Police Officer's Commercial Activity Conviction for De Facto Company Management Upheld on Cassation Appeal

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penale nr. 62 din data de 13.02.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava au fost recalificate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., astfel:

- din fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. Nou cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou şi art. 35 alin. (1) C. pen. Nou, în fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen. Nou;

- din uz de fals prev. de art. 323 C. pen. Nou cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou în uz de fals prev. de art. 291 C. pen. 1968 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou.

A fost schimbată încadrarea juridică a infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen. Nou şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. 1968 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. 1968 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

a. efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care inculpatul o îndeplineşte în cadrul I.P.J. Suceava, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., rap. la art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

b. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. 1968 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou, art. 74 lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 lit. e) C. pen. 1968, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. 1968, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 alin. (1) C. pen. 1968 privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1968.

În temeiul art. 81 C. pen. 1968, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni prev. de art. 82 C. pen. 1968 şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 şi 85 C. pen. 1968.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. 1968, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

Conform art. 25 alin. (3) rap. la art. 397 alin. (3) C. proc. pen., au fost desfiinţate în totalitate cele şase înscrisuri falsificate:

- proces-verbal de examinare întocmit cu ocazia susţinerii examenului de absolvire a programului de formare profesională " agent de securitate ";

- catalogul cu rezultatele examenului;

- anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 1.06.2013;

- proces-verbal de examinare întocmit cu ocazia susţinerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate";

- catalogul cu rezultatele examenului;

- anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 2.06.2013.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.170 RON, reprezentând cheltuieli judiciare din timpul urmăririi penale şi 2.000 RON, cu acelaşi titlu din faza cercetării judecătoreşti ( în total 4.170 RON).

Prin Decizia penală nr. 862 din 25.09.2017, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins apelul declarat de A. împotriva sentinţei penale nr. 62/13.02.2017 a Tribunalului Suceava, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. să plătească statului suma de 750 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava împotriva sentinţei penale nr. 62 din 13.02.2017 a Tribunalului Suceava.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. (1), (2), art. 82 şi art. 83 din C. pen. din 1969 şi a art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 6 luni închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului şi s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

S-a înlăturat dispoziţia primei instanţe de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. şi de uz de fals prev. de art. 291 din C. pen. din 1969 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. din 1969 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen., precum şi dispoziţia de condamnare a inculpatului pentru această din urmă infracţiune.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat inculpatul A. de către prima instanţă.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) şi c) rap. la art. 76 lit. e) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 din C. pen. din 1969, cu aplic art. 74 lit. a) şi c) rap. la art. 76 lit. e) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta decizie cu cea aplicată de prima instanţă pentru infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 861 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principale rezultante de 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat, potrivit art. 862 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 863 alin. (1) lit. a)-d) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a stabilit ca inculpatul A., pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, desemnat cu supravegherea lor, la datele fixate de către această instituţie; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Datele de la lit. b)-d) au fost comunicate Serviciului de Probaţiune Suceava.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 864 rap. la art. 83 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului A. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut următoarele:

În ceea ce-l priveşte pe apelantul inculpat A., prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti. Astfel, Curtea îşi însuşeşte pe deplin motivarea primei instanţe referitoare la situaţia de fapt şi la înlăturarea apărărilor inculpatului (aceste fiind reiterate ca şi motive de apel).

Într-adevăr, din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă, în fapt, în esenţă, că inculpatul A., în perioada iulie 2008 - iulie 2013 a administrat în fapt S.C. B. S.R.L. Suceava, prin interpusul C., fiica sa, şi în mod direct, a efectuat plăţi prin virament bancar, a organizat contabilitatea şi a întocmit raportărilor către organele fiscale, a încasat sume de bani şi a întocmit facturi fiscale şi chitanţe, deşi se afla în stare de incompatibilitate, urmare a calităţii sale de ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului de Ordine Publică al I.P.J.

