Patent infringement liability: strict interpretation of "use" vs. manufacturing and selling under post-revalidation good-faith exception

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 5.08.2013, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., au chemat în judecată pe S.C. K. S.A., solicitând să se constate că pârâta a încălcat drepturile de proprietate industrială ale reclamanţilor asupra invenţiei denumite "Cupă poligonală pentru excavator" în perioada 01.08.2010-31.07.2013, obligarea acesteia la plata despăgubirilor constând în contravaloarea încasărilor pentru produsele fabricate şi comercializate neautorizat, respectiv în dinţii cupă excavator 1400 (II) desen E14-328.03, în cuantum actualizat în raport de indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 455/19.12.2014, Tribunalul Argeş a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.

Prin decizia nr. 1586/12.10.2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva sentinţei menţionate.

Prin decizia nr. 1859/11.10.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamanţilor, a casat decizia şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Prin decizia nr. 1228/26.04.2017, Curtea de Apel Piteşti, în majoritate, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 455/19.12.2014 pronunţate de Tribunalul Argeş.

Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs reclamanţii B., C., A., D., F., G., H., I., J. şi E., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

1. Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 245 C. proc. civ. prin calificarea mijlocului de apărare întemeiat pe incidenţa art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 ca fiind o apărare de fond, şi nu o excepţie procesuală.

Dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) instituie o excepţie de fond care întruneşte toate elementele unei excepţii, iar prin invocarea acestei excepţii nu se pune în discuţie fondul acţiunii, constând în despăgubiri pentru folosirea fără drept a invenţiei, ci se urmăreşte respingerea acţiunii pentru lipsuri ale dreptului la acţiune, deci pe cale de excepţie, creată de legiuitor pentru situaţia decăderii titularului de brevet.

O asemenea excepţie, de interes personal, trebuia soluţionată cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., făcând inutilă cercetarea fondului în cazul admiterii.

Pârâta avea obligaţia de a invoca excepţia prin întâmpinare, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât este decăzută din dreptul de a o invoca şi de a propune probe pentru dovedirea sa, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ., iar instanţa avea obligaţia de a nu lua în considerare excepţia şi de a nu admite probe menite să dovedească excepţia pe parcursul procesului, aşa cum prevede art. 254 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., în caz contrar, acordând pârâtei ceea ce nu s-a cerut prin întâmpinare.

Este nelegală motivarea că pârâta a cunoscut dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. h) din lege în urma efectuării expertizei, fiind contrară prezumţiei că legea este cunoscută (în speţă, Legea nr. 64/1991).

2. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 32 şi ale art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, după cum urmează:

- A respins motivul de apel cu privire la întinderea protecţiei conferite de brevet, dar, în continuare, a infirmat interpretarea primei instanţe pe acest aspect;

- Este nelegală distincţia făcută între încălcarea directă şi încălcarea indirectă a protecţiei acordate prin brevet, cu consecinţa exonerării de răspundere a pârâtei pentru încălcarea dreptului exclusiv conferit de brevet.

Instanţa de apel a adăugat la lege, sintagma de "încălcare indirectă" nefiind prevăzută de legiuitor, iar, pe de altă parte, nu se poate face o departajare între elementele din revendicări în funcţie de încălcarea lor şi cu atât mai mult, o clasificare a încălcărilor în directe şi indirecte.

În considerente s-a făcut o confuzie terminologică asimilându-se încălcarea parţială cu încălcarea indirectă, interpretare inacceptabilă, deoarece se bazează pe o distincţie pe care legiuitorul nu a făcut-o.

De asemenea, dispoziţiile art. 32 din lege au fost interpretate în mod greşit prin adăugarea de argumente ce ţin de o bună- credinţă a pârâtei pentru a justifica utilizarea parţială a obiectului invenţiei, caracterizată ca o încălcare indirectă. De altfel, pârâta nu beneficiază de prezumţia de bună-credinţă, deoarece a folosit invenţia anterior publicării decăderii, prin producerea şi comercializarea către subunităţile L. S.A. de dinţi cupă tip 1400 M, aspect recunoscut de aceasta şi stabilit cu autoritate de lucru judecat prin deciziile nr. 5431 şi 5432 din 22.11.2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă;

- Instanţa de apel a apreciat eronat asupra noţiunii de "folosire" din art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Legea nu explicitează noţiunea de "folosire", ceea ce presupune, pe de o parte, o interpretare sistematică, prin raportare la alte norme din lege, iar pe de altă parte, o interpretare restrictivă având în vedere că dispoziţiile art. 34 din lege instituie excepţii care presupun întotdeauna o asemenea interpretare.

