De facto expropriation claims inadmissible on appeal and civil liability for waste zone inclusion rejected

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 695 din 19 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2016 s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin primar, şi Judeţul Cluj reprezentat prin preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, având ca obiect pretenţii.

S-a respins acţiunea faţă de Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj, ca fiind înaintată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Prin decizia nr. 315/A/2017 din 13 iulie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 695 din 19.12.2016 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2016, pe care a menţinut-o.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

1. Primul motiv de recurs se raportează la nemotivarea deciziei civile recurate sub aspectul existenţei unei exproprieri în fapt cu privire la terenul recurenţilor, fără acordarea unei drepte şi prealabile despăgubiri, fiind astfel ignorate prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994 şi art. 44 alin. (5) din Constituţia României, aspect de nelegalitate care se încadrează în art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Deşi reclamanţii au susţinut constant existenţa în speţă a unei exproprieri în fapt, instanţa de apel s-a mărginit a afirma (pagina 15 penultimul aliniat) că "o eventuală expropriere în fapt o poate face doar autoritatea publică, pentru că în alt fel atingerea dreptului de proprietate, dacă este făcută de pe raporturi de drept civil, nu poate da naştere unor pretenţii de genul celor care pot fi pretinse prin expropriere".

Această susţinere a instanţei de apel nu echivalează cu o motivare sub aspectul respingerii existenţei unei exproprieri în fapt, decizia din apel nefiind ca atare motivată sub acest aspect, ceea pe atrage nelegalitatea hotărârii astfel pronunţate.

2. Al doilea motiv de recurs critică decizia atacată sub aspectul susţinerii conform căreia atingerea dreptului de proprietate prin exproprierea în fapt este incompatibilă cu răspunderea civilă, motive contradictorii sau străine de natura pricinii, cu aplicarea greşita a prevederilor art. 1381 şi art. 1385 C. civ. prin raportare la art. 1349 C. civ., art. 44 din Constituţie, aspecte de nelegalitate care se încadrează în art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Exproprierea în fapt nu este reglementată de vreun text din dreptul intern, fiind recunoscută şi instituită de jurisprudenţa C.E.D.O.

Prevederile legale raportate la stabilirea cuantumul despăgubirii în situaţia exproprierii în fapt se raportează, prin similitudine, la criteriile cuprinse în dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi în Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale.

Instanţa de apel nu a indicat vreun text de lege care să susţină motivarea conform căreia exproprierea în fapt este incompatibilă cu raporturile de drept civil.

3. Al treilea motiv de recurs se raportează la greşita aplicare a normelor de drept material, susţinându-se greşit de către instanţa de apel că nu pot fi solicitate despăgubiri la instanţa civilă generate de prejudiciul cauzat prin efectele încadrării terenului într-o zonă urbanistică, doar instanţa de contencios fiind competentă în această situaţie, ignorându-se prevederile art. art. 1381 şi art. 1385 C. civ. prin raportare la art. 1349 C. civ., art. 44 din Constituţie, aspecte de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Un prim aspect se referă la faptul că recurenţii nu doresc schimbarea regimului urbanistic al zonei, prin anularea HCL nr. 493/22.12.2014.

În al doilea rând, este evident că anularea vreunui act administrativ nu ar schimba cu nimic situaţia în fapt şi nu ar putea repara ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamanţilor, deoarece zona de gunoaie Pata Rât şi extinderea acesteia au înaintat până la 500 m.p. de proprietatea recurenţilor, acesta fiind un fapt, care nu poate fi modificat de anularea unui act administrativ.

Terenul reclamanţilor a devenit din teren construibil, conform certificatului de urbanism nr. x/02.07.2009, un teren lipsit de atributele dreptului de proprietate, neconstruibil, nefolosibil nici măcar ca teren agricol, conform certificatelor de urbanism nr. x din 16.11.2015 şi nr. x din 16.11.2015, fiind inclus în zona de protecţie sanitară a gropii de gunoi.

În al treilea rând, în concluzie la cele expuse mai sus, nu includerea terenului recurenţilor în zona de protecţie sanitară prin HCL nr. 493/2014 este nelegală, această schimbare a regimului urbanistic fiind impusă de extinderea necontrolată a zonei de depozitare a deşeurilor; nelegală este utilizarea faptică în acest mod a terenului de către autorităţi, prin afectarea acestui teren unui obiectiv de interes public, fără ca recurenţii să fie despăgubiţi pentru deprecierea valorii terenului astfel generată,

Acoperirea prejudiciului cauzat subsemnaţilor nu ar putea fi realizat prin anularea HCL nr. 493/2014 de aprobare a PUG, ci doar prin plata despăgubirii solicitate pentru prejudiciul cauzat de atitudinea culpabilă a autorităţilor.

