Appeal on image-use damages upheld; joint liability stands for broadcast over written objection

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 21.12.2012 sub nr. x/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe S.C. B. S.R.L. solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 100000 euro cu titlu de daune morale reprezentând încălcare acord scris privind nedifuzarea TV a înregistrărilor video din data de 2.06.2012, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350, art. 252 şi art. 253 alin. (4) din noul C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 9485/26.06.2013, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 680/21.01.2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2014.

La data de 15.05.2014, s-a înregistrat cererea completatoare privind chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, şi a SC C. S.R.L., solicitând plata în solidar de către pârâte a sumei de 100.000 euro sau, în subsidiar, potrivit culpei fiecăreia.

Pârâta SC C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 668/28.07.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 8000 RON despăgubiri şi a respins acţiunea în rest, ca neîntemeiată; a respins acţiunea împotriva pârâtei SC C. S.R.L. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, admiţând excepţia cu acest obiect.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut, din probele administrate, că în data de 18.05.2012 s-a încheiat între părţile contractului 384/2012, anexa 1, potrivit cu care S.C. B. S.R.L. - furnizor s-a obligat să realizeze producţia spoturilor din campania de lansare x în schimbul plăţii unei sume de bani. Contractul cadru pentru realizarea serviciilor de producţie publicitara a fost încheiat la 28.03.2012 şi conţine clauza potrivit cu care serviciile se realizează potrivit comenzilor cuprinse în anexă, şi clauza potrivit cu care comanda devine parte din contract - art. 2.

În executarea acestui contract, pârâta S.C. B. S.R.L. a realizat spotul publicitar reprodus pe CD-ul de la fila 156, vizionat de instanţă; în spot apare reclamanta; filmările au avut loc la data de 2.06.2012, potrivit susţinerilor tuturor părţilor.

Autorizaţia semnată de reclamantă poartă data scrisă de mână - 02.06.2012, deşi în text apare data de 25 mai 2012. La filele 82-127 se află autorizaţiile semnate de ceilalţi participanţi la eveniment. Înscrisurile cuprind acordul persoanelor prezente la evenimentul organizat- nunta - la Restaurantul D. din Costineşti privind folosirea imaginii filmate, numele, vocea, în legătură cu numele în artă, marketing, publicitate, promoţii, comerţ, relaţii publice şi/sau uz industrial sau în orice material asociat cu campania publicitara x.

Spotul a fost difuzat în perioada 24.07.2012 - 2.08.2012 potrivit situaţiei prezentate, de un număr de 313 ori. Potrivit declaraţiei martorului E., difuzarea spotului a fost oprită la cererea clientului, informat de agenţia de publicitate despre dezacordul reclamantei. Dezacordul a fost comunicat pârâtei - casa de producţie, potrivit declaraţiei martorului F.

În privinţa acordului semnat de reclamanta privind modul de folosire a imaginii filmate, tribunalul a reţinut că martorul G. a declarat că autorizaţia a fost înmânată înainte de filmare; totuşi martorii F. şi H. au arătat că autorizaţiile - înscrisuri au fost înmânate după filmare; martorul F. a arătat că acordul a fost iniţial obţinut în forma verbală. Martorul a mai arătat că "ideea filmării era să obţină de la nuntaşi orice reacţie în legătură cu berea cu lămâie". Reţinând că spotul se baza pe elementul de surpriză al filmării în sine, tribunalul a constatat că pârâta Casa de producţie nu a obţinut acordul anterior filmării.

Faţă de textul - fix, fără negocieri al autorizaţiei, faţă de poziţia de inferioritate în care a fost pusă reclamanta, tribunalul a reţinut interpretarea obiecţiei potrivit celor pretinse de reclamantă: dezacordul în privinţa folosirii imaginii în mod public. Reclamanta a fost pusă în situaţia de a ceda dreptul său de a-i fi folosită imaginea fără a i se da posibilitatea să verifice modul în care a fost surprinsă şi contextul în care va fi folosită imaginea filmată (autorizaţia conţine textul:

"Renunţ la orice drept aş avea de a inspecta şi/sau aproba produsul finit sau publicitatea sau alte materiale produse în legătură cu această autorizaţie şi că orice materiale rezultante sunt posedate de B. şi nu pot fi pretinse de mine pentru nici un scop"; de asemenea nu rezultă din declaraţiile martorilor că reclamantei i s-ar fi acordat în fapt posibilitatea de a verifica înregistrarea).

Nu este real că o autorizaţie nu era necesară dacă era vorba despre o filmare care nu urma să fie difuzată. Orice folosire a imaginii unei persoane care nu a fost obţinută într-un context pur întâmplător, într-un spaţiu public necesită acordul prealabil. Reclamanta se afla într-un spaţiu privat, din punctul de vedere al aşteptărilor de a nu a fi subiect al observaţiei, înregistrării video şi expunerii ulterioare. Reclamanta a renunţat la acest drept - de a-i fi respectat dreptul la viaţa privată - în momentul în care a fost de acord cu filmarea sa. Potrivit declaraţiei martorilor, dar şi potrivit imaginilor filmate verificate pe CD-ul depus la dosar, reclamanta a cunoscut ca este filmată. Reclamanta i se adresează persoanei care nu este un invitat anonim la nuntă, ci care joacă un rol în spotul publicitar; de asemenea martorii G. si F. au declarat că 5 oameni din echipa de filmare s-au apropiat de reclamantă în momentul filmării şi respectiv că echipamentele de filmare erau evidente. Condiţiile în care urma să fie folosită înregistrarea au făcut obiectul autorizaţiei. Reclamanta a fost de acord cu fixarea imaginii sale - fixare care nu se putea realiza pentru motivele arătate mai sus, în lipsa acestui acord -, dar nu şi cu folosirea publică a acestei imagini. Reclamanta avea posibilitatea să îşi exprime dezacordul cu folosirea în orice mod a imaginii şi chiar cu înregistrarea însăşi. Reţinând condiţiile şi textul autorizaţiei, tribunalul a interpretat obiecţiunea reclamantei ca fiind în sensul protejării dreptului la imagine şi nu doar la nume, având în vedere că renunţarea la această protecţie trebuie să rezulte din termeni precişi. Pârâta Casa de producţie era datoare să lămurească la momentul semnării, înţelesul obiecţiei, iar nu să interpreteze în favoarea sa această obiecţie, mai ales că autorizaţia foloseşte termenul "publicitate" - alin. (3) ca fiind modul de expunere a tuturor drepturilor nepatrimoniale din alin. (1) (şi imagine, şi nume).