Suceava, în scopul obţinerii de sume de bani şi bunuri achiziţionate în numele societăţii, prin includerea acestora fără drept, în cadrul cheltuielilor eligibile (a); acelaşi inculpat a întocmit şi semnat, în calitate de membru al comisiei de examinare în cadrul S.C. B. S.R.L. Suceava, firma fiind autorizată pentru astfel de examinări de Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor (din cadrul A.J.P.I.S. Suceava), procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susţinerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate", catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 01.06.2013, procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susţinerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate", catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 02.06.2013, în condiţiile în care activitatea de examinare descrisă în toate aceste documente a organizat-o şi s-a desfăşurat la data de 12.05.2013 (b); inculpatul A., la data de 03.06.2013 a prezentat şi predat reprezentantului Secretariatului Tehnic al Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor a Judeţului Suceava procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susţinerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate", catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 01.06.2013, procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susţinerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate", catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 02.06.2013, cunoscând că activitatea de examinare s-a desfăşurat la data de 12.05.2013, cu scopul de a obţine certificatele de calificare profesională în domeniul agenţilor de securitate (c).

Inculpatul A. a criticat soluţia primei instanţe arătând, în esenţă, că nu există nici un fel de mijloace de probă care să dovedească că el ar fi săvârşit infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care inculpatul o îndeplineşte în cadrul I.P.J. Suceava, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat de către prima instanţă, în condiţiile în care S.C. B. S.R.L. Suceava, a fost administrată doar de fiica sa, C.

Această apărare a apelantului inculpat este vădit nefondată. Faptul că acesta administra în fapt societatea amintită, că el era interfaţa cu clienţii societăţii, că el întocmea facturile fiscale şi chitanţele în numele societăţii, că încasa şi efectua plăţi prin virament bancar pentru societate, că organiza contabilitatea ei şi se ocupa de raportările fiscale, rezultă fără niciun dubiu din mijloacele de probă administrate în cauză.

Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile date în calitate de martori ale celor 178 de cursanţi ai S.C. B. S.R.L. Suceava. Aceştia, în esenţă, declară că persoana care a reprezentat societatea comercială amintită, adică cea de la care au primit informaţiile referitoare la înscriere, cursuri, costurile formării profesionale şi căreia i-au predat sumele de bani şi le-a eliberat chitanţe a fost inculpatul A. Au mai arătat aceiaşi martori că tot inculpatul a fost cel care a prezentat temele de pregătire la cursuri şi, ulterior, le-a oferit date privind intrarea în posesia certificatului constatator al absolvirii cursurilor. Aceste declaraţii se coroborează cu discuţiile telefonice (interceptate) purtate de către inculpat cu diferite persoane, care se interesau de cursurile oferite de S.C. B. S.R.L. Suceava (astfel, inculpatul oferă informaţii despre costul cursurilor şi documentele necesare înscrierii şi stabileşte întâlniri cu aceştia).

Şi martorii D. şi E., colegi cu inculpatul în cadrul I.P.J. Suceava, au arătat, în esenţă, că inculpatul era cel ce se ocupa în fapt de administrarea firmei şi nu fiica lui. Aspectele relatate de cei doi martori se coroborează cu împrejurarea că în perioada de referinţă, fiica inculpatului, C., era studentă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, forma la zi (cum rezultă din adresa din 19.12.2013 a instituţiei menţionate). Din niciun mijloc de probă nu a rezultat că aceasta ar fi avut cunoştinţe de specialitate în domeniul formării profesionale a agenţilor de securitate.

Din declaraţia martorei F. a rezultat că cel care conducea activitatea contabilă şi întocmea raportările fiscale (cu sprijinul martorei care este contabilă) era inculpatul A. Acesta se ocupa de înregistrarea documentelor de contabilitate primară, întocmea raportările fiscale şi efectua plăţile către administraţia financiară (de regulă prin intermediul martorei). În acest sens sunt şi discuţiile telefonice (interceptate) purtate de către inculpat cu martora F. Aceste mijloace de probă sunt confirmate şi de raportul de constatare tehnică grafică, din care rezultă că scrisul olograf de pe unele documente fiscale (cereri de eliberare a unor certificate de atestare fiscală şi de atribuire a numărului de ordine din registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţul Suceava, împuterniciri pentru depunerea de declaraţii fiscale on-line şi facturi fiscale emise în numele S.C. B. S.R.L. Suceava) aparţine inculpatului A.

În urma percheziţiilor efectuate la biroul inculpatului a rezultat că acesta păstra în fişetul de serviciu cea mai mare parte a documentaţiei S.C. B. S.R.L. Suceava (inclusiv registrul unic de control al firmei). Ori, fiica sa, despre care inculpatul a spus că era şi administratorul în fapt al firmei, nu putea avea acces la acea documentaţie, dată fiind locaţia unde se afla (sediul I.P.J. Suceava).