Potrivit art. 32 alin. (2) lit. a) din lege, este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:

"fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs", iar art. 34 alin. (1) prevede cazurile care nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute la 32 şi 33.

Prin interpretarea literală a art. 32 alin. (2), se constată că folosirea obiectului invenţiei este unul dintre actele efectuate exclusiv de inventator ori cu consimţământul său, alături de fabricarea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, text la care trebuie raportat art. 34, conţinând excepţii de la dispoziţiile art. 32 alin. (2), şi care trebuie interpretat având în vedere clasificarea actelor din acest text. Prin interpretare logică, reiese că legiuitorul a instituit excepţii în funcţie de actele prevăzute la art. 32 alin. (2). Cum exprimarea legiuitorului este clară, iar excepţiile sunt de strictă interpretare, nu se poate utiliza analogia pentru a include în noţiunea de folosire celelalte acte.

Astfel, în opinia majoritară, în mod greşit textul de lege a fost interpretat extensiv, în sensul că aceasta "presupune fabricarea produsului (dinţii) şi vânzarea acestuia", în timp ce opinia separată conţine o interpretare corectă, în ce priveşte atât noţiunea de folosire în interes propriu, cât şi transmiterea dreptului de folosire odată cu transmiterea patrimoniului sau a unei fracţii din patrimoniul celui ce utilizează invenţia.

Cerinţele impuse de lege pentru a opera excepţia sunt următoarele: folosirea cu bună-credinţă sau luarea de măsuri, efective şi serioase, de folosire a invenţiei, în tot sau în parte, de către terţul interesat, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului; ulterior revalidării invenţiei, terţul a folosit invenţia, în tot sau în parte, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării; ulterior revalidării invenţiei, terţul a folosit invenţia în mod personal.

Aceste condiţii nu sunt întrunite în speţă.

Folosirea cu bună-credinţă impune o utilizare conştientă a invenţiei, având convingerea că nu încalcă dreptul de proprietate industrială protejat prin brevetul de invenţie x. În speţă, buna-credinţă nu poate fi reţinută din moment ce pârâta, cunoscând revendicările din brevetul de invenţie x, a susţinut prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond că în perioada 01.08.2010 - 31.07.2013 nu a produs sau comercializat dinţi de cupă excavator care să încalce drepturile conferite de brevet.

Chiar în ipoteza absurdă în care s-ar considera că folosirea invenţiei a fost de bună-credinţă anterior revalidării, pentru dinţii E 1400(II) sau 1400 MII, situaţie dovedită cu autoritate de lucru judecat prin deciziile nr. 5431 şi 5432 din 22.11.2013 ale ÎCCJ, secţia civilă, pârâta Societatea K. S.A. a folosit cu rea-credinţă invenţia ulterior revalidării invenţiei, publicată în BOPI din 30.03.2009, pentru alte tipuri de dinţi de cupă identici/similari cu cei brevetaţi în ce priveşte caracteristicile tehnice, respectiv: dinţi tip M II, dinţi cupă E 1400 var. 3G x 2683662/MII, dinţi nemodernizaţi E 1400 cu coadă tip 1300, dinţi cupă cu coadă pentru excavator 1400 modernizat, dinte tip FS exc. 1400 modernizat, dinţi cupă cu coadă tip 1300 exc. ERC 1400, dinţi cu fiabilitate sporită pentru excavator 1400 nemodernizat, situaţie rezultând din expertiza tehnică, deci nu a existat un volum al acestor dinţi anterior revalidării care să poată fi invocat şi folosit ulterior revalidării.

Intimata pârâtă nu beneficiază de dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, deoarece nu a folosit personal invenţia, ci a transmis dreptul de folosinţă către terţi (SNL Oltenia şi Societatea L. SA), dar cu nerespectarea cerinţei legale de a face transmiterea concomitent cu patrimoniul său ori cu o fracţie din patrimoniul său afectat exploatării invenţiei. Ori, intimata pârâtă nu se afla în această situaţie, nedovedind aceste forme de transmisiune.