Tribunalul a constatat încălcarea dreptului la viaţa privată, ca urmare a nerespectării termenilor convenţiei în privinţa protecţiei acestui drept, reclamanta suferind un prejudiciu care trebuie reparat de pârâtă potrivit art. 1350 şi art. 252 C. civ.

Cuantumul de 8000 RON al despăgubirilor a fost stabilit în funcţie de durata scurtă a difuzării, răspunsul rapid al pârâtei în sensul opririi încălcării şi întinderea prejudiciului. Tribunalul nu a reţinut că deteriorarea imaginii ar fi avut consecinţe asupra vieţii profesionale, reclamanta neadministrând nici o probă în acest sens. Martora I. a declarat despre nemulţumirea reclamantei şi despre părerea negativă a altor persoane, despre aceasta din urmă aflând, însă, de la reclamantă.

În privinţa alin. (4) din autorizaţie, Tribunalul a reţinut că nu operează clauza de renunţare în acţiunea de faţă. Pârâta a încălcat obligaţiile din contract, iar remedierea încălcării nu a fost obţinută prin plata despăgubirilor. De altfel, clauza nu poate fi considerată valabilă, având în vedere inegalitatea părţilor la semnarea convenţiei.

Reţinând că de principiu fapta pârâtei C. S.R.L. - agenţia de publicitate este una care a asigurat efectul dăunător al acţiunii pârâtei, tribunalul a constatat că aceasta se înscrie în lanţul cauzal al prejudiciului. Dar potrivit contractului dintre părţi, această pârâtă nu are obligaţia de a verifica respectarea dreptului la imagine. Potrivit clauzei de la art. 11.1 lit. o) din contract, realizarea materialului publicitar cu folosirea imaginilor cu acordul persoanelor implicate este răspunderea furnizorului, iar o faptă ilicită în afara simplei acţiuni de transfer a acestui material către beneficiar nu a fost dovedită. Pârâta nu se face vinovată de omisiunea decurgând din obligaţia de verificare a materialului, această obligaţie nu există potrivit contractului şi nu este prevăzută de lege, nici de vreo faptă ilicita rezultând din altă implicare în difuzarea spotului decât simpla preluare a materialului filmat de la furnizor.

Prin decizia nr. 888A/20.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta pârâtă S.C B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 21.07.2016 şi a sentinţei civile nr. 668/28.07.2016; a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei C. S.R.L., a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 8.000 RON daune morale şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., a fost respinsă ca nefondată critica privind soluţia de respingere de către tribunal a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că există identitate între pârâtă şi debitorul obligaţiei din raportul juridic dedus judecăţii.

În acest sens, s-a reţinut că reclamanta a dedus judecăţii o acţiune în angajarea răspunderii civile delictuale a celor două pârâte, care i-au încălcat dreptul la propria imagine prin faptul că au difuzat înregistrarea filmării video cuprinzând spotul publicitar privind x, realizat în data de 2.06.2012, cu încălcarea acordului scris dat de reclamantă, în care aceasta a precizat faptul că nu este cu acord cu publicitatea înregistrării efectuate. Dispoziţiile legale indicate de reclamantă ca temei de drept al acţiunii - art. 253 alin. (4) C. civ. - reprezintă dreptul comun în materia apărării drepturilor nepatrimoniale, o formă specifică a răspunderii civile delictuale.

Faptul că reclamanta a indicat ca temei de drept şi dispoziţiile art. 1350 C. civ. nu conduce la reţinerea incidenţei răspunderii civile contractuale, în absenţa unui contract între părţile litigiului, a cărui nerespectare să constituie cauza juridică a acţiunii.

Reclamanta nu este parte în contractul nr. x din 28.03.2012, acesta cuprinzând drepturi şi obligaţii doar în sarcina/beneficiul celor două pârâte şi constituind cadrul convenţional în care se va desfăşura activitatea de prestare de servicii de producţie publicitară (casting, alegere locaţie, filmare spot, echipament tehnic) şi post producţie (developare & telecine, editare, grafică, voce, coloană sonoră) între pârâta S.C. B. S.R.L. în calitate de furnizor şi SC C. S.R.L. în calitate de agenţie.

Specificul speţei de faţă constă în aceea că reclamanta a semnat la data de 2.06.2012 un înscris intitulat "Autorizaţie B.", însă acest lucru nu este de natură să atragă incidenţa în cauză a elementelor răspunderii civile contractuale, deoarece reclamanta a invocat acest înscris în contextul invocării faptului că nu şi-a dat acordul pentru utilizarea imaginii sale ci, dimpotrivă, prin acest înscris şi-a exprimat în mod expres dezacordul cu privire la publicitatea înregistrărilor.

Prin urmare, înscrisul intitulat "Autorizaţie B." din data de 2.06.2012 nu constituie cauza juridică a acţiunii (cu alte cuvinte, motiv pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei S.C. B. S.R.L. faţă de reclamantă), ci un element probatoriu în analiza întrunirii condiţiei ca utilizarea imaginii reclamantei să fi fost autorizată de către aceasta.

