High Court declines jurisdiction over labor-pay appeals; clarification order sent to Brașov Court of Appeal.

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 25/F din 3.09.2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă - complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale s-au hotărât următoarele:

"Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Ministerul Justiţiei, precum şi cea invocată de pârâtul Tribunalul Braşov.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., cu domiciliul ales la Cabinetul avocatului B. din Braşov, jud. Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei cu sediul în Bucureşti, sector 5, str. x, Tribunalul Braşov, cu sediul în Braşov, B-dul x Curtea de Apel Braşov cu sediul în Braşov, B-dul x şi Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în Braşov, B-dul x, şi în consecinţă:

Obligă pârâţii 1, 2 şi 3 la plata drepturilor salariale restante, reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, aferent perioadei 1,09,2005-11,06.2007, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale, până la data plăţii efective.

Obligă pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare efectuării plaţilor.

Respinge restul pretenţiilor privind plata despăgubirilor echivalente cu sporul de 10% din salariul brut".

La data de 18.10.2017, reclamanta C. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov o cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile anterior menţionată, în sensul de a se preciza natura dobânzii ia care pârâţii au fost obligaţi, dobândă care este una penalizatoare.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/62/2008, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis cererea de lămurire dispozitiv formulată de către reclamanta C. cu privire la sentinţa civilă nr. 25 din 3.09.2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi, în consecinţă;

A lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 25/F din 3.09.2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. x/62/2008, în sensul că dobânda la care au fost obligaţi pârâţii este una penalizatoare.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Ministerul Justiţiei

Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în numele Ministerul Finanţelor Publice a solicitat, în temeiul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea în tot a încheierii pronunţată de instanţa de fond şi, în rejudecare, să se dispună respingerea cererii de lămurire dispozitiv, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat, în temeiul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea încheierii pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în sensul respingerii cererii de lămurire, ca inadmisibilă.

La termenul din 14 februarie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă materială a acestei instanţe, pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Drepturile băneşti stabilite prin sentinţa civilă nr. 25/F/2008 a Curţii de Apel Braşov au fost plătite în mod eşalonat, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Anterior acestui act normativ, sumele prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei au fost plătite eşalonat în baza O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei.

Prin dispoziţiile O.U.G, nr. 71/2009 (art. 3), legiuitorul a reglementat şi condiţiile de plată a sumelor restante aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 75/2008.

Prin Decizia nr. 104 din 20.01.2009, Curtea Constituţională, verificând constituţionalitatea art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 75/2008, a statuat cu privire la instanţa competentă să soluţioneze calea de atac declarată împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, de curţile de apel, în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat conform O.U.G. nr. 27/2006 şi O.G. nr. 8/2007.

Sub acest aspect, dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin decizia mai sus-menţionată, este valabilă, mutatis mutandis, şi pentru soluţionarea litigiilor deduse judecăţii în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009, deoarece acestea vizează acţiuni de aceeaşi natură, privind acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat conform O.U.G. nr. 27/2006 şi O.G. nr. 8/2007.

în acest sens, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 104 din 20.01.2009 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa supremă, în mai multe dosare, şi s-a constatat că dispoziţiile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.

Potrivit art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, cererile menţionate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte şi cele având ca obiect acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, erau soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.

Conform alin. {2) din textul de lege sus-menţionat, recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, de curţile de apel se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Curtea Constituţională a constatat că elementele cuprinse în nota de fundamentare care însoţeşte O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la necesitatea ca justiţia sa reprezinte un factor esenţial de echilibru în statul de drept, care implică unificarea practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul justiţiei, la dificultăţile întâmpinate în executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie, printre altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanţei de urgenţa în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I-a din Constituţia României.

De asemenea, aspectele ce ţin de oportunitatea adoptării reglementării nu îşi pot găsi, însă, soluţionarea în modificarea unor norme ce reglementează competenţa în primă instanţă şi în recurs.

Mai mult, Curtea Constituţională a constatat că niciunul dintre obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competenţă, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acţiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiţie.

S-a reţinut şi înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, prin dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţă, deoarece se afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al cărei statut constituţional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.

În continuare, Curtea a mai constatat că stabilirea în competenţa instanţei supreme a soluţionării recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel, în primă instanţă, are ca efect extinderea sferei sale de competenţă şi supradimensionarea activităţii acesteia, în condiţiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu funcţionează o secţie specializată în soluţionarea conflictelor şi litigiilor de muncă.

A mai reţinut că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă respective nu satisfac nici exigenţele art. 21 afin.(3) din Constituţie, în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activităţii instanţei supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiţie.

În esenţă, Curtea a constatat că nerespectarea normelor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3), prin art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 75/2008, atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), conform cărora:

"În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

Ca atare, având în vedere Decizia nr. 104 din 20.01.2009 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte nu mai are in competenţă, în prezent, soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiţie, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.

Aşadar, instanţa de drept comun în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în domeniul litigiilor de muncă este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.

Cât priveşte cauza de ţaţă, se constată că acţiunea reclamantei (grefier la Judecătoria Braşov) a. fost iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov care, în temeiul prevederilor art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 75/2008, a trimis cauza, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Braşov, această din urmă instanţă judecând litigiul în prima instanţă, având în vedere calitatea părţilor.

Sentinţa de fond a rămas definitivă, prin nerecurare, însă, calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri; ar fi fost tot de competenţa Curţii de Apel Braşov, aşa încât şi soluţionarea recursurilor declarate împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului aparţine aceleiaşi instanţe.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a recursurilor în favoarea Curţii de Apel Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererilor de recurs.

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Ministerul Justiţiei împotriva încheierii din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în Dosarul nr. x/62/2008.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2018.