- Instanţa de apel a interpretat greşit sintagma "volumul existent la data publicării menţiunii revalidării" din cuprinsul art. 34 alin. (1) lit. f) teza a doua din lege.

Argumentaţia conţine confuzii terminologice, noţiunea de volum având întotdeauna un sens cantitativ. Pe baza acestei confuzii, se ajunge la concluzia de neadmis că folosirea invenţiei pentru o varietate de tipuri de dinţi nu ar putea constitui o depăşire a volumului utilizării din perioada decăderii. Prin aceasta, se neagă teoria echivalenţei, recunoscută de art. 32 alin. (6) din lege, fiind excluşi de la stabilirea volumului utilizării dinţii echivalenţi.

Recurenta a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate şi retrimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 259.465 RON către fiecare reclamant sau a sumei de 220.545,8 RON către fiecare reclamant, dacă se va aprecia că pârâta beneficiază de protecţia prevăzută de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, cu privire la producerea şi comercializarea dinţilor tip MII, prin valorificarea raportului de expertiză contabilă întocmit în cursul judecării apelului din primul ciclu procesual.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 20.04.2018, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii B., J., G., I., F., C., H., E., A., D., membrii completului de filtru fiind în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele arătate în încheiere. În aplicarea art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea pe fond a recursului.

La termenul de judecată din data de 18.05.2018, intimata - pârâtă a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Examinând cu prioritate această excepţie, Înalta Curte reţine că excepţia cu acest obiect a fost invocată de către pârâtă chiar prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, iar tribunalul s-a pronunţat pe fondul dreptului, constatând în prealabil că reclamanţii sunt titularii brevetului nr. x "Cupă poligonală pentru excavator".

Pârâta nu a formulat apel în legătură cu aprecierea primei instanţe asupra calităţii reclamanţilor de titulari ai brevetului, mai mult, a reiterat excepţia în faza judecării apelului, în primul ciclu procesual parcurs în cauză, iar instanţa de apel, la termenul de judecată din 15 iunie 2015, a constatat că, faţă de modul în care s-a pronunţat tribunalul pe aspectul în discuţie, conservă doar interesul de a face apărări pe fondul apelului.

În acest context, Înalta Curte constată că reiterarea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active în faţa acestei instanţe de recurs este inadmisibilă, cât timp instanţele de fond s-au pronunţat asupra excepţiei, fie şi numai pentru a constata, în cazul instanţei de apel, că nu este posibilă cercetarea acestui mijloc de apărare. Eventualele nemulţumiri ale părţii faţă de aprecierile instanţelor puteau fi formulate exclusiv pe calea apelului, respectiv a recursului, împotriva măsurilor succesiv adoptate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Aceeaşi constatare se impune şi în măsura în care se consideră că excepţia a fost invocată în recurs dintr-o altă perspectivă decât aceea vizând calitatea reclamanţilor de titulari ai brevetului.

Din concluziile intimatei - pârâte de la termenul de judecată din 18.05.2018, în motivarea excepţiei, reiese că finalitatea invocării acesteia constă în stabilirea inexistenţei unei fapte de contrafacere în raport de întinderea protecţiei asigurate prin brevetul de invenţie.

Or, chiar dacă aceste susţineri au legătură cu îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri în prezenta cauză, analiza lor presupune compararea obiectului material al actelor pârâtei cu obiectul invenţiei protejate prin brevet, ceea ce reprezintă o chestiune de fond ce nu poate fi suprapusă calităţii procesuale active şi valorificată prin intermediul unei excepţii de ordine publică.

Pe de altă parte, după cum se va arăta în analiza recursului reclamanţilor, instanţa de apel a procedat la determinarea întinderii protecţiei brevetului şi la compararea menţionată anterior, iar criticile la adresa unor dezlegări de fond nesatisfăcătoare, în contextul unei soluţii favorabile, puteau fi valorificate doar pe calea unui recurs împotriva considerentelor. În absenţa formulării de către pârâtă a unui asemenea recurs, dezlegările de fond în discuţie se impun cu autoritate de lucru judecat, neputând fi reanalizate de către această instanţă de control judiciar.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a calificat în mod greşit mijlocul de apărare întemeiat pe incidenţa art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 ca fiind o apărare de fond, şi nu o excepţie procesuală.

Această susţinere nu poate fi primită, întrucât eventuala întrunire a condiţiilor de aplicare a normei în discuţie nu ar conduce la respingerea acţiunii pentru lipsuri ale dreptului la acţiune, astfel cum pretind recurenţii, ci la respingerea în fond a acţiunii.

Dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din lege instituie un caz de excepţie de la regula efectuării de acte de exploatare a brevetului doar cu consimţământul titularului, ceea ce înseamnă că incidenţa normei presupune verificarea cu prioritate a existenţei unor acte de exploatare de către pârâtă a invenţiei şi doar dacă această condiţie este îndeplinită, trebuie cercetată îndreptăţirea pârâtei la folosirea invenţiei, pentru a opera limitarea efectelor juridice ale brevetului.

Or, asemenea verificări se suprapun analizei fondului dreptului dedus judecăţii, rezultatul fiecărei etape fiind concludent pentru soluţionarea cauzei în fond, ceea ce confirmă aprecierea instanţei de apel privind imposibilitatea invocării incidenţei normei în discuţie pe calea unei excepţii procesuale.

În consecinţă, urmează a se respinge ca nefondată susţinerea recurenţilor pe acest aspect.

2. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţin următoarele:

În primul rând, recurenţii - reclamanţi au criticat modul de interpretare şi de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 64/1991 (în forma de la data cererii de chemare în judecată - 5.08.2013), prin prisma considerentelor referitoare la întinderea protecţiei conferite prin brevetul ce aparţine reclamanţilor şi la încălcarea indirectă a drepturilor decurgând din brevet.

Din motivarea deciziei recurate, rezultă că cel de-al treilea motiv de apel, vizând interpretarea dispoziţiilor legale ce reglementează întinderea protecţiei, a fost respins ca lipsit de obiect, întrucât din analiza considerentelor hotărârii primei instanţe nu se desprinde concluzia pretinsă de către apelanţi.

Această constatare este explicată în cadrul celui de-al patrulea motiv de apel, în sensul că tribunalul a reţinut încălcarea de către pârâtă a brevetului reclamanţilor, dar soluţia de respingere a cererii acestora nu a fost adoptată pentru acest considerent, ci în virtutea îndreptăţirii pârâtei de a folosi invenţia, pe temeiul art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991. S-a mai arătat că tribunalul a analizat dacă există o încălcare a brevetului din motivul că protecţia oferită de art. 34 alin. (1) lit. f) nu putea fi reţinută în lipsa unei încălcări a dreptului exclusiv de exploatare. Instanţa de apel a examinat în continuare întrunirea în cauză a condiţiilor de aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f).

În acelaşi timp, în cadrul celui de-al şaptelea motiv de apel, s-a arătat că, în raport de art. 32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991, încălcarea invenţiei protejate de brevet poate avea loc şi prin fabricarea şi vânzarea produsului ce reprezintă obiectul brevetului, iar pârâta a desfăşurat tocmai activităţi de fabricare şi vânzare a produselor ce reprezintă obiectul brevetului.

Faţă de cele redate anterior, se constată că instanţa de apel a pornit de la premisa că tribunalul a stabilit efectuarea de către pârâtă a unor acte de exploatare în legătură cu invenţia, de natura celor enumerate în art. 32, fie şi numai pentru a verifica incidenţa art. 34 alin. (1) lit. f), aspect pe care instanţa de apel şi l-a însuşit ca atare, fără să aprecieze ca fiind necesară reanalizarea sa.

Această premisă indică faptul că s-a considerat că tribunalul a dezlegat inclusiv chestiunea referitoare la întinderea protecţiei conferite prin brevet, din perspectiva invocată de către reclamanţi în apel şi în modalitatea pretinsă de aceştia, anume în sensul întinderii protecţiei şi asupra dinţilor pentru cupă de excavator, nu numai asupra ansamblului cupă - port dinte - dinte. Din acest motiv, instanţa de apel a respins critica reclamanţilor ca neavând obiect şi a reţinut efectuarea de acte de exploatare asupra produselor ce reprezintă obiectul brevetului.

Premisa raţionamentului regăsit în decizia de apel este una favorabilă recurenţilor - reclamanţi, deoarece presupune că singurul motiv - dintre cele supuse analizei - care a impus respingerea acţiunii în pretenţii este acela al îndreptăţirii pârâtei de a folosi invenţia, prin întrunirea situaţiei de excepţie din art. 34 alin. (1) lit. f) (acest ultim aspect făcând obiectul unei critici distincte).