Nu este întemeiată critica potrivit căreia calitatea procesuală pasivă aparţine beneficiarului final al spotului S.C. J. S.A., în sensul dispoziţiilor art. 1061 din Legea nr. 8/1996, deoarece în speţa de faţă nu este dedusă judecăţii instanţei calitatea de producător al unei înregistrări audiovizuale în sensul legii dreptului de autor şi a drepturilor conexe, ci analiza condiţiilor de angajare a răspunderii civile delictuale în forma specifică a apărării drepturilor personal nepatrimoniale, astfel cum sunt reglementate la art. 253 alin. (4) C. civ.

Instanţa de apel a respins ca nefondată şi critica referitoare la lipsa legăturii de cauzalitate directă între fapta imputată apelantei (nerespectare acord scris) şi prejudiciul pretins de reclamantă.

Faptă ilicită constă în utilizarea imaginii reclamantei fără acordul acesteia, în speţa de faţă utilizarea imaginii realizându-se în modalitatea radiodifuzării spotului publicitar pe posturile de televiziune, în perioada 24.07.2012 - 2.08.2012.

Faptul că apelanta-pârâtă nu a respectat acordul scris dat de reclamantă acesteia la data de 2.06.2012 constituie condiţia pentru ca fapta de utilizare a imaginii să devină ilicită, în condiţiile art. 71 şi art. 73 C. civ.

Prin urmare, a existat o legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită pretinsă pârâtei şi prejudiciu, deoarece tocmai nerespectarea termenilor acordului semnat de reclamantă la data de 2.06.2012 a determinat vătămarea dreptului nepatrimonial la propria imagine, în sensul că utilizarea imaginii a devenit ilicită în lipsa acordului reclamantei.

A fost înlăturată şi critica privind lipsa vinovăţiei apelantei-pârâte, în absenţa acordului reclamantei la utilizarea imaginii sale.

Din interpretarea art. 253 alin. (4) cu referire la art. 71 alin. (2) şi art. 73 alin. (3) C. civ., rezultă că, pentru a nu fi ilicită, utilizarea imaginii reclamantei trebuia să fie autorizată de către aceasta. De asemenea, mai rezultă că acordul dat pentru reproducerea imaginii nu înseamnă şi acord pentru difuzarea acesteia.

Fiind o apărare a pârâtului, acestuia îi revenea sarcina probei existenţei consimţământului reclamantei la utilizarea imaginii acesteia.

Nu au fost reţinute acele critici prin care apelanta-pârâtă susţine că anumite activităţi ale reclamantei echivalează cu exprimarea consimţământului acesteia de a fi filmată, deoarece în cauza de faţă reclamanta nu invocă reproducerea neautorizată a imaginii sale, ci folosirea neautorizată a imaginii, activitate (utilizarea) ce este diferită în conţinut de aceea de reproducere.

Reproducerea înfăţişării fizice a reclamantei s-a produs la momentul filmării spotului publicitar - x, pe când utilizarea imaginii astfel fixate s-a realizat la momentul difuzării respectivului spot publicitar pe posturile de televiziune.

De aceea, criticile apelantei-pârâte - conform cărora consimţământul reclamantei de a fi filmată reiese din: participarea acesteia de bună-voie la filmare, rostirea unei replici referitoare la produs, faptul că a primit produsul, l-a degustat şi şi-a exprimat părerea în legătură cu berea în faţa camerelor de filmat - nu au legătură cu cauza de faţă, în care se pune în discuţie existenţa unui astfel de consimţământ pentru etapa ulterioară filmărilor, respectiv a utilizării acestora (conţinând imaginea reclamantei) în modalitatea radiodifuzării.

Pe de altă parte, instanţa de apel a analizat această apărare şi din perspectiva dispoziţiilor art. 76 C. civ., potrivit căruia consimţământul la utilizare este prezumat, nefiind necesar un acord scris, atunci când reclamantul însuşi pune la dispoziţia unei persoane fizice sau juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, un material care conţine imaginea fixată a acestuia.

Apelanta-pârâtă susţine că, din faptul că reclamanta şi-a dat acordul pentru realizarea filmării video, din faptul că a văzut camerele de filmat, a cunoscut faptul că era filmată, chiar şi-a exprimat părerea referitoare la produsul obiect al spotului publicitar, trebuie să se constate că aceasta şi-a dat acordul şi pentru radiodifuzarea spotului.

Instanţa de apel a constatat că, în cauză, prezumţia de consimţământ reglementată de art. 76 C. civ. a fost răsturnată de reclamantă prin înscrisul intitulat "Autorizaţie B." din data de 2.06.2012, prin care aceasta şi-a exprimat în mod expres dezacordul pentru "publicitate". Aşa cum corect a arătat prima instanţă, prin acest înscris reclamanta şi-a exercitat dreptul reglementat de art. 73 alin. (2) C. civ. de a se opune la folosirea imaginii sale în mod public; iar dacă pârâta avea anumite nelămuriri în legătură cu termenii în care au convenit folosirea înregistrării, atunci trebuia să lămurească acest lucru înainte de difuzarea spotului, deoarece numai în acest fel se realiza protecţia efectivă a dreptului la imagine.

Instanţa de apel a înlăturat şi critica conform căreia din înscrisul intitulat "Autorizaţie B." din data de 2.06.2012 ar reieşi intenţia intimatei-reclamante de a se opune doar la utilizarea în mod public a numelui său, deoarece expresia "fără publicitate" este scrisă în dreptul numelui.

Din examinarea menţiunilor scrise personal de intimata-reclamantă reiese faptul că aceasta a înţeles să nu se raporteze la rubricile tipărite - atât timp cât în dreptul rubricii "semnătura" a scris numele; în dreptul rubricii "numele" a scris "fără publicitate" iar în dreptul rubricii "adresa" a scris data şi a aplicat semnătura. De aceea, declaraţia scrisă de reclamantă pe acest înscris trebuie "citită" unitar, fără nicio corespondenţă cu rubricile tipărite din stânga declaraţiei, în sensul că reclamanta A. şi-a exprimat dezacordul pentru folosirea în mod public a imaginii sale, fixate cu ocazia filmării spotului publicitar.