În urma percheziţiei informatice asupra laptop-lui marca x folosit de către inculpat a rezultat că foarte multe dintre documentele S.C. B. S.R.L. Suceava au fost create pe acesta. Şi această împrejurare relevă că inculpatul A. era administratorul de facto al societăţii.

Mai mult, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că numerele de telefon folosite de către inculpatul A. se regăsesc înscrise pe aproape toate documentele S.C. B. S.R.L. Suceava (inclusiv pe cele depuse la Registrul Comerţului).

Toate aceste mijloace de probă se coroborează perfect între ele, astfel că, referitor la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care inculpatul A. o îndeplinea în cadrul I.P.J. Suceava, prezumţia de nevinovăţie de care se bucura acesta a fost răsturnată, iar vinovăţia sa a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Nici critica apelantului inculpat în sensul incidenţei cauzei de neimputabilitate a erorii, prev. de art. 30 alin. (1) C. pen., cu privire la falsificarea înscrisurilor în legătură cu examinarea cursanţilor din data de 12.05.2013, nu este întemeiată.

Inculpatul A. a organizat examenul în cauză la data de 12.05.2013 şi a participat în calitate de examinator (cum rezultă din declaraţiile martorului D. care, la rândul său, a participat în calitate de examinator; acelaşi martor a arătat că a semnat înscrisurile aferente examenului a doua sau a treia zi după 12.05.2013, că aceste documente au fost întocmite de către inculpatul A. şi că, la sfârşitul lunii mai 2013, acesta din urmă i-a spus că a postdatat documentele pe care i le-a dat la semnat anterior cu datele de 01 şi 02 iunie 2013 - filele 126-127, vol. II, dos. u.p.). Martorul E. a relatat că, la câteva zile după data de 12.05.2013 (când a participat la o înmormântare) au venit în biroul său de la I.P.J. Suceava inculpatul A. şi martorul D., primul cerându-i să semneze, în calitate de examinator, nişte înscrisuri, deşi nu participase la examinare; a mai arătat martorul că a semnat înscrisurile respective şi că a remarcat că acestea nu purtau nicio dată - filele 135-17, vol. II, dos. u.p. Împrejurarea că inculpatul A. a cunoscut că examenul a avut loc la data de 12.05.2013, atunci când a postdatat înscrisurile aferente examenului cu 01, respectiv, 02 iunie 2013, rezultă şi din discuţiile telefonice din data de 17.05.2013 purtate de acesta cu martorul G., apelantul inculpat încercând prin aceste discuţii să-l determine pe martor să accepte schimbarea adresei prin care, a solicitat Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor a Judeţului Suceava la data de 08.05.2013 organizarea unei sesiuni de examene de absolvire, în sensul să o antedateze.

Cum apelantul inculpat A. săvârşit infracţiunile pentru care este judecat înainte de intrarea în vigoare la data de 01.02.2014 a C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009, s-a impus a se face aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Cu privire la acest aspect, în mod corect a apreciat prima instanţă că legea penală mai favorabilă în cazul inculpat A. este cea veche, art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare la data săvârşirii faptei şi C. pen. din 1969, având în vedere tratamentul sancţionator mai blând al concursului de infracţiuni din C. pen. din 1969 (art. 34 lit. b), ce) prevede aplicarea unui spor de pedeapsă facultativ) comparativ cu C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009 (art. 39 alin. (1) lit. b), în) care aplicarea unui spor de pedeapsă este obligatorie), precum şi limitele de pedeapsă mai mici în incriminările vechi, în condiţiile în care s-au reţinut (în mod just), în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen. din 1969, cu efectele prev. de art. 76 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen. din 1969.

Cu toate acestea, Curtea a observat că prima instanţă a omis a reţine şi dispoziţiile art. 5 C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat inculpatul.

În drept, s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă că acţiunile apelantului inculpat A., mai sus descrise (la paragraful a), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, pe care inculpatul o îndeplinea în cadrul I.P.J. Suceava, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.

Cu toate acestea, în mod eronat prima instanţă a apreciat că acţiunile aceluiaşi inculpat (descrise la paragrafele b şi c), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 din C. pen. de la 1968, cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen.

Astfel, problema care se pune în speţă este aceea a naturii juridice a înscrisurilor falsificate de către inculpat (dacă acestea sunt înscrisuri sub semnătură privată sau înscrisuri oficiale).

