Revision for contradictory judgments rejected due to lack of identity of object and cause in land registry correction versus eviction proceedings

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 22 decembrie 2016, A. şi B. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1248/23.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, considerând-o contrară următoarelor hotărâri: decizia nr. 1148R/12.12.2013 a Tribunalului Bihor, decizia nr. 37R/16.02.2016 a Tribunalului Bihor, decizia nr. 497R/22.04.2013 a Tribunalului Bihor şi decizia nr. 310/21.03.2016 a Tribunalului Bihor.

La data de 27 februarie 2017, revizuenţii şi-au precizat cererea şi au arătat că solicită anularea deciziei nr. 1248 din 23 noiembrie 2016 a Tribunalului Bihor, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 310/21.03.2016 a Tribunalului Bihor.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 19 august 2015, reclamantul C. (intimat în prezentul recurs) a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B. (recurenţi-revizuenţi în prezentul recurs) solicitând evacuarea acestora din imobilul, casă şi teren, situat în jud. Bihor, pentru lipsa de titlu - dosar nr. x/2015.

Judecătoria Oradea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 9594 din 2 noiembrie 2015, a respins cererea reclamantului, obligându-l la plata cheltuielilor de judecată către pârâta B., în cuantum de 600 RON.

Tribunalul Bihor, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 310 din 21 martie 2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Ulterior, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 5 februarie 2016, reclamanţii A. şi B. (recurenţi-revizuenţi în prezentul recurs), în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat rectificarea înscrierilor de carte funciară în CF x, provenit din CF vechi x, făcute în baza actului de adjudecare din 20.08.2012 emis de BEJ D. în dosarul execuţional nr. 381/2009 şi 401/2010, prin care pârâtul şi-a întabulat dreptul de proprietate dobândit cu titlu de cumpărare la licitaţie asupra imobilelor A1 şi A1.1, cu nr. top x, în sensul radierii acestor înscrieri, cu cheltuieli de judecată - dosar nr. x/2016

Judecătoria Oradea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 4411 din 1 iunie 2016, a respins cererea de chemare în judecată.

Tribunalul Bihor, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1248 din 23 noiembrie 2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, împotriva acestei din urmă decizii fiind formulată prezenta cerere de revizuire susţinându-se că se încalcă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 310/A/2016 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2015, fiind invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 322 din 2.05.2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire invocată de intimatul C. şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1248/A din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016 şi a obligat revizuienţii să plătească intimatului C. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 322 din 2 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă a fost formulată prezenta cerere de recurs revizuenţii B. şi A., decedat ulterior, fiind formulate următoarele critici:

- Decizia atacată este nelegală întrucât instanţa de revizuire nu a fost legal compusă, judecând cererea de revizuire în complet de doi judecători şi nu în complet cu un judecător.

- Nu a fost respectat principiul continuităţii completului de judecată, întrucât judecătorii din dosar s-au schimbat pe tot parcursul judecăţii, nefiind numiţi în mod aleatoriu.

- Curtea de Apel Oradea nu era competentă material să soluţioneze cererea de revizuire pentru contrarietatea de hotărâri, în raport cu împrejurarea că Judecătoria Oradea a pronunţat parte din hotărârile pretins contrare.

- Instanţa de revizuire nu a motivat decizia pronunţată, ci doar au fost reluate argumentele reţinute în hotărârile pretins contrarii.

- Instanţa de revizuire, în mod nelegal, nu a reţinut existenţa unei contradictorialităţi între hotărârea având ca obiect evacuare şi cea pronunţată în litigiul având ca obiect rectificarea de carte funciară, având în vedere că în dosarul nr. 10154/271/201* s-a dispus anularea tuturor actelor întocmite de executorul judecătoresc.

Se solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 1- 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea sau rejudecarea cererii de revizuire şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimatul C. a solicitat respingerea cererii de revizuire.

a. Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 21.11.2017, la dosarul cauzei, s-a înregistrat punctul de vedere al recurentei B., în cuprinsul căruia a arătat şi faptul că la data de 16.10.2017, potrivit copiei de pe certificatului de deces anexat, a decedat recurentul A., arătând moştenitorii acestuia. Intimatul a solicitat respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare.

b. Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de revizuenţii B., în nume propriu şi în calitate de moştenitor al lui A., şi E., în calitate de moştenitor a lui A., împotriva deciziei nr. 322 din 2 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, fixând termen de judecată la 17 mai 2018 cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 1, 2, 3, 6 şi 8 C. proc. civ., motivele indicate de recurenţi privind art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ. fiind indicate formal, deoarece nu au susţinere în argumentele prezentate de aceştia în cererea de recurs, astfel încât nu vor face obiect de analiză.

