Union expulsion annulment upheld; appeal dismissed, costs awarded.

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr. x/2015 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu B.- Filiala Brăila (SLPR) să se constate nulitatea deciziei de sancţionare din 5.02.2015 a Biroului executiv al filialei Brăila şi a hotărârii din data de 5.03.2015 a Consiliului sindical al filialei Brăila.

Prima instanţă învestită, Tribunalul Brăila, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 511 din 17 iunie 2015, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Brăila, instanţă care, prin sentinţa civilă nr. 7896 din 5 noiembrie 2015, a declinat, la rândul său, cauza în favoarea Tribunalului Brăila.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 17F din 20 ianuarie 2016 a dispus trimiterea acţiunii civile având ca obiect "constatare nulitate act juridic" formulată de reclamanta A. la Tribunalul Brăila-complet specializat în materie civilă.

Tribunalul Brăila, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 239 din 17 martie 2017 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secţia civilă şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 85F/CC din 18 aprilie 2015, a soluţionat conflictul negativ de competenţă şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia I civilă reţinând că obiectul litigiului este "constatare nulitatea act" şi nu un conflict de muncă, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 62/2011 a dialogului social.

Prin sentinţa civilă nr. 550 din 20 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către pârât.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanta A. şi apel incident pârâtul B.-Filiala Brăila.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 101A din 7 aprilie 2017 a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa civilă apelată în sensul că a admis cererea, a constatat nulitatea deciziei de sancţionare a reclamantei din 5.02.2015 a Biroului Executiv al Filialei Brăila şi a Hotărârii Consiliului Sindical al Filialei din 5.03.2015 de menţinere a sancţiunii excluderii din Filiala Brăila a B.a reclamantei. A respins apelul incident declarat de pârâtul B.- Filiala Brăila.

Pârâtul B.- Filiala Brăila a formulat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs pârâtul a criticat decizia atacată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susţinând nelegalitatea hotărârii motivat de împrejurarea că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât cenzurarea celor două acte sindicale a căror nulitate s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată nu era de competenţa instanţelor judecătoreşti. A susţinut că actele contestate nu puteau fi supuse controlului judecătoresc şi, prin aceasta, a fost încălcat dreptul la liberă asociere şi autoreglementare.

O altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a reţinut lipsa motivării actului contestat, aspect care ţine de forma actului şi nu de fondul său. Invocă recurentul că nu şi-a putut formula apărările corespunzătoare, deoarece argumentele reţinute de instanţa de apel referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi libera exprimare a opiniilor nu au fost invocate în acţiunea introductivă.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

a. Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 47-49 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a fost comunicat părţilor, fiind înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere al intimatei-reclamante A.

b. Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de pârâtul B.Filiala Brăila (SLPR), fixând termen de judecată la 17 mai 2018 cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

Examinând hotărârea atacată în limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele care succed:

Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâtul a invocat nelegalitatea deciziei atacate motivat de împrejurarea că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti deoarece litigiul nu este de competenţa generală a instanţelor judecătoreşti. S-a susţinut că cele două acte sindicale contestate trebuie circumscrise cadrului legal instituit prin Legea nr. 62/2011, situaţie în care cenzurarea acestor acte nu cade în competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiile organizării şi desfăşurării activităţii în organizaţiile sindicale.

Critica recurentului este neîntemeiată.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. reglementează situaţia depăşirii de către instanţe a atribuţiilor puterii judecătoreşti prin aceasta înţelegându-se incursiunea autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat.

Exercitarea controlului judecătoresc în privinţa actelor juridice care fac obiectul dosarului de faţă nu poate constitui o încălcare a atribuţiilor puterii judecătoreşti, aşa cum, eronat, susţine recurentul. Aceasta întrucît, controlul judecătoresc a fost limitat doar la verificarea regularităţii desfăşurării procedurii statutare în faţa organelor cu atribuţii jurisdicţionale ale organizaţiei sindicale şi nu a oportunităţii sancţiunii aplicate reclamantei de către organele statutare ale sindicatului.

Prin urmare, nu se poate susţine cu temei încălcarea normelor privind necompetenţa generală sau jurisdicţională, atât timp cât controlul exercitat a fost realizat în virtutea principiului constituţional al liberului acces la justiţie (art. 21 din Constituţie), ceea ce determină plenitudinea de competenţă a instanţelor judecătoreşti în materie contencioasă. Or, după cum s-a arătat, controlul exercitat de instanţele de fond a fost realizat în considerarea normelor statutare ale organizaţiei sindicale relativ la stabilirea şi aplicarea sancţiunii, verificare care nu a adus nicio atingere dreptului la liberă asociere şi autoreglementare internă, din moment ce- prin examinarea realizată - nu s-a săvârşit vreun act care să impieteze exercitarea deplină a drepturilor organizaţiei sindicale în elaborarea propriilor reglementări care guvernează organizarea şi activitatea recurentului-pârât.

