Revision petition dismissed for failure to establish res judicata identity between distinct dismissal acts and non-final prior judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision, thereby upholding the lower appellate court's final decision that had dismissed the claimant’s labor disputes. The dispute concerned the validity of a post-abolition dismissal and a reinstatement order, with the claimant arguing that the challenged appellate decision violated the res judicata authority of three prior final judgments regarding her employment status and unpaid wages. The court rejected the petition on the grounds that the essential condition of res judicata was not met because there was no triple identity of object, cause, and parties between the challenged decision and the cited prior rulings, which addressed different dismissal acts (disciplinary versus post-abolition) or procedural matters such as execution objections; additionally, one cited judgment was not final due to a pending appeal, and the claimant’s supplementary arguments regarding violations of Article 6 of the European Convention on Human Rights were deemed irrelevant to the specific statutory grounds for revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which strictly limits review to contradictions between final judgments.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 281 alin. (1) C. proc. civ, art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, art. 467 alin. (2) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Revision petition dismissed for failure to establish res judicata identity between distinct dismissal acts and non-final prior judgment: The dispute concerned the validity of a post-abolition dismissal and a reinstatement order, with the claimant arguing that the challenged appellate decision violated the res judicata authority of three prior final judgments regarding her employment status and unpaid wages. The court rejected the petition on the grounds that the essential condition of res judicata was not met because there was no triple identity of object, cause, and parties between the challenged decision and the cited prior rulings, which addressed different dismissal acts (disciplinary versus post-abolition) or procedural matters such as execution objections; additionally, one cited judgment was not final due to a pending appeal, and the claimant’s supplementary arguments regarding violations of Article 6 of the European Convention on Human Rights were deemed irrelevant to the specific statutory grounds for revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which strictly limits review to contradictions between final judgments.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, as the court explicitly stated that the requirements of this provision were not met, leading to the dismissal of the revision petition as inadmissible.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 24.07.2017, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/1/2017, cererea de revizuire formulată de revizuentă A. împotriva Deciziei civile nr. 3858 din 23.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea acestei decizii sub motiv ca încalcă autoritatea de lucru judecat a trei hotărâri judecătoreşti definitive anterioare, respectiv Decizia nr. 3180 din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (Dosar nr. x/3/2011), încheierea din camera de consiliu din 23 noiembrie 2014 a aceleiaşi instanţe şi sentinţa civilă nr. 14557 din 7 noiembrie 2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti (Dosar nr. x/2016).
în motivarea cererii de revizuire, revizuentă a arătat, prealabil dezvoltării motivului propriu-zis de revizuire, că Decizia nr. 703 din 10 iulie 2014 a intimatei Asociaţia de Proprietari, numită "Decizie de reintegrare", transmisă prin Executor Judecătoresc în data de 11.07.2014, constituie un înscris cu conţinut nereal referitor la reintegrarea în muncă, ca titlu executoriu prevăzut de art. 78 şi 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003. Motivaţia de netăgăduit o constituie faptul că la data de 26.08.2014, însăşi pârâta, sub semnătura preşedintelui Asociaţiei de Proprietari, în cuprinsul cererii de lămurire dispozitiv introdusă în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., a afirmat că " reintegrarea nu mai este posibilă, postul fiind desfiinţat începând cu data de 01.02.2013, în organigrama asociaţiei nemaiexistând acest post".
Revizuenta susţine că actul neadevărat, numit "Decizia de reintegrare nr. 703 din 10.04.2014", a influenţat, în mod evident, soluţia greşită pronunţată în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2017, prin simplul fapt că reintegrarea în muncă conform prevederilor Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 3180 din 05.05.2014 nu s-a realizat, revizuenta nemaiavând calitatea de salariat şi, pe cale de consecinţă, notificarea nr. x din 11.07.2014 privind desfiinţarea postului şi respectiv, Decizia de concediere nr. 822 din 12.08.2014 nu puteau fi îndreptate împotriva unei persoane care nu deţinea calitatea de salariat al pârâtei, condiţii în care Decizia nr. 822 din 13.08.2014 de desfacere a contractului său de muncă este nulă de drept.
Sub aspectul motivului de revizuire invocat, revizuenta a arătat următoarele:
1. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 3858 din 23 iunie 2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii Curţii de Apel Bucureşti din camera de consiliu din 24 noiembrie 2014, întrucât această primă hotărâre irevocabilă conţine o soluţie adoptată pe cale incidentală cu privire la aspectul desfacerii contractului său de muncă, în baza prevederilor art. 65 alin. (1) C. muncii (Decizia nr. 822 din 13.08.2014), aspect principal dedus judecaţii prin conţinutul cererii de lămurire.
