Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 862/2018 AI generated

Defamation claim over "wizard" broadcasts fails as value judgment; plaintiff's appeal quashed as unfounded.

Case Number Decizia nr. 862/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (First Civil Section) dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had rejected the plaintiff's defamation and moral damages claim against a television station and journalists. The dispute arose from the plaintiff's claim for damages (initially €5,000,500, later reduced to €1,365,500) for alleged harm to honor, dignity, reputation, and private life caused by the use of the term "wizard" ("vrăjitor") during television broadcasts in December 2013. The decisive legal basis was that the appellate court correctly applied Article 10 of the European Convention on Human Rights and Articles 72 and 75 of the Romanian Civil Code, finding that the journalists' statements constituted permissible value judgments with a sufficient factual basis (including the plaintiff's own published claims of paranormal abilities), that the limits of freedom of expression were not exceeded given the plaintiff's public notoriety and the public interest in the topic, and that challenges to the factual assessment and evidence interpretation fall outside the scope of cassation review under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, which allows only legality review.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 72 C. civ, art. 72 din C. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Defamation claim over "wizard" broadcasts fails as value judgment; plaintiff's appeal quashed as unfounded: The dispute arose from the plaintiff's claim for damages (initially €5,000,500, later reduced to €1,365,500) for alleged harm to honor, dignity, reputation, and private life caused by the use of the term "wizard" ("vrăjitor") during television broadcasts in December 2013. The decisive legal basis was that the appellate court correctly applied Article 10 of the European Convention on Human Rights and Articles 72 and 75 of the Romanian Civil Code, finding that the journalists' statements constituted permissible value judgments with a sufficient factual basis (including the plaintiff's own published claims of paranormal abilities), that the limits of freedom of expression were not exceeded given the plaintiff's public notoriety and the public interest in the topic, and that challenges to the factual assessment and evidence interpretation fall outside the scope of cassation review under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, which allows only legality review.

Keywords

AI generated
defamation value in dispute interpretation of a judgment broadcasting right moral damages limits of freedom of expression

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 72 C. civ
În ceea ce priveşte interpretarea dată afirmaţiilor pârâţilor din cadrul emisiunilor în discuţie, recurentul - reclamant a considerat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 72 C. civ.
art. 72 din C. civ
civ., Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a susţinut că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 72 din C. civ.
art. 493 alin. (3) din C. proc. civ
Prin raportul întocmit la data de 7 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a constatat că recursul formulat de recurentul - reclamant A.
art. 488 C. proc. civ
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 75 din C. civ
Textul legal evocat reglementează dreptul la demnitate al persoanei, fiind interzisă atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia sau cu încălcarea limitelor prevăzute de art. 75 din C. civ.
art. 72 alin. (2) din C. civ
Astfel, Înalta Curte constată că, în condiţiile reglementate de art. 72 alin. (2) din C. civ., este interzisă atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane cu încălcarea limitelor prevăzute de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the appeal as unfounded in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 7 septembrie 2017 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/3/2014, recursul declarat la data de 16 august 2017 de recurentul-reclamant A., împotriva Deciziei nr. 129/A din data de 15 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant A. a susţinut că instanţa de apel a reţinut în cuprinsul deciziei criticate faptul că acesta a solicitat obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri în cuantum de 5.500.000 euro pentru prejudiciu adus imaginii, onoarei, demnităţii şi vieţii private prin emisiunile din 7 octombrie 2015, 12 octombrie 2015, 3 decembrie 2013 şi 4 decembrie 2013. Deşi instanţa de fond s-a raportat exclusiv la emisiunile din datele de 3 şi 4 decembrie 2013, atât pârâţii cât şi instanţa de apel au omis faptul că, la momentul respingerii cererii de modificare a acţiunii, a diminuat cuantumul pretenţiilor la suma de 1.365.500 euro (raportat la cele două emisiuni din datele de 3 şi 4 decembrie 2013), suma fiind stabilită la 1 euro/persoană care a vizionat emisiunile.

Astfel, recurentul - reclamant a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal faptul că instanţa de fond s-a raportat la alte emisiuni decât cele din 3 şi 4 decembrie 2013, respectiv la cele din luna octombrie 2015.

În ceea ce priveşte interpretarea dată afirmaţiilor pârâţilor din cadrul emisiunilor în discuţie, recurentul - reclamant a considerat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 72 C. civ. şi pe cele ale art. 10 din Convenţia europeană, susţinând că apelativul "vrăjitor" nu este o judecată de valoare şi nici o licenţă jurnalistică, raportat la semnificaţia dată acestui cuvânt de Dicţionarul explicativ al limbii române.