4. Al patrulea motiv de recurs se raportează la nerespectarea principiului proporţionalităţii, prin ignorarea art. 53 aliniat 3 din Constituţie, motivarea instanţei de apel reţinând că interesul general este intangibil, interesul public neputând fi pus în discuţie în opoziţie cu interesul particular aspecte de nelegalitate care se încadrează în greşita aplicare a normelor de drept material, anume în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

S-a ajuns la situaţia în care autorităţile locale intimate beneficiază do terenul recurenţilor ca şi cum le-ar aparţine, acest teren fiind integrat ca zonă de protecţie sanitară în obiectivul local care asigură spaţiul necesar depozitării gunoaielor judeţului Cluj.

Prin restricţiile impuse se aduce o atingere evidentă dreptului de proprietate al reclamanţilor care, deşi formal sunt proprietari tabulari, nu pot utiliza în niciun fel proprietatea lor, nici măcar pentru culturi, terenul fiind în fapt exclus din circuitul civil.

5. Motivul cinci de recurs se referă la aplicarea greşită a normelor de drept material, anume a prevederilor art. 44 din Constituţie şi art. 555 C. civ., raportat la caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, aspect de nelegalitate care se încadrează în greşita aplicare a normelor de drept material, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A afirma în motivare că reclamanţii trebuiau să construiască într-o anume perioadă, atunci când imobilul avea regimul juridic de teren construibil şi că nu au justificat de ce au stat în pasivitate până la încadrarea imobilului în alt regim urbanistic, neconstruibil, ignoră caracterul perpetuu al dreptului de proprietate şi anihilează principiul constituţional cuprins în art. 44 punct 1 şi 2, care garantează dreptul de proprietate.

Reclamanţii nu aveau cum să anticipeze în anul 2009 că terenul va fi inclus vreodată în zona de protecţie sanitară, ceea ce va determina schimbarea regimului urbanistic al acestuia, cât timp cunoşteau că autorităţile au un termen limită de închidere a zonei Pata Rât, stabilit prin H.G. nr. 349/2005, acest termen fiind 2010.

Totodată, instanţa de apel reiterează în decizia atacată, cuvânt cu cuvânt, susţinerile instanţei de fond, fără a argumenta de ce ar fi trebuit ca recurenţii sa aibă un proiect de investiţii, având în vedere că au cumpărat acest teren ca persoane fizice. Nu se menţionează în ce fel lipsa unui proiect de investiţii atrage respingerea apelului declarat, cât timp reclamanţii nu au solicitat prin cererea introductivă contravaloarea beneficiului nerealizat ca urmare a unei imposibilităţi de a realiza vreo investiţie şi nici alte daune legate de un asemenea fapt.

Recurenţi au solicitat contravaloarea scăderii valorii de circulaţie a terenului, ca urmare a utilizării acestuia de către autorităţile intimate ca zonă de protecţie sanitară pentru groapa de gunoi a judeţului Cluj, fără a avea vreo relevanţă juridică existenţa sau inexistenţa anterioară a vreunui proiect de investiţii raportat la acest teren.

În concluzie, motivarea instanţei de apel raportată la existenţa sau inexistenţa unui proiect de investiţii ca motiv de respingere a apelului este străină de natura pricinii şi atrage nelegalitatea hotărârii astfel pronunţate.

6. Motivul şase de recurs se raportează la reţinerea de către instanţa de apel a unor motive contradictorii raportat la asumarea unui risc de către recurenţi, aspect de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, motivarea deciziei civile atacate ignoră actele normative existente la dosar şi câştigate cauzei.

Astfel, recurenţii nu şi-au asumat niciun risc în momentul cumpărării, premisele în acel moment fiind de închidere a gropii de gunoi, nu de extindere ilegală a acesteia, inclusiv până în prezent.

Exista H.G. nr. 349/2005, care prevedea închiderea zonei Pata Rât până în 2010, deci nu se putea anticipa extinderea zonei, nici chiar cu o diligentă specială, aşa cum afirmă instanţa de apel.