Susţine că dezlegarea data pricinii prin încheierea din data de 24.11.2014 este în totală contradicţie cu soluţia ulterioară pronunţată în Dosarul nr. x/2/2017, prin Decizia nr. 3858 din 23.06.2017, a cărei revizuire o solicită, în acest din urmă dosar formulând o primă cerere principală la data de 09.08.2014, prin care a solicitat anularea notificării nr. x/2014 şi, implicit, a aşa-zisei Decizii de reintegrare nr. 703 din 10.07.2014, conform Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 3180 din 05.05.2014, respectiv o a doua cerere accesorie, contestaţie a Deciziei nr. 822 din 13.08.2014, formulată Ia data de 19.09.2014.
Caracterul accesoriu al celei de a doua cereri este determinat de nulitatea constatată, în fapt, a primelor două acte, Decizia de reintegrare nr. 703 din 10.07.2014 şi notificarea nr. x din 11.07.2014. Nulitatea de fapt a celor două acte este efectivă prin recunoaşterea făcută de angajator în cuprinsul cererii de lămurire dispozitiv decizie, dar şi din punctul de vedere al obligaţiei aplicării deciziilor Curţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 şi 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 (Deciziile nr. 269/2005 şi nr. 1230/2007).
Revizuenta susţine că între cele două decizii, pronunţate în dosare diferite, există tripla identitate de elemente a autorităţii de lucru judecat, şi anume: identitate de obiect - dispoziţiile executorii pentru cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014, reprezentate, în principal, de prevederile art. 78 alin. (2) vizând reintegrarea, cu consecinţa plăţii drepturilor până la reintegrarea efectiva, şi respectiv, obiectul cererii principale din Dosarul Curţii de Apel Bucureşti nr. x/2/2017, de respectare a titlului executoriu privind reintegrarea, conform prevederilor art. 78 alin. (2), în baza titlului executoriu al Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014; cauza identică - prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003; identitatea de părţi.
2. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 3858 din 23 iunie 2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă conform art. 467 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că pârâta debitoare a consemnat suma de 14.000 RON către revizuenta creditoare, în contul şi la dispoziţia executorului judecătoresc, caz în care nu mai are dreptul de a formula apel principal privind executarea.
Sentinţa evocată a fost pronunţată într-un litigiu în care pârâta a învestit instanţa cu contestaţie la executare şi la titlu, litigiu în care au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor chestiunile litigioase privind Deciziile nr. 822 din 13.08.2014 şi nr. 703 din 11.07.2014, notificarea nr. x din 11.07.2014, cuprinse anterior în cererea de lămurire soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea din camera de consiliu de la 24.11.2014.
Revizuenta susţine că şi între aceste două hotărâri, pronunţate în dosare diferite, există tripla identitate de elemente a autorităţii de lucru judecat, şi anume: obiectul identic - dispoziţiile executorii pentru contestaţia la executare şi ia titlu a dispozitivului Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014, reprezentate, în principal, de prevederile art. 78 alin. (2) vizând reintegrarea, cu consecinţa plăţii drepturilor până la reintegrarea efectivă, şi respectiv, obiectul cererii principale din Dosarul Curţii de Apel Bucureşti nr. x/2/2017, de respectare a titlului executoriu privind reintegrarea, conform prevederilor art. 78 alin. (2), în baza titlului executoriu al Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014; cauza identică - prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003; identitatea de părţi.
3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 3858 din 23 iunie 2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 3180 din 05.05.2014.
Dezlegarea dată pricinii de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 3858 din 23.06.2017, asupra primei cereri principale, din data de 09.08.2014, este in contradicţie cu prima Decizie Curţii de Apel Bucureşti nr. 3180 din 05.05.2014.
Astfel, revizuenta susţine că, în dosarul în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 3858 din 23.06.2017, a introdus o primă cerere principală la data de 09.08,2014, prin care a solicitat anularea notificării nr. x din 11.07.2014 şi, implicit, a aşa-zisei Decizii de reintegrare nr. 703 din 10.07.2014, conform Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 3180 din 05.05.2014, iar a doua cerere, accesorie, contestaţie a Deciziei nr. 822 din 13.08.2014, a formulat-o la data de 19.09.2014, caracterul accesoriu al celei de a doua cereri fiind determinat de nulitatea constatată, în fapt, a primelor două acte, Decizia de reintegrare 703 din 10.07.2014 şi notificarea nr. x din 11.07.2014.
