Exclusive territorial jurisdiction for inter-heir tort claims during indivision under succession law

Deliberând, asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 24 mai 2017 sub nr. x/288/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii pe care trebuie să le realizeze la zidul camerei sale, degradat de pârât, a reparaţiilor şifonierului cu 3 uşi, a covorului persan ce i-a fost distrus şi lipsa de folosinţă. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 2.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că de pe urma autoarei C., a cărei succesiune nu a fost dezbătută, deţine în indiviziune cu pârâtul, fratele său, un imobil, o casă şi terenul aferent acesteia, situate în comuna Vitomireşti, sat Trepteni, jud. Olt.

Reclamantul a arătat că s-a înţeles cu pârâtul cu privire la modul de stăpânire al imobilul, ţinând cont de voinţa bunicii, în sensul că reclamantul a luat o cameră, iar pârâtul a luat două camere şi o sală.

A susţinut reclamantul că la data de 05.05.2017, când s-a deplasat la casă, a constatat că fratele său i-a spart unul din zidurile de la camera sa, mai mult de jumătate, fapt ce a dus la apariţia unor fisuri adânci şi la celelalte trei, şifonierul i l-a deplasat forţat, făcând ca uşile să nu se mai închidă, covorul persan i-a fost rupt, a făcut modificări la contor şi reţeaua electrică, în sensul că a creat un nou traseu de energie electrică către camera sa, fără a deţine autorizaţie şi proiect în acest sens.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1381 şi urm C. civ., art. 58 alin. (1) C. civ., art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 1357 C. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în motivarea căreia a arătat că potrivit art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Totodată, pe cale reconvenţională pârâtul a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând contravaloarea materialelor şi lucrărilor de reabilitare la casa respectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 229 din 19.01.2018, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reţinut, în esenţă, că întrucât pretenţiile sunt afirmate de reclamant în calitate de moştenitor, împotriva pârâtului, în aceeaşi calitate şi au ca izvor folosinţa bunurilor succesorale, sunt incidente dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, această instanţă a reţinut că ultimul domiciliu al autoarei C. a fost în comuna Vitomireşti, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Slatina, motiv faţă de care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 01.02.2018 sub acelaşi număr unic de dosar.

La primul termen de judecată stabilit de această instanţă, respectiv 28.02.2018, reclamantul a invocate, prin note, scrise excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Slatina, susţinând că în cauză nu este vorba despre o cerere privitoare la moşteniri, ci despre o acţiune în pretenţii.

Reclamantul a apreciat că dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se aplică numai în situaţia în care ar fi fost dezbătută succesiunea autoarei C., iar pentru obiectul judecăţii este important obiectul acţiunii, nu izvorul pretenţiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1149 din 7 martie 2018, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

A reţinut această instanţă că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, nu sunt incidente dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia (aşa cum a apreciat Judecătoria Râmnicu Vâlcea).

De asemenea, această instanţă, a apreciat că textul de lege reglementează competenţa de soluţionare a raporturilor litigioase născute între moştenitori cu privire la calitatea de moştenitor ori întinderea masei succesorale.

Totodată, a apreciat că acest text de lege este aplicabil şi în privinţa pretenţiilor de natură patrimonială ale unuia dintre moştenitori împotriva celorlalţi, însă pentru a intra sub incidenţa sa, este necesar ca pretenţiile dintre moştenitori să vizeze aspecte legate strict de creşterea valorii economice a bunurilor succesorale ori de plata unor taxe, impozite sau alte cheltuieli legate de administrarea şi conservarea bunurilor succesorale şi care, până la dezbaterea succesorală, sunt suportate de unul (sau unii) dintre moştenitori, în condiţiile în care ceilalţi moştenitori nu au renunţat la succesiune sau nu au devenit străini de succesiune prin neacceptare şi au, deci, calitatea de moştenitori acceptanţi (ce îi obligă să contribuie la pasivul succesoral).

În consecinţă, Judecătoria Slatina a apreciat că în cauza de faţă se pune problema unei acţiuni în răspundere civilă delictuală prin care reclamantul tinde să obţină repararea unui prejudiciu pe care susţine că pârâtul i l-ar fi provocat direct în patrimoniul său, prin deteriorarea bunurilor indicate în cerere.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că în cauza de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci dispoziţiile art. 107 coroborate cu art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 din acelaşi act normativ, conform cărora în materie delictuală reclamantul are posibilitatea de a alege între instanţa de la domiciliul pârâtului sau instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită ori s-a produs prejudiciul.

Cum instanţa de la domiciliul pârâtului este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar reclamantul a avut posibilitatea între a alege între această instanţă şi cea de la locul situării imobilului, s-a apreciat că Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost legal învestită şi este competentă teritorial să soluţioneze cauza.

Examinând conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. dispune că: "În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia."

În cauza de faţă se pune problema disputei părţilor cu privire la folosinţa bunurilor ce au aparţinut autoarei C., decedată, cu ultimul domiciliu în comuna Vitomireşti, jud. Olt.

Din verificarea actelor dosarului, rezultă că atât reclamantul cât şi pârâtul au vocaţie la succesiunea autoarei C., în calitate de nepoţi, iar masa succesorală rămasă la decesul autoarei se compune din terenuri şi imobile construcţii - casă, fânar, anexe situate în comuna Vitomireşti, astfel cum rezultă din sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale, emisă de Primăria comunei Vitomireşti, la data de 05.10.2017, aflată la fila 14 din dosarul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Este adevărat că obiectul acţiunii este reprezentat de pretenţiile reclamantului împotriva pârâtului, însă acest obiect nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. - ce instituie norma generală privind competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul pârâtului, ci este relevant, pentru determinarea competenţei, izvorul pretenţiilor.

Or, în cauză, pretenţiile reclamantului sunt reclamate în calitatea sa de moştenitor, împotriva pârâtului, în aceeaşi calitate, şi au ca izvor folosinţa bunurilor succesorale, împrejurare faţă de care, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Întrucât ultimul domiciliu al autoarei a fost în comuna Vitomireşti, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Slatina, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2018.