Examinând hotărârea atacată şi limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 1, 2, 3, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:

Printr-un prim motiv de recurs, revizuenţii au invocat nelegala alcătuire a instanţei, particularizând ipoteza în care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a fost alcătuită dintr-un număr necorespunzător de judecători, în sensul că judecarea cererii de revizuire a fost realizată de un complet de judecată compus din doi judecători şi nu în complet cu un judecător.

Critica recurenţilor nu este întemeiată.

Noţiunea de "compunere a instanţei" semnifică alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege.

Astfel, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004, republicată, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel, se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică întotdeauna sistemul colegialităţii, sens în care, articolul 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, stipulează că apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Având în vedere principiul accesorium sequitur principale, revizuirea (contestaţia la titlu, contestaţia în anulare, cererea de îndreptare a erorilor materiale, cererea de lămurire şi completare a hotărârii) reprezintă o cerere subsecventă faţă de pricina în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită, astfel încât astfel de cereri vor fi soluţionate în aceeaşi compunere în care s-a pronunţat hotărârea respectivă. În speţă, hotărârea supusă revizuirii, respectiv decizia nr. 1248/A/23.11.2016 a Tribunalului Bihor, este o decizie pronunţată de o instanţă de apel în dosarul nr. x/2016 având ca obiect rectificare carte funciară, completul de judecată fiind alcătuit dintr-un număr de doi judecători.

În acest context, în mod corect soluţionarea cererii de revizuire formulată în cauză a fost realizată de un complet de judecată compus din număr de doi judecători, situaţie în care se constată că motivul de recurs evocat nu este întemeiat.

O altă critică vizează nelegalitatea deciziei atacate întrucât nu a fost respectat principiul continuităţii completului de judecată. În susţinerea acestui motiv de recurs s-a arătat că judecătorii care au făcut parte din completul de judecată s-au schimbat pe parcursul judecăţii dosarului, nefiind numiţi în mod aleatoriu.

Critica formulată, deşi susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu este întemeiată. Motivul de recurs evocat este destinat să garanteze principiul continuităţii dezbaterilor, consacrat de art. 19 C. proc. civ., text care face trimitere la prevederile art. 214 din acelaşi cod care impune cerinţa ca toţi membrii completului care judecă procesul să rămână aceiaşi pe tot cursul judecăţii şi vizează două ipoteze:

Prima ipoteză se referă la imperativul pronunţării hotărârii judecătoreşti de judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a pricinii. O atare cerinţă se impune din perspectiva în care ar fi inacceptabil ca o hotărâre judecătorească să fie pronunţată, de către alţi judecători decât cei care au pronunţat hotărârea, aceasta fiind supusă casării chiar dacă numai unul dintre membrii completului de judecată nu a participat la soluţionarea cauzei în fond.

A doua ipoteză vizează nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor. Acest temei de casare este destinat a asigura respectarea dispoziţiilor privitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, împrejurare de natură a garanta transparenţa şi imparţialitatea desemnării judecătorilor

Prin urmare, în esenţă, textul legal în discuţie se referă la pronunţarea hotărârii de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Aşadar, legea sancţionează nerespectarea pe parcursul procesului a dispoziţiilor privitoare la repartizarea aleatorie a completului, nu numai la momentul procesual al dezbaterii cauzei pe fond, iar schimbarea compunerii completului de judecată conduce la aceeaşi consecinţă procedurală ca şi schimbarea întregului complet, dacă o atare măsură nu a fost dispusă cu respectarea condiţiilor legale.

În cauza de faţă, ipotezele semnale nu sunt incidente.

Analizând conţinutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire formulată, iniţial, de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1248/23.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bihor a fost înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 22 decembrie 2016 şi a fost repartizată aleatoriu completului nr. 1R, constituit din judecătorii F., G. şi H., fiind fixat termen de judecată la 31 ianuarie 2017.

Faţă de precizarea cererii de revizuire, ca fiind formulată împotriva deciziei nr. 1248/23.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2016, în privinţa căreia s-a pretins de către revizuenţi, că ar încălca puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 310/A/2016 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2015, în mod corect instanţa de revizuire a pus în discuţia părţilor de la termenul de judecată din 28.02.2017 compunerea completului de judecată faţă de împrejurarea că decizia atacată nr. 1248/23.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bihor a fost pronunţată în apel, de un complet format din doi judecători.