Nulitatea de fapt a celor două acte este efectivă prin recunoaşterea făcută de angajator în cuprinsul cererii de lămurire dispozitiv decizie, dar şi din punctul de vedere al obligaţiei aplicării deciziilor Curţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 şi 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 (Deciziile nr. 269/2005 şi nr. 1230/2007).
Revizuenta susţine ca şi între aceste ultime două decizii, pronunţate în dosare diferite, există tripla identitate de elemente a autorităţii de lucru judecat, şi anume: obiectul identic - din dispozitivul Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014 rezultă că "reintegrarea în postul ocupat anterior concedierii" reprezintă folosul urmărit, iar din cererea principală, folosul urmărit îl reprezintă tot reintegrarea în postul ocupat, conform prevederilor Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014; cauza identică - prevederile art. 78 alin. (2) Legea 53/2003, întărite şi prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 269/2005 şi nr. 1230/2007; identitatea de părţi.
Revizuenta a formulat precizări la cererea de revizuire, prin care a arătat că atât sentinţa civilă nr. 6828 din 30.06.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cât şi decizia prin care i s-a respins apelul exercitat împotriva acestei sentinţe, respectiv Decizia nr. 3858 din 23.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, supusă revizuirii, încalcă prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit deciziei pilot Cerovsekşi Bozicnik versus Slovenia, motivat de faptul că hotărârea fondului nu a fost semnată de către judecătorii care au participat la dezbateri.
În acest context, susţine revizuenta, cele două hotărâri judecătoreşti menţionate sunt lovite de nulitate absolută, astfel că nu poate exista o comparaţie între acestea şi cele trei hotărâri judecătoreşti anterioare invocate în revizuire.
Intimata Asociaţia de Proprietari a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate decurgând din dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 23 noiembrie 2017, Înalta Curte a supus dezbaterii admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: întrunirea sau nu a condiţiilor autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte revizuirea Deciziei nr. 3858 din 23.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale raportat la Decizia nr. 3180 din 05.05.2014 şi încheierea de şedinţă din 24.11.2014 pronunţate de aceeaşi Curte de Apel; caracterul definitiv/nedefinitiv al sentinţei civile nr. 14557 din 7.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, în ceea ce priveşte revizuirea Deciziei nr. 3858 din 23.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti raportat la această sentinţa; posibilitatea de încadrare, în motivul de revizuire pe care s-a întemeiat cererea dedusă judecăţii, a susţinerilor din cererea precizatoare formulată de revizuenta.
Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, analiză care este prioritară in considerarea prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care aceasta se fundamentează. Astfel, potrivit textului menţionat, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate ca temei al cererii deduse judecăţii în prezenta cauză, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri,
Acest motiv de revizuire, al cărui fundament îl reprezintă autoritatea de lucru judecat, presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictoriu hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză - caracteristică autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea principiului puterii de lucru judecat, care împiedică judecarea din nou a unui proces terminat, având aceiaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, şi conduce în final la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
în speţă, revizuenta invocă contrarietatea Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 3858 din 23.06.2017 cu Decizia nr. 3180 din 05.05.2014 şi încheierea din Camera de Consiliu de la 24.11.2014 ale aceleiaşi Curţi de Apel, precum şi cu sentinţa civilă nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, susţinând că între Decizia nr. 3858 din 23.06.2017, supusă revizuirii, şi cele trei hotărâri judecătoreşti anterioare evocate, pronunţate în dosare diferite, există tripla identitate de elemente caracteristică autorităţii de lucru judecat - părţi, obiect şi cauză.
Contrar susţinerilor revizuentei, condiţia triplei identităţi caracteristică lucrului judecat nu se regăseşte între pricinile în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice.
1. Astfel, în procesul ce a format obiectul Dosarului nr. x/2/2017, în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se cere, respectiv Decizia civilă nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta A. a Investit instanţa, la data de 12 august 2014, cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari, să se dispună anularea notificării nr. x din 11.07.2014 emisă de pârâtă, repunerea în situaţia anterioară emiterii acestui act şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, inclusiv a taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, iar prin cererea completatoare formulată la data de 19.09.2014, reclamanta a contestat Decizia nr. 822 din 13.08.2014 de desfacere a contractului său de muncă, solicitând anularea acestei decizii, repunerea în situaţia anterioară emiterii acestui act de concediere şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, inclusiv a taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Prin notificarea nr. x din 11.07.2014 s-a comunicat reclamantei desfiinţarea postului ocupat şi acordarea termenului de preaviz, iar prin Decizia nr. 822 din 13.08.2014 s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantei ca urmare a desfiinţării postului ocupat.