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, la momentul falsificării înscrisurilor mai sus arătate, apelantul inculpat a acţionat în calitate de membru al comisiei de examinare din cadrul S.C. B. S.R.L. Suceava, firma ce era autorizată pentru astfel de examinări de Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor din cadrul A.J.P.I.S. Suceava (instituţie subordonată Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale). În consecinţă, înscrisurile falsificate şi folosite de către apelantul inculpat sunt înscrisuri oficiale, provenind de la o organizaţie dintre cele arătate în art. 145 din C. pen. din 1968. Prin urmare, schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanţă sub acest aspect este greşită.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor principale pentru infracţiunile de fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată (urmare a înlăturării dispoziţiei primei instanţe de schimbare a încadrării juridice), în cazul inculpatului A., având în vedere criteriile prev. de art. 72 alin. (1) din C. pen. din 1969 (împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi este bine integrat în societate, precum şi faptul că acesta a avut o conduită procesuală nesinceră - a negat cu vehemenţă faptele imputate, în faţa unor probe evidente de vinovăţie, ce denotă că nu a conştientizat pe deplin gravitatea celor petrecute), Curtea a apreciat că aplicarea unor pedepse de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, respectiv de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (ambele pedepse au fost coborâte sub minimele speciale prevăzute de normele de incriminare ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen. din 1969) este în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prev. de art. 52 din C. pen. din 1969. Doar în cazul aplicării pedepselor închisorii în cuantumurile amintite avertismentul dat de instanţă, prin soluţia de condamnare, va fi de natură să-l facă pe inculpat să conştientizeze pe viitor că statul ocroteşte valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancţionată aspru şi că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situaţie contrară legii, în caz contrar, urmând a răspunde ca şi în cazul de faţă. În mod just prima instanţă a valorificat împrejurările, că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că au avut o conduită bună în societate atât înainte de plasarea în sfera ilicitului penal cât şi după şi că s-a prezentat în faţa organelor judiciare când i s-a solicitat acest lucru, ca circumstanţe atenuante judiciare facultative conform art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen. din 1969.

Cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că aceasta a fost în mod judicios individualizată de prima instanţă, motiv pentru care o va menţine.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, Curtea a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta decizie cu cea aplicată de prima instanţă pentru infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare.

Cu toate acestea, faţă de amploarea ilicitului penal dedus judecăţii, atitudinea faţă de faptele săvârşite, precum şi calitatea apelantului inculpat la data săvârşirii faptelor (ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Suceava, funcţie ce îi permitea conştientizarea consecinţelor faptelor sale ilicite), Curtea a apreciat că în mod eronat s-a apreciat de către prima instanţă că ar fi suficientă suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale în baza art. 81 din C. pen. din 1969 pentru reeducarea sa.

Curtea a apreciat că lipsa oricărui control asupra unor aspecte ale vieţii apelantului inculpat A. în viitor, nu este oportună, în raport de gravitatea concretă a infracţiunilor săvârşite de acesta.

În acest context, fiind întrunite condiţiile obiective (relativ la condamnare, respectiv pedeapsa rezultantă aplicată în cazul inculpatului pentru concurs de infracţiuni, mai puţin în cazul inculpatului este închisoarea ce nu depăşeşte 3 ani) şi subiective (privind persoana apelantului inculpat A., anume inexistenţa condamnărilor anterioare şi faptul că este bine integrat în familie şi societate), prev. de art. 861 din C. pen. din 1969, Curtea a optat pentru suspendarea executării pedepsei principale rezultante de 6 luni închisoare, sub supraveghere, apreciind că - în raport cu persoana inculpatului, nivelul de educaţie al său, conduita bună avută anterior de acesta, cât şi ulterior săvârşirii infracţiunilor - simpla pronunţare a condamnării la pedeapsa închisorii constituie un avertisment ferm şi suficient pentru inculpat, astfel încât acesta nu va mai săvârşi pe viitor alte infracţiuni, chiar fără executarea pedepsei.

Împotriva Deciziei nr. 862 din data de 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat recurs în casaţie inculpatul A.

În susţinerea căii de atac, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea recursului în casaţie inculpatul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a reţinut ca fiind întrunită latura obiectivă a infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care inculpatul o îndeplineşte în cadrul IPJ Suceava, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, întrucât activitatea desfăşurată nu are legătură cu actele de comerţ, fiind angajat cu contract individual de muncă part time la firma S.C. B. S.R.L. Suceava şi având aprobarea conducerii I.P.J. Suceava de a desfăşura activităţi de formator.