În aceste condiţii, recurenţii nu au interesul de a critica o eventuală aplicare greşită a legii prin aprecierile favorabile ale instanţei de apel referitoare la întinderea protecţiei, cât timp este deja atinsă finalitatea obţinerii unei dezlegări în sensul că fabricarea şi comercializarea dinţilor pentru cupă de excavator constituie acte de exploatare a obiectului brevetului de natura celor interzise prevăzute de art. 32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991 ca acte de încălcare a dreptului exclusiv al titularului brevetului, în absenţa consimţământului acestuia.

Constatarea lipsei de interes nu este infirmată de inserarea în considerentele deciziei recurate a sintagmei "încălcare indirectă" şi de asimilarea acesteia cu încălcarea parţială, aspecte la care se face referire prin motivele de recurs, în condiţiile în care aceste calificări nu au împiedicat instanţa de apel să reţină aprecierile favorabile reclamanţilor, arătate anterior.

Este adevărat că, astfel cum a menţionat instanţa de apel, prin raportul de expertiză întocmit în cursul judecăţii în primă instanţă au fost expuse consideraţii ale expertului privind distincţia între o încălcare directă şi una indirectă a brevetului, însă pornindu-se de la premisa că protecţia conferită de brevet acoperă doar ansamblul cupă poligonală de excavator- port dinte - dinte, nu şi dinţii de excavator, separat de ansamblu. Expertul a opinat că doar actele de exploatare a ansamblului pot reprezenta acte de încălcare a obiectului brevetului, în sensul art. 32 din Legea nr. 64/1991, în timp ce actele privind o componentă a ansamblului (de încălcare indirectă) pot fi sancţionate doar pe temeiul art. 9 din O.U.G. nr. 100/2005, ca măsură de prevenire a unei încălcări în sensul art. 32 din Legea nr. 64/1991.

Din considerentele deciziei recurate, se observă că instanţa de apel a preluat doar distincţia operată, fără efectele preconizate de expert asupra încadrării actelor de exploatare în categoria celor enumerate în art. 32 din Legea nr. 64/1991. Actele de exploatare săvârşite de pârâtă au fost considerate drept acte ce vizează produsul obiect al brevetului, incluse în enumerarea din art. 32.

În aceste condiţii, din perspectiva recurenţilor, este lipsită de relevanţă folosirea unei noţiuni inexistente în legea română (încălcarea indirectă este recunoscută, de exemplu, în Codul francez de proprietate intelectuală, prin prisma actelor constând în furnizarea sau oferta de furnizare, către persoane neautorizate, a mijloacelor ce permit exploatarea sau realizarea invenţiei, dar este considerată încălcare directă fabricarea şi vânzarea produsului ce reprezintă obiectul brevetului; încălcarea indirectă nu este condiţionată de existenţa unui act de încălcare directă).

De asemenea, nu prezintă importanţă calificarea (făcută chiar de către prima instanţă, potrivit aprecierii instanţei de apel) drept încălcare parţială, prin actele de lezare a unei părţi din protecţia acordată de brevet, nici asimilarea acesteia cu o încălcare denumită indirectă. Reclamanţii au formulat pretenţii în legătură cu un produs pe care instanţa de apel l-a integrat în sfera de protecţie a brevetului, susceptibilă de încălcare prin acte de natura celor prevăzute de art. 32 din lege.

Este de precizat că interesul cenzurării aprecierilor favorabile reclamanţilor aparţinea intimatei-pârâte, care avea deschisă calea recursului împotriva considerentelor, prevăzută de art. 461 alin. (2) C. proc. civ., care ar fi permis, în ipoteza admiterii, menţinerea soluţiei favorabile.

În absenţa unei astfel de învestiri a instanţei de recurs şi faţă de lipsa de finalitate a susţinerilor recurenţilor - reclamanţi, nu este posibilă cercetarea aprecierilor menţionate, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 32 din lege, în sensul dacă dinţii de excavator reprezintă sau nu obiect al protecţiei conferite de brevet, chiar independent de ansamblul invenţiei şi, în consecinţă, dacă actele săvârşite de pârâtă constituie acte de exploatare a înseşi invenţiei.

În raport de cele expuse, Înalta Curte va respinge criticile referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 32 din Legea nr. 64/1991.

În al doilea rând, recurenţii au criticat modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Se constată că aceste critici sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Art. 34 prevede că "nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 şi 33", printre altele, "folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei" (lit. f).