în acest proces, prin sentinţa civilă nr. 6828 din 30.06.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari, ca neîntemeiată. Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia supusă revizuirii, respectiv Decizia civilă nr. 3858 din 23 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins apelul exercitat de reclamantă.
În procesul anterior, ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2011, finalizat prin Decizia civilă nr. 3180 din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost completată ulterior, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari, să se dispună anularea Deciziilor nr. 612 din 10.06.2011, nr. 706 din 04.07.2011 şi nr. 719 din 21.07,2011 emise de pârâtă, reintegrarea în postul deţinut anterior concedierii şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă. Prin Decizia nr. 612 din 10.06.2011 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei, prin Decizia nr. 706 din 04.07.2011 s-a dispus revocarea Deciziei nr. 612 din 10.06.2011, iar prin Decizia nr. 719 din 21.07.2011 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei.
în acest proces, prin sentinţa civilă nr. 7026 din 02.07.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari, ca neîntemeiată. Această sentinţă a fost reformată prin Decizia civilă nr. 3180 din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a luat act de renunţarea recurentei Asociaţia de Proprietari la judecarea recursului şi s-a admis recursul reclamantei A., dispunându-se modificarea, în parte, a sentinţei civile nr. 7026 din 02.07.2013, în sensul că: s-a admis, în parte, acţiunea completată; s-au anulat Deciziile nr. 612 din 10.06.2011, nr. 706 din 04.07.2011 şi nr. 719 din 21.07.2011; s-a dispus reintegrarea reclamantei în postul ocupat anterior concedierii, începând cu data de 01.04.2011; s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariate indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata începând cu data de 01.04.2011 şi până la data reintegrării efective, precum şi la plata impozitelor şi contribuţiilor prevăzute de lege, aferente acestor drepturi; s-a menţinut în rest sentinţa.
Din analiza comparativă a elementelor cererilor deduse judecăţii în aceste două procese, rezultă că nu există identitate de obiect şi cauza, devreme ce în cele două procese au fost contestate acte de concediere diferite, emise pe temeiuri juridice diferite.
Astfel, în primul litigiu au fost contestate două decizii de desfacere disciplinară a contractului de muncă al reclamantei, şi anume Deciziile nr. 612 din 10.06.2011 şi nr. 719 din 21.07.2011, precum şi Decizia nr. 706 din 04.07.2011 de revocare a Deciziei nr. 612 din 10.06.2011, în timp ce în litigiul finalizat cu decizia supusă revizuirii s-a contestat un alt act de concediere, respectiv Decizia nr. 822 din 13.08.2014, al cărui temei l-a reprezentat desfiinţarea postului ocupat, obiectul şi cauza juridică a celor două procese fiind, aşadar, diferite.
Nefiind vorba despre identitate de obiect şi cauză între litigiile în discuţie, nu se poate reţine că prin Decizia civilă nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 3180 din 5.05.2014 pronunţată de aceeaşi Curte de Apel, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de natură să determine anularea ultimei hotărâri.
2. Cât priveşte încheierea din Camera de Consiliu de la 24.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, se constată că prin aceasta s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 3180 din 05.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de petenta Asociaţia de Proprietari în contradictoriu cu intimata A.
O primă precizare care se impune, raportat la dispoziţiile art. 443 C. proc. civ., este aceea că, prin lămurirea dispozitivului, instanţa nu poate decât să expliciteze dispoziţiile echivoce ale acestuia, iar nu să modifice hotărârea, încheierea prin care se soluţionează cererea de lămurire făcând corp comun cu hotărârea ce se cere a fi lămurită, fiind, deci, pronunţată în acelaşi litigiu.
Prin urmare, încheierea invocată de revizuentă, pronunţată în soluţionarea unei cereri de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3180/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, nu poate fi per se potrivnică Deciziei nr. 3858/2017 a Curţii de Apel Bucureşti.
In ceea ce priveşte pretinsa contrarietate între Decizia civilă nr. 3858 din 23.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia civilă nr. 3180/2014 a aceleiaşi Curţi de Apel, cu care încheierea din 24.11.2014 face corp comun, aceasta a fost deja analizată, la pct. 1, raportat la condiţia triplei identităţi de elemente caracteristică autorităţii de lucru judecat.
