Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1875/2018 AI generated

Supreme Court lacks jurisdiction to review tribunal appeals; exclusive competence of Court of Appeal

Case Number Decizia nr. 1875/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction over the appeal filed by the plaintiff against the appellate court's decision, ruling that the case was assigned to the Cluj Court of Appeal for resolution. The dispute involved a civil action regarding succession, where the trial court had dismissed the plaintiff's claims and upheld exceptions regarding the decedency of the right to amend the action, judgments which were subsequently affirmed by the Bistrita-Nasaud Court of Appeal. The decisive legal basis relied on Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, establishing that the Supreme Court possesses jurisdiction to hear appeals only against decisions rendered by courts of appeal or in other explicitly prescribed cases; consequently, because the appealed decision was issued by a first-instance court (the court of appeals acting in appeal against a district court decision), the hierarchy of courts required the reference to the Court of Appeal as the competent instance, rather than the Supreme Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Supreme Court lacks jurisdiction to review tribunal appeals; exclusive competence of Court of Appeal: Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction Civil Procedure Code cassation review limits of judicial review standing to appeal judicial assistance in civil matters

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1086 pronunţată la data de 7 iunie 2016 de Judecătoria Năsăud, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. - urmaş al pârâtei D. (decedată pe parcursul procesului), E., F., G., H.

S-a luat act de faptul că prin încheierea pronunţată în cauză la data de 23 iunie 2015 s-a admis excepţia ridicată de pârâta I. şi s-a constatat că reclamantul este decăzut din dreptul de a formula modificarea de acţiune depusă la dosar la data de 27.05.2014.

S-a luat act de faptul că la termenul de judecată din 7 iunie 2016 s-a admis excepţia ridicată de pârâta I. şi s-a constatat că reclamantul este decăzut din dreptul de a formula modificarea de acţiune depusă la dosar la data de 03.03.2016.

Prin decizia civilă nr. 39/A din data de 7 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa - Năsăud, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23 iunie 2015 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. x/2013 şi a sentinţei civile nr. 1086/2016 pronunţată la data de 7 iunie 2016. A fost obligat apelantul-reclamant să plătească intimatei I. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 aprilie 2018, fiind repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF 5.

Prin rezoluţia completului din data de 16 aprilie 2018, s-a fixat termen la data de 17 mai 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect succesiune.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bistriţa - Năsăud revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 39/A din data de 7 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa - Năsăud, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.05.2018.