Totodată, recurentul a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele laturii subiective expunând, pe larg, motivele de apel pe care le-a invocat şi care nu au fost avute în vedere de instanţa de apel.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, constatarea faptului că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, cea de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, casarea Deciziei penale nr. 862 sin 25 septembrie 2017 şi achitarea sa, conform art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 8 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/86/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 862 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conceptul de faptă care nu este prevăzută de legea penală este explicitat prin coroborarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultând că, în concepţia legiuitorului, pentru a constitui un caz de casare, trebuie să fie vorba doar despre critici care privesc latura obiectivă a infracţiunii, pe când cele ce ţin de latura subiectivă nu pot fi examinate în recurs în casaţie.

În plus, având în vedere atât prevederile art. 15 alin. (1) C. pen. - "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o", cât şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege", Înalta Curte reţine că în noul C. pen. şi noul C. proc. pen. nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. nu sunt prevăzute de legea penală sunt nefondate.

Având în vedere că au fost invocate aceleaşi critici prezentate şi în faţa instanţei de apel cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte va analiza cererea de recurs în casaţie în raport de problematica invocată de către inculpat.

Astfel, în privinţa infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, recurentul inculpat a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, având în vedere că textul incriminator se referă la operaţiuni sau tranzacţii care au ca obiect sume de bani, şi nu alte valori patrimoniale, iar inculpatul era angajat cu contract individual de muncă part time la firmă, avea raport aprobat de conducerea IPJ Suceava pentru a desfăşura activităţi de formator, administrarea firmei era făcută de C., contabilitatea era ţinută de F., iar a administra o firmă nu reprezintă element material al infracţiunii de operaţiuni financiare.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului inculpat A. sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, sunt incriminate următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (teza I) ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale (teza a II-a).

Din situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, şi expusă anterior în considerentele prezentei decizii, rezultă că inculpatul A., în perioada iulie 2008 - iulie 2013 a administrat în fapt S.C. B. S.R.L. Suceava, prin interpusul C., fiica sa, şi în mod direct, a efectuat plăţi prin virament bancar, a organizat contabilitatea şi a întocmit raportărilor către organele fiscale, a încasat sume de bani şi a întocmit facturi fiscale şi chitanţe, deşi se afla în stare de incompatibilitate, urmare a calităţii sale de ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului de Ordine Publică al I.P.J. Suceava, în scopul obţinerii de sume de bani şi bunuri achiziţionate în numele societăţii, prin includerea acestora fără drept, în cadrul cheltuielilor eligibile, activitate infracţională incriminată în teza I a art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, constă în acţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ. După cum s-a arătat în literatura juridică, actele de comerţ sunt actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor, cu scopul de a obţine profit. Susţinerea apărării în sensul că operaţiunile la care face referire art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu cuprind activităţile efectuate de inculpat ca administrator de fapt al societăţii S.C. B. S.R.L. Suceava sunt neîntemeiate.

Astfel, recurentului inculpat a invocat faptul că nu este administratorul societăţii, el fiind angajat cu contract individual de muncă part time la firmă, avea raport aprobat de conducerea IPJ Suceava pentru a desfăşura activităţi de formator, administrarea firmei era făcută de C., iar contabilitatea era ţinută de F.

Cu privire la aceste aspecte, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În acest sens, Înalta Curte, din analiza situaţiei de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în acord cu aceasta, constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, inculpatul fiind persoana care administra în fapt societatea amintită, care era interfaţa societăţii în relaţia cu clienţii acesteia, care întocmea facturile fiscale şi chitanţele în numele societăţii, care încasa şi efectua plăţi prin virament bancar pentru societate, care organiza contabilitatea ei şi se ocupa de raportările fiscale.

În consecinţă, se constată că operaţiunile efectuate de către inculpat (astfel cum au fost reţinute în mod definitiv de către instanţa de apel) se circumscriu elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în sensul că sunt operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, activitatea desfăşurată de către inculpat subsumându-se acestei noţiuni.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Or, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat a susţinut că nu sunt îndeplinite nici criteriile privind latura subiectivă, fapta nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, critică care, aşa cum s-a arătat, nu poate fi examinată de către instanţă în prezentul cadru procesual.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 862 din data de 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 862 din data de 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2018.