Nu au fosz reţinute nici criticile referitoare la dovedirea prejudiciului şi la cuantumul daunelor acordate de tribunal, deoarece atingerea dreptului la propria imagine antrenează un prejudiciu moral, a cărui cuantificare este lăsată la aprecierea judecătorului. În absenţa unor criterii legale, în mod corect tribunalul s-a raportat la consecinţele negative suferite prin atingerea dreptului la imagine, reţinând durata scurtă de difuzare a spotului, răspunsul rapid al pârâtei în sensul opririi difuzării şi faptul că nu a fost afectată viaţa profesională a reclamantei.

În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanta A., s-a constatat că este întemeiată critica privind soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte SC C. S.R.L. Bucureşti.

Este greşit raţionamentul primei instanţe, care a admis această excepţie prin raportare la clauzele contractului de producţie publicitară nr. 384/2012, potrivit cărora obligaţia de a obţine toate autorizaţiile/acordurile necesare pentru dreptul de utilizare a atributelor persoanelor fizice aparţine furnizorului (respectiv pârâtei S.C. B. SRL) iar nu agenţiei.

Încheierea unei convenţii de prestări servicii între pârâte nu este de natură să conducă la lipsirea de legitimare procesuală pasivă a unuia dintre autorii faptei prejudiciabile, deoarece nu este opozabilă intimatei-reclamante, în calitate de titular al dreptului personal nepatrimonial încălcat.

Intimata-pârâtă SC C. S.R.L. a difuzat spotul publicitar produs în condiţiile convenite cu apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin contractul nr. x/2012, iar la scurt timp de la primirea sesizării din partea reclamantei a dispus sistarea difuzării acestui spot publicitar.

Din acest motiv, instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, având în vedere că în materia răspunderii civile delictuale obligaţia de reparare a prejudiciului este solidară (art. 1382 C. civ.), a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 8.000 RON daune morale.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, critica apelantei este nefondată, deoarece tribunalul a făcut o apreciere corectă şi rezonabilă asupra întinderii compensării patrimoniale acordate, pe baza criteriilor ţinând de importanţa valorilor prejudiciate şi de gravitatea atingerii aduse acestora.

Sub aspectul criteriilor de cuantificare a prejudiciului moral, tribunalul a reţinut atât durata de difuzare a spotului publicitar, cât şi numărul de difuzări, conduita pârâtelor care au dispus sistarea difuzării spotului la scurt timp de la primirea sesizării din partea reclamantei, precum şi nedovedirea unor consecinţe negative pe plan profesional; ceea ce, în aprecierea instanţei de apel, reprezintă o cuantificare obiectivă a daunelor morale.

Nu a fost primită cererea formulată de apelanta-reclamantă prin intermediul completării motivelor de apel, referitoare la acordarea altor măsuri nepatrimoniale, respectiv publicarea hotărârii în mijloacele de comunicare în masă, deoarece reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă în apel în conformitate cu dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.

Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A. şi pârâta S.C. B. S.R.L.

1. Prin motivele de recurs formulate de reclamanta A., întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., s-a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale la o sumă care să reflecte prejudicial moral reclamat, printr-o cuantificare obiectivă, arătându-se următoarele:

Astfel, instanţa de apel a reţinut motivaţia primei instanţe referitoare la conduita intimatei S.C. B. S.R.L., dar după semnalarea telefonică din 28.07.2012, aceasta a mai difuzat spotul de încă 45 ori. Instanţa a înlăturat în totalitate mediatizarea de 313 ori în intervalul 24.07 - 2.08.2012 şi impactul social şi psihosocial creat reclamantei.

Prezentarea spotului filmat, cu încălcarea acordului din 2.06.2012, a condus la mediatizarea imaginii reclamantei, care i-a afectat onoarea, imaginea publică şi demnitatea personală, îndreptăţind reclamanta la reparaţie morală, conform art. 253 alin. (4) C. civ.

Instanţa a reţinut eronat că durata difuzării spotului publicitar a fost scurtă şi oprită rapid.

Astfel, spotul a fost difuzat în perioada 24.07-2.08.2012 de 313 ori, pe o grila amplă de programe, conform înscrisului depus de intimata-pârâtă SC C. S.R.L. Bucureşti, iar de la semnalarea telefonică a intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. Bucureşti, făcută de reclamantă la data de 28.07.2012, ora 12:55, a mai trecut un interval de 5 (cinci) zile, spotul fiind difuzat pana la data de 02.08.2012 de încă 45 de ori.

Instanţa nu a coroborat declaraţiile martorilor reclamantei, H. şi I., precum şi caracterizarea d-lui K., privind impactul moral şi psiho-social creat reclamantei.

Instanţa de fond şi cea de apel nu au motivat cuantumul daunelor morale acordate, criteriile pe care le-au avut în vedere.

Faţă de dispoziţiile Legii nr. 51/1995, recurenta-reclamantă nu poate face publică denunţarea contractelor de asistenţă juridică ale clienţilor - societăţi comerciale, care au fost contrariaţi de apariţia într-un spot publicitar a avocatului ales, renunţând la continuarea colaborării.

În cuantificarea daunelor morale solicitate prin acţiune de 100.000 Euro, s-au avut în vedere veniturile brute realizate în anii 2011-2012, conform Declaraţiei 200, respectiv sumele de 380.162 RON şi 395.052 RON.

2. Prin motivele de recurs formulate de pârâta S.C. B. S.R.L., întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-au susţinut următoarele:

- Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1061 alin. (1) şi art. 1063 din Legea nr. 8/1996, prin menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei B. S.R.L., deşi recurenta nu este autorul faptei ilicite.