Or, consideră recurentul-reclamant, afirmaţiile neadevărate nocive, legate de moralitatea, profesionalismul şi viaţa intimă îi cauzează suferinţe majore, prin lezarea prestigiului social şi prin pătarea pe nedrept a reputaţiei dobândite prin eforturi şi sacrificii. Atunci când fapta e comisă prin intermediul mijloacelor mass-media, ea capătă dimensiuni cu un impact uriaş asupra publicului, ştiut fiind faptul că opinia acestuia este influenţată într-o manieră covârşitoare de cele prezentate în mass-media.

A susţinut recurentul-reclamant că în ipoteza reparării imaginii denaturate, false, realizată cu rea-voinţă prin defăimările calomniatoare ale unui jurnalist ghidat de varii interese, necunoscute publicului (care îl prezumă a fi de bună-credinţă) este necesară acordarea posibilităţii de a uza de instituţia dreptului la replică, lucru permis de legislaţia internă, care la art. 41 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede că orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime, în special reputaţia sau imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau de rectificare. Asupra felului cum se realizează în concret această procedură este chemat să vegheze Consiliul Naţional al Audiovizualului.

De asemenea, recurentul-reclamant a subliniat că, în soluţionarea apelului declarat de pârâţi, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 10 din Convenţia europeană, dar şi jurisprudenţa acestei curţi, în sensul că a lărgit în mod nejustificat limitele libertăţii de exprimare apreciind că modalitatea şi contextul în care recurentul a fost catalogat "vrăjitor", "lucrător cu spiritele" nu ar aduce atingere drepturilor prevăzute de art. 71-73 C. civ. şi de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Mai arată recurentul-reclamant că instanţa de apel a apreciat greşit la pagina 13 alineat penultim ultima frază că:

"Alegerea modurilor de exprimare pe care le utilizează jurnaliştii rămâne la latitudinea acestora". Practic, instanţa de apel a adăugat la lege apreciind că jurnaliştilor le este permisă orice exprimare fără a putea fi cenzuraţi sau traşi la răspundere cu privire la afirmaţiile neadevărate.

În altă ordine de idei, recurentul-reclamant a susţinut faptul că statuările din hotărârea atacată referitoare la notorietatea acestuia bazate pe declaraţiile unor persoane publice sunt expuse părtinitor şi nu arată contradicţiile afirmaţiilor acelor persoane.

În concret, recurentul-reclamant a considerat că folosirea termenilor "parapsiholog" -"vrăjitor" sau a sintagmei "flacăra violet" nu au reprezentat doar exprimarea unor judecaţi de valoare deoarece ele au şi fost faptice, materializate în înscrisuri pe ecranul TV şi pe ecranele de fundal, precum şi pe site-ul x.

Or, în atare condiţii, recurentul-reclamant a considerat că intimaţii-pârâţi i-au încălcat în mod flagrant dreptul la viaţa privată, în dimensiunea dreptului la imagine prin deturnare şi denaturare, precum şi dreptul la nume, sens în care instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 72 din C. civ. şi ale art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin raportul întocmit la data de 7 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a constatat că recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva Deciziei nr. 129/A din data de 15 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întruneşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, a fost timbrat corespunzător şi este admisibil în principiu în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de valoarea pretenţiilor solicitate.

Raportul a fost comunicat părţilor cu menţiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la 16 februarie 2018, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a acordat termen, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la data de 16 martie 2018.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 10 martie 2014, sub nr. de Dosar nr. x/3/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi S.C. D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata daunelor morale pentru prejudiciul creat prin lezarea drepturilor personale nepatrimoniale constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine prin afirmaţiile denigratoare şi defăimătoare formulate în cadrul emisiunilor "Sinteza zilei " din data de 03 decembrie 2013 şi din data de 04 decembrie 2013, difuzate de postul de televiziune D., calculate în raport de rating-ul emisiunii în cele două zile, respectiv suma de 1 euro, echivalent în RON la data plăţii, pentru fiecare telespectator care a urmărit emisiunea în cele două zile, precum şi obligarea pârâţilor, pe cheltuiala exclusivă, la publicarea hotărârii în trei ziare de circulaţie naţională.

În şedinţa publică de la 11 noiembrie 2015, reclamantul A., prin avocat, a depus la dosar o precizare prin care a arătat că îşi cuantifică pretenţiile morale la suma de 5.000.500 euro. În fapt, a arătat că suma solicitată a fost calculată însumând media persoanelor care au vizionat fiecare emisiune "Sinteza zilei" la momentele la care s-au făcut afirmaţiile care îl prejudiciază, respectiv 03 decembrie 2013, 04 decembrie 2013, 07 octombrie 2015 şi 12 octombrie 2015, potrivit statisticilor furnizate de S.C. E. S.R.L., aflate la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1549 din 16 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.A. D. S.A., B. şi C., astfel cum a fost precizată; a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; a obligat pârâţii să publice hotărârea judecătorească, la momentul rămânerii definitive, în trei ziare de circulaţie naţională.

