Custody and maintenance provisional order appeal transferred to Court of Appeal on jurisdictional grounds
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its material competence and referred the appeal to the Bucharest Court of Appeal, with no further appeal available; thus, after this decision, the procedural outcome is a transfer of the case to the Court of Appeal, leaving the appellate decision of the Ilfov Tribunal in force pending that review. The dispute arose from a provisional order (ordonanță președințială) in a child custody and maintenance matter: the first-instance court rejected the mother's claim, but the tribunal on appeal reversed it, provisionally placing the minor with the mother and ordering the father to pay maintenance; the father appealed, and the Bucharest Court of Appeal raised a material jurisdiction exception, referring the case to the High Court. The High Court held that under Article 97(1), Article 483(3)-(4), and Article 132(3) of the Civil Procedure Code, it has jurisdiction only over appeals against rulings of courts of appeal or where expressly provided by law, not over appeals against rulings of tribunals in appellate proceedings; therefore, absent an express statutory grant, the hierarchical superior court—here the Bucharest Court of Appeal—must hear the appeal, and no new jurisdictional rule may be created judicially per Article 122 of the Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din C. proc. civ; Custody and maintenance provisional order appeal transferred to Court of Appeal on jurisdictional grounds: The dispute arose from a provisional order (ordonanță președințială) in a child custody and maintenance matter: the first-instance court rejected the mother's claim, but the tribunal on appeal reversed it, provisionally placing the minor with the mother and ordering the father to pay maintenance; the father appealed, and the Bucharest Court of Appeal raised a material jurisdiction exception, referring the case to the High Court. The High Court held that under Article 97(1), Article 483(3)-(4), and Article 132(3) of the Civil Procedure Code, it has jurisdiction only over appeals against rulings of courts of appeal or where expressly provided by law, not over appeals against rulings of tribunals in appellate proceedings; therefore, absent an express statutory grant, the hierarchical superior court—here the Bucharest Court of Appeal—must hear the appeal, and no new jurisdictional rule may be created judicially per Article 122 of the Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to determine that the High Court of Cassation and Justice is not competent to hear the appeal, as it only hears appeals against decisions of courts of appeal or in cases expressly provided by law.
Used to establish that appeals against decisions rendered by tribunals in appeal are within the competence of the courts of appeal, not the High Court.
Cited in combination with art. 97 and art. 483 to support the determination of material competence in this case.
Used as the procedural basis for declining jurisdiction and sending the case to the competent court of appeal.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2018 din 23.05.2017, Judecătoria Cornetu a respins ca neîntemeiata cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B.
Prin decizia civilă nr. 2486/A din 30.06.2017, Tribunalul Ilfov a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2018 din 23.05.2017 pronunţate de Judecătoria Cornetu, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, stabilind provizoriu locuinţa minorei C. la domiciliul mamei, până la soluţionarea Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul judecătoriei Cornetu şi, pe cale de consecinţă a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei în cotă de o pătrime din salariul minim pe economie începând cu data introducerii acţiunii 07.03.2017 până la soluţionarea litigiului de fond, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 1.560 RON reprezentând cheltuieli de judecata făcute la fond şi în apel.
Prin decizia civilă nr. 628 din 15 decembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 05 martie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.
Prin rezoluţia din data de 07 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 15 mai 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas m pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şl a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc raptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îi urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie " potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută In mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului, a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Ilfov revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2486/A din data de 30 iunie 2017, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi. 15 mai 2018.