În acest context, judicios a procedat instanţa de revizuire, în considerarea dispoziţiilor art. 111 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti nr. 1375/2015, atunci când a dispus transpunerea cauzei la un complet de apel, format din primii doi judecători a completului de recurs, respectiv judecătorii F. şi G., procedând, ulterior, în mod corect la reluarea cauzei în complet legal constituit.

De asemenea, nu poate fi reţinut ca incident motivul de casare înscris în art. 488 pct. 2 C. proc. civ., motivat de împrejurarea că a operat o modificare a completului învestit cu soluţionarea cauzei, atât timp cât aceasta a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv a prevederilor din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, de vreme ce, modificarea operată a fost realizată în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de Conducere a instanţei nr. 16/20 aprilie 2017, hotărâre în baza căreia s-a aprobat ca, începând din data de 25 aprilie 2017, componenţa completului de judecată C1/a/apel, în sensul înlocuirii d-nei judecător G. cu dl. judecător I., aspect care rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Motivul de nelegalitate referitor la încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor nu poate fi reţinut nici din perspectiva faptului că deşi revizuenţii au promovat două cereri identice de revizuire care au fost înregistrare iniţial sub nr. x/2016* şi nr. x/2016, Înalta Curte reţine că, în legătură cu aceste cereri, a fost invocată şi admisă excepţia de litispendenţă prin încheierea din 12 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016. În acest context, corespunzător normelor procedurale, dosarul nr. x/2016 a fost corect trimis spre soluţionare primului complet de judecată căruia i-a fost repartizată cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/2016, nefiind eludate, astfel, nici dispoziţiile legale care prevăd obligativitatea participării la pronunţare a aceloraşi judecători care au participat la dezbateri, circumstanţe în considerarea cărora rezultă că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu sunt incidente pentru a atrage casarea deciziei atacate.

Printr-un alt motiv de recurs, ce poate fi încadrat în art. 488 pct. 3 C. proc. civ., a fost invocată necompetenţa materială a Curţii de Apel Oradea în soluţionarea cererii de revizuire pentru contrarietatea de hotărâri, susţinându-se împrejurarea că Judecătoria Oradea a fost instanţa care a pronunţat, parte, din hotărârile pretins contrare.

Punctul 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Coroborând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că necompetenţa materială poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condiţiile legii, adică de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt citate în faţa primei instanţe, iar reclamantul este nemulţumit de soluţia dată.

Art. 130 alin. (2) C. proc. civ. impune, din punct de vedere conceptual, ca atât instanţa, cât şi părţile să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă - şi a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanţei competente - şi, abia apoi, fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. Respectarea în practică a obligaţiei de verificare, cu prioritate, a competenţei este asigurată de dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., care obligă instanţa să-şi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Înalta Curte constată că, în speţa dedusă judecăţii, la judecata în fond, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate - 31 ianuarie 2017, instanţa a pus în vedere revizuenţilor să precizeze hotărârea a cărei revizuire o solicită şi hotărârile faţă de care se invocă pretinsa contradictorialitate, obligaţie care a fost adusă la îndeplinire prin cererea înregistrată la dată de 27 februarie 2017, comunicată părţii adverse la termenul de judecată din 28 februarie 2017. Or, în acest context al clarificării cadrului procesual, raportat la hotărârile pretins potrivnice, nici Curtea de Apel Oradea şi nici părţile litigante nu au invocat - în raport de art. 510 alin. (2) C. proc. civ. - excepţia de necompetenţă materială a instanţei de judecată raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de revizuenţii B. şi A.

În acest context, în măsura în care excepţia de necompetenţă materială nu a fost susţinută, în condiţiile legii, atunci eventuala necompetenţă a instanţei sesizate se acoperă definitiv, iar instanţa, astfel învestită, devine competentă să soluţioneze cauza tocmai ca efect, implicit, al dispoziţiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepţia de necompetenţă, drept pentru care Înalta Curte va constată că, în circumstanţele sus evocate, excepţia necompetenţei materiale nu mai poate fi invocată direct în calea de atac, astfel încât prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu vor putea fi reţinute.

