

Or, în cauză, nici reclamantul, nici pârâta federaţie nu au probat existenţa unei fişe de post purtând numele pârâtei C. sau menţiunea că este relativă la contractul său individual de muncă, care să susţină considerentele instanţei de apel, prin care s-a reţinut în sarcina acesteia existenţa răspunderii civile delictuale, urmare culpei în activitatea profesională.

În referire la acelaşi aspect, recurenta - pârâtă a arătat că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

A susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor vreun aspect legat de fişa postului acesteia în calitate de angajat al J. la data de 09 august 2006, după cum nu a reţinut împrejurarea că în dosarul penal există dovada că J. a trimis organului de cercetare penală în discuţie înscrisul analizat în decizia recurată.

Contrar considerentelor instanţei de apel referitoare la reţinerea situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că nici defectarea instalaţiei complet automatizate care deservea la data de 09 august 2006 bazinul acoperit de nataţie şi polo din cadrul I., aflat în administrarea J., nici accidentul produs prin intoxicarea cu vapori de clor nu sunt consecinţa nesocotirii (neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase) de către aceasta a unor obligaţii legale, ori a unor sarcini, atribuţii, îndatoriri de serviciu stabilite printr-o fişă a postului constituind anexă sau parte integrantă a contractului său individual de muncă, corespunzătoare situaţiei tehnice existente la bazin de la data producerii evenimentului.

În opinia recurentei-pârâte, paza juridică a instalaţiei automatizate care deservea la data de 09 august 2006 bazinul de înot acoperit din cadrul I. şi care s-a defectat la acea dată, cauzând producerea intoxicaţiei reclamantului cu vapori de clor, aparţinea indiscutabil J., doar aceasta putând să răspundă legal pentru prejudiciul reclamat în speţă, atât pentru fapta proprie (atribuirea defectuoasă a contractului de lucrări pentru livrarea, montarea, punerea în funcţiune de noi echipamente şi dezafectarea vechii instalaţii de filtrare, neîncheierea unui contract de service specializat la ieşirea instalaţiei din garanţie, lipsa unui regulament de ordine interioară, lipsa unei fişe a postului corespunzătoare contractului individual de muncă încheiat cu fiecare dintre angajaţii care îşi desfăşurau activitatea în complex, în legătură cu bazinul de înot, pentru trasarea unor sarcini precise, pentru care să se fi realizat un instructaj specific şi corespunzător), cât şi pentru lucrul (instalaţia de filtrare - tratare - pompare a apei) aflat în paza sa juridică.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reţinut că recursurile formulate de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., şi de recurenta-pârâtă C. sunt motivate conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor cu menţiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; reprezentantul recurentului-reclamant nu a depus punct de vedere la raport, iar recurenta-pârâtă a depus un înscris cuprinzând completări şi precizări la considerentele instanţei de apel, respectiv la circumstanţele cauzei.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 30 martie 2018, Înalta Curte a admis în principiu recursurile şi a acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la data de 11 mai 2018.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate şi urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 11 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., prin reprezentant legal D., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C., J., Ministerul Tineretului şi Sportului şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 euro (respectiv 4.450.000 RON) reprezentând daune morale suferite de către reclamant, ca urmare a intoxicării acestuia cu vapori de clor inhalaţi la Ştrandul Floreasca, şi a sumei de 7000 RON, reprezentând daune materiale constând în cheltuieli de spitalizare, medicamente, tratamente medicale necesare pentru tratare şi recuperare; de asemenea, a solicitat actualizarea sumelor reprezentând daune morale şi materiale cu indicele de inflaţie de la data achitării efective a debitului, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că la data 09 august 2006, orele 10, în Bazinul de Înot Floreasca, bazin care aparţine J., în urma unei defecţiuni la instalaţiile care pompau şi filtrau apa, s-a produs intoxicarea masivă şi gravă cu vapori de clor a cinci copii, printre care şi minorul A., care a fost cel mai grav afectat.

