Scope of clarification proceedings under Art. 2811 CPC: interpreting, not modifying, the priority of in-kind restitution vs. compensation points for expropriated real estate

După deliberare, asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta Societatea Naţională de Cruce Roşie din România a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Mangalia, prin primar, pentru a se dispune anularea Dispoziţiei nr. 356/7.10.2003 şi obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 14.000 mp şi construcţiei compuse din 63 de camere, situate în Mangalia, precum şi acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 15.027 mp, inclusă în detaliile de sistematizare a oraşului.

La termenul de judecată din 5.02.2004, reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înţelege să se judece, în calitate de pârâţi, cu Municipiul Mangalia şi Primarul Municipiului Mangalia.

Prin sentinţa civilă nr. 555/12.05.2008, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, cererea de disjungere. A admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Mangalia şi Municipiul Mangalia, prin primar. A constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă totală de 29.027 mp şi construcţie formată din parter şi 2 etaje, situat în Mangalia. A obligat pârâţii să restituie în natură reclamantei suprafaţa de 14.000 mp, identificată potrivit planşei nr. 4 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert A.

în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B., pe linia verde 1BC2 şi construcţia situată pe acesta, compusă din parter şi 2 etaje, astfel cum a fost identificată prin schiţele anexă nr. 1 şi 2 la raportul de expertiză întocmit de către expert judiciar C., întreg imobilul având următoarele coordonate: pe linia 1B-90,66 ml, pe linia BC-124,50 ml, pe linia C2-121,86 ml, pe linia 2 1- 137,21ml. Fac excepţie de la restituirea în natură a suprafeţei anterior menţionate următoarele suprafeţe de teren ocupate: - suprafaţa de teren de 200 mp (10mx20m) destinată Laboratorului de Exploatări Speologice şi Subacvatice; - suprafaţa de 97,55 mp aferentă Vilei nr. x, imobil în proprietatea unei persoane fizice (D.); - teren în suprafaţă de 673,92 mp aferent Staţiei de Pompare identificat potrivit anexei nr. 6 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert A.

în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B.; - teren în suprafaţă de 472,30 mp aferent Staţiei Metrologice identificat potrivit anexei nr. 6 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert A. în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B. A obligat pârâţii să acorde reclamantei în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţia în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamant, pentru următoarele imobile ce nu pot fi restituite în natura: - teren în suprafaţă de 15.027 mp imposibil de restituit, astfel cum a fost identificat potrivit planşei nr. 4 a raportului de expertiza extrajudiciară întocmit de către expert A.

în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B. pe linia verde A12D; - terenurile menţionate anterior cu titlu de excepţie de la restituirea în natură a suprafeţei de 14.000 mp, în suprafaţă totală de 1443,77 mp. A obligat pârâţii în favoarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 63.377 RON, reprezentând onorariu expert şi avocat.

Cu privire la măsurile reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta, tribunalul a reţinut că, în schiţa anexă a raportului de expertiză, întocmit de către expert B., a fost identificat întreg imobilul ce face obiectul cererii de restituire în natură şi de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege, fără însă ca aceste suprafeţe fie libere, fie ocupate, să fie individualizate cu cote de măsurare fiecare.

La solicitarea instanţei, reclamanta a depus un raport de expertiză tehnică de specialitate topografică efectuat în funcţie de determinările expertului judiciar numit în cauză. La individualizarea exactă a fiecărei suprafeţe de teren instanţa a avut în vedere ambele lucrări.

Astfel, tribunalul a constatat că parte din suprafaţa de teren -15.027 mp, este afectată de construcţia mai multor blocuri, precum şi de detalii de sistematizare ce deservesc aceste locuinţe. Pentru această suprafaţă de teren, instanţa a dispus acordarea de despăgubiri, fiind imposibil de restituit în natură.

Pe cealaltă parte din teren, de 14.000 mp, se află edificată construcţia ce a aparţinut reclamantei, ce a fost identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de către expert judiciar C. În prezent în clădire funcţionează secţiile de maternitate, pediatrie şi obstetrică ginecologie ale Spitalului Mangalia.

În interiorul acestui teren au fost identificate mai multe suprafeţe aparţinând unor terţi sau aflate în administrarea altor persoane, deservind unor interese de ordin public, după cum urmează: - Vila nr. x, având o suprafaţă aferentă de 97,55 mp, dobândită de către numitul D. potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/3.11.2000, încheiat în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995; - suprafaţă de 200 mp, concesionată potrivit Hotărârii nr. 29/6.11.1992 a Consiliului Local Mangalia, destinată construirii Laboratorului de Exploatări Speologice şi Acvatice conform autorizaţiei de construire nr. x/19.11.199; - suprafaţa de 673,92 mp aferentă Staţiei de Pompare a apei, identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de către A.; - suprafaţa de 472,30 mp aferentă Staţiei de meteorologie, folosită pentru amplasarea acesteia şi desfăşurarea instrumentelor meteo, identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de către A. Aceste suprafeţe de teren au fost exceptate de la restituirea în natură, urmând ca reclamanta să primească măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Municipiul Mangalia şi Primarul Municipiului Mangalia, care au criticat-o pentru nelegalitate.