După cum s-a arătat anterior, norma în discuţie instituie un caz de excepţie de la regula efectuării de acte de exploatare a brevetului doar cu consimţământul titularului, în măsura în care sunt întrunite toate condiţiile de aplicare a normei de la art. 34 alin. (1) lit. f).

Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat în mod greşit noţiunea de "folosire" a invenţiei, prin extinderea nepermisă a situaţiei de excepţie la una neprevăzută de legiuitor, cu consecinţa aprecierii nelegale privind aplicarea normei şi în cazul persoanei care a fabricat şi a comercializat produsul ce reprezintă obiectul brevetului, ce corespunde pârâtei din speţă.

S-a arătat deja că prin decizia recurată s-a reţinut corelaţia dintre art. 32 şi art. 34 din lege, în sensul că incidenţa situaţiei de excepţie poate fi atrasă doar dacă a fost efectuat un act de exploatare în legătură cu invenţia, dintre cele enumerate în art. 32.

Această corelaţie impune, în primul rând, compararea termenilor prin care legiuitorul a descris situaţia de excepţie cu cei prin care a fost conturată regula sau chiar cu alte cazuri în care regula nu se aplică, pentru delimitarea certă a sferei de aplicare a cazului de excepţie.

Art. 32 prevede în alin. (1) că "Brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată", iar în alin. (2) că "Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte", ceea ce înseamnă că actele enumerate la lit. a) şi b) constituie acte de exploatare a invenţiei.

Atunci când obiectul brevetului este un produs (ipoteza de la lit. a), este interzisă fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul acestuia în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, fără consimţământul titularului brevetului.

Enumerarea conţine modalităţile concrete de exploatare a invenţiei, raportul dintre actele de "exploatare" şi actele de fabricare, folosire, vânzare etc. fiind unul de la gen la specie.

În enumerare, "folosirea" este prevăzută distinct de fabricare şi de vânzare, subliniind intenţia legiuitorului de atribuire a semnificaţiei unei modalităţi diferite de exploatare a invenţiei.

În acest context, menţionarea în art. 34 alin. (1) lit. f) doar a actelor de "folosire" a invenţiei indică fără echivoc excluderea celorlalte modalităţi de exploatare din sfera de aplicare a normei de excepţie.

Nu s-ar putea considera că este vorba despre o inconsecvenţă terminologică a legiuitorului, care ar permite ataşarea noţiunii de "folosire" a unei semnificaţii mai largi decât aceea atribuită prin norma ce instituie regula, prin raportare la alte criterii de interpretare.

Art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligă legiuitorul la asigurarea unităţii terminologice în conţinutul normelor, prevăzând că "În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni" (alin. (1), principiu în raport de care este de neconceput ca acelaşi termen să aibă o semnificaţie diferită în cuprinsul aceluiaşi normativ şi pe care legiuitorul să nu o semnaleze ca atare.

Pe de altă parte, atunci când a configurat în art. 34 alte situaţii de excepţie, a menţionat explicit sfera actelor de exploatare, fie făcând referire în mod generic la toate actele de exploatare ("efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute de art. 32 alin. (2)", precum în art. 34 lit. b), c) sau g), fie indicând anumite acte ("comercializarea sau oferirea spre vânzare" la lit. d).

Acest mod de descriere, comun tuturor situaţiilor de excepţie, înlătură posibilitatea unei confuzii terminologice la lit. f) din art. 34 alin. (1), termenul de "folosire" indicând limitarea cazului de excepţie la această modalitate de exploatare a invenţiei. Semnificaţia din art. 32 alin. (2) este aceea uzuală, de punere în practică/întrebuinţare/aplicare a obiectului brevetului.

Se observă că instanţa de apel a făcut distincţia necesară pe care o presupune art. 32 alin. (2), arătând, în analiza motivului al şaptelea de apel, că pârâta din cauză a desfăşurat activităţi de fabricare şi vânzare a produselor ce reprezintă obiectul brevetului, iar nu activitate de excavare cu echipamente utilate cu dinţii în discuţie. Or, acceptând corelaţia dintre art. 32 şi art. 34, instanţa de apel ar fi trebuit să dea eficienţă distincţiei sesizate şi în contextul art. 34 alin. (1) lit. f), nu) numai în cel al art. 32.