La data de 09 ianuarie 2013, prin Rezoluţia nr. 11049/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 249 cu referire la art. 258 C. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (4) C. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de reprezentanţii J. - Bazinul Floreasca, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 249 cu referire la art. 258 şi art. 184 alin. (1) şi (4) C. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de E., F. şi G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 249 cu referire la art. 258 şi art. 184 alin. (1) şi (4) C. pen. clasarea în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (4) C. pen.

Împotriva rezoluţiei penale nr. 11049/P/2006, reclamantul a formulat plângere în baza art. 10 alin. (1) lit. d). din C. pen. prin Rezoluţia nr. 2449/11-2/2013, această plângere a fost respinsă

Împotriva rezoluţiei anterior menţionate, reclamantul a înaintat plângere, în termen legal, la instanţa de judecată.

Prin sentinţa penală nr. 195 din data de 04 martie 2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petentul A., a desfiinţat rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală nr. 11049/P/2006 din data de 09 ianuarie 2013, dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în sensul că a modificat temeiul soluţiei de scoatere de sub urmărire penală faţă de învinuita C. şi temeiul soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de învinuiţii J. - Bazinul Floreasca, E., F. şi G., constatând împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru unele din faptele pentru care au fost cercetate persoanele mai sus amintite.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998, art. 999, art. 1000 şi art. 1003 din C. civ. de la 1864.

Pârâţii Ministerul Tineretului şi Sportului, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi J. au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată; pârâta C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 14 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Ministerul Tineretului şi Sportului şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta J. şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 717/23 mai 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat-o pe pârâta J. la plata către reclamant a sumei de 40.000 RON, reprezentând daune morale şi a sumei de 47,3 RON, reprezentând daune materiale, ambele actualizate, în funcţie de rata inflaţiei, calculate de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie şi până la data plăţii efective; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca neîntemeiată, şi a luat act că reclamantul şi pârâta C. îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2015, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 717/23 mai 2016, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2015, au formulat apel apelantul-reclamant A., prin reprezentant legal B., şi apelanta - pârâtă J..

Intimata - pârâtă C. a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de apelantul - reclamant A., solicitând respingerea acestuia, şi precizând că este de acord cu apelul formulat de pârâta J..

Apelanta - pârâtă J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantului, ca nefondat.

Prin decizia nr. 271A/22 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă J. împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2015 şi a sentinţei nr. 717 din 23 mai 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii din 14 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

A fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinţei nr. 717 din 23 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fiind schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că a fost obligată pârâta J., în solidar cu pârâta C., la plata către reclamant, a sumei de 70.000 RON daune morale şi a sumei de 1.159,22 RON cu titlu de daune materiale. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a luat act că, în apel, părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În privinţa soluţiilor date excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, astfel cum au fost criticate de apelanţi, curtea de apel a reţinut că una dintre condiţiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

Apelantul-reclamant a susţinut că pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului are legitimare procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile art. 3 din H.G. nr. 97/2002 privind darea în folosinţă gratuită a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, unor federaţii sportive naţionale, prevederi conform cărora:

"Dreptul de folosinţă al federaţiilor sportive naţionale asupra bunurilor primite potrivit art. 1 încetează dacă Ministerul Tineretului şi Sportului constată că bunurile nu sunt administrate în conformitate cu destinaţia lor".

Or, în cauză nu s-a invocat şi, cu atât mai puţin, nu s-a dovedit faptul că Bazinul de Înot "x" - bun cuprins la poziţia nr. 3 din anexa la hotărârea de guvern - ar fi fost administrat potrivit unei alte destinaţii decât cea de înot pe care intrinsec o avea. Dimpotrivă, evenimentul deosebit de grav produs s-a grefat tocmai pe premisa folosirii bazinului conform finalităţii sale - înotul; din această perspectivă, se observă justeţea soluţiei primei instanţe de judecată de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive atât a pârâtului Ministerul Tineretului şi Sportului, cât şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a cărui calitate procesuală pasivă a fost fundamentată de reclamant în continuarea (adică în mod subsecvent) celei a Ministerului Tineretului şi Sportului.

Pe de altă parte, în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2015, tribunalul a evocat motivele de fapt şi de drept pentru care a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei J. este nefondată. Instanţa de fond a arătat în mod expres împrejurarea că, la data faptei ilicite, bazinul se afla în folosinţa gratuită a apelantei-pârâte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 97/2002, apreciind că împreună cu pârâta administrator al complexului, C., justifică în acest context, calitate procesuală pasivă.