La data de 20.10.2008, S.C. E. S.R.L. a formulat o cerere de intervenţie în interesul apelanţilor pârâţi Municipiul Mangalia, prin primar, şi Primarul Municipiului Mangalia.

Reclamanta a formulat cerere de aderare la apelul pârâţilor, solicitând instanţei de apel să schimbe în parte sentinţa civilă apelată, în sensul completării dispoziţiilor acesteia cu menţiunea expresă a anulării Dispoziţiei nr. 356/07.10.2003 emisă de Primarul Municipiului Mangalia.

Prin decizia nr. 152/C/25.11.2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins excepţia tardivităţii cererii de aderare la apel. A admis apelul formulat de apelanţii pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 555/12.05.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001. A admis cererea de aderare la apel formulată de reclamantă. A admis cererea de intervenţie în interes alăturat apelanţilor pârâţi, formulată de intervenienta E. S.R.L.

şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată. A anulat Dispoziţia nr. 356/07.10.2003 emisă de Primarul Municipiului Mangalia. A obligat pârâţii să restituie în natură reclamantei următoarele loturi din imobilul ce face obiectul notificării: - Lotul A, în suprafaţă totală de 1.252 mp, definit prin punctele x, conform planului de situaţie anexă 4 a răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 13.01.2016; - Lotul C, în suprafaţă totală de 1.430 mp, definit prin punctele x, conform planului de situaţie anexă 4 bis a răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 27.04.2016; - din Lotul D, suprafaţa de 5.369 mp, definită prin punctele x, conform planului de situaţie anexă 4 bis a răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 27.04.2016.

A obligat pârâţii şi intervenienta în interes alăturat pârâţilor să restituie în natură reclamantei:- Lotul B, în suprafaţă de 2.029 mp, reieşit din suprafaţa de 2.052 mp definită prin punctele x, astfel cum sunt consemnate în planurile de situaţie anexe 8 şi 9 ale răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 13.01.2016, din care se exceptează la restituire suprafaţa de 23 mp, proprietatea intervenientei E. S.R.L., definită prin punctele 356 - 357 - 358, astfel cum sunt consemnate în planul de situaţie anexă la răspunsul la obiecţiuni depus de expert F. la 27.04.2016.

A obligat pârâţii să restituie în natură reclamantei construcţia Spitalul Municipal Mangalia, cu următoarea componenţă: C129 având regim de înălţime P+2E, C128 cu P+1E, C127 cu regim P, precum şi anexa C150 (conform planului de situaţie anexă 3 a răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 13.01.2016. În baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, a obligat pârâţii să restituie în natură reclamantei şi corpul de clădire C132 (rezervor de apă cu hidranţi), situat pe lotul D, reprezentând anexa spitalului şi a obligat reclamanta să achite pârâtului Municipiul Mangalia o despăgubire în cuantum de 15.796,40 RON, reprezentând valoarea de circulaţie a construcţiei, stabilită conform raportului de expertiză tehnică judiciară din 12.09.2016.

În baza art. 45 din Legea nr. 165/2013 şi a Anexei 2 lit.

a) pct. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, a obligat reclamanta să menţină afectaţiunea de interes public a spitalului, cu anexele acestuia şi a terenului aferent de 5.369 mp, pe o perioadă de 10 ani, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. În temeiul art. 14 din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta se subrogă în drepturile concedentului Municipiul Mangalia pentru suprafaţa de teren de 343 mp din lotul B, identificat pe planul de situaţie anexă 4 bis din răspunsul la obiecţiuni depus de expert F. la 27.04.2016, ca teren aferent construcţiei x, conform contractului de concesiune nr. 3/15.01.2007 modificat prin actul adiţional înregistrat sub nr. 37/22.03.2007, dintre Primăria Mangalia şi Fundaţia,,G.".

A obligat pârâţii să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent sub forma atribuirii de teren în compensare în suprafaţă totală de 1.889 mp, compusă din următoarele suprafeţe: teren de 269 mp definit prin punctele x conform planului de situaţie anexă 4 bis a răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 27.04.2016; teren de 823 mp definit prin punctele x conform planului de situaţie anexă 4 bis a răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 27.04.2016; teren de 797 mp definit prin punctele x conform planului de situaţie anexă 4 bis a răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 27.04.2016.

A obligat pârâţii să propună reclamantei, în condiţiile Legii nr. 165/2013, acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte pentru suprafaţa de teren de 17.058 mp, imposibil a fi restituită în natură sau în compensare. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001 şi la cheltuielile de judecată. A respins, ca nefondată, cererea formulată de apelanta reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu expertize.

