Divorce jurisdiction conflict resolved; Brașov Court affirmed competent.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Braşov, sub nr. x/197/2016, reclamantul-pârât A. a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă B., solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr. x din data de 29 mai 2004 în registrul de stare civilă al Primăriei Râşnov, judeţul Braşov, din vina exclusivă a pârâtei, exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către tată cu privire la minorul C., stabilirea domiciliului minorului la tată, obligarea pârâtei să contribuie la cheltuielile de creştere şi educare a minorului, cu păstrarea de către pârâtă a numelui purtat în timpul căsătoriei, acela de,,B."

La data de 21 septembrie 2016 şi la 23 septembrie 2016, reclamantul a depus note de şedinţă prin care a îndreptat erorile materiale strecurate în cererea de chemare în judecată în sensul că: încheierea căsătoriei a avut loc în Milano, Italia, la data de 21 septembrie 2013; actul de căsătorie a fost eliberat de Consulatul General al României din Milano şi are nr. 81 din data de 12 mai 2014; numele corect al pârâtei este "B." şi nu "B.", cum din eroare s-a menţionat.

Reclamantul, la data de 24 februarie 2017, a depus cerere adiţională prin care a modificat petitele cererii de divorţ în sensul că a solicitat să se dispună: desfacerea căsătoriei în temeiul art. 934 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 373 lit. b) şi art. 379 alin. (1) C. civ., iar, în situaţia în care pârâta acceptă cererea, să se facă aplicarea art. 932 alin. (1) C. proc. civ. şi să se dispună desfacerea căsătoriei fără a se face menţiune cu privire la culpa părţilor; exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi în ceea ce îl priveşte pe minorul C.; stabilirea domiciliului minorului la pârâta B.; obligarea pârâtei la respectarea programului de vizitare a minorului ce urmează a fi stabilit de către instanţă pentru tatăl acestuia, potrivit celor arătate în cerere; stabilirea contribuţiei reclamantului la cheltuielile de creştere şi educare a minorului în cuantum de ¼ din veniturile nete lunare şi ¼ din venitul minim net pe economie pentru perioada în care nu va fi angajat cu contract individual de muncă, urmând ca pârâta să exercite obligaţia de întreţinere în natură.

Pârâta, la data de 2 martie 2017, a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă, în ceea ce îl priveşte pe minorul C., stabilirea domiciliului minorului la mamă, obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere în raport de veniturile realizate, de la momentul introducerii acţiunii.

Totodată, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov şi a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze litigiul este Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, întrucât ultimul domiciliul comun al soţilor a fost în Italia, iar părţile au domiciliile în străinătate.

Precizând că la acel moment locuieşte cu forme legale în oraşul Pantelimon, a apreciat că, în situaţia în care Judecătoria sectorului 5 Bucureşti nu este competentă să judece pricina, atunci competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Cornetu.

Prin sentinţa civilă nr. 5034 din data de 17 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/197/2016, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

În esenţă, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 951 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Italia şi în prezent reclamantul locuieşte în Braşov, iar pârâta în fapt în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov.

Judecătoria Cornetu, prin sentinţa civilă nr. 3291 din data de 19 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/1748/2017, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare ca cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că potrivit susţinerilor pârâtei şi a înscrisurilor ataşate întâmpinării şi cererii reconvenţionale ultima locuinţă comună a soţilor a fost în Milano, Italia, iar între părţi nu a intervenit vreun acord în ceea ce priveşte alegerea competenţei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Totodată, a considerat că este competentă nici dacă în cauză s-ar aprecia că ar fi incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., întrucât pârâta la momentul sesizării Judecătoriei Braşov (19 septembrie 2016) nu avea reşedinţa în raza teritorială a Judecătorie Cornetu, viza de flotant fiind emisă de la data de 4 octombrie 2016.

Prin sentinţa civilă nr. 8874 din data de 12 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/1748/2017, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetentei sale teritoriale, a declinat competenta soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Instanţa a reţinut că în luna septembrie 2016 (încă din luna iunie 2016), potrivit declaraţiilor părţilor, pârâta locuia în Braşov, împreună cu minorul rezultat din căsătorie.

