Mandatory security measures for minor civil parties in criminal proceedings under Art. 249(7) CPP

Asupra cauzei penale de faţă,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 249 alin. (7) C. proc. pen., admiterea cererii părţii civile A. şi instituirea măsurii asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatului B., până la concurenţa sumei de 20.000 euro.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3027 din data de 20.11.2017 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2016 s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedepsele de: 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "viol", faptă prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. (comisă la data de 05.09.2015); 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "hărţuire", faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (comisă în perioada septembrie 2015 - aprilie 2016); 1800 (o mie opt sute) RON amendă penală (180 zile amendă x 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (comisă la data de 15.09.2015).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea de 6 (şase) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o lună, în total pedeapsa de 6 (şase) ani şi o lună închisoare, la care se adaugă în întregime pedeapsa de 1.800 (o mie opt sute) RON amendă penală (180 zile amendă x 10 RON), la care se adaugă pedepsele complementare şi accesorii.

Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 397 raportat la art. 19 C. proc. pen., art. 1357 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul B. să plătească părţii civile minore A. (asistată de către reprezentantul legal C.), jud. Iaşi, suma de 20.000 de euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Cu privire la cererea părţii civile privind luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului în vederea asigurării plăţii pretenţiilor civile, Curtea a reţinut că acestea sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ale suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile.

Dispunerea unei măsuri asigurătorii se face pe baza analizei valorilor implicate în cauză sau a sumelor probabile care trebuie confiscate, bonitatea suspectului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune.

Prin art. 249 C. proc. pen.. se instituie condiţiile generale de luare a măsurilor asiguratorii, indicându-se de către cine şi în ce scop pot fi luate măsuri asiguratorii în funcţie de faza procesului, în ce constau măsurile asiguratorii. Astfel, instanţa de judecată, în cursul judecăţii, inclusiv în apel, poate lua măsuri asiguratorii prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei cauzate prin infracţiune. Măsurile asiguratorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Indisponibilizarea bunului supus măsurii sechestrului presupune că, odată luată măsura asiguratorie, suspectul/inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să îşi poată realiza creanţa născută dintr-o eventuală hotărâre de condamnare la despăgubiri sau organul specializat să poată executa măsura confiscării

Potrivit art. art. 249 alin. (7) C. proc. pen. în cazul în care partea civilă este o persoană lipsită sau restrânsă în capacitatea de exerciţiu, măsurile asiguratorii trebuie luate în mod obligatoriu, în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale minorului şi a asigurării unei eventuale dispoziţii definitive de obligare a inculpatului la plata unor despăgubiri către această parte civilă minoră

Văzând actele şi lucrările dosarului, faţă de constituirea de parte civilă a persoanei vătămate minore, faţă de dispoziţia primei instanţe de obligare a inculpatului la plata către partea civilă minoră a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, faţă de dispoziţiile art. 249 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de apel a admis cererea părţii civile şi a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatului B., până la concurenţa sumei de 20.000 euro.

Împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie B., la data de 3 mai 2018.

În motivarea contestaţiei, contestatorul B. a susţinut că, în mod greşit s-a dispus luarea măsurii asiguratorii având în vedere că nu există indicii din care să rezulte că ar fi făcut demersuri pentru a ascunde, distruge, înstrăina ori a sustrage de la urmărire bunuri care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubelor produse prin infracţiune.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondată contestaţia formulată, având în vedere următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 249 C. proc. pen. prevăd următoarele:

(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile.

(7) Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Aşadar, ca regulă generală desprinsă din modul de redactare al textului legal (art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.), în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar în funcţie de datele concrete ale fiecărei cauze penale.

Ca şi în cazul reglementării anterioare (art. 163 alin. (3) din C. proc. pen. anterior) singurul caz reglementat, când măsurile asigurătorii sunt obligatorii, este cel prevăzut de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., respectiv în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Măsura asiguratorie se dispune de organul judiciar în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Confiscarea este o sancţiune preventivă cu caracter strict personal care prin efectele sale echivalează cu o pedeapsă.

Caracterul obligatoriu al măsurii confiscării este subsumat celui al proporţionalităţii. În mod evident, atât în cazul confiscării simple cât şi a celei extinse, măsura constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate. În aplicarea acestei sancţiuni, organul judiciar va examina dacă restrângerea dreptului îndeplineşte exigenţele art. 53 din Constituţie, respectiv va examina: prevederea în lege; scopul urmărit; caracterul necesar; caracterul proporţional, astfel încât deşi obligatorie, măsura nu se va aplica ope legis. Organul judiciar trebuie să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate între confiscare, ca modalitate de asigurare a interesului general şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să impună o sarcină individuală excesivă (CEDO, Ismayilov c Rusiei,§34).

Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 3027 din data de 20.11.2017 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost condamnat inculpatul B. la pedepsele de: 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "viol", faptă prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. (comisă la data de 05.09.2015); 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "hărţuire", faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (comisă în perioada septembrie 2015 - aprilie 2016); 1800 (o mie opt sute) RON amendă penală (180 zile amendă x 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (comisă la data de 15.09.2015).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea de 6 (şase) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o lună, în total pedeapsa de 6 (şase) ani şi o lună închisoare, la care se adaugă în întregime pedeapsa de 1800 (o mie opt sute) RON amendă penală (180 zile amendă x 10 RON), la care se adaugă pedepsele complementare şi accesorii.

Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 397 raportat la art. 19 C. proc. pen., art. 1357 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul B. să plătească părţii civile minore A. (asistată de către reprezentantul legal C.), suma de 20.000 de euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Având în vedere dispoziţiile art. art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., mai sus enunţate, care impun obligativitatea legală de a dispune măsura asiguratorie în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, instanţa constată ca fiind nefondată contestaţia formulată în cauză având în vedere faptul că este obligatorie instituirea măsurii asiguratorii în prezenta cauză.

Astfel, instanţa are în vedere atât dispoziţiile art. 249 alin. (7) C. proc. pen., constituirea de parte civilă a persoanei vătămate minore, cât şi dispoziţia din sentinţa penală nr. 3027 din data de 20.11.2017 a Judecătoriei Iaşi de obligare a inculpatului la plata către partea civilă minoră a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale.

De asemenea, se are în vedere şi Decizia nr. 19/2017, I.C.C.J. (Complet RIL) prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel Braşov şi s-a stabilit că, atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asiguratorie.

Mai mult decât atât, chiar dacă măsura constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al contestatorului, instanţa constată proporţionalitatea între confiscare, ca modalitate de asigurare a interesului general şi particular al persoanei vătămate minore, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 2501 alin. (3) rap. la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2018.