Cât priveşte modalitatea de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei prin preluarea abuzivă din proprietatea acesteia a imobilului compus din teren în suprafaţă de 29.027 mp şi construcţie P + 2 E cu destinaţia actuală de spital, instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, precum şi pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite - art. 1 alin. (1) - şi consacră principiul prevalenţei restituirii în natură.

În acest sens, art. 9 din Legea nr. 10/2001 statuează cu titlu de principiu că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".

Ca urmare, numai în situaţiile în care se interzice restituirea în natură prin dispoziţii exprese sau se prevede că măsurile reparatorii se pot acorda numai în echivalent nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.

Potrivit alin. (2) al art. 10 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat construcţii noi, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Prin urmare, chiar legea, care constituie fundamentul juridic al pretenţiilor cu caracter reparatoriu, prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres prevăzute prin art. 10 şi, respectiv, prin art. 7 alin. (5), iar instanţele de fond şi de apel nu pot ignora aceste aspecte.

Referitor la solicitarea reclamantei de atribuire a unor suprafeţe de teren în compensare pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură din cadrul suprafeţei de 29.027 mp - fosta proprietate a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România - curtea a constatat că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificată, "În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (…), precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzute la capitolul III".

În cauză, prin adresa nr. X/11.07.2016 emisă de Primăria Municipiului Mangalia, apelanta pârâtă a comunicat instanţei de judecată că terenul delimitat prin punctele x conform planului anexa 4 bis la răspunsul la obiecţiuni depus de expertul F. la termenul din 27.04.2016, în suprafaţă de 269 mp, face parte din incinta actualului Pavilion A al Spitalului Municipal Mangalia şi poate fi acordat în compensare reclamantei.

De asemenea, apelanta pârâtă a arătat că pot fi acordate în compensare şi loturile de teren în suprafaţă de 823 mp, delimitat prin punctele x, şi, respectiv, în suprafaţă de 979 mp, delimitat prin punctele x, identificate conform planului de situaţie anexa 4 bis a răspunsului la obiecţiuni depus de expert F. la 27.04.2016, aceste două loturi de teren având destinaţia de alee de acces ce deserveşte Pavilionul A al Spitalului Municipal Mangalia, iar, în ipoteza în care Pavilionul A al spitalului se restituie în natură, se pot acorda în compensare reclamantei şi cele două loturi de teren ce asigură accesul în acest pavilion/utilizarea normală a acestuia.

Raportat la această poziţie a apelantei pârâte şi avându-se în vedere acordul reclamantei de a primi în compensare aceste loturi de teren, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, curtea a obligat pârâţii să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent sub forma atribuirii de teren în compensare în suprafaţă totală de 1889 mp, compusă din cele trei loturi de teren descrise mai sus.

În ceea ce priveşte terenul identificat prin punctele x (anexa 4 bis), apelanta pârâtă a comunicat instanţei că acest teren este situat în incinta Staţiei de pompare RAJA - SP 10, aparţine domeniului public al judeţului Constanţa, fiind inventariat în domeniul public al Judeţului Constanţa prin HCJ nr. 241/20.10.2011 şi, în consecinţă, nefiind proprietatea Municipiului Mangalia, nu poate fi acordat reclamantei în natură sau în compensare.

Pentru terenul în suprafaţă de 495 mp, definit în anexa 4 bis la raportul de expertiză F. prin punctele x, respectiv prin punctele x, instanţa de apel a constatat că acesta constituie teren aferent locuinţei înstrăinate unui terţ - C133, actul de vânzare-cumpărare nefiind anulat, şi, de asemenea, este afectat de aleea de acces la spital şi la locuinţa C133, terenul nefiind retrocedabil, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care "Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare".

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.12.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în temeiul art. 2811 C. proc. civ., a admis cererea formulată de Municipiul Mangalia prin Primar şi de Primarul Municipiului Mangalia, în contradictoriu cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România şi intervenienta E. S.R.L. A lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 152C/25.11.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, în sensul că "pentru suprafaţa de 17.058 mp, imposibil a fi restituită în natură sau în compensare" pârâţii sunt obligaţi să propună exclusiv măsura reparatorie sub formă de puncte, conform Cap. III din Legea nr. 165/2013.

Pentru a dispune în acest fel, curtea de apel a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 8.11.2017, apelanţii Municipiul Mangalia prin Primar şi Primarul Municipiului Mangalia au solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 152/C/25.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2006, cu referire strictă la paragraful nr. 2, pagina 26 din hotărâre, respectiv că, prin " obligarea pârâţilor să propună reclamantei, în condiţiile Legii nr. 165/2013 acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte pentru suprafaţa de teren de 17.058 mp, imposibil a fi restituită în natură sau în compensare", se înţelege fie demararea în mod direct a procesului de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte (prin înaintarea dosarului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor), interpretare îmbrăţişată de autorităţile locale, fie lansarea unei oferte de atribuire în compensare a unui teren/serviciu (în echivalenţă valorică cu cel notificat, anterior demarării procedurii de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte şi în măsura în care ar fi disponibile asemenea bunuri/servicii la nivelul municipiului Mangalia), interpretare invocată de reclamantă.

