Medical malpractice claim over laser eye surgery time-barred; appeal rejected

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 25.08.2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. şi Cabinet medical Individual C. obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 1.500.000 euro cu titlu de daune morale, a sumei de 500.000 euro cu titlu de daune materiale, necesară pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale, şi suma de 2500 euro cu titlu de daune materiale pentru acoperirea costurilor medicamentelor achiziţionate, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 154/16.03.2017 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Cabinet Medical Individual C. şi Casa de Asigurări de Sănătate Brăila, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. D. S.R.L şi E. S.A., ca fiind prescrisă.

A fost obligat reclamantul la plata către fiecare dintre pârâţii Cabinet Medical Individual C. şi B. a câte 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel.

Prin decizia civilă nr. 184/A din 06.09.2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

4. Cererea de recurs.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva acestei decizii a fost încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul susţine, în esenţă, că instanţa de apel afirmă că în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1968, dar fără nici o motivare deşi problema aplicării acestui act normativ constituie un element important în dezvoltarea motivelor de apel.

În singura frază referitoare la acest aspect esenţial al soluţionării cauzei se afirmă în mod total neadevărat că "aşa după cum a reţinut şi reclamantul în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958" cu toate că acţiunea este întemeiată pe prevederile noului C. civ. şi se invocă art. 25 din noul C. proc. pen., Decretul nr. 167/1958 fiind abrogat de la 01.10.2011 - data intrării în vigoare a C. civ.

Se face o confuzie voită între temeiurile juridice ale acţiunii şi apelului şi răspunsul la susţinerile pârâtului motiv contradictoriu cu consecinţe în pronunţarea dată.

Cu toate că se face referire la existenţa unei plângeri penale a cărei relevanţă a fost invocată cu prilejul judecării fondului şi a constituit un motiv de apel, pronunţându-se asupra ei, nu motivează lipsirea acţiunii penale şi constituirea de parte civilă de orice eficienţă juridică.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul susţine că, în cauză, a fost aplicată greşit legea privind determinarea momentului începerii curgerii termenului de prescripţie.

Determinarea acestui moment de drept substanţial prin aplicarea criteriilor legale reprezintă o problemă de aplicare a legii.

Instanţa fondului face o aproximaţie nepermisă referindu-se numai la momentul definit de lege ca fiind cunoaşterea pagubei (reglementat identic de art. 8 din Decretul nr. 167/1956 şi art. 2528 C. civ.) fără a se preocupa de a doua condiţie cerută de aceleaşi texte şi anume cunoaşterea celui care răspunde de producerea ei.

Mult mai gravă, în ceea ce priveşte aplicarea legii este pronunţarea instanţei de apel care stabileşte imprecis momentul de începere a termenului de prescripţie la 28.04.2011,16.06.2011, 24.08.2011 - date ale unor consulturi medicale - şi chiar 08.10.2014 - data depunerii unei plângeri penale -, dar concluzionând ferm că acţiunea introdusă la data de 23.08.2016 este prescrisă. Data începerii curgerii termenului de prescripţie nu poate fi probabilă - astfel după cum s-a pronunţat instanţa de apel - ea trebuie să fie o dată certă de care sunt legate efecte juridice esenţiale pentru această instituţie.

Stabilirea imprecisă a unor date de la care începe să curgă termenul de prescripţie reprezintă, în aceste condiţii, o aplicare greşită a legii.

5. Procedura derulată în recurs.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 184/A din 6 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

S-a reţinut că recursul formulat de reclamantul A. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost găsite motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20.04.2018 s-a admis în principiu recursul de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 184/A din 06 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă şi s-a acordat termen la data de 18 mai 2018.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Analizând recursul declarat în limitele criticilor invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:

Prima critică de nelegalitate invocată de recurent vizează incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care prevede situaţia în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului de către instanţa de apel este un element esenţial întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile în proces.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

În cauză nu este incident acest motiv invocat.

Instanţa de apel a motivat în cuprinsul deciziei atacate incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, hotărârea cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Astfel, se arată în considerentele hotărârii că, pentru determinarea începutului prescripţiei extinctive se impune analizarea a două momente alternative de la care începe să curgă prescripţia, fie momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi pe cel care răspunde de ea; fie momentul obiectiv al datei la care trebuie, după împrejurări să cunoască aceste elemente. Cu privire la data cunoaşterii persoanei vinovate de către reclamant în sensul cerut de art. 8 alin. (1) teza a II a din Decretul nr. 167/1958, s-a reţinut în cuprinsul deciziei că din actele dosarului şi din precizările făcute chiar de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi prin motivele de apel rezultă că şi-a dat seama cu mult timp înainte de aceasta dată că medicul care l-a operat este persoana vinovată de pierderea vederii.

Pe de altă parte, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aşa cum susţine recurentul reclamant. Drept urmare, se va înlătura critica formulată pe aceste aspecte.

Nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit. Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la dispoziţiile legale ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

Acţiunea prin care se solicită acordarea de despăgubiri (indiferent că este vorba de daune materiale sau morale) pentru prejudiciul produs ca urmare unui fapt ilicit, are ca obiect valorificarea unui drept de creanţă, fiind o acţiune patrimonială prescriptibilă extinctiv.