În plus, faptul că reclamanţii nu şi-au asumat vreun risc este dovedit chiar de obţinerea certificatului de urbanism din anul 2009, în care se menţiona caracterul construibil al terenului proprietatea recurenţilor, fiind absolut improprie anticiparea în vreun fel a schimbării regimului urbanistic a acestuia. Recurenţii au avut percepţia exercitării plenare a dreptului de proprietate şi au început toate demersurile pentru introducerea în zonă a utilităţilor, care lipseau pe terenul în discuţie.

Nu în ultimul rând, acest teren a fost cumpărat cu un credit bancar accesat de către recurenţi şi cu înscrierea unei ipoteci, fiind astfel foarte greu de crezut că aceştia ar fi făcut aceste eforturi financiare grevând familia, în condiţiile în care şi-ar fi asumat un risc, aşa cum în mod greşit reţine instanţa de apel.

7. Motivul şapte de recurs se raportează la nemotivarea deciziei recurate sub aspectul nedovedirii prejudiciului, aspect de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a făcut nicio referire la documentele depuse şi nu a motivat de ce nu le ia în considerare, înlăturarea lor fără vreo motivare fiind nelegală.

Există şi alte contracte încheiate în zonă, precum şi proiecte de investiţii iniţiate, care nu au mai putut fi finalizate tocmai datorită extinderii zonei Pata Rât, recurenţii depunând la dosar patru astfel de contracte de vânzare-cumpărare, câştigate cauzei.

De asemenea, valoarea probantă a expertizei de evaluare efectuată de bancă şi depusă în probaţiune este a unui înscris, aşa fiind şi admisă ca probă la dosar. Este un înscris din care rezultă că valoarea reală de piaţă a terenului în momentul cumpărării este de cel puţin 27 euro/m.p., aşa cum a fost instituită ipoteca pe acest teren la acel moment. Contrar celor susţinute de instanţa de apel, expertiza judiciară efectuată în cauză a utilizat pentru comparaţie chiar preţul minim indicat în grila notarială, ceea ce generează prezumţia de legalitate a concluziilor expertizei, prin raportare la un minim stabilit şi indicat printr-o normă.

8. Motivul opt de recurs se raportează la nemotivarea totală a deciziei civile recurate sub aspectul respingerii motivului 2 de apel, aspect de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, la pagina 12 din decizia civilă recurată, penultimul aliniat, instanţa de apel se mărgineşte să afirme că motivul 2 de apel este nefondat, deoarece argumentul încadrării terenului parţial în zona magistralei de gaz este unul subsidiar, soluţia fiind argumentată în principal pe lipsa prejudiciului şi a dovedirii lui.

Invocarea caracterului subsidiar al unui argument pentru a nu mai analiza acel argument echivalează cu nemotivarea hotărârii astfel pronunţate.

9. Motivul nouă de recurs se raportează la greşita aplicare a normelor de drept material, instanţa de apel ignorând prevederile art. 59 din Legea nr. 211/2011 şi a H.G. nr. 349/2005, art. 1349 C. civ.,) art. 1385 C. civ., prin motivarea conform căreia nu există nicio culpă a intimaţilor şi nicio obligaţie care să fi fost încălcată, aspect de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Ca prim aspect, obligaţiile autorităţilor locale de gestionare a problemei deşeurilor sunt explicit legiferate în art. 59 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Apoi, termenele pentru închiderea zonei de depozitare Pata Rât şi de finalizare a CMID sunt cuprinse în H.G. nr. 349/2005 şi în hotărârile Consiliului Judeţean succesive, începând cu anul 2012, existente la dosarul de apel şi câştigate cauzei.

Nerespectarea acestor termene este un fapt de notorietate, de altfel recunoscut de către] instanţă şi dovedit prin chiar extinderea zonei de deşeuri până la limita proprietăţii recurenţilor. Datorită nerespectării obligaţiilor impuse autorităţilor privind gestionarea deşeurilor, a fost declanşată procedura de infringement împotriva României, fapt de o gravitate de necontestat.

A afirma că situaţia poate fi corectată doar prin atacarea actelor administrative prin care s-a instituit aceste termene constituie un refuz de a judeca.

Anularea HCL nr. 493/2014 de instituire a zonei de protecţie sanitară nu poate fi realizată, pentru că această zonă există, s-a constituit faptic prin extinderea necontrolată a zonei de gunoi, datorita culpei autorităţilor intimate, culpă care constă în chiar nerespectarea termenelor de finalizare a CMID şi corelativ, de închidere a depozitului neconform Pata Rât.

Recurenţii subliniază raportul de cauzalitate direct dintre nerespectarea acestor obligaţii şi extinderea zonei de gunoi.