S-a arătat că autorităţile locale apreciază că, apelând la interpretarea gramaticală, sunt obligate să propună măsuri reparatorii sub formă de puncte, întrucât instanţa a statuat deja că suprafaţa de 17.058 mp este imposibil a fi restituită în natură sau în compensare, pe când reclamanta interpretează dispozitivul deciziei în alt sens, respectiv că instanţa a constatat doar imposibilă restituirea în natură a terenului, nu şi în compensare.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea cererii de lămurire a deciziei civile nr. 152/C/25.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, apreciind că această hotărâre judecătorească este clară şi explicită sub aspectul limitelor obligaţiilor stabilite în sarcina pârâţilor. În subsidiar, a solicitat ca, în măsura în care se apreciază că titlul executoriu nu este pe deplin lămurit, să se expliciteze dispozitivul deciziei în sensul că pârâţii au obligaţia ca, anterior acordării de măsuri reparatorii prin puncte, să ofere/propună reclamantei în compensare alte imobile sau servicii echivalente valoric cu valoarea bunului imposibil de restituit în natură.

În cauză, curtea a apreciat că, din interpretarea art. 2811 C. proc. civ., rezultă că lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti reprezintă mijlocul procedural prin care se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă în vederea executării acestora, pentru a se putea proceda la executarea silită a hotărârii vizate. Aşadar, părţile au acces la această procedură în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este suficient de clar, aspect ce poate genera dificultăţi în procedura de executare silită, nefiind o cale menită să ducă la anularea sau la modificarea titlului executoriu, întrucât o atare finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor de atac.

A constată că, prin decizia civilă nr. 152/C/25.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2006, instanţa de apel a dispus, în procedura Legii nr. 10/2001, asupra modalităţii de reparare a pagubei create reclamantei prin privarea acesteia, în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, de proprietatea deţinută în Mangalia, compusă din construcţia Spitalului Municipal Mangalia şi teren în suprafaţă de 29.027 mp.

În acest sens, instanţa a dispus obligarea pârâţilor să restituie reclamantei, pe vechiul amplasament patru trupuri de teren (loturile A, B, C şi D), identificate prin expertiza topografică F., şi construcţiile aferente Spitalului Municipal Mangalia, notate C129, C127 şi C 150 în cadrul aceluiaşi raport de expertiză, dispoziţii explicite, ce nu au ridicat probleme cu ocazia executării hotărârii.

De asemenea, pentru o suprafaţă de teren de 1.889 mp s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării, fiind obligaţi pârâţii să atribuie reclamantei, în compensare, mai multe loturi de teren în intravilanul Municipiului Mangalia în imediata vecinătate a terenului restituit în natură pe vechiul amplasament, loturi de teren identificate în mod expres prin expertiza topografică realizată de expert F.

S-a statuat că terenul dispus a fi acordat în compensare reclamantei, în suprafaţă totală de 1.889 mp, a fost identificat în concret prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, nefiind lăsată la latitudinea debitorului obligaţiei de predare, identificarea unor terenuri disponibile şi oferirea acestora către persoana îndreptăţită, titlul executoriu fiind explicit cu privire la suprafeţele de teren situate în intravilanul localităţii Mangalia în legătură cu care instanţa a statuat irevocabil că incumbă pârâţilor obligaţia de a le preda reclamantei sub forma compensării pentru o parte din terenul preluat abuziv de Statul Român şi care nu mai poate fi restituit reclamantei în natură, pe vechiul amplasament, întrucât este inclus în detaliile de sistematizare ale localităţii.

În ceea ce priveşte diferenţa de teren de 17.058 mp, identificată prin expertiza F. ca fiind afectată integral de detalii de sistematizare ale oraşului Mangalia şi faţă de împrejurarea că, la momentul soluţionării cauzei, la nivelul localităţii Mangalia nu au existat alte bunuri (imobile) sau servicii disponibile pentru a fi acordate în compensare, instanţa de apel a dispus ca pârâţii să propună reclamantei, pentru acest teren, exclusiv măsuri reparatorii prin puncte, conform procedurii reglementate în Cap. III din Legea nr. 165/2013.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat irevocabil că terenul în suprafaţă de 17.058 mp nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament şi nici prin compensare sub formă de bunuri imobile (terenuri cu valoare şi caracteristici tehnico-edilitare similare), pârâţilor incumbându-le exclusiv obligaţia de a face propuneri de acordare de "măsuri compensatorii prin puncte", măsură prevăzută de Cap. III din Legea nr. 165/2013 şi menţionată în art. 1 alin. (2) teza a II-a din acelaşi act normativ ca fiind o modalitate de reparare a prejudiciilor suferite de foştii proprietari atunci când celelalte posibilităţi de reparare a prejudiciului prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) teza I din lege nu mai pot fi aplicate.