În privinţa motivelor de apel referitoare la vinovăţia intimatei - pârâte C. şi a apelantei-pârâte J., curtea de apel a constatat, în esenţă, următoarele:

Astfel cum rezultă din fişa postului, şeful de complex (intimata - pârâtă având această calitate la data faptei ilicite) avea printre atribuţiuni: să coordoneze activitatea întregului complex, să organizeze paza şi ordinea, să urmărească îndeplinirea la termen şi calitativ a reparaţiilor care se fac în complex, să efectueze periodic control la instalaţiile electrice, sanitare, uzină, să urmărească buna funcţionare, să ia măsuri de remediere a eventualelor deficienţe şi să asigure un climat de disciplină în muncă a tuturor angajaţilor din complex. Totodată, aceasta avea în gestiune biletele şi tichetele care se folosesc la competiţii şi la centrele de iniţiere.

Intimata a contestat această fişă a postului, precizând că nu e semnată şi ştampilată, însă această fişă a fost trimisă în mod oficial, de către J., la solicitarea organelor de cercetare penală şi poartă ştampila şi semnătura reprezentantului federaţiei. În cadrul procesului penal, intimata - pârâtă nu a contestat veridicitatea şi opozabilitatea faţă de aceasta a fişei postului său. Împrejurarea că această fişă nu este semnată nu reprezintă un obstacol în calea evaluării acestei pârâte, cu atât mai mult cu cât intimata nu a invocat şi nu a prezentat, vreo eventuală altă fişă a postului în raport de care şi-ar fi desfăşurat activitatea de şef complex şi în raport de care să îi fie evaluată îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Sub acelaşi aspect, nici apărarea că fişa respectivă este anterioară achiziţionării instalaţiei de filtrare nu a fost primită de vreme ce introducerea unei instalaţii sau modernizarea unei instalaţii, nu presupune, de plano, modificarea fişelor de post ale angajaţilor.

Aşadar, în exercitarea obligaţiilor profesionale expuse anterior, instanţa de apel a constatat că intimata - pârâtă C. a realizat necorespunzător atribuţiile sale de serviciu, fapt care a determinat, în mod direct, evenimentul cauzator de prejudiciu.

În contextul dat, instanţa de apel a constatat că este evidentă culpa intimatei-pârâte care, în realizarea obligaţiilor profesionale de asigurare a bunei funcţionări a instalaţiilor şi de luare a măsurilor de remediere a eventualelor deficienţe/defecţiuni, a dispus, în mod eronat, repornirea instalaţiei, fără a solicita şi aştepta mai întâi intervenţia unei firme specializate, mulţumindu-se în fundamentarea deciziei sale de repornire, doar pe verificările efectuate de persoane nespecializate, angajaţi subordonaţi ai complexului.

S-a mai reţinut că, deşi garanţia lucrării încetase la data de 06 iulie 2006, nu au fost iniţiate demersuri de către intimata-pârâtă (care coordona activitatea complexului) către federaţie, pentru încheierea unui contract de service, acesta fiind încheiat imediat ulterior evenimentului, la data de 14 august 2006.

Astfel, instanţa de apel a constatat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în privinţa intimatei-pârâte C., şi anume: fapta ilicită (îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor profesionale), vinovăţia dedusă din împrejurările evidenţiate, legătura de cauzalitate şi prejudiciul produs (punerea în pericol a vieţii apelantului-reclamant).

De asemenea, curtea de apel a reţinut, pe baza probelor administrate, că antrenorul H. şi tatăl reclamantului nu au nicio culpă în circuitul nefast al evenimentelor, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Cu privire la critica necunoaşterii stării anterioare de sănătate a minorului, instanţa de apel a constatat că acest fapt nu este relevant în cauză, întrucât actele medico-legale efectuate au atestat că punerea în primejdie a vieţii reclamantului-apelant a fost consecinţa severităţii intoxicaţiei cu vapori de clor şi produşi cloruraţi.