Prin Decizia nr. nr. 129/A din 15 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii-pârâţi B., C. şi S.C. D. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1549 din 16 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi l-a obligat pe intimat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON.

Înalta Curte reţine că pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că faptele din emisiunile difuzate la datele de 2 octombrie 2015 şi 7 octombrie 2015 nu au fost reclamate prin cererea de chemare în judecată, ci prin cererea completatoare formulată la data de 11 noiembrie 2015; conform încheierii din data de 11 noiembrie 2015, reclamantul a fost decăzut din dreptul de a-şi modifica acţiunea.

Astfel, instanţa de apel a constatat că, reţinând răspunderea delictuală a pârâţilor pentru faptele din 2 octombrie 2015 şi 7 octombrie 2015, tribunalul a depăşit limitele cadrului procesual, critica formulată prin calea de atac asupra acestui aspect fiind fondată.

În consecinţă, curtea de apel a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale prin raportare la afirmaţiile din emisiunile "Sinteza Zilei" din datele de 03 decembrie 2013 şi 04 decembrie 2013, ţinând seama de criticile din apel privind greşita reţinere a caracterului denigrator al afirmaţiilor moderatorilor, care au utilizat apelativul "vrăjitor" la adresa reclamantului, apelativ considerat de prima instanţă ca făcând parte din categoria judecăţilor de valoare care aduc atingere dreptului la viaţa privată, la demnitate şi imagine, ocrotite de art. 71- 73 C. civ. şi de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, contrar celor reţinute de tribunal, instanţa de apel a considerat că prin aplicarea conjugată a criteriilor desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene: relaţia dintre dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de art. 10 şi dreptul la imagine, bună reputaţie şi viaţă privată protejate de art. 8 din Convenţie; calitatea sau notorietatea persoanei supuse criticii jurnalistice; stilul jurnalistic, forma şi contextul în care este formulat şi transmis mesajul; interesul public pentru tema dezbătută de jurnalist; buna-credinţă a jurnalistului; raportul dintre judecăţi de valoare şi fapte materiale concrete, respectiv doza de exagerare şi provocare specifică limbajului jurnalistic, prin utilizarea termenului " vrăjitor " nu au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare.

Instanţa de apel a reţinut că baza factuală este probată cu articolul publicat în Revista Psihologia nr. 7/2005, în care reclamantul, în calitate de intervievat, a afirmat că deţine capacităţi care nu sunt obişnuite, articolul conţinând totodată opinii ale reclamantului privind posibilitatea accesării transcendentului, citirea viitorului, flash-urile premonitorii, vindecarea bolilor prin modificarea conştiinţei sau transfer energetic. De asemenea, lucrarea "Percepţii Extrasenzoriale" al cărei autor este reclamantul, are ca subiect, aşa cum se arată în "Cuvântul Înainte " şi "Introducere ", fenomene paranormale, fiind dezbătute teme precum percepţie extrasenzorială şi diagnoza energetică, adică o varietate de fenomene care ies din sfera obişnuitului.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că notorietatea reclamantului rezultă din articolele de presă depuse la dosar; în contextul apariţiei acestuia în public, alături de oameni politici importanţi la un moment dat, interesul presei pentru persoana şi convingerile sale sunt justificate, iar critica acceptată este mai mare decât în cazul unei persoane necunoscute.

Date fiind circumstanţele, instanţa de apel a considerat că folosirea cuvântului "vrăjitor" nu excede libertăţii de exprimare.

Totodată, curtea de apel a considerat că termenul "vrăjitor" nu are neapărat conotaţie negativă, fiind asociat cu puterile supranaturale, chiar reclamantul menţionând în interviul din anul 2005 că deţine puteri neobişnuite. Lipsa de încredere în fenomene paranormale a jurnaliştilor, care au prezentat în stil satiric atitudinea politicienilor din campania electorală şi incidental au adus în discuţie şi convingerile reclamantului faţă de subiect, nu intră în categoria unui grav atac împotriva reputaţiei acestuia. În esenţă, informaţiile prezentate în cele două emisiuni au avut ca obiect politicieni şi concepţia acestora faţă de paranormal, tema dezbătută fiind de interes public, principiile jurisprudenţiale conturând opinia potrivit căreia un om politic important trebuie să suporte un anumit nivel al criticii activităţii sale publice şi private. Dacă presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ce ţin mai ales de "protecţia reputaţiei şi drepturilor altuia", îi incumbă totuşi sarcina de a comunica, cu respectarea obligaţiilor şi a responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra chestiunilor politice, ca şi asupra altor teme de interes general. Libertatea jurnalistică include, de asemenea şi recurgerea la o posibilă doză de exagerare, ori chiar de provocare, în categoria căreia intră şi utilizarea cuvântului "vrăjitor".