Ambele instanţe de fond au reţinut că presupusul prejudiciu suferit de intimata-reclamantă a fost cauzat de radiodifuzarea spotului publicitar privind x în care apare şi intimata - recurentă, prin urmare, fapta ilicită care a cauzat prejudicii reclamantei este radiodifuzarea spotului TV.

Autorul faptei ilicite este titularul dreptului de radiodifuzare, respectiv beneficiarul final şi finanţatorul spotului, S.C. J. S.A., producător al spotului în sensul art. 1061 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, calitate în care are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări audiovizuale, conform art. 1063 alin. (1) lit. f) din lege.

După cum recurenta a susţinut în faţa ambelor instanţe, B. S.R.L. nu poate avea calitate procesuală pasivă, cât timp nu a a radiodifuzat spotul TV, fiind doar un prestator de servicii de producţie executivă a spotului, produs de către intimata C. S.R.L. pentru beneficiarul final S.C. J. S.A.

- Decizia recurată a fost pronunţată în urma unei interpretări greşite a actului dedus judecăţii, schimbându-se înţelesul neîndoielnic al acestuia, cu încălcarea art. 1268 C. civ.

Ambele instanţe de fond au interpretat greşit efectele juridice care derivă din actul juridic numit "Autorizaţie B.", reţinând faptul că prin menţiunea "fără publicitate" făcută de către reclamantă în dreptul numelui, chiar dacă a semnat autorizaţia, aceasta şi-ar fi exprimat în mod expres dezacordul cu privire la publicitatea înregistrărilor.

Dreptul la propria imagine şi dreptul la nume sunt două drepturi distincte, reglementate expres de C. civ. Prin autorizaţie se urmărea acordarea către B. S.R.L. atât a dreptului de a folosi şi publica imaginea persoanelor care au participat la filmări cât şi a numelui acestor persoane, pentru ca, ulterior, societatea să le poată folosi în condiţii de legalitate, în toate materialele asociate cu campania publicitară x.

În ceea ce priveşte distincţia pe care instanţa de apel a făcut-o cu privire la acordul pentru participarea la filmări şi acordul pentru folosirea filmărilor ulterior, în spotul publicitar radiodifuzat, recurenta a arătat că societatea recurentă a procedat în mod transparent şi corect. Angajaţii societăţii au anunţat persoanele participante la acea nuntă de faptul că se doreşte a se filma un spot publicitar pentru x, fiind astfel anunţat încă de la început care este scopul filmărilor. Decizia de a participa sau nu la filmare şi implicit în spotul publicitar, aparţinea în totalitate invitaţilor.

Pentru ca B. S.R.L. să dobândească în mod legal dreptul de a folosi imaginea, vocea şi numele persoanelor filmate, acestea au semnat autorizaţia pusă în acest scop, la dispoziţia lor, de către B. S.R.L. În cazul în care intimata - reclamantă nu ar fi dorit să apară în spotul publicitar, avea posibilitatea de a nu participa la filmare şi, în plus, putea refuza să semneze autorizaţia.

Or, faţă de comportamentul reclamantei - participarea de bunăvoie la filmări şi semnarea autorizaţiei fără a modifica clauzele acesteia în privinţa acordului de utilizare a imaginii, ci numai în privinţa acordării dreptului de a-i fi folosit numele -, interpretarea instanţelor, conform căreia este vorba despre un dezacord expres de utilizare a imaginii, este făcută în sensul în care actul juridic nu mai produce niciun efect. Această interpretare este nelegală, fiind contrară dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) C. civ.

Practic, instanţa de apel a interpretat autorizaţia în sensul în care clauzele nemodificate şi necontestate de intimata - reclamantă să nu poată produce niciun efect juridic, reducându-i valoare juridică la situaţia în care recurentul nu ar fi avut din partea intimatei - reclamante nici un acord, pentru simplul motiv că s-a făcut o menţiune olografă, care potrivit instanţei de apel, anulează toate clauzele din cuprinsul înscrisului.

Nu există distincţia, pe care în mod greşit instanţa de apel o face, în legătură cu acordul la filmare şi acordul de folosire a imaginii filmate, obiectul autorizaţiei fiind în mod clar de folosire a imaginii.

Un eventual dubiu în privinţa existenţei acordului de utilizare a imaginii ar fi dat doar de nesemnarea autorizaţiei, or, din toate probele existente la dosar reiese acelaşi lucru: reclamanta a participat de bunăvoie la filmări, ştiind că este filmată şi a semnat autorizaţia pusă la dispoziţie de recurentă cu menţiunea "fără publicitate" în dreptul numelui. Aceasta nu a adus la cunoştinţa B. S.R.L. refuzul de a apărea în spotul publicitar, nu a avut nicio discuţie cu vreunul dintre angajaţii societăţii care se aflau acolo, nici în momentul în care i s-a dat la semnat autorizaţia, prin care să îşi manifeste refuzul de a apărea în acel spot.

- În mod nelegal, instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Autorul faptei de radiodifuzare TV este beneficiarul final al spotului publicitar, producătorul general al spotului TV, cel care a organizat şi a finanţat producţia, şi anume S.C. J. S.A., astfel încât nu i se poate imputa recurentei săvârşirea presupusei fapte ilicite constând în radiodifuzarea spotului publicitar - x.

Instanţa de apel, în mod nelegal, a considerat că există legătură de cauzalitate între fapta imputată recurentei (nerespectare dezacord scris) şi prejudiciul moral pretins de intimata-reclamantă pentru încălcarea dreptului de utilizare a imaginii doar cu acordul acesteia, în absenţa unei consecinţe directe produse în acest sens.

Recurenta a susţinut că jurisprudenţa este constantă în sensul că trebuie să existe o legătură directă între fapta ilicită şi prejudiciul suferit. Aceasta lipseşte în cauză, deoarece în lanţul cauzal care determină eventualul prejudiciu moral al intimatei - reclamante se interpune în mod direct fapta de radiodifuzare a spotului publicitar, faptă care nu aparţine recurentei.