Subsumat acestui motiv de recurs, pârâtul a susţinut că verificarea instanţelor în privinţa actelor sindicale contestate trebuia realizată din perspectiva cadrului legal instituit prin Legea nr. 62/2011 privind Legea dialogului social şi nu a normelor de drept comun.

Susţinerea recurentului nu poate fi primită, întrucât prin sentinţa civilă nr. 85/F/CC/18.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă s-a reţinut că obiectul judecăţii îl constituie o cerere de constatare a nulităţii deciziei de sancţionare din 5.02.2015 a Biroului executiv al filialei Brăila şi a hotărârii din data de 5.03.2015 a Consiliului sindical al filialei Brăila prin care s-a dispus excluderea reclamantei din sindicat, în raport de care a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia I civilă. Astfel, în cadrul regulatorului de competenţă s-a stabilit că, într-adevăr, potrivit Legii nr. 62/2011 judecătoria în a cărei rază îşi are sediul sindicatul respectiv are competenţa materială în a soluţiona cererile de dobândire a personalităţii acestuia (s.n., a sindicatului), de înregistrare şi modificare a statutului organizaţiilor sindicale, precum şi cu privire la constatarea condiţiilor de reprezentativitate, însă acţiunea de faţă nu face parte din sfera acţiunilor prevăzute de respectivul act normativ, ceea ce determină aplicabilitatea prevederilor dreptului comun.

Astfel, în contextul în care nu a fost contestat cadrul procesual al învestirii instanţei de fond şi al aplicabilităţii normelor de drept comun în verificarea legalităţii desfăşurării procedurii statutare în legătură cu luarea măsurilor sancţionatorii dispuse în privinţa reclamatei, nu se poate reţine că instanţa ar fi săvârşit un act de natură a depăşi autoritatea puterii judecătoreşti, întrucât controlul exercitat se înscrie în sfera competenţei sale generale.

Printr-o altă critică, formulată de recurent, a fost invocat motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susţinându-se nelegalitatea deciziei atacate întrucât nu a avut posibilitate de a formula apărări în legătură cu aspectele reţinute de instanţa de apel care au condus la anularea actelor contestate, care vizau lipsa motivării actului scris şi a dreptului de exprimare a opiniilor.

Contrar susţinerilor recurentului, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a contestat legalitatea actelor emise invocând, printre altele, şi considerentul potrivit căruia măsurile dispuse de către pârât nu cuprind motivele de fapt care au stat la baza sancţionării sale, deficienţă care ar atrage imposibilitatea sa de a-şi exercita efectiv dreptul prevăzut de art. 7 lit. e) din Statut, respectiv "dreptul de a se exprima liber în cadrul sindicatului".

Or, examinarea legalităţii actelor juridice contestate în cauză a fost realizată de către instanţa de apel în raport cu susţinerile reclamantei, procedând, astfel, la verificarea modului în care reclamanta a avut posibilitatea - pe parcursul derulării procedurii statutare - să-şi exercite deplin dreptul la apărarea cu ocazia stabilirii şi aplicării sancţiunii.

În aceste circumstanţe, neregularitatea procedurală evocată de recurentă sub aspectul încălcării dreptului la apărare în contextul analizei realizată de instanţa de apel, trebuie examinată, sub aspectul sancţiunii pe care o reclamă, din perspectiva dispoziţiilor înscrise în art. 175 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "actele de procedură sunt lovite de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestora".

Or, raportat la motivele de fapt şi de drept ale cereii deduse judecăţii, Curtea de Apel - în calea devolutivă a apelului exercitat de reclamantă - a reţinut că dreptul reclamantei la apărare efectivă a fost încălcat atât timp cât hotărârile de sancţionare nu cuprind argumentele care au condus la stabilirea şi aplicarea sancţiunii de excludere a acesteia din sindicat. În acest context, recurentul pârât avea cunoştinţă de motivele invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiterate cu ocazia exercitării căii de atac a apelului, astfel încât nu se poate reţine că recurenta nu a avut posibilitatea să-şi formuleze în cauză apărările necesare.

În acest context, nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare al recurentului deoarece motivele de fapt şi de drept ale cererii, precum şi motivele de apel au fost comunicate şi puse în discuţia părţilor, astfel încât recurentul nu a suferit nicio vătămare directă a neregularităţii procesuale reclamate de natură să atragă sancţiunea anulării hotărârii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare în raport cu care motivul de recurs va fi înlăturat nefiind întemeiat.

Drept urmare, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate art. 488 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., drept pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat.

Reţinând culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., acesta va fi obligat să plătească intimatei-reclamantă A. suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanţei aflată la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B.Filiala Brăila (SLPR) împotriva deciziei nr. 101A din 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 100 de RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.05.2018.