Property title modification dispute: Supreme Court declines jurisdiction and remands appeal to Court of Appeals for lack of competent appellate jurisdiction.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania declined its jurisdiction and referred the case back to the Cluj Court of Appeals, finding that the latter was the competent appellate instance for the appeal in question. The dispute arose from a civil action to modify a property title, where the first instance court admitted the claim and the County Court subsequently reversed that judgment on appeal; the plaintiff then filed a petition for review against the County Court’s decision. The Supreme Court held that under Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, its jurisdiction for appeals is limited to decisions issued by Courts of Appeal, and it does not possess inherent jurisdiction over appeals against decisions rendered by County Courts in the first instance of appeal. Consequently, the Court invoked the principle of court hierarchy and Article 483(4) of the Code of Civil Procedure to determine that the Cluj Court of Appeals, as the hierarchically superior instance to the County Court, must examine the appeal, rejecting any interpretation that would create a new jurisdictional rule via case law contrary to Articles 122 of the Code of Civil Procedure and Article 126(2) of the Constitution.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din C. proc. civ; Property title modification dispute: Supreme Court declines jurisdiction and remands appeal to Court of Appeals for lack of competent appellate jurisdiction: The dispute arose from a civil action to modify a property title, where the first instance court admitted the claim and the County Court subsequently reversed that judgment on appeal; the plaintiff then filed a petition for review against the County Court’s decision. The Supreme Court held that under Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, its jurisdiction for appeals is limited to decisions issued by Courts of Appeal, and it does not possess inherent jurisdiction over appeals against decisions rendered by County Courts in the first instance of appeal. Consequently, the Court invoked the principle of court hierarchy and Article 483(4) of the Code of Civil Procedure to determine that the Cluj Court of Appeals, as the hierarchically superior instance to the County Court, must examine the appeal, rejecting any interpretation that would create a new jurisdictional rule via case law contrary to Articles 122 of the Code of Civil Procedure and Article 126(2) of the Constitution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the legal basis for declining jurisdiction and referring the case to the Cluj Court of Appeals.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 555 din 21.09.2016, pronunţată în Dosar nr. x/1752/2015, Judecătoria Jibou a admis cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu intimatele Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sălaj, Comisia Locală de Fond Funciar Someş Odorhei, B., C., D., E., F. şi G.
A dispus modificarea Titlului de Proprietate nr. x din 19.08.2015 în sensul înlăturării de la moştenitori a pârâtei G.
Pârâta G. a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 700 RON, cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 680 din 11.07.2017, Tribunalul Sălaj, a admis apelul formulat de apelanta G., împotriva sentinţei civile nr. 555 din 21.09.2016, pronunţată de Judecătoria Jibou, care a fost schimbată în tot şi, în consecinţă:
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia judeţeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor Sălaj, Comisia locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor Odorhei, B., C., D., E., F. şi G.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.
Prin Decizia civila nr. 25/R din 15 februarie 2018 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, respectiv a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 680 din 11.07.2017 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosar nr. x/1752/2015, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă Ia data de 16 martie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtra nr. 2.
Prin rezoluţia din data de 19 martie 2018, s-a fixat termen de judecată Ia 15 mai 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. l din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei. în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îi urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil ca Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de ari 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso Ia plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie " potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de ia această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
In aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Sălaj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 680 din data de 11 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Fără cale de atac,
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2018.