Instanţa a constatat că este real faptul că măsura compensatorie prin puncte "conform Cap. III din Legea nr. 165/2013" prevăzută de art. 1 alin. (2) teza a II-a din lege este subsidiară măsurilor de restituire în natură a imobilului notificat, respectiv de atribuire în compensare de bunuri sau servicii pentru imobilul imposibil de restituit în natură, dar o astfel de reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare şi care să fie acceptate de către persoana îndreptăţită.

Includerea unor bunuri în categoria celor disponibile este o atribuţie care revine Consiliului Local al Municipiului Mangalia, conform art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2003, singura autoritate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietatea unităţii administrativ-teritoriale trebuie să fie menţinut sau nu în proprietatea sa, fiind necesar satisfacerii intereselor unităţii administrativ-teritoriale.

În aceste condiţii, instanţa de judecată nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste voinţa titularului dreptului, cu excepţia cazului în care reclamantul dovedeşte că refuzul unităţii administrativ-teritoriale de a include un astfel de bun în lista bunurilor disponibile este abuzivă sau ilegală.

Or, în speţă s-a reţinut că, la momentul soluţionării acţiunii reclamantei, unitatea administrativ-teritorială nu dispunea de un teren echivalent ca valoare şi caracteristici tehnico-edilitare imobilului preluat de la autorul reclamantei, imposibil de restituit în natură, iar reclamanta nu a făcut dovada că, deşi un anumit teren, pe care l-ar fi identificat, este liber din punct de vedere juridic şi ar putea fi acordat în compensare, nu este inclus în lista întocmită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 datorită unui abuz al autorităţii locale.

Ca atare, în lipsa unor bunuri disponibile ce pot face obiectul compensării, instanţa de judecată nu putea dispune obligarea unităţii administrativ-teritoriale să atribuie un bun în compensare, care nu a fost individualizat şi a cărei situaţie juridică nu este lămurită, soluţie în acord cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Raportat la această viziune şi faţă de probatoriul administrat în cauză, prin decizia nr. 152/C/25.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, irevocabilă prin decizia nr. 195/08.06.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a stabilit că pentru terenul în suprafaţă de 17.058 mp, "imposibil a fi restituit în natură sau prin compensare" cu alte bunuri sau servicii, pârâţii sunt obligaţi să propună reclamantei acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte, conform Cap. III din Legea nr. 165/2013, procedură potrivit cu care această propunere se transmite împreună cu documentaţia aferentă notificării Comisiei pentru Compensarea Imobilelor Bucureşti în vederea stabilirii numărului de puncte cuvenit fostului proprietar pentru terenul preluat de stat în perioada 1945- decembrie 1989.

În condiţiile în care prin titlul a cărui explicitare se solicită instanţa a stabilit natura măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantei pentru terenul ce a făcut obiectul notificării conform Legii nr. 10/2001, în suprafaţă totală de 29.027 mp, menţionând în mod expres că pentru suprafaţa de 17.058 mp nu pot fi acordate decât puncte conform Cap. III din Legea nr. 165/2013, curtea a constatat că în procedura explicitării titlului nu se poate aduce nicio modificare acestuia, procedura vizând exclusiv lămurirea dispoziţiilor susceptibile de a primi interpretări diferite, iar nu stabilirea unor obligaţii noi, nemenţionate în dispozitiv.

Faţă de împrejurarea că părţile din prezenta cauză au viziuni ireconciliabile cu privire la interpretarea dispozitivului titlului executoriu - decizia nr. 152/C/25.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în referire strictă la terenul în suprafaţă de 17.058 mp, instanţa a considerat că se impune lămurirea acestui titlu, motiv pentru care, în baza art. 2812 C. proc. civ., a admis cererea formulată de pârâţii Municipiul Mangalia prin Primar şi Primarul Municipiului Mangalia.

