Revision appeal inadmissible after ECtHR delay finding; conviction stands
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, affirming the lower court’s decision that rejected the request for revision of a final criminal conviction; the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs, while the state bore the appointed counsel’s fee. The case involved a convicted person seeking revision under Article 465 of the Romanian Criminal Procedure Code after the European Court of Human Rights found a violation of Article 6(1) ECHR solely due to the excessive length of criminal proceedings. The Court held that a decision rejecting a revision request under Article 465(10) is final and not subject to appeal under Article 465(12), which applies only to decisions admitting the request and re-examining the merits, and that the prior authoritative ruling invoked did not govern this situation, thus rendering the appeal procedurally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 26 C. pen, art. 293 C. pen, art. 280 C. pen, art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 289 C. pen, art. 291 C. pen; Revision appeal inadmissible after ECtHR delay finding; conviction stands: The case involved a convicted person seeking revision under Article 465 of the Romanian Criminal Procedure Code after the European Court of Human Rights found a violation of Article 6(1) ECHR solely due to the excessive length of criminal proceedings. The Court held that a decision rejecting a revision request under Article 465(10) is final and not subject to appeal under Article 465(12), which applies only to decisions admitting the request and re-examining the merits, and that the prior authoritative ruling invoked did not govern this situation, thus rendering the appeal procedurally inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the decision to reject the request for revision, decision that is final and cannot be appealed.
Used to oblige the appellant to pay judicial expenses to the state.
Used to leave the fee of the court-appointed lawyer to the state.
Full text
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 249 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de A., împotriva Deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2007.
A obligat revizuientul la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a dispus ca onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu să se plătească din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 13/P/1999 a fost trimis în judecată alături de alţi inculpaţi şi inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals privind identitatea, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectul, uz de fals, înşelăciune şi evaziune fiscală, toate comise în formă continuată, fapte prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 293 C. pen., art. 280 C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991 comb. cu art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/1999 iar prin încheierea din 07.12.1999 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului Tribunalului Olt pentru soluţionare având în vedere că prin Încheierea nr. 4446 din 2.12.1999 a Curţii Supreme de Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/1999 a fost admisă cererea formulată de unul dintre inculpaţi, respectiv inculpatul B. şi s-a dispus strămutarea judecării cauzei.
Pe rolul Tribunalului Olt cauza a fost înregistrată sub nr. x/P/1999, iar prin sentinţa penală nr. 331 din data de 25.11.2005 s-a dispus, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată şi calificată, fapta fiind săvârşită de mai multe persoane, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. precum şi încetarea procesului penal, constatându-se intervenită prescripţia răspunderii penale pentru toate celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi inculpaţii C., D. şi B., căi de atac care au fost admise prin Decizia penală nr. 285 din data de 13.10.2007 pronunţată în Dosarul nr. x/2006 de Curtea de Apel Craiova care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.
Cauza s-a reînregistrat la Tribunalul Olt sub nr. x/2006, iar prin sentinţa penală nr. 187 din data de 12.11.2007 s-a dispus aceeaşi soluţie de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64, lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C., D., B. şi partea civilă, iar prin Decizia penală nr. 112 din data de 16.09.2008 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile şi a modificat în parte hotărârea primei instanţe în sensul că a făcut aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 13 C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C. şi D., iar inculpaţii B., A. şi E. au declarat recurs peste termen.
Prin Decizia penală nr. 149 din data de 19.01.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/54/2007 au fost respinse ca nefondate recursurile declarate în termen de inculpaţii C. şi D., precum şi recursurile peste termen declarate de cei trei coinculpaţi.
Condamnatul A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei penale nr. 112 din 16.09.2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2007, ca urmare a rămânerii definitive la data de 6 octombrie 2016 a hotărârii de condamnare a Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Bartok şi alţii contra României,
Astfel cum s-a arătat în precedent, prin Decizia penală nr. 249 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A., împotriva Deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2007, în motivarea hotărârii reţinându-se, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 465 alin. (1) C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că în cauză există o hotărâre de condamnare definitivă a Statului Român pentru încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului - Hotărârea în cauza Bartok şi alţii contra României din 06 octombrie 2016, având în vedere încălcarea art. 6 paragraful 1 strict cu privire la durata excesivă a procedurilor penale şi fiind obligat statul român la plata unei sume de 2.400 euro, sumă acordată pentru prejudiciul moral încercat de reclamant
S-a mai avut în vedere că din conţinutul hotărârii Curţii Europene a rezultat că în cauză s-a constatat o încălcare a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenţie doar sub aspectul duratei excesive a procesului penal, stabilindu-se că revizuentului i-a fost încălcat dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil. Aceasta fiind singura încălcare a dreptului recunoscut de Convenţie şi prin urmare doar ea este susceptibilă să producă "consecinţe" care ar putea fi examinate în condiţiile art. 465 C. proc. pen. (din conţinutul hotărârii nu rezultă nici măcar faptul că reclamanţii ar fi invocat în faţa Curţii şi alte aspecte - paragraful 4 din hotărâre)
Curtea de Apel Craiova a constatat că orice consecinţe negative rezultate din încălcarea dreptului revizuentului de a fi judecat într-un termen rezonabil s-au epuizat la momentul pronunţării hotărârii definitive de condamnare, acela fiind momentul final la care a încetat în mod evident orice violare a dreptului său fundamental la un proces echitabil din această perspectivă.