Totodată, Curtea a reţinut caracterul nefondat al criticilor apelantei - pârâte referitoare la faptul că totuşi, concentraţia de clor şi produse clorurate nu ar fi depăşit limita corespunzătoare, limită care în raport de alte reglementări ulterioare ar fi fost chiar inferioară pragului maximal admis sau critica relativă faptului că în comparaţie cu apa de la robinet, de exemplu, concentraţia era inferioară, nefiind aşadar, periculoasă sau că buletine de analiză privind probe luate ulterior momentului de referinţă, ar fi relevat valori apropiate, deci nepericuloase.

Sub acest aspect, s-a reţinut că la momentul producerii evenimentului, în bazin, a existat o concentraţie de clor periculoasă, atât timp cât ea (cauză unică a rezultatului vătămător, stabilită de actele medico-legale) a determinat intoxicarea mai multor copii şi punerea în primejdie a vieţii apelantului - reclamant.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că în cauză sunt întrunite pe deplin elementele răspunderii civile delictuale în sarcina intimatei-pârâte C., în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu şi deci, în legătură cu serviciul avut, fiind evident că în raport de temeiurile juridice invocate de apelantul-reclamant prin cererea de chemare în judecată, menţinute şi prin precizarea de la fila 282 dosar fond, vol. II, respectiv art. 998, art. 999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ., este antrenată răspunderea civilă delictuală şi a comitentului, apelanta-pârâtă J., angajatorul intimatei-pârâte C., răspunderea fiind solidară, în temeiul art. 1003 C. civ.

În privinţa prejudiciului material, instanţa de apel a constatat faptul că atestarea medicală a rezultatului grav produs, realizată în procesul penal, a fost plătită de către apelantul-reclamant, astfel încât în mod corect ea a fost inclusă în cuantumul daunelor materiale.

În privinţa prejudiciului moral, instanţa de apel a reţinut că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, intensitatea suferinţei, modalitatea în care persoana a perceput efectele vătămătoare şi respectiv, influenţarea vieţii acesteia în urma producerii evenimentului, sumele de bani solicitate în cauză putând oferi satisfacţii compensatorii de natură a alina suferinţele reţinute.

Pe de altă parte, chiar dacă sumele care pot fi acordate în asemenea cazuri nu înlătură suferinţa pricinuită, trebuie avut în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, că finalitatea compensatorie a acestora nu se poate atinge nici prin acordarea unor sume de bani excesive comparativ cu condiţiile de viaţă ale victimelor şi cu nivelul de trai existent în acest stat, astfel încât "reparaţia" bănească să nu conducă la o îmbogăţire fără just temei a beneficiarilor.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

În concluzie, s-a reţinut că instanţa de judecată trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă, în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Totodată s-a reţinut că principiul care se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust.

Plecând de la aceste jaloane de referinţă în materie de reparare a prejudiciului moral, instanţa de apel a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale de la 40.000 RON la 70.000 RON prin raportare la suferinţa concretă a minorului, pe atunci în vârstă de 5 ani şi câteva luni, care a fost una intensă. Astfel, curtea de apel a reţinut vârsta fragedă a acestuia, afecţiunea severă suportată (intoxicaţia punându-i în pericol viaţa), împrejurarea că a fost internat timp de o săptămână într-un mediu nefamiliar de spital, suportarea în acest interval, a unui tratament inclusiv în regim de terapie intensivă, care a presupus şi intubarea sa, precum şi urmările efectiv suferite consecutiv externării sale, respectiv inhalaţii, vizite la saline, insomnii, o inhibiţie şi o teamă accentuată faţă de apă vreme de mai mulţi ani, renunţarea la înot pentru o perioadă, în condiţiile în care copilul fusese atras şi entuziasmat de polo şi înot.

Cu referire la primul motiv din recursul formulat de recurentul-reclamant, prin reprezentant legal, Înalta Curte reţine că nu poate fi primit.

Astfel, invocând dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 97/7 februarie 2002, acest recurent a susţinut că este nelegală soluţia de respingere a criticii formulate în apel privitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Tineretului şi Sportului (şi, consecutiv, a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice), în considerarea verificărilor pe care acest pârât era abilitat să le efectueze cu referire la fondurile alocate J. pentru buna desfăşurare a ştrandului şi a activităţilor sportive.