Nu se poate reţine vreo culpă în sarcina B. S.R.L. întrucât filmarea imaginii reclamantei şi utilizarea imaginilor filmate au avut loc cu acordul acesteia.

Consimţământul reclamantei îndeplineşte toate condiţiile impuse de lege pentru a fi valabil: a emanat de la o persoană cu discernământ, a fost exteriorizat (prin participarea la filmare şi prin semnarea autorizaţiei), a fost exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu a fost alterat de niciun viciu de consimţământ.

Mai mult decât atât, faptul că reclamanta a putut adăuga în dreptul numelui "fără publicitate" înseamnă că i s-a dat dreptul să facă obiecţiuni pe text, să negocieze. Intimata - reclamantă a înţeles însă să-şi reţină doar dreptul de utilizare a numelui, nu şi al imaginii filmate.

Argumentele instanţei de apel, în sensul că intimata - reclamantă nu invocă reproducerea neautorizată a imaginii sale, ci folosirea neautorizată a imaginii, instanţa considerând că "activitatea (utilizarea) este diferită în conţinut de cea de reproducere", constituie o interpretare nelegală a textelor de lege, reproducerea fiind o formă de utilizare.

În ceea ce priveşte presupusul prejudiciu suferit, recurenta a susţinut că instanţa de apel a calificat corect temeiul juridic al acţiunii, în sensul că este vorba despre răspundere delictuală, însă nu a aplicat regimul juridic corespunzător acestui tip de răspundere.

Acordarea sumei de 8.000 RON reprezentând daune morale este excesivă şi total nelegală, în realitate, reclamantă nu a suferit niciun prejudiciu.

În fapt, reclamanta a fost filmată cu acordul ei, cu ocazia participării la o nuntă, un eveniment firesc din vieţile oamenilor şi nu a făcut dovada modului în care radiodifuzarea spotului i-a produs suferinţe de ordin moral.

Instanţa de apel nu a invalidat considerentele primei instanţe referitoare înlăturarea declaraţiile notariale depuse pro causa cu scopul de a dovedi suferinţele morale, motiv pentru care la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte cum a fost lezat vreunul dintre drepturile nepatrimoniale ale reclamantei. Practic, instanţa de apel a prezumat existenţa unui prejudiciu moral, aspect ce constituie o încălcare a dispoziţiilor legale privind tragerea la răspundere civilă, referitoare la existenţa şi întinderea prejudiciului, care nu au fost probate, hotărârea având la bază doar argumentele reclamantei.

Cât priveşte cuantumul sumei, acesta este excesiv comparativ cu valoarea unei prestaţii de interpretare a unui rol în spot de către o persoană care nu este de profesie actor, perioada scurtă de difuzare, conduita recurentei şi a beneficiarului final al spotului care au oprit difuzările deşi avea autorizaţie de difuzare din partea reclamantei.

Mai mult decât atât, art. 1371 alin. (1) C. civ. prevede că atunci când victima contribuie, cu intenţie sau din culpă, la cauzarea sau mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea din prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Prin comportamentul său de a participa de bunăvoie la filmări, spunând o replică, prin semnarea autorizaţiei de difuzare, reclamanta a contribuit la cauzarea eventualului prejudiciu moral pe care îl pretinde, generând premisele existenţei acestuia.

În plus, imaginea reclamantei în spot nu este de natură să-i afecteze în vreun fel dreptul la viaţă privată (nefiind o imixtiune neautorizată) sau onoarea, reputaţia, demnitatea.

Instanţa de apel a analizat dreptul la propria imagine ca o componentă a dreptul la viaţa privată al reclamantei din perspectiva încălcării acestuia în ipoteza clasică, în care o persoană care se află într-un loc public are dreptul să rămână anonimă, adică are dreptul la intimitate şi linişte, fără a fi spionată, urmărită, descrisă de cineva sau nevoită să îşi justifice faţă de cineva acţiunile. Aşadar, simpla sa prezenţă într-un loc public nu înseamnă că ţi-ai dat în mod implicit consimţământul ca cineva să înregistreze imagini şi să le utilizeze după bunul plac.

În speţă, nu vorbim de ipoteza surprinderii reclamantei la un eveniment privat, ci de cea prevăzută de art. 76 C. civ., care prevede că se prezumă consimţământul dat pentru utilizare prin participare activă la filmări. Autorizaţia întăreşte prezumţia legală şi nu o invalidează, aşa cum în mod nelegal a apreciat instanţa de apel.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A., se reţine că, la termenul de judecată din 18 mai 2018, recurenta - pârâtă S.C. B. S.R.L. şi intimata - pârâtă C. S.R.L. au susţinut că susţinerile recurentei - reclamante nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat înlăuntrul termenului prevăzut de lege, iar această sancţiune operează şi în situaţia în care nu este posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., deoarece absenţa unor motive de nelegalitate echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.

Cercetarea încadrării motivelor de recurs în cazurile expres şi limitativ descrise în art. 304 C. proc. civ. este prioritară analizării pe fond a recursului, iar mijlocul procedural prin intermediul căruia instanţa este învestită în acest sens corespunde unei excepţii procesuale, faţă de prevederile art. 137 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că este învestită cu excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, susţinerea recurentei - pârâte şi a intimatei - pârâte de la termenul la care s-au pus concluzii asupra recursurilor tinzând la constatarea nulităţii acestui recurs.

Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii recursului este întemeiată.

Cu toate că reclamanta a indicat, drept temei al recursului declarat, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă că susţinerile formulate ar putea fi încadrate în cazurile expres precizate sau în vreunul dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recursul conţine o reiterare a motivelor de apel prin care s-a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale acordate în primă instanţă, în raport de durata difuzării spotului publicitar şi impactul psiho - social al faptei.

Instanţa de apel a verificat întinderea compensării patrimoniale acordate, constatând că tribunalul a făcut o apreciere corectă şi rezonabilă pe acest aspect, tocmai în raport de criteriile invocate de către reclamantă, pe care instanţa de apel le-a reanalizat ca atare.