Autorităţile intimate au recunoscut că au obligaţia de monitorizare a zonei de depozitare neconformă a deşeurilor, de a închide această zonă, precum şi de a finaliza CMID.

Dovada că în continuare şi după momentul 2013 s-au depozitat ilegal gunoaie în zona Pata Rât, care oficial era închisă, a fost recunoscută de către Judeţul Cluj prin reprezentant, respectiv chiar prin comunicatul de presă din data de 28 iulie 2015, în care se arată textual că din momentul ultimei măsurători, anume în anul 2014, până în anul 2015, deci în decursul unui an, a fost depozitată ilegal această cantitate enorma de deşeuri, anume 541.835 m.c. Această cantitate de deşeuri este echivalentă cu de 5 ori volumul Sălii Polivalente.

Angajarea răspunderii civile delictuale solidare a autorităţilor intimate este atrasă de calitatea acestora de administrator al terenurilor pe care sunt depozitate deşeurile neconforme, după cum urmează:

Municipiul Cluj-Napoca - administrator al terenului pe care este zona de depozitare neconformă a deşeurilor Pata Rât, în suprafaţă incertă, în continuă extindere, administrare exercitată juridic şi faptic până la predarea administrării acestui teren către autorităţile judeţene, în data de 29.08.2013, prin HCL nr. 385/29.08.2013; administrator până în prezent al terenului în suprafaţă de 9,268 ha, alocat prin HCL nr. 226/16,05.2013, pentru extinderea zonei de depozitare a deşeurilor, extindere care trebuia să fie temporară, anume pentru o perioadă nu mai mare de 1 an, potrivit HCL nr. 364/18.09.2014.

Judeţul Cluj - administrator al terenului pe care este zona de depozitare neconformă a deşeurilor Pata Rât, iniţial în suprafaţă de 182.080 m.p., în prezent în suprafaţă incertă, în continuă extindere datorită depozitărilor ilegale, administrare exercitată juridic din data de 29.08.2013, data adoptării HCL nr. 385/29.08.2013, până în prezent, faptic terenul fiind predat de către Municipiul Cluj-Napoca la data de 12.08.2014, data semnării protocolului de predare primire.

Există acte normative care impun autorităţilor intimate obligaţii legale concrete de monitorizare şi control a gestiunii deşeurilor, obligaţii şi termene care nu au fost respectate de către acestea, generând angajarea răspunderii civile delictuale a acestora pentru prejudiciul cauzat.

Intimatul Judeţul Cluj, prin Preşedintele Consiliului Judeţean a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul Municipiul Cluj Napoca, prin primar a formulat întâmpinare, tardiv, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) C. proc. civ. Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului, în principal, pe cale de excepţie, ca netimbrat, iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate, ca temeinică şi legală.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

1. Motivul de recurs privind nemotivarea deciziei sub aspectul criticilor referitoare la existenţa unei exproprieri în fapt cu privire la terenul recurenţilor şi respectiv toate aspectele de fapt şi de drept privind existenţa unei exproprieri în fapt nu pot fi primite, potrivit dispoziţiilor art. 488 şi art. 459 C. proc. civ.

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Această regulă, instituită de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este o aplicare în materia recursului a principiului înscris în art. 459 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia o cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată omisso medio.

În cauză, se constată că prin cererea de apel nu s-au formulat critici privind soluţia dată de prima instanţă cererii privind existenţa unei exproprieri în fapt şi acordarea de despăgubiri pe acest temei de drept, instanţa neanalizând, justificat, hotărârea primei instanţe sub aceste aspecte de fapt şi drept.

Cu titlul prealabil este de remarcat că aspectele reţinute de către instanţă privind:

"lotul nr. 1 în suprafaţă de 17943 mp este construibil, certificatul de urbanism nr. x/02.07.2007 permiţând realizarea de locuinţe individual în colective mici cu maxim P+2, astfel că se poate realiza ceea ce afirmă apelanţii, să edifice o casă, iar lotul nr. 2 este adiacent lotului nr. 1, şi prin urmare se poate realiza scopul afirmat de apelanţi", asumarea unui risc cu ocazia cumpărării terenului în apropierea zonei Pata Rât, în condiţiile în care acest depozit funcţiona de peste 30 de ani, iar în apropierea unor asemenea obiective pot fi impuse anumite restricţii de ordin urbanistic sau protecţia mediului, măsuri care pot fi anticipate fără o diligenţă specială; nedepozitarea de deşeuri noi aproape de terenul reclamanţilor, decât ce s-a depozitat anterior ultimei modificări a planului urbanistic, sunt chestiuni de fapt care se bazează pe probele administrate, iar o eventuală reevaluare a situaţiei de fapt nu poate avea loc decât în condiţiile în care se depun "înscrisuri noi", în condiţiile art. 492 C. proc. civ., care să contrazică situaţia de fapt reţinută în etapele procesuale anterioare, fapt ce nu s-a realizat.