Problema de drept ce se impune a fi analizată în prezenta cauză este legată de data de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, raportat la identificarea (din perspectiva celui vătămat), atât a persoanei vinovate, cât şi a prejudiciului cauzat.

Aşadar, pentru a putea stabili dacă dreptul material la acţiune este prescris sau nu, trebuie determinat care este paguba pretinsă de reclamant şi cine răspunde pentru producerea acesteia.

În cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată de fapta pârâtului care a cauzat reclamantului un prejudiciu în urma unei operaţii cu laser la ochiul stâng . Curtea de apel corect a constatat că, relativ la data producerii pagubei, respectiv pierderea vederii la ochiul stâng nu există nici o obiecţie că acesta a survenit în cursul lunii aprilie 2011.

Instanţa de apel a considerat, de asemenea, în mod just, în contextul aplicării dispoziţiilor legale incidente, că existau împrejurări suficiente pentru ca reclamantul să cunoască persoana vinovată, în sensul cerut de alin. (1) al art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Oricare dintre datele vizitelor medicale puteau constitui moment al cunoaşterii persoanei vinovate, iar instanţa de fond a luat în considerare termenul cel mai favorabil reclamantului adică cel al ultimei vizite medicale din 24 august 2011. Chiar având în vedere acest moment, s-a reţinut că promovarea acţiunii de către reclamant la 23 august 2016 depăşeşte termenul de prescripţie de 3 ani care s-a împlinit la 24 august 2014.

Înalta Curte apreciază ca fiind corect raţionamentul instanţei de apel care a procedat la o justă interpretare şi aplicare a legii în materia prescripţiei, reţinând că în cauza dedusă judecăţii termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul la care reclamantul a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În conformitate cu textul legal anterior redat, prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită nu începe să curgă de la data când s-a produs paguba (deşi în mod obiectiv dreptul la acţiune trebuie considerat că a luat naştere de la acea dată, ca şi dreptul subiectiv la reparaţiune), ci de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detaşat momentul începerii curgerii prescripţiei de momentul naşterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită şi implicit al naşterii dreptului la acţiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de repararea lui şi stabilind astfel că prescripţia începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

Reclamantul a susţinut în cuprinsul motivelor de recurs că prescripţia a început să curgă la data plângerii penale, şi anume 08.04.2014. Înalta Curte apreciază că această interpretare contravine dispoziţiilor speciale în materia prescripţiei, existenţa unui proces penal neconstituind, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, un caz de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive.

De altfel, dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 sunt aplicabile indiferent dacă delictul civil se constituie sau nu şi într-o faptă penală, calificată ulterior drept infracţiune. Or, pentru ipotezele în care delictul civil nu constituie în acelaşi timp şi infracţiune, stabilirea vinovăţiei se face în procesul civil având ca obiect acordarea daunelor, una din condiţiile răspunderii civile delictuale fiind existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul (cumulativ cu existenţa unui prejudiciu, existenţa faptei ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu).

În mod judicios a reţinut instanţa de apel că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune a început să curgă cel mai târziu la data de 24 august 2011, data la care a cunoscut prejudiciul şi persoana care a săvârşit fapta ilicită.

Legea conferă persoanei prejudiciate dreptul de a alege între a se constitui parte civilă în procesul penal şi a introduce acţiune civilă în faţa instanţei civile, în ambele situaţii prescripţia curgând de la momentul impus de dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare, promovarea acţiunii civile nu este dependentă de soluţionarea procesului penal în care se valorifică un raport juridic de drept public, prin care se urmăreşte stabilirea răspunderii penale a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni, iar faptul că anumite elemente din raportul penal (existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia) se impun cu autoritate de lucru judecat în soluţionarea raportului juridic al răspunderii civile delictuale nu înseamnă că prescripţia dreptului material la acţiune în cazul răspunderii civile delictuale curge de la data stabilirii acestor elemente, neexistând nicio dispoziţie legală care să prevadă această excepţie. De altfel, dispoziţiile art. 1365 din noul C. civ. prevăd în mod clar că instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

În cauza de faţă, reclamantul nu a intentat acţiune civilă în termenul de prescripţie ce a curs de la data la care a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de producerea acesteia (cel mai târziu), ci cu mult după acest termen când termenul de prescripţie extinctivă era deja împlinit, dispoziţiile legale incidente fiind corect aplicate de instanţă.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că reclamantul putea cere antrenarea răspunderii civile delictuale, faţă de el, a autorului faptei ilicite în termenul de 3 ani ce a început să curgă de la data la care a cunoscut despre existenţa prejudiciului şi persoana vinovată.

Faţă de aceste împrejurări, reţinând corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă de către instanţa de apel, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este "vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei", art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevăzând câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, şi anume că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor.

Având în vedere aceste criterii, precum şi culpa procesuală a recurentului, Înalta Curte va obliga pe recurentul reclamant la plata sumei de 1000 RON, cheltuieli de judecată reduse, către intimatul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 184/A din 06 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimatul-pârât B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.05.2018.