Or, în prezenţa acestor considerente, invocarea în recurs a nemotivării de către instanţa de apel a menţinerii cuantumului daunelor morale este formală, neargumentată prin referire concretă la modul de motivare a deciziei recurate nu a fost argumentată, nicio susţinere a recurentei nefăcând referire la considerentele inserate în decizia recurată, cu atât mai puţin să se fi justificat incidenţa cazului de recurs din art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în raport de absenţa motivelor pentru care a fost adoptată soluţia ori de existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Pe de altă parte, recurenta nu a pretins ignorarea de către instanţa de apel a unor criterii de evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit, ci tinde la reaprecierea de către instanţa de recurs a modului de aplicare a criteriilor invocate, cu consecinţa reflectării acestora într-un cuantum mai mare al daunelor morale. Cuantificarea prejudiciului este la latitudinea instanţei de judecată, interesând temeinicia hotărârii pronunţate.

Mai mult, instanţa de apel a constatat că nu a fost dovedită susţinerea privind producerea unor consecinţe negative pe plan profesional, astfel încât reiterarea în recurs a susţinerii are drept finalitate reaprecierea situaţiei de fapt pe acest aspect, pe baza probelor administrate, aşadar, verificarea temeiniciei deciziei recurate.

Or, atribuţiile acestei instanţe de control judiciar sunt circumscrise exclusiv verificării legalităţii deciziei, în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Faţă de cele expuse, se constată absenţa unor critici de nelegalitate în cuprinsul recursului reclamantei, care să fie analizate în contextul art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va admite excepţia şi va constata nul acest recurs.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., se constată următoarele:

Recurenta - pârâtă a criticat menţinerea de către instanţa de apel a dispoziţiei primei instanţe de respingere a excepţiei privind lipsa calităţii sale procesuale, iar susţinerile formulate pe acest aspect sunt identice cu cele expuse în motivul de recurs vizând absenţa unei fapte ilicite imputabile pârâtei, generatoare de prejudicii.

În acest context, urmează ca susţinerile recurentei să fie analizate în cadrul motivului de recurs referitor la fondul dreptului dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la interpretarea clauzelor înscrisului intitulat "Autorizaţie B." din data de 2.06.2012, acestea sunt fundamentate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, prin schimbarea înţelesului neîndoielnic al acestuia.

Motivul de recurs expres invocat vizează cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamantă (causa debendi).

Or, în considerentele deciziei recurate s-a precizat în mod explicit că acest înscris nu constituie cauza juridică a cererii de chemare în judecată, întrucât nu s-au formulat pretenţii în considerarea unei răspunderi contractuale a pârâtei S.C. B. S.R.L. faţă de reclamantă, ci doar un element probatoriu în analizarea existenţei consimţământului la utilizarea imaginii reclamantei.

Aşadar, nu este incident cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cât timp delictul civil reprezintă cauza cererii formulate în cauză, cu atât mai mult cu cât recurenta - pârâtă nici nu a contestat că pretenţiile reclamantei decurg din răspunderea civilă delictuală.

Critica pe acest aspect nu poate fi analizată nici în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., chiar dacă recurenta pretinde că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1268 alin. (3) C. civ., deoarece a interpretat clauzele îndoielnice ale înscrisului Autorizaţie în sensul în care nu ar putea produce niciun efect.

Din dezvoltarea motivului de recurs, reiese că recurenta urmăreşte schimbarea rezultatului la care a ajuns instanţa de apel prin interpretarea clauzelor actului juridic unilateral, acela al unui dezacord expres al reclamantei la utilizarea imaginii sale, fixate de pârâta B. S.R.L. cu ocazia filmării spotului publicitar.

Cu această finalitate, susţinerea are ca premisă tocmai efectul juridic pe care actul îl produce în interpretarea dată de instanţa de apel, ceea ce înseamnă că referirea la norma privind interpretarea clauzelor îndoielnice este formală: recurenta contestă, în realitate, efectele juridice recunoscute, pentru a reitera efectul juridic susţinut pe parcursul procesului, anume existenţa acordului reclamantei la utilizarea imaginii şi inexistenţa acordului doar la utilizarea numelui său.

Or, reaprecierea constatării unui dezacord expres la utilizarea imaginii reclamantei, desprinse din modul în care reclamanta a completat rubricile tipizatului intitulat "Autorizaţie B.", interesează temeinicia deciziei recurate, iar această verificare excedează atribuţiile instanţei de recurs, limitate la cercetarea legalităţii hotărârii atacate.

Această concluzie se impune şi în privinţa susţinerii referitoare la distincţia făcută de către instanţa de apel între acordul pentru filmarea video şi acordul pentru utilizarea imaginii: această distincţie a fost criticată doar prin prisma conţinutului Autorizaţiei, în sensul că acest act ar releva, contrar aprecierii instanţei de apel, consimţământul reclamantei la utilizarea imaginii, nu şi în raport de prevederile art. 73 şi 76 C. civ., care au fundamentat în decizie analiza separată a celor două manifestări de voinţă ale reclamantei, ca titular al dreptului la propria imagine, protejat prin art. 73 C. civ.

Se observă că, în cadrul motivului de recurs vizând lipsa culpei recurentei - pârâte, se susţine că aprecierea conform căreia folosirea neautorizată a imaginii reclamantei este diferită în conţinut de reproducerea neautorizată a imaginii ar reprezenta o interpretare nelegală a legii.

Nici această susţinere nu constituie o critică de nelegalitate, întrucât nu se indică în concret textul de lege pretins a fi fost greşit interpretat prin decizia recurată şi nici nu se face vreo referire la dispoziţiile art. 73 alin. (2) C. civ. privind exercitarea dreptului la propria imagine, aplicate de către instanţa de apel, din care rezultă distincţia între reproducerea înfăţişării fizice sau a vocii şi utilizarea unei asemenea reproduceri.