A mai reţinut instanţa de apel că, deşi tonul folosit în emisiune a fost de uşoară persiflare, în speţă a fost prezentată o opinie cu privire la activitatea unei persoane publice şi că judecăţile de valoare pe care le-au făcut jurnaliştii la adresa reclamantului au o bază factuală suficientă, cât timp aceştia nu au invocat o stare de fapt mincinoasă. Legat de judecăţile de valoare, Curtea europeană a arătat că acestea trebuie să fie bazate pe nişte fapte adevărate, urmând a fi analizată şi intenţia jurnalistului, care, în speţă, nu a fost aceea de a afecta în mod gratuit reputaţia persoanei căreia îi era adresat apelativul "vrăjitor".

În consecinţă, instanţa de apel a considerat că subiectul central al emisiunii nu a fost reclamantul, reticenţa jurnaliştilor faţă de paranormal neavând semnificaţia unui plan de denigrare a reclamantului, ale cărui preocupări cuprind acest domeniu.

Cu referire la respectarea limitelor învestirii sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că potrivit menţiunilor cuprinse în încheierea de şedinţă de la 11 noiembrie 2015, pretenţiile deduse judecăţii vizează emisiunile din 3 decembrie 2013 şi 4 decembrie 2013; conform aceleiaşi încheieri de şedinţă, pretenţiile au fost cuantificate de reclamant la 1.365.500 euro.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a susţinut că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 72 din C. civ. şi cele ale art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menţionează că, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii atacate pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., exced analizei, în această fază procesuală, criticile de netemeinicie, respectiv cele referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi la interpretarea probatoriului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a analiza exclusiv criticile de nelegalitate expuse în memoriul de recurs.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 72 din C. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Textul legal evocat reglementează dreptul la demnitate al persoanei, fiind interzisă atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia sau cu încălcarea limitelor prevăzute de art. 75 din C. civ.

Art. 75 din C. civ. prevede că:

"(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune."

Prin decizia care constituie obiectul controlului judiciar, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin utilizarea termenului "vrăjitor", nu au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel s-a raportat la articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la criteriile degajate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Pe baza acestei analize, care excede controlului de legalitate, reţinând existenţa unei baze factuale, materializată într-un articol publicat în Revista Psihologia nr. 7/2005, instanţa de apel a apreciat că, în circumstanţele particulare ale speţei, prin faptele imputate de reclamant pârâţilor, nu au fost încălcate limitele libertăţii de exprimare. S-a menţionat, de asemenea, că alegerea modurilor de exprimare utilizate de jurnalişti, rămâne la latitudinea acestora.

Recurentul-reclamant contestă interpretarea dată de instanţa de apel afirmaţiilor pârâţilor din cadrul emisiunilor în discuţie, considerând că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 72 C. civ. şi pe cele ale art. 10 din Convenţia europeană.

Însă nemulţumirea cu privire la interpretarea probelor nu are semnificaţia unei interpretări eronate a dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Astfel, Înalta Curte constată că, în condiţiile reglementate de art. 72 alin. (2) din C. civ., este interzisă atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane cu încălcarea limitelor prevăzute de art. 75 C. civ.

Pe baza situaţiei de fapt reţinute şi a analizei probatoriului administrat, curtea de apel a constatat că limitele libertăţii de exprimare nu au fost încălcate.

Aşa cum s-a arătat deja, aceste limite ale libertăţii de exprimare au fost examinate prin prisma unor criterii care transpar din jurisprudenţa dezvoltată de Curtea europeană în legătură cu art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv din perspectiva relaţiei libertăţii de exprimare cu drepturile reglementate de art. 8 din aceeaşi convenţie.

Susţinerile conform cărora instanţa de apel ar fi lărgit nejustificat limitele libertăţii de exprimare nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece stabilirea în concret a limitelor libertăţii de exprimare implică elementul subiectiv de apreciere a probelor; în consecinţă este un aspect de temeinicie a hotărârii.

De asemenea, nu se poate aprecia că instanţa de apel a adăugat la lege atunci când a făcut referire la alegerea modurilor de exprimare utilizate de jurnalişti, acesta fiind un considerent din raţionamentul judiciar prin care instanţa a răspuns apărărilor intimatului-reclamant relativ la modul în care a fost materializată informaţia pretins denigratoare.

În ceea ce priveşte criticile prin care recurentul-reclamant a arătat că nu i-a fost respectat dreptul la replică, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, Înalta Curte constată că nu au fost supuse analizei instanţei de apel, astfel că apar a fi formulate omisso medio.

Pentru considerentele expuse, reţinând că, potrivit criticilor de nelegalitate formulate, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 129A din data de 15 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 129/A din data de 15 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2018.