Faţă de faptul că legiuitorul a delimitat în mod clar noţiunea de "folosire" de cele de "fabricare" şi "vânzare", metoda interpretării gramaticale conduce la o interpretare literală a normei de la art. 34 alin. (1) lit. f), deoarece există o concordanţă deplină între formularea textului legal interpretat şi situaţiile practice care se încadrează în ipoteza acestuia, nefiind necesar a se extinde sau a se restrânge aplicarea dispoziţiei în cauză.

Astfel interpretată norma şi ţinându-se cont că este vorba despre o situaţie de excepţie, de strictă interpretare şi aplicare, norma nu poate fi extinsă la alte situaţii ce nu au fost prevăzute de legiuitor ca limitări ale efectelor juridice ale brevetului.

Dreptul de a folosi invenţia după revalidarea brevetului este recunoscut, aşadar, ca un drept de aplicare în continuare a invenţiei, fără ca legiuitorul să recunoască un drept de fabricare şi de comercializare a invenţiei, după revalidarea brevetului, în favoarea persoanei care a efectuat cu bună- credinţă asemenea acte de exploatare în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului.

Faţă de cele expuse, se constată că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 sunt incidente în speţă, criticile recurenţilor pe acest aspect fiind fondate.

Această constatare este suficientă pentru admiterea recursului reclamanţilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 497 C. proc. civ., fiind inutilă cercetarea criticii referitoare la interpretarea şi aplicarea de către instanţa de apel a noţiunii de "volum" din cuprinsul art. 34 alin. (1) lit. f), din) moment ce norma nu este aplicabilă în cauză.

Se impun, însă, următoarele precizări în legătură cu această critică, interesând rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

Recurenţii au făcut referire la teoria echivalenţei, recunoscută prin art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991.

Această normă vizează, însă, tot întinderea protecţiei conferite prin brevet, ceea ce înseamnă că recurenţii au înţeles că instanţa de apel ar fi stabilit că anumite tipuri de dinţi de excavator fabricate şi comercializate de către pârâtă după revalidarea brevetului nu ar fi echivalenţi cu dinţii brevetaţi.

Prin considerentele anterior expuse, s-a arătat deja că instanţa de apel a considerat ca fiind dezlegată chestiunea referitoare la întinderea protecţiei conferite prin brevet, în sensul că protecţia acoperă distinct dinţii pentru cupă de excavator, nu numai ansamblul cupă - port dinte - dinte, motiv pentru care această instanţă de recurs a apreciat ca fiind lipsită de finalitate o critică a recurenţilor pe acest aspect.

Atunci când a analizat motivul de apel privind noţiunea de "volum" din art. 34 alin. (1) lit. f), instanţa de apel a făcut referire şi la chestiunea vizând tipurile de dinţi de cupă excavator, dar numai pentru a compara ceea ce a fabricat şi comercializat pârâta, în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, faţă de perioada ulterioară revalidării brevetului (pretenţiile reclamanţilor deduse judecăţii vizând activitatea pârâtei după revalidare).

Aşadar, instanţa de apel nu a comparat produsul fabricat şi comercializat de către pârâtă după revalidare chiar cu produsul brevetat, în scopul stabilirii întinderii protecţiei conferite de brevet prin raportare la art. 32 alin. (6) din lege, anume dacă pârâta a fabricat şi comercializat după revalidare dinţi de excavator echivalenţi cu cei brevetaţi.

Întrucât volumul comparativ al exploatării invenţiei de către pârâtă, anterior şi ulterior revalidării, nu interesează cauza de faţă, dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) nefiind incidente, iar criticile recurenţilor au fost formulate în acest context, Înalta Curte constată că nu poate cerceta aspectul privind eventuala echivalenţă dintre produsele fabricate şi comercializate de către pârâtă după revalidare şi produsele brevetate, în scopul stabilirii întinderii protecţiei conferite de brevet prin raportare la art. 32 alin. (6) din lege.

Revine instanţei de apel sarcina ca, în cadrul rejudecării, să aprecieze dacă este necesar să analizeze aspectul în discuţie, ţinând cont de relevanţa acestuia în contextul rejudecării apelului, de limitele învestirii prin motivele de apel, precum şi de susţinerile şi apărările părţilor.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Admite recursul declarat de reclamanţii B., C., A., D., F., G., H., I., J. şi E. împotriva deciziei nr. 1228 din 26 aprilie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.05.2018.