A mai reţinut curtea că, de altfel, modificarea titlului, în sensul obligării pârâţilor să acorde reclamantei şi pentru terenul în suprafaţă de 17.058 mp, "imposibil a fi restituit în natură sau în compensare", alte bunuri sau servicii (teren similar cu aceleaşi caracteristici tehnico-edilitare, astfel cum este viziunea reclamantei) se putea realiza numai prin exercitarea căii de atac a recursului de către reclamantă şi statuarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că măsura compensării cu alte terenuri este posibilă şi pentru diferenţa de teren de 17.058 mp, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii pronunţate, cu consecinţa lămuririi înţelesului deciziei nr. 152/C/25.11.2016, în sensul obligării pârâţilor ca, anterior acordării de măsuri reparatorii sub forma punctelor, să ofere/propună reclamantei restituirea în natură pe un alt amplasament a imobilului - teren în suprafaţă de 17.058 mp sau, dacă acest lucru nu este posibil, să ofere în compensare alte imobile sau servicii echivalente valoric cu valoarea bunului imposibil de restituit în natură şi, doar în ipoteza în care şi această modalitate de despăgubire se va dovedi imposibil de efectuat, să acorde măsuri reparatorii sub forma punctelor.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, faţă de totala rea-credinţă a pârâţilor şi de nerespectarea deciziei nr. 152/C/25.11.2016, a fost obligată să solicite Judecătoriei Mangalia executarea silită a acestei hotărâri, cererea formulată în acest sens fiind admisă prin încheierea executorie şi definitivă nr. 2666/26.10.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017. Chiar şi aşa, somaţiile transmise de BEJ H. către Municipiul Mangalia şi către Primarul Municipiului Mangalia au rămas fără efect.

Recurenta a susţinut că legiuitorul a stabilit în mod imperativ ordinea măsurilor care trebuie dispuse în soluţionarea cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001, în care, potrivit principiului prevalenţei restituirii în natură, prioritară este restituirea în natură pe vechiul amplasament sau pe un nou amplasament. Aşadar, ultima măsură compensatorie care poate fi dispusă de entităţile învestite cu soluţionarea cererilor formulate în temeiul legii speciale sau de instanţe este acordarea de puncte.

În speţă, în cursul fazelor procesuale anterioare, inclusiv în cursul soluţionării apelului, nu au fost administrate probe din care să rezulte dacă terenul în suprafaţă de 17.058 mp poate sau nu să fie restituit în natură sau prin echivalent (cu alte bunuri imobile oferite de Municipiul Mangalia şi Primarul Municipiului Mangalia), astfel încât nu este posibilă explicitarea dispozitivului deciziei pronunţate în apel în sensul acordării de măsuri reparatorii prin puncte fără a se verifica anterior dacă este posibilă sau nu restituirea în natură pe un alt amplasament sau despăgubirea prin echivalent cu alte bunuri sau servicii.

Or, prin cererea de faţă, pârâţii au solicitat practic instanţei de apel ca, prin soluţionarea unei simple cereri de lămuriri a dispozitivului, să dispună obligarea acestora la acordarea către reclamantă a măsurilor compensatorii prin puncte, sărind peste etapele prioritar stabilite de lege. respectiv restituirea în natură pe un alt amplasament şi măsura compensării cu un alt imobil oferit în echivalent, asta în condiţiile în care, la pag. 13/paragraful 13 din decizia nr. 152/C/25.11.2016, completul de judecată a invocat în mod corect principiul prevalenţei restituirii în natură. Aşadar, sub forma unei pretinse nelămuriri a dispoziţiilor date, pârâţii au solicitat, în realitate, instanţei ca, pe calea unei hotărâri de lămurire a dispozitivului hotărârii pronunţate, să dispună, în fapt, măsuri nelegale, respectiv de obligare la acordarea măsurilor compensatorii prin puncte, fără verificarea prealabilă, în cadrul cercetării judecătoreşti, a posibilităţii de restituire în natură a bunului pe un alt amplasament sau de acordare în echivalent a unui alt bun imobil.

Recurenta a învederat că atât societatea reclamantă, cât şi instanţa de apel au insistat în cursul soluţionării apelului ca Municipiul Mangalia şi Primarul Municipiului Mangaliei să depună la dosarul cauzei situaţia imobilelor disponibile, inventariată conform dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, tocmai pentru a se putea verifica de către completul de judecată posibilitatea restituirii bunului pe un alt amplasament sau a acordării în compensare a unui alt imobil, însă pârâţii au motivat că nu au finalizat procedura inventarierii. Or, această omisiune este de neexplicat, cu atât mai mult cu cât reclamanta i-a notificat de mai multe ori după pronunţarea deciziei nr. 152/C/25.11.2016, solicitându-le comunicarea inventarului bunurilor deţinute.

În aceste condiţii, recurenta a menţionat că instanţa de apel nu putea să lămurească decât dispoziţiile cuprinse în dispozitiv care se sprijină pe cercetarea judecătorească efectuată în cursul soluţionării apelului; astfel, lămuririle instanţei nu puteau fi contrare legii, respectiv aceasta nu putea dispune direct despăgubirea prin puncte câtă vreme nu se verificase dacă este posibilă dispunerea unei alte forme de despăgubire, prioritare.

Împrejurarea că pârâţii au refuzat, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul deciziei nr. 152/C/25.11.2016, să pună la dispoziţia instanţelor informaţiile privitoare la lista bunurilor disponibile nu dă dreptul acestora sau instanţelor de judecată să încalce dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013 privitoare la respectarea principiului prevalenţei restituirii în natură a bunului, urmat de restituirea în echivalent cu alte bunuri de aceeaşi valoare şi, doar în ultim caz, de acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent. Aşadar, refuzul nejustificat, de rea-credinţă, al pârâţilor nu poate să le confere acestora un avantaj, adică să le permită să păstreze pentru sine sau pentru alţii bunurile destinate prin lege a fi acordate celor abuziv deposedaţi în perioada de referinţă a normelor speciale.