Faţă de considerentele expuse, se constată că nu pot fi primite susţinerile care tind la reaprecierea de către instanţa de recurs a situaţiei de fapt stabilite, pe baza probelor administrate, în privinţa dezacordului expres al reclamantei la utilizarea imaginii sale în cadrul spotului publicitar.

În ceea ce priveşte aprecierea instanţei de apel în sensul constatării întrunirii în persoana pârâtei S.C. B. S.R.L. a condiţiilor răspunderii civile delictuale, se constată următoarele:

Recurenta - pârâtă susţine în mod greşit - reiterând apărări formulate în cursul procesului - că autorul faptei ilicite nu poate fi decât producătorul înregistrării audiovizuale reprezentate de spotul publicitar, care deţine dreptul exclusiv de radiodifuzare, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită constă în radiodifuzarea spotului pe posturile de televiziune.

Susţinerea relevă confuzia pe care o face recurenta între autorizarea radiodifuzării înregistrării audiovizuale, în exercitarea drepturilor patrimoniale ale producătorului, şi difuzarea propriu - zisă, reţinută ca fiind acţiunea prin care s-a adus atingere dreptului reclamantei la propria imagine, în absenţa consimţământului acesteia la utilizarea imaginii.

Instanţa de apel a apreciat în mod corect că, din perspectiva răspunderii civile delictuale, nu are relevanţă nici calitatea de producător al înregistrării audiovizuale, nici calitatea în care pârâta S.C. B. S.R.L. s-a implicat în realizarea spotului publicitar, având importanţă doar întrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii în forma specifică a apărării drepturilor personalităţii, reglementate de art. 253 alin. (4) C. civ.

În acest context, instanţa de apel a constatat că spotul publicitar a fost difuzat de către pârâta C. S.R.L., motiv pentru care, admiţând apelul reclamantei pe acest aspect, a dispus obligarea şi a acestei pârâte la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, în solidar cu pârâta S.C. B. S.R.L., care nu a respectat manifestarea de voinţă a reclamantei.

În limitele în care au fost formulate criticile referitoare la fapta ilicită, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a menţinut dispoziţia primei instanţe de respingere a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a apreciat că este întrunită condiţia faptei ilicite în sarcina recurentei - pârâte.

În ceea ce priveşte condiţia legăturii de cauzalitate, recurenta reia o susţinere deja analizată de către instanţa de apel, privind inexistenţa unei legături directe între fapta imputată pârâtei şi prejudiciul suferit de reclamantă, fără să combată în vreun fel aprecierea potrivit căreia nerespectarea termenilor acordului semnat de reclamantă a determinat vătămarea dreptului nepatrimonial la propria imagine, dat fiind că utilizarea imaginii a devenit ilicită tocmai din cauza lipsei acordului reclamantei.

Faţă de absenţa unor critici concrete în recurs, nu există niciun motiv pentru infirmarea aprecierii instanţei de apel pe acest aspect.

În acelaşi timp, este de precizat că art. 1369 alin. (1) C. civ. extinde sfera persoanelor care pot fi obligate la repararea prejudiciului, în sensul că, pe lângă autorul faptei ilicite, răspunde solidar cu acesta şi cel care l-a îndemnat sau l-a determinat ori l-a ajutat în orice fel să cauzeze prejudiciul.

Pe acest temei, este suficientă întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana autorului faptei, pentru ca toate persoanele care au contribuit la producerea prejudiciului să fie obligate la repararea pagubei.

Această constatare este aplicabilă şi în speţă, în contextul susţinerilor recurentei privind condiţia legăturii de cauzalitate, chiar dacă nu s-ar reţine în speţă o consecinţă direct pagubitoare a faptei pârâtei (atât timp cât utilizarea imaginii a devenit ilicită prin radiodifuzarea spotului publicitar de către pârâta C. S.R.L., deci ulterior remiterii înregistrării audiovizuale de către recurenta - pârâtă).

Întrunirea necontestată a tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana acelei pârâte impune şi obligaţia recurentei - pârâte la repararea în solidar a prejudiciului la care a contribuit prin nerespectarea acordului reclamantei, provocând utilizarea ilicită a imaginii reclamantei.

În ceea ce priveşte condiţiile vinovăţiei şi a prejudiciului, susţinerile recurentei nu pot fi primite, întrucât se bazează pe un consimţământ al reclamantei dat pentru utilizarea imaginii, relevat de conţinutul înscrisului Autorizaţie sau de simplul fapt al semnării înscrisului. Or, instanţa de apel a reţinut dezacordul expres al reclamantei pentru utilizarea imaginii sale, pe baza probelor administrate, ceea ce înseamnă că motivele de recurs tind la reaprecierea inadmisibilă a situaţiei de fapt pe acest aspect.

Aceeaşi finalitate o are şi invocarea prevederilor art. 1371 alin. (1) C. civ., referitoare la culpa concurentă a victimei la producerea prejudiciului. Verificarea acestei ipoteze ar presupune tot reevaluarea situaţiei de fapt privind consimţământul reclamantei, operaţiune ce excedează atribuţiile instanţei de recurs. În plus, ar trebui cercetată distincţia făcută de către instanţa de apel între acordul pentru reproducerea imaginii şi acordul pentru utilizarea reproducerii, în aplicarea art. 73 alin. (2) C. civ. Or, instanţa de recurs nu a fost învestită în acest sens, considerentele relevante pe aceste aspecte fiind deja expuse în prezenta decizie.

Susţinerile recurentei nu pot fi primite nici în privinţa cuantumului daunelor morale acordate, cât timp se solicită instanţei de recurs să constate inexistenţa la dosar vreunei probe a producerii lezării drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantei, anume reaprecierea situaţiei de fapt prin prisma probelor administrate.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. este nefondat şi îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 888A din 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.05.2018.