Instanţa de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii.

2. Motivul al doilea de recurs este nefondat întrucât instanţa de apel nu a făcut o analiză a existenţei unei exproprieri în fapt a terenului, cu consecinţa acordării de despăgubiri, eventual în raport de criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanţa a avut a analiza doar existenţa elementelor răspunderii civile delictuale, reţinând în mod legal că la determinarea cuantumului eventualelor despăgubiri nu pot fi avute în vedere criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin similitudine, cele două instituţii având reglementări proprii şi specifice.

3. Motivul trei şi patru de recurs, privind greşita apreciere a faptului că nu pot fi solicitate despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin efectele încadrării terenului într-o zonă urbanistică şi încălcarea principiului proporţionalităţii ingerinţei în dreptul de proprietate sunt nefondate.

Au arătat recurenţii că zona "Pata Rât" şi extinderea acesteia au înaintat până la 500 mp de proprietatea acestora, iar această extindere a generat şi modificarea zonei de protecţie sanitară prin HCL nr. 493/2014.

În raport de aprecierea instanţei de apel a faptului că din nicio probă nu rezultă că s-ar fi depozitat deşeuri noi aproape de terenul reclamanţilor, decât anterior ultimei modificări a regimului urbanistic al zonei, prin HCL nr. 493/22.12.2014, este evident că nu se poate reţine o faptă ilicită a pârâtei.

Eventualele limitări ale dreptului de proprietate, urmare încadrării în planul urbanistic, privind edificarea de construcţii, nu pot fi apreciate ca ingerinţe în exercitarea dreptului de proprietate, având în vedere dispoziţiile art. 32 şi art. 47 alin. (3)-(5) din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismului, precum şi atitudinea reclamanţilor care şi-au asumat un risc cu ocazia cumpărării terenului în apropierea zonei "Pata Rât", în condiţiile în care acest depozit funcţiona de peste 30 de ani, iar, în apropierea unor asemenea obiective pot fi impuse anumite restricţii de ordin urbanistic sau protecţia mediului, care intră în sfera noţiunii de reglementare a folosinţei bunului.

4. Instanţa de apel a analizat conţinutul dreptului de proprietate aşa cum acesta este definit de dispoziţiile art. 555 C. civ. şi garantat de dispoziţiile art. 44 din Constituţie, dar şi limitările care pot fi impuse prin lege, conform art. 556 C. civ., respectiv Legea nr. 350/2001.

5. Instanţa de apel a motivat hotărârea cu privire la existenţa prejudiciului prin raportare la probele administrate, iar critica privind neanalizarea de către instanţa de apel a tuturor dovezilor administrate şi invocate în acest sens nu poate fi primită pentru că toate aceste aspecte sunt chestiuni de fapt, şi nu de drept.

6. Instanţa de apel a motivat hotărârea cu referire la critica privind încadrarea parţială a terenului în zona de siguranţă a magistralei de gaz şi a arătat că această afirmaţie a instanţei de fond nu are nicio legătură cu motivele invocate în susţinerea cererii introductive, fiind străină de pricină, iar în raport de gradul de încadrare, este evident, că nu s-a produs un prejudiciu.

7. Eventualele nerespectări a obligaţiilor şi termenelor prevăzute în Legea nr. 211/2011, H.G. nr. 349/2005, de către autorităţile locale, în materia deşeurilor nu pot constitui, în abstract, fapte ilicite, decât în măsura în care se face dovada afectării drepturilor unor terţe persoane.

Or, în cauză, s-a reţinut că nu s-au depozitat deşeuri mai aproape de terenul reclamanţilor, după modificarea planului urbanistic prin HCL nr. 493/2014, iar faptul că nu s-a închis vechea zonă "Pata Rât" nu poate fi apreciat că ar fi condus la diminuarea valorii terenului reclamanţilor, acest depozit existând anterior dobândirii terenului de către reclamanţi.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 315/A/2017 din 13 iulie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Decizia este definitivă şi se va comunica părţilor, conform dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.05.2018.