O altă critică invocată prin cererea de recurs vizează nelegalitatea deciziei atacate motivat de împrejurarea că hotărârea pronunţată nu este motivată, recurenţii susţinând că instanţa a procedat doar la reluarea, în motivare, a aspectelor reţinute în hotărârea a cărei revizuire s-a cerut.

Examinând critica formulată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Susţinerile recurenţilor deşi conturează vag cazul de casare evocat, acesta nu este incident în cauză pentru a atrage casarea hotărârii atacate.

Într-adevăr, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, potrivit articolului 6 din Convenţia europeană, include în esenţă, obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile (hotărârea Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994, hotărârea Higgins contra Franţei din 19 februarie 1998 şi hotărârea Hirvisari contra Finlandei din 27 septembrie 2001).

În cauză, hotărârea instanţei de revizuire este temeinic motivată, atât în fapt, cât şi în drept, de vreme ce, instanţa procedând la analizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii revizuenţilor ce a fost fundamentată, în drept, pe motivul prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. referitor la contrarietatea de hotărâri.

În cuprinsul hotărârii sunt prezentate argumentele în baza cărora s-a statuat că, în speţă, nu există îndeplinită condiţia referitoare la identitatea de obiect între cele două cauze finalizate prin pronunţarea hotărârilor pretins potrivnice şi nici cerinţa privind încălcarea autorităţii lucrului judecat. Astfel, instanţa de revizuire a arătat faptul că nu se poate reţine faptul că prin decizia civilă nr. 1248/23 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bihor (prin care s-a păstrat în totalitate sentinţa civilă nr. 4411/1.06.2016 a Judecătoriei Oradea) a fost încălcată autoritatea de lucru judecat faţă de decizia civilă nr. 310/A/2016 pronunţată în dosar nr. x/2015. S-a avut în vedere că, în al doilea proces, a fost invocată decizia civilă nr. 310/A/2016 a Tribunalului Bihor pronunţată în dosar nr. x/2015, iar instanţa de apel a analizat incidenţa acesteia raportat la obiectul cauzei (puterea de lucru judecat).

Faptul că instanţa de revizuire a respins cererea pentru neîndeplinirea cerinţelor impuse de legiuitor cazului de revizuire evocat nu însemnă că hotărârea este nemotivată, insuficient motivată sau cuprinde o motivare contradictorie, cum greşit sugerează recurenţii, din moment ce instanţa de revizuire a prezentat argumentele care au justificat soluţia adoptată, context în care nu se poate imputa instanţei care a pronunţat decizia atacată neîndeplinirea obligaţiei de motivare a soluţiei pronunţate.

Ultima critică a revizuenţilor se referă la împrejurarea că instanţa de revizuire, în mod greşit, nu a reţinut existenţa unei contradictorialităţi între hotărârea având ca obiect evacuare şi cea pronunţată în litigiul având ca obiect rectificarea de carte funciară, având în vedere că în dosarul nr. x/201* s-a dispus anularea tuturor actelor întocmite de executorul judecătoresc.

Critica recurenţilor nu poate fi supusă analizei instanţei de recurs deoarece nu vizează considerentele instanţei de revizuire, atât timp cât dezbaterile au fost limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. De aceea, în considerarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., cererea revizuenţilor a fost examinată doar din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., respectiv: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii; hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză; hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau dacă a fost invocată să nu se fi discutat excepţia şi instanţa să nu se fi pronunţat asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Rezultă aşadar, că în cazul revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri, instanţa de revizuire nu are competenţa de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, respectiv dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat reieşită dintr-o hotărâre anterioare şi, dacă constată această situaţie, procedează la anularea ultimei hotărâri. Or, în urma examinării cerinţelor impuse de legiuitor, instanţa a concluzionat că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, context în care susţinerile subsumate motivului de recurs evocat nu pot fi supuse examinării instanţei de recurs deoarece vizează fondul cauzelor obiect al hotărârilor supuse revizuirii, neavând legătură cu argumentele care au stat la baza pronunţării soluţiei recurate.

În consecinţă, pentru considerentele sus arătate, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate art. 488 pct. 1, 2, 3, 6 şi 8 C. proc. civ., drept pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii B., în nume propriu şi în calitate de moştenitor al lui A., şi E., în calitate de moştenitor a lui A.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii B., în nume propriu şi în calitate de moştenitor al lui A., şi E., în calitate de moştenitor a lui A., împotriva deciziei nr. 322 din 2 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.05.2018.