Înalta Curte constată că H.G. nr. 97/7 februarie 2002, invocată de recurentul-reclamant, vizează acordarea unui drept de folosinţă gratuită asupra unor imobile aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, unor federaţii sportive naţionale.

Prin acest act normativ, Bazinul de înot x, situat în Bucureşti, a trecut în folosinţa gratuită a J. pentru o perioadă de 49 de ani.

În articolul 3 al actului normativ enunţat se prevede că "dreptul de folosinţă al federaţiilor sportive naţionale asupra bunurilor primite încetează dacă Ministerul Tineretului şi Sportului constată că bunurile nu sunt administrate în conformitate cu destinaţia lor".

Prin urmare, Ministerul Tineretului şi Sportului este îndrituit să verifice, conform temeiului de drept invocat, păstrarea destinaţiei bunurilor.

Potrivit situaţiei de fapt reţinute instanţele de fond, administrarea bunului s-a făcut conform destinaţiei acestuia, adică pentru practicarea înotului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticii, verificarea modului în care J. utilizează resursele financiare destinate investiţiilor şi activităţilor sportive neputând fi efectuată de Ministerul Tineretului şi Sportului în temeiul art. 3 din H.G. nr. 97/7 februarie 2002.

Nici cea de-a doua critică formulată de recurentul-reclamant, prin reprezentant legal, nu este fondată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că recurentul a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., învederând existenţa unor considerente cu caracter contradictoriu în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale.

Sub un alt aspect, s-a invocat şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la încălcarea de către instanţa de apel a unor principii care guvernează stabilirea daunelor morale şi anume: principiul echităţii, principiul proporţionalităţii şi principiul caracterului compensatoriu.

Înalta Curte constată că niciunul din cele două motive de recurs evocate nu sunt operante în cauză întrucât considerentele expuse de instanţa de apel sub aspectul modalităţii de cuantificare a prejudiciului moral şi a criteriilor utilizate nu conţin contradicţii, dimpotrivă, sunt în deplină concordanţă cu situaţia de fapt reţinută şi cu elementele de referinţă folosite.

Astfel, Înalta Curte subliniază că stabilirea cuantumului daunelor morale, atât pentru suferinţa fizică, cât şi pentru cea psihică, este rezultatul activităţii de interpretare a probatoriului de către instanţele de fond, analiză care excede controlului de legalitate efectuat în recurs.

Cu toate acestea, instanţa de recurs este abilitată să verifice dacă instanţa de apel a expus în considerente elementele care au stat la baza raţionamentului judiciar şi de care a ţinut seama la stabilirea cuantumului acestor daune.

În cauză, instanţa de apel a arătat atât elementele de fapt pe care le-a considerat relevante, cum sunt vârsta şi gravitatea suferinţei, etc., cât şi principiile desprinse din jurisprudenţa naţională şi europeană menite să preîntâmpine arbitrariul. Or, există o deplină concordanţă între considerentele care expun principiile enunţate (principiul echităţii, principiul proporţionalităţii şi principiul caracterului compensatoriu) şi soluţia pronunţată în apel, neputându-se accepta susţinerea recurentului-reclamant în sensul că acordarea unei sume de bani inferioară celei solicitate ar conduce la o contradicţie în considerentele deciziei de apel.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că, în limitele criticilor formulate, instanţa de apel a analizat global prejudiciul moral suferit de reclamant, atât cu referire la suferinţa fizică, cât şi cu referire la suferinţa psihică.