A apreciat că este lipsit de relevanţă faptul că la momentul sesizării Judecătoriei Braşov pârâta, deşi locuia de mai bine de două luni în acest oraş, nu avea intenţia de a se stabili în România, ci urmărea ca, la finalul vacanţei, să revină în domiciliul comun din Italia. Atâta vreme cât intenţia declarată a pârâtei de a părăsi teritoriul României nu s-a concretizat, aceasta rămânând în ţară din iunie 2016 şi până în prezent, nu se poate reţine că la momentul sesizării Judecătoriei Braşov, pârâta nu avea o locuinţă pe teritoriul României.

În drept, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă vreunul dintre ei mai locuieşte în raza sa teritorială, iar dacă niciunul nu mai locuieşte la ultimul domiciliu comun, este competentă instanţa de la locuinţa pârâtului.

De asemenea, a arătat că prin folosirea noţiunii de locuinţă, şi nu de domiciliu sau reşedinţă, legiuitorul a vizat noţiunea cea mai cuprinzătoare, care să reflecte starea de fapt a părţii, chiar dacă ar fi vorba despre o situaţie caracterizată de provizorat, care ar fi supusă unei schimbări ulterioare şi nu ar fi reflectată în evidenţele autorităţilor statale.

Prin urmare, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, în a cărei rază teritorială îşi avea locuinţa pârâta la momentul introducerii acţiunii.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că cele trei instanţe în conflict s-au declarat necompetente să soluţioneze prezentul litigiu, având ca obiect divorţ, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, care îşi declinase anterior competenţa în favoarea Judecătoriei Cornetu, care l-a rândul ei a apreciat că este necompetentă a soluţiona pricina şi a trimis cauza Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Prin demersul judiciar iniţiat la data de 19 septembrie 2016, reclamantul A. a învestit judecătoria cu soluţionarea unui divorţ, materie în care instanţa competentă se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 915 C. proc. civ.

Conform reglementării cuprinse în art. 915 C. proc. civ.,,(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei sectorului 5 al municipiului Bucureşti".

La stabilirea competenţei teritoriale legiuitorul a avut în vedere locul unde soţii locuiesc efectiv, altfel spus, ceea ce are relevanţă la stabilirea competenţei teritoriale în această materie este locuinţa de fapt.

Prezentul conflict de competenţă a fost generat de constatările diferite ale celor trei instanţe cu privire la locuinţa pârâtei, în contextul în care acestea au reţinut că soţii au avut ultimul domiciliu comun în Milano, Italia.

Prin urmare, pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul litigiu se impune a se verifica unde îşi avea locuinţa pârâta la data sesizării instanţei - 19 septembrie 2016.

Potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din data de 12 decembrie 2017, pârâta a arătat că în vara anului 2016 a venit în Braşov, unde a locuit la mama reclamantului aproximativ o lună, apoi a plecat cu minorul în Bucureşti.

Totodată, pârâta a susţinut că din luna septembrie 2016 a locuit în Cornetu, apoi în Pantelimon (până în noiembrie 2016), iar ulterior în Bucureşti.

Împrejurarea că, începând din vara anului 2016, pârâta a avut locuinţa în Braşov este un aspect necontestat de către părţi şi care rezultă din actele dosarului, iar, în ceea ce priveşte momentul de la care aceasta a locuit în alt oraş, singura dovadă o reprezintă înscrisul aflat la fila nr. 73 din dosarul Judecătoriei Braşov, şi anume viza de stabilire a reşedinţei în oraşul Pantelimon începând cu data de 4 octombrie 2016.

Afirmaţia părţii în sensul că a locuit în Cornetu din luna septembrie 2016 nu se verifică prin niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar, iar în lipsa unei precizări exacte din partea acesteia cu privire la data de la care a s-a mutat în această localitate, se poate prezuma că la data învestirii instanţei cu cererea de divorţ (19 septembrie 2016) aceasta avea domiciliul de fapt în Braşov.

Prin urmare, reţinând prin coroborarea datelor certe ce rezultă din actele dosarului că la data sesizării instanţei - 19 septembrie 2016 - pârâta avea domiciliul în localitatea Braşov, Înalta Curte apreciază că în stabilirea competenţei de soluţionare a prezentului litigiu devin incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, instanţă în circumscripţia căreia pârâta îşi avea locuinţa la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2018.