Drept consecinţă, lămurirea dată de instanţa de apel dispozitivului hotărârii pronunţate este contrară legilor de reparaţie a celor deposedaţi abuziv de bunurile lor în perioada 1945 - 1989, precum şi normelor de drept procesual care obligă instanţele de judecată să pronunţe hotărâri motivate şi în concordanţă cu concluziile cercetării judecătoreşti efectuate în cauză.

În speţa de faţă nu au fost respectate cele de mai sus, în sensul că instanţa de apel nu a făcut, din motive obiective, nicio verificare privind posibilitatea restituirii în natură a bunului sau a restituirii prin compensare cu alte bunuri sau servicii.

Este adevărat că procedura explicitării titlului nu poate aduce nicio modificare acestuia, dar la fel de adevărat este că singura lămurire posibilă a titlului în discuţie nu poate fi una aleatorie, străină de cercetarea judecătorească efectuată în cauză şi de probele aflate la dosar. Cea care prin lămurirea titlului face o veritabilă modificare a acestuia este însăşi instanţa de apel, care, fără măcar a pune în discuţie, în cursul soluţionării apelului, posibilitatea restituirii bunului în natură pe un alt amplasament sau a restituirii prin echivalent cu alte bunuri egale valoric cu imobilul în discuţie, forţează explicitarea dispozitivului deciziei nr. 152/C/2016, în sensul precizării că instanţa a înţeles să dispună direct măsura restituirii prin puncte.

Recurenta a mai arătat că instanţa de apel a motivat încheierea din 20.12.2017 susţinând că partea reclamantă avea posibilitatea promovării căii de atac a recursului împotriva deciziei menţionate. Or, recurenta nu a promovat recurs împotriva hotărârii pronunţate în apel pentru simplul motiv că nu a interpretat dispozitivul hotărârii în sensul în care acesta a fost lămurit de completul de apel, ci în concordanţă cu cercetarea judecătorească efectiv făcută în cursul apelului, cu probele şi susţinerile părţilor şi cu considerentele care au stat la baza hotărârii în discuţie.

Recurenta a învederat că necenzurarea de către instanţa de recurs a încheierii din 20.12.2017, cu consecinţa menţinerii acesteia în circuitul civil, deşi a fost pronunţată cu încălcarea legii, fără administrarea de probe şi fără ca în cauză să se fi făcut o minimă cercetare judecătorească, este mai gravă decât lămurirea dispozitivului hotărârii în acord cu legea, probele şi limitele în care a fost făcută cercetarea judecătorească, chiar dacă, în mod total inexplicabil, nu aceasta a fost viziunea instanţei la data pronunţării hotărârii. Aceasta, deoarece, a pronunţa o hotărâre cu încălcarea legii reprezintă un act de justiţie aleatoriu, care nu aparţine statului de drept, care încalcă dreptul la apărare al recurentei şi care este contrar practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se avea în vedere Hotărârile CEDO pronunţate în cauza Albina împotriva României, cauza Dima împotriva României, cauza Boldea împotriva României ş.a.

A arătat că în acelaşi sens este întreaga practică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în mod constant, a susţinut că nemotivarea hotărârilor echivalează cu imposibilitatea efectuării controlului judiciar de către instanţa următoare în grad, cu încălcarea dreptului la apărare al părţilor, motiv pentru care sancţiunea aplicată de instanţa supremă hotărârilor al căror dispozitiv nu se sprijină pe considerente a fost nulitatea.

Prin întâmpinare, intimatul Municipiul Mangalia, prin primar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia recurată prin raportare la criticile formulate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul promovat de către recurenta-reclamantă Societatea Naţională de Cruce Roşie din România a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contrare ori străine de natura pricinii.

Cât priveşte incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-reclamantă a făcut trimitere la această dispoziţie legală, în realitate nu a formulat critici care să vizeze nemotivarea încheierii recurate.

Singura referire sub acest aspect apare în finalul motivelor de recurs astfel cum sunt dezvoltate, în condiţiile în care partea în cauză invocă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din perspectiva aplicării art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără însă a arăta, în concret, care sunt considerentele pentru care încheierea atacată este nelegală prin prisma articolului de lege sus indicat.