Prin urmare nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru aceleaşi considerente nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la recursul declarat de recurenta-pârâtă C., Înalta Curte constată că a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. Memoriul de recurs cuprinde însă şi ample critici de netemeinicie referitoare la valoarea probatorie a unor înscrisuri precum şi la aspecte de fapt ale judecăţii.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, care supune controlului legalitatea hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte urmează a analiza exclusiv criticile de nelegalitate care în drept au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost invocate de recurenta-pârâtă în legătură cu menţiunile cuprinse în dispozitivul deciziei atacate, susţinându-se că instanţa de apel nu a dispus în mod formal admiterea acţiunii în raport cu această pârâtă şi nici nu a obligat-o la plata către reclamant a despăgubirilor, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 470 raportat la 425 alin. (1) lit. c), art. 30 alin. (3) şi art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sancţionează încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, instanţa de apel, admiţând apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinţei nr. 717 din 23 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a dispus obligarea pârâtei J., în solidar cu pârâta C., la plata către reclamant, a sumei de 70.000 RON daune morale şi a sumei de 1.159,22 RON cu titlu de daune materiale. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a luat act că, în apel, părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Din examinarea dispozitivului sentinţei civile nr. 717 din 23 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Înalta Curte constată că în primul paragraf, s-a menţionat admiterea, în parte, a acţiunii în contradictoriu cu pârâţii C. şi J., iar în alineatul al cincilea s-a dispus respingerea acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca neîntemeiată.

Înalta Curte apreciază că, urmare existenţei acestei inadvertenţe în primul paragraf al dispozitivului sentinţei, cu prilejul schimbării în parte a sentinţei, o nouă menţiune de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu această pârâtă nu se mai impunea, măsurile dispuse de instanţa de apel fiind lipsite de echivoc.

Prin urmare nu se poate aprecia că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 470 raportat la 425 alin. (1) lit. c), art. 30 alin. (3) şi art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurenta-pârâtă.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 470 C. proc. civ. reglementează conţinutul cererii de apel, iar cele ale art. 425 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, privitoare la conţinutul dispozitivului hotărârii judecătoreşti, trebuie coroborate cu cele ale art. 480 C. proc. civ.

Dispozitivul deciziei atacate cu recurs dă eficienţă acestor prevederi, în sensul că acesta conţine atât dispoziţiile privitoare la soluţionarea apelurilor declarate în cauză, cât şi dispoziţiile care decurg din admiterea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 717/23 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă.

Cu referire la art. 30 alin. (3) C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine că reglementează cererea cu caracter principal. Cererea de chemare în judecată formulată împotriva recurentei-pârâte are un asemenea caracter şi a fost soluţionată de instanţa de apel, potrivit considerentelor care au fost deja expuse.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică soluţia de obligare la despăgubiri, formulând, aşa cum s-a arătat, ample critici de netemeinicie.

Înalta Curte menţionează că, astfel cum rezultă din considerentele deciziei care face obiectul controlului de legalitate, admiterea cererii de chemare în judecată în contradictoriu şi cu această pârâtă a avut ca premisă exercitarea de către aceasta, în mod necorespunzător a obligaţiilor profesionale, fapt care a determinat în mod direct evenimentul cauzator de prejudiciu.

Analiza instanţei de recurs nu s-a limitat la conţinutul fişei postului, ci şi la celelalte înscrisuri aflate la dosar şi în dosarele ataşate, precum şi la activităţile pe care în concret le-a desfăşurat această pârâtă în calitatea sa de şef de complex, activităţi pe care recurenta-pârâtă nu le-a evocat în recurs.

Sub un alt aspect, se constată că în apel instanţa poate dispune, atunci când consideră necesar, refacerea sau administrarea probelor, după cum probele legal administrate rămân câştigate cauzei.

Conform încheierii de şedinţă din 22 martie 2017, la judecata în apel părţile nu au solicitat administrarea de probe noi, astfel că nu poate fi primită critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialităţii şi a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât rolul activ al judecătorului nu poate prevala obligaţiilor procesuale care revin părţilor în formularea cererilor şi apărărilor cu prilejul soluţionării căii de atac.

Înalta Curte reţine şi împrejurarea că instanţa de apel a arătat în cuprinsul considerentelor motivele pentru care nu a primit apărările intimatei-pârâte C. cu referire la înscrisul constând în fişa postului şi a analizat fapta ilicită imputată acesteia prin analiza coroborată a probelor aflate la dosar şi în dosarele ataşate.

Pentru considerentele expuse, constatând că niciunul dintre motivele de recurs formulate de recurenţi nu sunt fondate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., şi de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 271A din 22 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., şi de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 271A din 22 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25.05.2018.