3. Analizând pretinsa contrarietate dintre Decizia civilă nr. 3858 din 23.06,2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi sentinţa civilă nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti (pronunţată în Dosarul nr. x/301/2016), Înalta Curte reţine următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea Asociaţia de Proprietari în contradictoriu cu intimata A. Această hotărâre este susceptibilă de apel, conform dispoziţiilor art. 718 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia la executare poate fi atacată cu apel.
Potrivit evidenţei informatizate ECRIS, s-a exercitat apelul împotriva sentinţei civile nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, calea de atac fiind pendinte pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, astfel că această sentinţă nu este definitivă.
Revizuenta a susţinut că sentinţa evocată este definitivă, deoarece pârâta debitoare a consemnat suma de 14.000 RON către ea, în calitate de creditoare, astfel că nu ar mai avea dreptul de a formula apei principal privind executarea, sens în care a invocat dispoziţiile art. 467 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care a executat parţial hotărârea de primă instanţă, deşi aceasta nu era susceptibilă de executare provizorie, nu mai are dreptul de a face apel principal cu privire la dispoziţiile executate".
Textul invocat de revizuenta reglementează efectele în apel ale achiesării tacite parţiale la hotărârea neexecutorie de primă instanţă, efectul unei achiesări tacite parţiale fiind acela al pierderii dreptului de a mai formula apel principal cu privire la dispoziţiile executate din hotărârea de primă instanţă. Cu alte cuvinte, partea care a executat parţial hotărârea de primă instanţă, deşi aceasta nu era susceptibilă de executare provizorie, nu mai are dreptul să facă apel principal împotriva acestei hotărâri, cu privire la dispoziţiile executate.
Or, ceea ce pretinde revizuenta nu este o achiesare a intimatei la sentinţa civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, spre a se pune problema pierderii, de către intimată, a dreptului Ia apel împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 467 alin. (2) C. proc. civ., ci o achiesare la hotărârea ce a constituit titlul executoriu pe care s-a întemeiat executarea cu privire la care s-a formulat contestaţia la executare soluţionată prin sentinţa civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3, împrejurare irelevantă, evaluarea caracterului definitiv sau nu al sentinţei civile nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Aşa cum s-a arătat deja, hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei ia executare este susceptibilă de apel, potrivit dispoziţiilor art. 718 alin. (1) C. proc. civ., iar, în speţă, acest drept la calea de atac a fost exercitat, apelul fiind în curs de soluţionare, cu consecinţa că sentinţa civilă nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti nu este definitivă.
Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevăd condiţia generală de admisibilitatea a revizuirii pentru hotărâri potrivnice ca acestea să fie definitive, ceea ce nu se verifică cu privire la sentinţa civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Aşa fiind, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3858/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, prin raportare la sentinţa civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, este inadmisibilă, pentru că hotărârea pronunţată în primul proces nu este definitivă.
Pe de altă parte, nu se verifică nici identitatea de obiect şi cauză juridică între cele două litigii, devreme ce prin sentinţa civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a soluţionat o contestaţie la executare, iar prin decizia a cărei retractare se solicită, o contestaţia la decizie încetare contract de muncă ca urmare a desfiinţării postului ocupat. Ca atare, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii referitoare la existenţa triplei identităţi de elemente specifică autorităţii de lucru judecat.
în ceea ce priveşte precizarea cererii de revizuire formulată de revizuenta A., se constată că prin aceasta se invoca critici de nelegalitate privind sentinţa civilă nr. 6828 din 30 iunie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi decizia prin care s-a respins apelul împotriva acestei sentinţe, respectiv Decizia nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, supusă revizuirii, susţinându-se că aceste hotărâri încalcă prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, potrivit deciziei pilot Cerovsek şi Bozicnik versus Slovenia.
Aceste susţineri nu au, însă, legătură cu elementele autorităţii de lucru judecat ce trebuie verificate în analiza revizuirii întemeiate pe contrarietatea de hotărâri, ci îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.
Ca atare, susţinerile din cererea precizatoare nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuenta, şi, prin urmare, nu pot fi analizate de instanţa de revizuire, în competenţa căreia nu intră realizarea unui control judiciar ai hotărârii atacate, verificările instanţei de revizuire fiind limitate la faptul dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a încălcat sau nu autoritatea de lucru judecat a unei/unor hotărâri definitive anterioare.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuenţi A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuenta A.
Cu recurs la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.