Ca atare, Înalta Curte nu va putea proceda la efectuarea controlului de legalitate în lipsa unor considerente care să poată fi subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea încheierii recurate poate fi cerută de către recurenta-reclamantă în măsura în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 2811 C. proc. civ. cu referire la lămurirea dispozitivului hotărârii pronunţate la judecata în apel. Aceasta a invocat faptul că hotărârea ce a fost lămurită prin încheierea recurată conţinea un dispozitiv a cărui explicitare nu era necesară, în condiţiile în care, cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva hotărârii instanţei de fond, instanţa de apel a statuat în sensul că măsura restituirii în natură este prioritară şi, doar în ultimă ipoteză, atunci când nu se poate dispune restituirea în natură pe un alt amplasament a terenului de 17.058 mp ori să se ofere în compensare alte imobile sau servicii echivalente valoric cu imobilul imposibil de restituit în natură, să se acorde măsuri reparatorii sub forma punctelor. Cum cercetarea judecătorească sub acest aspect nu a fost finalizată în apel, în lipsa unor relaţii privind inventarierea bunurilor aflate în proprietatea pârâţilor, instanţa de apel nu putea proceda la adoptarea soluţiei pronunţate, lămurirea efectuată fiind străină de probele administrate în cauză. S-a invocat şi faptul că, fără a se pune în discuţie, în cursul soluţionării apelului, posibilitatea restituirii în natură pe un alt amplasament a suprafeţei de teren în litigiu (de 17.058 mp) sau a restituirii prin echivalent cu alte bunuri egale valoric cu imobilul în discuţie, instanţa de judecată a forţat clarificarea dispozitivului deciziei nr. 152/2016, în sensul precizării că instanţa de apel a înţeles să dispună direct măsura restituirii prin puncte.

Înalta Curte reţine că, pentru lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, atunci când aceasta nu cuprinde date care să permită executarea ei, părţile au alegerea folosirii procedurii reglementate prin art. 2811 C. proc. civ.

Astfel, obiectul lămuririi sau al interpretării vizat de dispoziţiile anterior menţionate are în vedere clarificarea "obscurităţii" hotărârii judecătoreşti, dându-se posibilitatea executării ei în limitele avute în vedere prin modalitatea de soluţionare a litigiului. Această interpretare recunoscută de legiuitor judecătorului după ce s-a dezînvestit se justifică prin raţiuni de ordin practic, fiind necesar ca hotărârea pronunţată să nu ridice dificultăţi de punere în executare prin menţionarea unor dispoziţii contradictorii în chiar conţinutul dispozitivului.

Aşadar, prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte.

În speţă, prin cererea formulată de către pârâţi după soluţionarea cauzei în apel nu se tinde la schimbarea dispozitivului hotărârii contestate, ci la lămurirea acestuia, în sensul de a se preciza, în concret, măsurile reparatorii dispuse de către instanţa de judecată în situaţia în care chiar părţile litigante au o altă interpretare pe care o propun soluţiei date în apel, au viziuni ireconciliabile cu privire la aplicarea dispozitivului titlului executoriu, cu referire strictă la terenul în suprafaţă de 17.058 mp.

Aceste chestiuni de fapt şi de drept au fost reţinute de instanţa ce a pronunţat încheierea recurată, în aplicarea art. 2811 C. proc. civ. Or, în aceste condiţii, cât timp se urmăreşte lămurirea dispozitivului unei hotărâri executorii, iar nu schimbarea soluţiei pronunţate, nu se poate reţine o încălcare sau aplicare greşită a prevederilor art. 2811 C. proc. civ.

În cazul de faţă, instanţa de apel a clarificat modalitatea în care anterior, la judecata în apel, aceasta s-a pronunţat cu privire la măsurile reparatorii care pot fi acordate, din perspectiva Legii nr. 165/2013, în condiţiile în care imobilul nu poate fi restituit în natură.

Înalta Curte constată că, în cadrul cererii de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 152/2016, nu s-a procedat la verificarea legalităţii a înseşi dispoziţiilor adoptate, în sensul în care instanţa de apel ar fi stabilit corect sau nu acordarea de măsuri reparatorii prin puncte, conform procedurii reglementate în Cap. III din Legea nr. 165/2013, astfel cum, de altfel, propune prin prezentul recurs recurenta-reclamantă, ci s-a statuat în mod irevocabil asupra explicitării măsurii dispuse în apel.

Înalta Curte mai reţine că controlul exercitat împotriva unei încheieri pronunţate în temeiul art. 2811 C. proc. civ. nu poate să aibă în vedere decât măsura în care lămurirea era necesară, aspect asupra căruia constată că s-a statuat în mod corect de către Curtea de Apel Constanţa prin încheierea din 20.12.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2006.

Se observă că clarificarea realizată în cauză nu depăşeşte, modifică sau reconsideră decizia nr. 152/2016, astfel încât să nu fie respectate cerinţele impuse de art. 2811 C. proc. civ.

În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, constată că orice alte susţineri ori argumente invocate de către recurenta-reclamantă prin prezentul recurs exced limitelor în care se poate soluţiona calea de atac exercitată prin raportare la considerentele sus arătate.

Pentru toate aceste argumente, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Cruce Roşie din România împotriva încheierii din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Cruce Roşie din România împotriva încheierii din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2006.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.05.2018.