S-a mai avut în vedere că după momentul pronunţării hotărârii definitive procesul penal a încetat intrând în faza execuţională, etapă care însă nu a fost evaluată de Curtea Europeană ca făcând parte din durata procesului penal în ansamblu şi implicit nu poate fi examinată ca o consecinţă a încălcării dreptului prev. de art. 6 astfel cum a fost stabilit în hotărârea Curţii Europene depusă la dosar.
În continuare, s-a mai reţinut că, dat fiind natura dreptului a cărui încălcare s-a constatat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nu a afectat şi nu putea să afecteze legalitatea sau temeinicia hotărârii de condamnare, echitatea procedurii fiind influenţată exclusiv ca urmare a duratei mari de timp necesară pentru ca autorităţile judiciare naţionale să ajungă la o concluzie definitivă cu privire la vinovăţia inculpatului, prin urmare nu s-ar putea obţine o remediere suplimentară a vătămării drepturilor revizuentului prin revizuirea hotărârii pronunţate şi rejudecarea cauzei, o astfel de soluţie ducând doar la o nouă prelungire a procesului penal în ceea ce îl priveşte.
Totodată, reţinând aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa a apreciat că hotărârea pronunţată este supusă căii de atac a recursului, făcând menţiunea de rigoare în minuta şi dispozitivul deciziei pronunţate.
În acest context, împotriva Deciziei penale nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat recurs revizuentul A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 30.03.2018 sub nr. x/2017* primul termen de judecată fiind stabilit la data de 25.05.2018.
La termenul mai sus menţionat reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului exercitată în prezenta cauză şi în esenţă a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că a fost învestită cu soluţionarea recursului formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care, în procedura prevăzută de art. 465 alin. (10) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din data de 19.01.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/54/2007.
Dispoziţiile art. 465 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Conform alin. (10) al aceluiaşi text de lege, instanţa respinge cererea în cazul în care constată că este tardivă, inadmisibilă sau nefondată.
Alin. 11 al textului de lege evocat stipulează că, atunci când instanţa constată că cererea este fondată:
a) desfiinţează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat şi, rejudecând cauza, cu aplicarea dispoziţiilor secţiunii 1 a cap. V din titlul III al părţii speciale, înlătură consecinţele încălcării dreptului;
b) desfiinţează hotărârea şi, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului, aplicându-se dispoziţiile secţiunii 1 a cap. V din titlul III al părţii speciale.
Conform alin. (12) al art. 465 C. proc. pen., hotărârea pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen. rezultă că hotărârea pronunţată conform alin. (10) prin care se pronunţă o soluţie de respingere a cererii de revizuire ca tardivă, inadmisibilă, sau ca nefondată, nu este supusă căilor de atac la care face referire alin. (12).
Aceasta deoarece interpretarea sistematică a acestui ultim text relevă că este aplicabil doar hotărârilor pronunţate în urma admiterii cererii de revizuire şi aplicării, după caz, a dispoziţiilor art. 465 alin. (11) C. proc. pen.
Numai în această situaţie se produce o nouă judecată asupra unor chestiuni de fond şi se justifică, prin urmare, controlul judiciar într-o jurisdicţie superioară, în condiţiile prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În consecinţă, hotărârea prin care se respinge cererea de revizuire, în oricare dintre cele trei variante prevăzute de art. 465 alin. (10) C. proc. pen. nu este susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen., întrucât în acest caz, raţiunile anterior evocate nu sunt aplicabile.
Pe de altă parte, se constată că în cauză nu este aplicabilă nici Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Prin decizia mai sus evocată, s-a stabilit că,, în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din C. proc. pen., în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (primă instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial".
Această decizie stabileşte la nivel de principiu, în materia căilor de atac exercitate în situaţia procedurii revizuirii în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, ultraactivitatea legii procesual penale aplicabilă la momentul soluţionării fondului cauzei şi a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Raportând cauzei Decizia nr. x din 2 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se constată că aceasta nu poate constitui temei pentru supunerea hotărârii pronunţate conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen. căii de atac a recursului, întrucât prin decizia evocată nu s-a statuat asupra posibilităţii supunerii hotărârilor de respingere a cererii de revizuire căilor de atac prevăzute de alin. (12) al aceluiaşi text de lege, ci s-a stabilit care este calea de atac împotriva hotărârii prin care, într-o cauză care a parcurs trei grade de jurisdicţie respectiv, primă instanţă, apel şi recurs, se admite cererea de revizuire conform art. 465 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., se desfiinţează decizia pronunţată în recurs şi se procedează la rejudecarea căii de atac, ipoteză care în speţă nu este incidentă.
Aşa fiind, în lipsa oricărei alte dispoziţii legale care să prevadă posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen., prin care s-a dat o soluţie de respingere a cererii de revizuire formulate, aceasta este definitivă.
Din coroborarea celor mai sus arătate rezultă că recursul declarat în cauză este de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Ca urmare, constatând că revizuentul A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de aceasta.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2018.